Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a.

***

*

Amintiri. Partea a doua, începe odată cu p. 259. Pentru perioada 1938-1947[1].

Extrema dreaptă[2].

Despre rolul Patriarhului Miron Cristea la Adunarea de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918[3].

Pe 31 martie 1938 se desființează toate partidele politice din România[4].

De ce Garda de Fier a câștigat în alegerile din decembrie 1937[5].

Ion Zelea Codreanu, tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, era polonez. Se chema Zelinski. Și el și-a schimbat numele în Zelea[6].

Legiunea Arhanghelul Mihail a devenit Garda de Fier, apoi s-a numit Totul pentru țară[7].

Uniforma legionarilor: cămașă verde, centură și diagonală, imitând uniforma militară. Se salutau precum hitleriștii: „cu brațul stâng ridicat și palma deschisă”[8].

Dan Barbilian, P. P. Panaitescu, Vasile Cristescu au fost legionari[9].

Despre Nae Ionescu, autorul spune: „curios acest om…un amestec de inteligență satanică, de filosofie compozită, jumătate raționalistă, jumătate mistică, de talent real de vorbitor, fascinând tineretul, cu apetituri mari politice și de „jouisseur[10]””[11].

La 1 decembrie 1937, Corneliu Zelea Codreanu a declarat că este de partea Romei și Berlinului în politica externă[12]. Fiind considerat „o mare primejdie pentru țară”, el a fost închis pe 16 aprilie 1938[13]. A primit 10 ani de muncă silnică[14].

„La Berghof, Hitler îi cere regelui Carol al II-lea să aducă Garda de Fier la putere”[15]. Însă Carol a hotărât „decapitarea mișcării legionare”[16].

„Ion Antonescu era un ambițios, dublat de un megaloman[17].

Rebeliunea din București: 21 ianuarie-23 ianuarie 1941[18]. Pusă la cale de legionari.

Omorârea evreilor în abator[19].

Uciderea lui Nicolae Iorga și a lui Madgearu a provocat o mare indignare, sporită și prin faptul că rectorul Universității a refuzat la început să arboreze drapelul negru”[20].

Pe 23 ianuarie 1941, Horia Sima, la ora 5 dimineața, a dat ordin legionarilor să înceteze focul[21].

După încetarea rebeliunii, „încetează nu numai participarea mișcării legionare la conducerea statului, dar și existența ei legală; ea este interzisă. La 28 ianuarie 1941 ia ființă un nou guvern Ion Antonescu, alcătuit exclusiv din militari și tehnicieni”[22].

Guvernarea Ion Antonescu: 23 ianuarie 1941-23 august 1944[23].

Asasinatele făcute de către legionari[24].

Nicolae Iorga a fost împușcat de legionari în marginea comunei Strejnicu, în județul Prahova[25]. Vestea morții lui Iorga, autorul a aflat-o de la nepotul acestuia, Frasin Munteanu-Râmnic, în dimineața zilei de 28 noiembrie 1940[26]. Iorga fusese ucis cu o zi înainte: pe 27 noiembrie 1940[27].

Trupele hitleriste capitulează în ziua de 2 februarie 1943[28]. Din 2 aprilie 1944 războiul s-a purtat pe teritoriul României[29].

Pe 12 aprilie 1944, Uniunea Sovietică acordă României un armistițiu [suspendarea temporară a acțiunilor militare][30].

Rușii bombardează aerian Bucureștiul[31].

Raidurile s-au făcut „cu puține avioane; ele n-au făcut însă pagube materiale mari, nici multe victime omenești”[32].

Americanii, tot aviatic, bombardează Câmpina, Ploieștiul și localitatea Brazi, în zonele petroliere[33].

Însă contraofensiva română a făcut daune considerabile aviației americane. „După însăși recunoașterea americanilor, a fost bombardamentul cu cele mai mari pierderi în avioane și echipaje. Prizonierii au fost bine tratați, mai bine decât se așteptau ei și decât ar fi vrut germanii”[34].

Numai că în ziua de 4 aprilie 1944, de la ora 14, în valuri succesive, bombardierele americane au bombardat masiv Bucureștiul[35]. …Și „niciodată în istoria Bucureștilor n-au pierit, în mai puțin de două ceasuri, atâția oameni; n-am putut să-mi procur o cifră exactă. Un romancier a dat cifra de optsprezece mii de morți; în cercurile de istorie economică se vorbește de două mii două sute[36].

Stivele de morți au fost formate în mai multe puncte. Una la Atelierele Căilor Ferate-Grivița: circa 50 de ingineri și subingineri. O a doua pe Calea Griviței, a 3-a lângă restaurantul „5 lei”: tot pe Calea Griviței. Cea mai mare a fost cea din Facultatea de Medicină, unde s-au adus morții din cartierul Cotroceni dar și din alte cartiere[37].

În parohia Cărămidarii de Jos au murit circa 140-150 de persoane la bombardamentul american[38]. În cartierul Dudești-Cioplea au murit 21 de persoane[39]. Bombele americane au lovit și câteva trenuri în Gara de Nord, în care se aflau refugiați din Moldova.

Al doilea bombardament american devastator, de data aceasta și cu bombe incendiare, a avut loc în București pe 15 aprilie 1944. La 11 zile după cel la care ne-am referit anterior[40].

„A fost lovită greu Universitatea, dărâmându-se partea veche și arzând etajul mansardat din clădirea nouă; o serie de biblioteci de seminar, între care biblioteca seminarului de istorie veche, cu cărțile lui Grigore Tocilescu și Vasile Pârvan, și o parte din biblioteca seminarului de istoria românilor, cu donația „Profesor Grigore Niculescu”, au dispărut în flăcări.

Tot atunci a fost distrusă complet și clădirea de alături, a „Cărții Românești”.

Un început de incendiu a fost provocat de o bombă incendiară cu fosfor la locuința profesorului Victor Papacostea; a putut fi stins aruncându-se nisip, nu apă – aceasta activa arderea – asupra focarelor de incendiu”[41].

În luna mai a anului 1944, de mai multe ori, Bucureștiul a fost atacat de bombardiere engleze[42]. Însă în al doilea război mondial au fost bombardate și Turnul-Severin, Constanța, Iașiul, Brașovul[43]. A doua scriere se termină în p. 331.

*

Ultima scriere cuprinsă în carte începe în pagina 355. Despre detenția sa la Sighet. Fiind prefațată de fiul său, Acad. Dinu Giurescu (p. 335-352).

Din prefața lui Dinu Giurescu, aflăm că tatăl său, Acad. Constantin C. Giurescu, a fost arestat în zorii zilei de 6 mai 1950, o zi de sâmbătă, de la locuința sa din str. Berzei, nr. 47, din București.

A fost dus cu duba la Sighet, unde a ajuns duminică, 7 mai 1950, către ora 18, 30[44].

A fost închis până în ziua de 5 iulie 1955, fiind eliberat pentru domiciliu forțat în satul Măzăreni, din Brăila. S-a întors în București în noiembrie 1955[45].

La Măzăreni, autorul a început să scrie ce s-a petrecut cu el la Sighet[46].

Manuscrisul Sighet a fost îngropat de avocatul Nicolae Caracaleanu „în grădina casei sale părintești, situată pe Calea Călărași, nu departe de intersecția cu strada Traian”[47]. Dinu Giurescu a primit manuscrisul în 1977, în anii ’80 manuscrisul a locuit în Huntington, Indiana, la Prof. Paul Michelson și l-a reprimit în 12 aprilie 1988, după ce a ajuns în America[48].

În prefața cărții despre Sighet, Constantin Giurescu ne spune că a început s-o scrie la Măzăreni, pe 17 iulie 1955 și a terminat-o pe 12 noiembrie 1955[49].

Pe 6 mai 1950, Securitatea vine cu ordin de percheziție[50]. E dus la Ministerul de Interne[51]. I se sechestrează toate bunurile avute la el[52].

Dus cu duba. Șoseaua Ploieștiului[53]. Sinaia, Făgăraș (mașina e alimentată cu benzină)[54], Sibiu, Alba-Iulia[55]. La Sighet îi spune ofițerului: „istoria noastră rămâne una singură[56].

După lotul său a ajuns la Sighet și grupul greco-catolic[57].

A fost închis într-o celulă de „circa cinci metri lungime pe doi lățime și pe trei și jumătate înălțime”[58]. Fereastra era la doi metri înălțime[59]. Patul era de fier, cu saltea de paie, cearșaf, pătură și pernă de paie[60].

Prima mâncare: o bucată de pâine (35-40 de grame) și o bucățică de slănină (10-12 grame)[61].

Mai târziu primește rația de pâine pentru 24 de ore: 250 de grame[62].

La prânz: fasole cu grăsime de porc[63]. După mâncare primește apă[64]. Pe la 17-18 mâncarea de seară: tot iahnie de fasole[65].

Trei ani și două luni, în mod predominant, le-a servit arpacaș[66]. Medicul închisorii e uman[67]. Bărbierit pe 20 mai[68]. Tot atunci le-a servit 40-50 de grame de carne[69].

Aflăm titlul tezei de licență a fiului său, Dinu Giurescu: Costache Negri și secularizarea averilor mănăstirești[70]. Teza de doctorat a aceluiași: Viața și opera lui Costache Negri, „pe temeiul celor 263 de scrisori inedite adresate lui Cuza Vodă și găsindu-se în arhiva acestuia depusă la Academia Română”[71].

Pe 22 mai, autorul e scos „la plimbare”[72]. Câte 30 de pași înainte și înapoi, cu capul plecat în pământ[73]. Îl zărește pe Victor Papacostea[74].

„Penitenciarul principal din Sighet a fost construit de unguri în 1896”[75]. Clădirea unde a stat autorul era în formă de T[76].

În celula 12, cea mai proastă a închisorii, au fost închiși Dinu Brătianu (1950) și Constantin Argetoianu (1954-1955)[77].

Comuniștii au transformat capela închisorii Sighet în depozit de paturi, saltele și alte obiecte iar din 1955 în „magazie pentru bagajul deținuților”[78].

Celula 57: celula frizerului[79].

Vasile Ciolpan era directorul închisorii la acea dată[80]. Din iunie 1955 au avut alt director, pe un locotenent de etnie țigănească[81].

La finele lui 1953, începutul lui 1954, le-au servit macaroane[82].

În cinci ani și două luni de închisoare, autorul a numărat circa 40 de gardieni[83].

Pintea a fost unul din gardienii cei mai buni pe care i-am avut. Om de omenie, gata de glumă, avea o reală simpatie pentru noi, deținuții”[84].

Autorul a locuit în celula 21[85].

Celula lui Iuliu Maniu[86].

Celulele 39 și 69 erau „neagră”[87], adică celule de izolare. Comunicarea prin zid[88]. Conferințele între deținuți[89]. Exercițiile de limbă[90]. Toate făcute fără știrea gardienilor.

De la Ing. Priboianu a aflat că C. Argetoianu se pare că a murit în celula 12[91]. Mihail Manolescu a murit în noaptea de 30 spre 31 decembrie 1950, în celula 67[92]. Aurel Vlad a murit pe 1 iulie 1953, la orele 3 dimineața[93].

Al. Lepădatu s-a spânzurat. Gh. Brătianu s-a sinucis prin tăierea venelor de la gât, Costel Tătăranu s-a sinucis din cauza bolii de ficat[94].

La început au fost îngropați în sicrie. Mai apoi fără sicrie: în pături[95].

Ion Pelivan a murit pe 24 decembrie 1953[96].

D. Burileanu, guvernatorul BNR [Banca Națională a României], a murit pe 24 aprilie 1954[97].

În celula 21, autorul a trăit două luni, în vara lui 1951, cu un păianjen cu cruce. Pe care l-a domesticit[98].

Cucul care cânta la 4 dimineața[99]. Pupăza pe care a auzit-o de câteva ori[100]. În p. 469 se încheie cartea însemnărilor de la Sighet.


[1] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. îngrijită de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, București, 2000, p. 259.

[2] Idem, p. 260.

[3] Idem, p. 261.

[4] Idem, p. 263.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 264.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Cuvânt în limba franceză: care se complace într-o bucurie cam perversă.

[11] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 265.

[12] Idem, p. 266.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 267.

[15] Idem, p. 268.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 293.

[18] Idem, p. 305.

[19] Idem, p. 306.

[20] Idem, p. 307.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 308.

[23] Idem, p. 309.

[24] Idem, p. 317.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[28] Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 324.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 325.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 326.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 327.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 328.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 328-329.

[42] Idem, p. 329.

[43] Idem, p. 331.

[44] Idem, p. 335.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 336.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 355.

[50] Idem, p. 357.

[51] Idem, p. 360.

[52] Idem, p. 361.

[53] Idem, p. 366.

[54] Idem, p. 368.

[55] Idem, p. 369.

[56] Idem, p. 373.

[57] Idem, p. 376.

[58] Idem, p. 377.

[59] Ibidem.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 378.

[62] Idem, p. 379.

[63] Idem, p. 380.

[64] Ibidem.

[65] Idem, p. 381.

[66] Idem, p. 382.

[67] Idem, p. 386.

[68] Idem, p. 389.

[69] Ibidem.

[70] Ibidem.

[71] Idem, p. 390.

[72] Idem, p. 391.

[73] Ibidem.

[74] Idem, p. 392.

[75] Idem, p. 396.

[76] Ibidem.

[77] Idem, p. 397.

[78] Idem, p. 398.

[79] Idem, p. 402.

[80] Idem, p. 407.

[81] Idem, p. 411.

[82] Idem, p. 418.

[83] Idem, p. 420.

[84] Idem, p. 422.

[85] Idem, p. 426.

[86] Idem, p. 438.

[87] Idem, p. 447.

[88] Idem, p. 448.

[89] Idem, p. 452-455.

[90] Idem, p. 456.

[91] Idem, p. 458.

[92] Idem, p. 461.

[93] Idem, p. 466.

[94] Idem, p. 467.

[95] Ibidem.

[96] Ibidem.

[97] Idem, p. 468.

[98] Ibidem.

[99] Idem, p. 469.

[100] Ibidem.

Did you like this? Share it: