Despre riscul de-a fi actual

Din 14 martie 2013 și până azi, pe Istagram, papa Francisc Stalkmy.com, în propriul său cont de fotografii.

Așa, și…?!…Care e noutatea?!!!

Pentru un om al momentului acest lucru e un gest banal. Milioane de oameni au sau își fac conturi online zilnic.

Însă pentru un papă acest lucru este unul…revoluționar.

Pentru că, la fel ca în catolicism, și în Ortodoxie ierarhia se teme să dea ochii…cu publicul, la orice oră din zi și din noapte. Cu publicul larg. Fără restricții. Fără retușări ale răspunsurilor.

Se teme să fie online, să vorbească online cu credincioșii Bisericii, să primească răspunsuri sau recomandări de la ei.

Se teme să fie văzută în adâncul ei, în ce știe și nu știe, în ce poate sau nu poate, în ce face sau nu face, pentru că se teme să fie recenzată fără menajamente.

Și cine se teme să fie înjurat, contestat, dubiozizat, făcut albie de porci dar și binecuvântat și întărit prin mesajele primite…acela se teme să fie actual.

Asta e lumea noastră: o lume în care toți suntem în vitrină și toți au dreptul și pot să spună tot ceea ce vor despre tine, indiferent dacă e adevărat sau nu, dacă pot să te înțeleagă sau nu, dacă te-au înțeles sau nu!

Gestul papei Francisc, acela de a democratiza dialogul cu poporul, e unul banal. Trebuia să se facă de mai mult timp acest lucru. El nu face decât să încerce să elimine decalajul de comunicare dintre papalitate și poporul bisericii sale.

Pentru că toți trebuie să mergem în ritmul lumii noastre.

Dacă nu mergem…atunci avem ceva de ascuns sau nu dorim să lucrăm pe măsura noastră.

*

La prima fotografie, papa a primit 384 de laicuri/ de inimi/ de aprecieri și 34 de comentarii. Dacă laicurile se dau ușor: ai cont, apeși pe un buton de inimă și iese aprecierea…pentru comentarii trebuie să scrii niște cuvinte.

Iar comentariile la fotografii nu au de-a face, în mod excesiv, cu acuratețea limbii sau cu profunzimea…ci sunt după cum poate sau vrea omul.

Un comentator, sub „numele” fjcgkbikbvhkh, vine și „îl binecuvintează” pe papă: „God bless you Pope Francis I”.

Anna spune: „Thankyou for your prayers father! Can I save this picture on my phone. Please?”.

„Wings101usa” îi spune: „We love you Pope Francis! We pray for you always!! Thank you for all you do & who you are – the world is so happy you are our leader! May we all try to be more like Jesus too. You are a true inspiration!”.

Oricine poate să fie sincer și omenos cu tine sau bădăran.

Însă afli cu această ocazie ce opinii au oamenii despre tine. Și de ce gândesc una sau alta despre tine.

*

A fi online înseamnă a fi actual.

A-ți asuma modul de a fi al postmodernității, al lumii noastre, în care fiecare are dreptul să fie auzit.

Pentru că, dacă nu ți le spun online…ți le spun în față, ți le spun pe la colțuri.

Dar dacă fiecare are dreptul să se raporteze la munca noastră online și noi avem dreptul să ne raportăm la comentariile lor.

Căci comentariul comportă riscul de a primi un răspuns pe măsură.

Și tăcerea este un răspuns.

Dar dialogul e răspunsul cel mai adecvat al momentului.

Și pentru a fi un om al dialogului…trebuie să accepți că fiecare poate să afirme tot ceea ce dorește.

*

Există însă și riscul să fii inactual când vrei să fii…actual.

Pentru că a fi actual în online…înseamnă a te manifesta până la capăt ca un om liber în tine însuți și cu căutări profunde.

Dacă papa Francisc a început cu fotografii cu mesaj, trebuie să continue…cu texte și cu file video și audio…altele decât cele oficiale.

Adică făcute din inimă, în timpul său liber…sacrificându-și alte nevoi.

Pentru că publicul său online, care nu e format numai din credincioși catolici, vrea să vadă cum e cu adevărat papa, ce poate și vrea să facă papa pentru el.

Dacă nu va face astfel, nu va fi receptat ca mergând în pas cu comunicarea momentului, ci ca unul care a încercat un joc de imagine.

E ceea ce fac politicienii, de obicei, când vine campania electorală: devin extrem de activi online…după care nu îi mai găsești pe You Tube sau pe Facebook.

Fotografiile nu sunt de ajuns! Nici documentele oficiale nu sunt de ajuns! Nici cărțile elaborate îndelung și corectate la multe mâini nu sunt de ajuns!

Ci contează dialogul continuu, creația continuă, grija continuă de a ieși spre alții, prin care toți te simt implicat în ceea ce spui și faci.

*

Ce nu înțelegem cu toții din…ce ne așteaptă în materie de comunicare?

Că viitorul nu are nevoie de posaci, de inabili în comunicare, de alarmiști și de dubioși, ci de oameni care sunt personalități comunicative și cooperante.

Comunicarea se face cu ceea ce ești și nu prin artificii de imagine.

Onlineul e creat pentru o perspectivă globală a comunicării, ca o platformă universalistă de dezvoltare a personalității și nu ca un refugiu în anarhie.

Ghetourile comunicaționale de azi, din online, sunt efectele secundare ale lipsei de perspectivă. Ele există pentru că oamenii nu au înțeles pentru ce există onlineul. Care e scopul lui.

Iar scopul lui e să ne unească, să ne facă să ne cunoaștem tot mai profund unii pe alții, să comunicăm și să ne ajutăm efectiv și nu pentru ca să ne minimalizăm reciproc.

*

Actualitatea nu înseamnă știri.

Actualitatea înseamnă înțelegerea lumii tale.

Oamenii care comunică vorbesc despre ce înțeleg ei din ce se petrece cu ei și cu lumea lor.

Tocmai de aceea contează opinia, contează reflecția, contează raportarea la un eveniment.

Pentru că evenimentele nu se fac pentru ca să se facă ci pentru ca să spună ceva. Să dinamizeze ceva. Să schimbe ceva.

Iar onlineul e locul unde toți pot să spună ce părere au despre ceva anume. Despre criză, despre cutremur, despre bani, despre iubire, despre președintele nostru, al altora, al nimănui…

Pot să spună…trebuie să spună…și e prost când ceea ce se spune nu e sintetizat corect.

Pentru că multe lucruri s-ar îndrepta tacit dacă factorii de răspundere ar pleca urechea la cei care își spun opinia.

*

Dai dovadă de înțelepciune nu când ești forțat de evenimente, de proteste, de oprobriul public…ci atunci când preîntâmpini huiduielile.

Dacă asculți glasul mulțimii…nu ai cum să greșești.

Mărturii și evocări ale Părintelui Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae – mărturii și evocări, Ed. Cuvântul Vieții, București, 2013, 185 p.  + 14 fotografii. Format mic.

*

Lidia Stăniloae (fiica lui): tata „ne-a lăsat certitudinea că Dumnezeu este totdeauna aproape de noi” (p. 7-8)/ m-a învățat să fiu punctuală (p. 14)/ m-a învățat grija față de cărți (p. 15)/ el nu a tolerat excesele (p. 18)/ partea finală a articolului de aici a intercalat-o în conferința sa de la congres, din 3 octombrie 2013.

Dumitru Horia Ionescu (nepotul Părintelui Dumitru și fiul Lidiei Stăniloae): Părintele Stăniloae a înțeles că „vitalitatea decantată…stă în simplitate și claritate” (p. 21).

PFP Daniel Ciobotea: e vorba de un articol publicat în Lumina de Duminică, în ziua de 16 noiembrie 2008/ am văzut „modul său smerit de a sluji ca preot” (p. 29)/era autentic când slujea (Ibidem)/ caracteristicile slujirii sale preoțești: smerenia și simplitatea (p. 30)/ teologie și filantropie (p. 31)/ „un dascăl al rugăciunii” (p. 33).

PFP Teoctist Arăpașu: Părintele Dumitru „ne-a fost dăruit” de Dumnezeu (p. 37)/ „a fost darul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru școala teologică românească” (p. 39).

ÎPS Laurențiu Streza: „i-am savurat prelegerile de teologie și mistică” (p. 43)/am intrat în casa sa „cu multă sfială” (p. 43-44)/ a fost rector la Sibiu pe când avea 33 de ani (p. 44).

ÎPS Andrei Andreicuț: l-am ascult ca student, prin anii 1970, la București, pe când eram mirean (p. 47)/ vorbea „din suflet și convingător” (p. 48)/ l-am vizitat în casa sa, de pe strada Cernica, pe când finaliza colecția filocalică (Ibidem).

ÎPS Bartolomeu Anania: scria „dintr-o răsuflare” (p. 52)/ „Părintele Dumitru Stăniloae este darul cel mai prețios pe care pământul Transilvaniei l-a făcut  văzduhului nostru național” (p. 53).

ÎPS Serafim Joantă: Părintele Dumitru „este Teologul nostru prin excelență” (p. 55)/ a fost un savant dublat de un om credincios (p. 57)/ modestia vieții sale (p. 58).

ÎPS Casian Crăciun: a fost „un reper, un îndrumător și un mărturisitor” (p. 60).

PS Visarion Bălțat: ne-a dăruit „o dogmatică coerentă” (p. 64)/ l-am văzut prima oară, ca student, în toamna lui 1982, la Sibiu (p. 65)/ Părintele Dumitru, în 1968, a participat la sfințirea Bisericii din Vlădeni, satul său natal, pe care a slujit-o PFP Justinian Marina (p. 66-67).

PS Ioachim Giosanu: a spus-o de mai multe ori Părintele Dumitru: teologii adevărați merg la surse (p. 70)/ a fost un teolog patriot (Ibidem)/ scrierile sale reprezintă „sinteza modernă a teologiei patristice” (p. 72)/ mi-a dăruit planul tezei mele doctorale (p. 78).

Arhim. Timotei Aioanei: l-am văzut prima oară la Mănăstirea Sihăstria, la începutul anilor 1980. A venit dimpreună cu Părintele Constantin Galeriu și cu Preotesele lor (p. 84).

Arhim. Clement Haralam: Părintele Dumitru „a exprimat în scris experiența lui Dumnezeu” (p. 98).

Protos. Petroniu Tănase: am auzit de la el că „legătura duhovnicească este mai tare ca legătura trupească” (p. 102). Legătură cu sensul de relație.

Pr. Dr. Marc-Antoine Costa de Beauregard (Franța): primea în vizită numai în reverendă (p. 106)/ „Părintele Dumitru era un teolog contemplativ și văzător, un teolog mistic” (p. 107)/  „aveam…un fel de teamă de a mă apropia de el”, ca nu cumva să „nu fiu demn de iubirea sa” (p. 108).

Pr. Prof. Dr. Gheorghe I. Drăgulin (care are „meritul” nefast de a-l fi denigrat, până la adânci bătrâneți, pe Sfântul Dionisie Areopagitul): gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae nu s-a cantonat „într-o poziție monahală crispată și exclusivistă” (p. 117).

Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță: „zâmbetul lui specific” nu avea „umbră de vicleșug” (p. 126)/ a fost căsătorit cu Preoteasa Maria „aproape 63 de ani” (p. 133)/ sora sa, Reveca, a devenit monahie la Mănăstirea Țigănești, cu numele de Rafaela (p. 136)/ când s-a îmbolnăvit, Părintele Dumitru a fost internat la Spitalul Fundeni (p. 146)/ a avut credința fermă că „viața de aici nu este decât un antrenament pentru adevărata viață” (p. 147).

Pr. Dinu Mihalcea: „am avut fericirea să slujesc cu Sfinția Sa cam 12 ani (1981-1993) la Biserica Negustori, unde sunt preot de 33 de ani” (p. 150)/ i-am fost duhovnic Preotesei Maria și din 1981 i-am fost duhovnic și Părintelui Stăniloae, timp de aproape 12 ani (Ibidem)/ Părintele Dumitru a fost „colosul Ortodoxiei românești și universale” (Ibidem)/ la Părintele Dumitru acasă l-am întâlnit pe Patriarhul Daniel, pe Sorin Dumitrescu, pe Horea Paștina, pe Leonida Lari, pe Arhim. Ioanichie Bălan (p. 150-151)/ Preoteasa Maria a fost prohodită la Biserica Negustori (p. 151).

Pr. Ionel Popa: m-a impresionat ușurința sa de a se apropia de tineri (p. 154)/ „deși fusese umilit și marginalizat, a știut să ierte” (p. 156).

Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan: „opera sa nu a fost valorificată încă la adevăratul ei potențial” (p. 159)/ ne spunea că trebuie „să scoatem teologia noastră din anonimat” (p. 165).

Horea Paștina: era o „pildă de delicatețe și bunătate” (p. 167-168)/ strada Cernica a devenit strada Părintele Stăniloae (p. 168)/ „Părintele Dumitru mi-a fost duhovnic, părinte și prieten la un loc” (p. 169)/ „era un om atent. Atent la cei din jurul lui” (p. 170)/ „Era atent. Dacă știa că cineva are probleme, se interesa, dădea telefon, trimitea ajutor” (Ibidem).

Elena Solunca Moise: era ca un tată pentru noi (p. 172)/ ne făcea să fim folositori oamenilor (p. 177).

Floarea Vișan-Ciobotea (sora Patriarhului Daniel): l-am vizitat de câteva ori împreună cu fratele meu (p. 181)/ locuia pe strada Cernica, nr. 6, la etaj (Ibidem)/ mai mulți studenți au cântat Hristos a înviat, după înmormântarea sa, la mormântul Părintelui Dumitru, în timp ce lumea era la pomană (p. 184).