Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.

***

De pe atunci a început munca la Istoria românilor[1], pe care a editat-o între 1935-1946[2]. În 5 volume[3].

Primul său asistent universitar a fost G. Sofronie, apoi Constant Grecescu[4].

Când a început să participe la ședințele consiliului facultății, și-a dat seama că Iorga nu vorbea cu Mihalache Dumitrescu[5]. Nici Mehedinți cu Iorga nu vorbise o perioadă[6].

Soția lui Constantin Giurescu a fost fiica lui Simion Mehedinți[7].

Între 1926-1930, autorul a fost binevoitor cu Iorga, datorită atitudinii binevoitoare pe care o avusese față de el la doctorat și docență, deși Iorga se comportase urât față de tatăl său[8].

În 1928, deși strânge banii pentru delegația istoricilor români, care au plecat la Oslo (10.000 de franci elvețieni, acordați de Nicolae Titulescu), autorul rămâne în țară pentru că era pe cale să se nască al doilea său copil[9].

La Sibiu, în iunie 1929, s-a făcut un congres al profesorilor de Istorie din țară[10]. Însă Iorga a considerat referatul lui Panaitescu, susținut la acest congres, ca pe „un atac împotriva sa”[11].

Pentru că neagă unele opinii ale lui Iorga, acesta „a început să mă critice la curs și seminar; și nu numai pe mine, dar și pe P. P. Panaitescu și pe Al. Rosetti, care-și îngăduiseră să aibă păreri deosebite în [ceea] ce privește textele vechi românești”[12].

Giurescu nu îi răspunde lui Iorga. În anul universitar 1928-1929[13], „criticile și înțepăturile au continuat; ne acuza că ne ocupăm de detalii fără însemnătate sau – așa cum va formula-o apoi în scris – că suntem „adunătorii tuturor nisipurilor” și „călăreții tuturor vânturilor””[14].

Același lucru și în anul universitar 1929-1930[15]. Discuție lăsată în derivă.

La mormântul lui Avram Iancu[16].

„Vinerea neagră”: criza economică declanșată de bursa de la New York, în ziua de 24 octombrie 1929[17]. Efectele ei s-au adâncit în 1931, 1932 și, parțial, și în 1933[18].

În primăvara și vara lui 1929, autorul a adăugat un etaj casei din strada Berzei, nr. 47[19].

În vacanța de iarnă a anului 1927, împreună cu soția, autorul a făcut o călătorie în Franța și Italia[20]. Cu trenul. Au trecut prin Vinkovce (în Iugoslavia), Ljubljana, Trieste, Lombardia, Veneția, Padova, vreo jumătate de oră la Milano, Paris[21], Nisa, Avignon[22], Grasse („orășelul parfumului”). Cu autocarul la Monte Carlo[23]. Trec prin Villefranche și Menton spre Italia. Milano[24], Veneția[25].

O a doua călătorie cu soția: de Paști, în 1929, la Constantinopol[26]. Pornesc pe mare, cu vasul Principesa Maria[27]. Și autorul îi consideră pe arhitecții Sfintei Sofia drept „oameni de geniu”, care au realizat „cel mai impresionant spațiu închis, superior aceluia de la Sf. Petru din Roma sau din catedralele de tip francez”[28].

Ceaiul turcesc[29]. Vizitează și muzeul Saraiului. Vede spada Sfântului Ștefan cel Mare. Despre care autorul crede că sultanul Soliman Magnificul a luat-o din cetatea Sucevei, în 1538, cu prilejul campaniei împotriva lui Petru Rareș[30].

Tot în Sarai a văzut o metopă [placă cu basoreliefuri n.n.] de la Adamclisi[31].

Vizitează Fanarul („un cartier amărât, cu case leproase, mucegăite, [care îți dau] o impresie de sărăcie lucie și de tristețe”[32]) dar și Patriarhia ecumenică[33].

A fost și la Șapte Turnuri, care se afla în ruină[34]. Aici, în această închisoare, i s-a tăiat capul lui Barnowski Vodă al Moldovei, în 1633, pentru care s-a arătat semne minunate că a fost nevinovat, aici a fost închis Vasile Lupu dar și Sfântul Constantin Brâncoveanu înainte de martirizare, pe care turcii îl porecliseră Altân bey = Principele aurului[35].

Se întoarce la disputa cu Iorga[36]. Scrie un studiu cu minusurile lui Iorga. Iorga tace[37].

Înainte de recenzia pentru Iorga, a făcut o recenzie pentru ediția lui Giorge Pascu, profesor universitar în Iași, la Descriptio Moldaviae[38]. Nici Pascu n-a răspuns nimic[39].

Pe 18 iulie 1932, autorul a fost ales deputat de Putna, fiind votat cu 5. 721 de voturi[40].

Pe 16 februarie 1933 se trage în muncitorime[41].

În 1934 Alexandru Rosetti conducea Fundațiile Regale[42].

În primăvara lui 1938, pleacă din nou cu vaporul spre Constantinopol. Îmbarcați pe vasul Regele Carol I[43]. Din nou la Sfânta Sofia, Marea de Marmara, Marea Egee, Pireu[44], Acropole[45], Muzeul Național al Greciei și Muzeul Benakis[46], golful Saronic, spre Corint cu autocarul[47], Eleusis (ruinele templului zeiței agriculturii, Demeter), Megara[48], Teba, Livadia[49], iar măslinul rodește doar după ce împlinește vârsta de 30 de ani, dar poate trăi sute de ani[50]. „A-l tăia e o crimă; în antichitate această crimă se pedepsea cu moartea[51].

Ajung la Delfi[52]. În pagina 256 se termină prima scriere a cărții.


[1] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. îngrijită de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, București, 2000, p. 176.

[2] Idem, p. 179.

[3] Idem, p. 180.

[4] Idem, p. 181.

[5] Idem, p. 185.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 186.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 187.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 188.

[12] Idem, p. 189.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 190.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 196.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 202.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 203.

[23] Idem, p. 204.

[24] Idem, p. 205.

[25] Idem, p. 206.

[26] Idem, p. 207.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 208.

[29] Idem, p. 209.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 210.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 210-211.

[36] Idem, p. 221.

[37] Idem, p. 222-223.

[38] Idem, p. 224.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 230.

[41] Idem, p. 238.

[42] Idem, p. 239.

[43] Idem, p. 247.

[44] Idem, p. 248.

[45] Idem, p. 249.

[46] Idem, p. 250.

[47] Idem, p. 252.

[48] Idem, p. 253.

[49] Idem, p. 254.

[50] Idem, p. 255.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

Did you like this? Share it: