Plagiatul nu există doar în literatură sau în teologie, ci și în muzică, în politică, în design, în modă, în sport, în tehnică. Pentru că nu au idei, atunci au pseudo-soluții: fură fără nicio speranță, mustrare de cuget, înserare de gând…

Pe Debelah Morgan (Dance With Me) a furat-o la ritm Extra (Îngerașul meu).

Pepe n-a avut idei la O femeie cât o sută și a furat-o pe Rosario Flores (El niño de tus ojos).

Supărat al lui Adi de la Vâlcea e, de fapt, cântecul lui Jasmin Stavros.

Adrian „Minune” fură Stau și plâng în fața ta de la Zeljko Joksimovic, care a fost cu acest cântec la Eurovision. Etc.

Furatul prostesc. Pentru că fură melodii, idei, pasaje din creații foarte cunoscute.

Pe de o parte, au orgoliul de a veni cu ceva nou, pe de altă parte: nu sunt în stare de nou.

Și furtul pare…soluția de „avarie”.

Care avarie?…

*

Există preconcepția, în anumite medii, că maneaua nu înseamnă muzică. Sau că e un gen muzical neprizabil. Nimic mai fals! Maneaua e pentru mulți, după cum și nedusul la școală e al multora.

Ea e o muzică gripală, care merge din om în om, se extinde, îți sare în urechi și când vrei și când nu vrei, pentru că nu îți dă mari bătăi de cap să îi înțelegi mesajul.

Însă, ca și muzica populară, țigănească, pop, rock, hip-hop sau clasică, maneaua e legitimă din punct de vedere muzical, pentru că are aderenți nu puțini.

E pentru un public care are un anume nivel de gândire sentimentaloidă. Care gândește sentimental, ritmat, din buric.

Și degeaba vrem noi ca nivelul muzical al oamenilor să fie ridicat, când ei nu au bani să treacă strada. Sau când cultura lor se rezumă la aceea că abia știu să literească pe un ziar.

*

La nuntă, unde chef înseamnă să te îmbeți și să joci, orice muzică e pentru joc și pentru oboseală.

Când invidia dictează relațiile între oameni, oamenii se întrec în a se fura reciproc la idei.

De aici graba de a-mi lua mașină, pentru că și-a luat Costel. Sau dacă Mitică a făcut casă cu două etaje, eu fac cu trei…și cu turnulețe.

Dacă viitorul Doctor în Teologie, Istorie, Biologie…are mentalitate de urangutan, de parvenit, de profitor, credeți că munca lui de cercetare, pe viitor, va fi altfel decât el?

*

N-am înțeles niciodată de ce e mai ușor să furi decât să admiri.

Pentru că admiratul cere puțin…pe când furatul se lasă cu multă rușine…și cu belele din partea legii.

Mie îmi place să admir oamenii, să admir lucrurile lor speciale, lucrurile lor de succes, modul în care se pun pe ei înșiși în ceea ce fac.

Da, există modul creator în care poți să dai replica unei opere anume!

Pastișa deformată a unui tablou, a unui poem, a unei nuvele, pentru că vrei să atragi atenția asupra unui aspect anume, nu înseamnă plagiat.

Plagiatul e atunci când, cu o nesimțire rară, pătrunzătoare, iei tabloul lui Picasso și spui că este al tău. Iei o idee de la Sfântul Grigorie de Nazianz, scrii pe baza ei un articol, și spui că e ideea ta.

Însă dacă copiezi tabloul lui Picasso 70 %, arătând că ai multă măiestrie în pictură, și 30 % pui o minge, zeci de semne de întrebare sau un bilet de tren…asta e o pastișă deformată/ o copie deformată/ o parodie…și nu un furt ordinar.

*

De ce se tem plagiatorii că au idei puține…sau opere puține?

Oare nu pentru că nu se simt creatori?!

Iar dacă își doresc să creeze, de ce încearcă să îi imite pe alții, când creație înseamnă să spui ceea ce crezi tu despre ceva anume?

*

Plagiatul, plagiatorii și plagiații.

Numai că plagiatorii pot face bani frumoși și pot dobândi funcții nemeritate pentru că sunt „agili” în a fura, pe când cei care sunt plagiați, cei care sunt furați…sunt crezuți drept „proști”, pentru că au idei prea multe…și îi învață și pe alții „să fure bine”.

Adică plagiatorii sunt niște pușcăriabili, niște oameni pasibili oricând să fie trași la rost, pe când cei plagiați sunt oamenii muncitori…cărora li se fură și pepenii din căruță, după ce s-au muncit o vară întreagă ca să-i producă.

*

Cum spuneam și altădată, plagiatul nu înseamnă doar să furi opere integrale sau parțiale ci și să furi idei, scheme, ciorne, formule.

Dacă ai furat formatul…încerci să îl umpli cu de toate.

Dacă ai văzut cum scrie Părintele Stăniloae…și încerci să îl imiți, ajungi, în mod inevitabil, la ingurgitabila limbă de lemn teologică.

Pentru că teologia ta vine din viața ta duhovnicească, din traducerile tale, din studierea surselor, dintr-o continuă spunere personală a lucrurilor pe care le înțelegi și nu din repetarea ideilor preluate de la alții.

A fura ceea ce crezi că te-ar reprezenta nu face decât să te umple de ridicol.

Pentru că nu poți să împrumuți și să înțelegi decât ceea ce are corespondent în viața ta și în modul tău de a gândi.

Mai pe scurt: plagiatul grosier sau suavizat e falimentar.

El nu spune nimic despre tine și nici nu te face „mai profund” decât ești.

Did you like this? Share it: