În expunerea sa, bătrânul transformă toate întâmplările povestite mai sus în…fabule, în evenimente cu finalitate morală.

Ba chiar introduce, din nou, momente de predică morală:

Numai omul scump, orbit de avere,
Nu să mișcă văzând că vecinul pere,
Ba de să și mișcă, în loc să-i agiute,
Îl mai asuprește, să piaie mai iute.

Au nu-i, drept aceia, ca porcul mai rău
Și negânditor de sfârșitul său?

Parcă îl reauzim pe Antim Ivireanul…

Să-i fi fost cunoscute lui Aaron predicile acestuia și vehemența cu care el flagela viciile și mai ales neomenia „creștinilor” contemporani?

Predica bătrânului înțelept și mustrarea lui vizează direct un singur auditor, pe Reporta din vis, dar intenția autorului se înțelege că are în vedereo plajă de audiență mult mai numeroasă.

Regăsim în aceste ipostaze pe teologul și moralistul Vasile Aaron.

Se poate chiar susține că el a încercat să conceapă o lucrare vastă menită educării în spirit ortodox a tinerelor generații și mai cu seamă a tinerilor cu potențe intelectuale și materiale, care trebuia să devină liderii societății românești:

Un filosof mare, un om procopsit,
Cu minte înaltă de sus dăruit,
Cum și tu pe tine te ziseși a fi,
Nu e cu putință așa [egoist] a gândi.

/…/

Socotesc că tu încă te căiești
Și așa mai mult nice nu grăiești.
Nice cum ai zis vei [mai] face cu fapta,
Ci vei să ții mai deschisă [spre compasiune] direapta,

Precum legea firei sângură poftește
Și Însuși Stăpânul cel ceresc poftește.

Au mai fost ca tine avuți și-nvățați
Ș-acum putrezesc în gropi astupați!
Și tu astăzi, mâne, poți ca ei umbla,
Și a ta avere cui o vei lăsa? /…/

Au mai fost puternici și plini de avere,
Au mai fost voinici frumoși cu putere,
Și frumseța lor o zmoli mormântul,
Averea, tăria o sorbi pământul!

Sângură vârtutea și fapta cea bună
Au călătorit cu ei dempreună!

Este indirect evocat (din nou) Miron Costin: În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame/ În viiarme, după care te afli în putoare /…/ Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,/ În ceriu cu fericie în veci te măreşte (Viiața lumii).

Reporta primește o învățătură cu adevărat creștină, care astăzi s-a cam pierdut:

Pe orice străin, sau îți e știut,/ Sau tocma de nu-ți iaste cunoscut,/ Ca pre un al tău frate credincios/ A-l zice, a-l crede, e cuviincios.

Dacă nu procedează astfel, este exclus din catalogul celor învățați/ Cu înțelepciunea bine adăpați.

Vedem că înțelepciunea/ știința/ filosofia este în primul rând teologică și morală și abia după aceea empirică, așa cum era considerată în toată epoca veche și după cum o promovează și Dimitrie Cantemir în Divanul său.

Și tot ca în Divanul lui Cantemir sau ca în culegerea numită Floarea darurilor, învățătura bună este susținută și prin invocarea filosofilor care au ascultat de legea firii (cum a numit-o Sfântul Pavel), de legea sădită de Dumnezeu în inima și conștiința omului:

Din veacuri trecute și din vremi păgâne
Oricâși filosofi, oricâți învățați
Și în legea firei cu spor bun umblați
A fi cel mai bun au și învățat
Și altora pildă prin sine au dat.

De acestea sunt a lor scrisori [scrieri] pline,
Precum socotesc că știi și tu bine,
Ca unul ce zici că ești învățat,
Citit și prin țări străine umblat
Precum cei avuți să obicinuiesc
A școalelor curs cât îl isprăvesc.

Avem la final…fizionomia pașoptistului

Dăscălirea tânărului are loc în aer liber, așa cum erau odinioară școlile filosofice sau așa cum propovăduiau Apostolii: prin livezi, prin iarbă cu mine umblând,/ Dintr-un loc într-altu șederea mutând.

Cei doi adorm, apoi, gios pe iarbă verde, în pustietate,/ Pe câmp larg, cu tot depărtat de gloate.

Pustietatea câmpiei va deveni o constantă a peisajului romantic al epocii pașoptiste.

Did you like this? Share it: