Revedere. Promoția 2002

Dragi colegi,

După cum vă este cunoscut, în ziua de joi, 17 octombrie 2013, va avea loc revederea promoției 2002, după următorul program:

  • Ora 8.00: întâlnire în  biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
  • Ora 8.00: slujba Utreniei.
  • Ora 9.00: slujba Sfintei Liturghii.
  • Ora 10.30: slujba Tedeumului.
  • Ora 11.00: slujba parastasului pentru PC. Diac. Prof. Dr. Petre I. David, îndrumătorul de an al acestei promoții.
  • Ora 11.30: întâlnire într-unul dintre amfiteatrele Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
  • Orele 11.30-13.30: strigarea catalogului și mesajele profesorilor facultății.
  • Ora 13.30: poza de grup.
  • 14.00: masa de prânz la cantina studențească Mensa a facultății.

Programul prezentat mai sus a primit aprobarea Părintelui Patriarh.

Totodată, am vorbit și cu o parte dintre profesorii de la facultate, care au confirmat prezența la eveniment.

În cursul acestei săptămâni, voi pune și un afiș la facultate pentru a fi cunoscut de către toți cei interesați.

Costurile organizării le vom stabili la momentul întâlnirii.

Să ne revedem cu drag,

Florin Marica.

Pe Facebook se pierde timpul

Oamenii se mint pe ei înșiși până îi…astupă durerea. E mai greu să râzi, când n-ai chef nici de tine…

*

Oamenii care cred că au dreptate se pierd în bucuria nătângă de a nega dreptul altuia de a avea dreptate.

*

Orgoliul are nevoie să se justifice. Și o face cu riscul de a fi penibil din cale afară.

*

Postmodernul nu pierde timpul! El se uită pe sine ideologic.

*

Mai rea decât prostia este lipsa de perspectivă.

Dacă de prostie poți scăpa prin asceza cunoașterii, de lipsa de perspectivă nu poți scăpa nici prin tone de cărți citite. Pentru că a simți ce trebuie să faci vine din experiență și nu din citire.

*

Invidia privește a prost. Pentru că reprezintă neputința de a privi matur creșterea interioară.

*

Oamenii care nu înțeleg onlineul se cunosc din recomandările prostuțe pe care ți le fac. Sau din cererile de a fi prieten cu ei pe platforme de comunicare falimentare

*

Eu apreciez, înainte de toate, caracterul omului. Nu mă interesează câte clase are, cât de prost vorbește, de unde este…ci munca lui cu sine. Ce face pe fiecare zi ca să fie cine este.

*

A minimaliza înseamnă a nu te crede vrednic de a fi iubit.

*

Dictatorii nu-și permit să piardă teren. Tocmai pentru că ei întrețin obsesia că sunt pretutindeni.

*

Fericirea nu e o întâmplare ci o sculptură spre esențe.

Dacă simți că ești tot mai aproape de ea, atunci fericirea e tot mai mult împăcarea de care te bucuri.

Ce fel de lumină a văzut papa Francisc?

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

       Atenție teologică

*

Cap. al 13-lea al cărții.

***

În interviul dat lui Eugenio Scalfari (editat online pe 1 octombrie 2013)[1], papa Francisc a vorbit despre o experiență premergătoare acceptării alegerii lui ca papă. Pe care o descrie în următorii termeni:

„Before I accepted, I asked if I could spend a few minutes in the room next to the one with the balcony overlooking the square. My head was completely empty and I was seized by a great anxiety. To make it go way and relax, I closed my eyes and made every thought disappear, even the thought of refusing to accept the position, as the liturgical procedure allows. I closed my eyes and I no longer had any anxiety or emotion.

At a certain point I was filled with a great light. It lasted a moment, but to me it seemed very long.

Then the light faded, I got up suddenly and walked into the room where the cardinals were waiting and the table on which was the act of acceptance. I signed it, the Cardinal Camerlengo countersigned it and then on the balcony there was the ‘”Habemus Papam” [Înainte de a accepta, am întrebat dacă pot petrece câteva minute într-o cameră alăturată, în una cu balconul care da spre piață.

Mintea mea era complet goală și eram cuprins de o mare neliniște. Mergând acolo și relaxându-mă, mi-am închis ochii și am făcut să dispară orice gând. Deși gândurile refuzau să accepte demnitatea [de papă], pe care rânduiala liturgică o permite.

Mi-am închis ochii și n-am mai avut neliniște ori emoție. La un moment dat am fost umplut de o mare lumină. A durat [totul] o clipă, dar mie mi s-a părut foarte mult.

Apoi lumina s-a șters/ a dispărut. M-am ridicat brusc și am mers în camera unde cardinalii mă așteptau [și unde era] masa pe care era actul de acceptare.

L-am semnat, Cardinalul Camerlengo l-a contrasemnat și apoi [am ieșit] pe balcon, unde [s-a strigat]: Habemus Papam [Avem Papă]!”[2].

Întrebarea noastră este una teologică. Din ce mărturisește papa Francisc, înțelegem că ar fi vorba despre „un extaz”. Pentru că „a fost umplut de o mare lumină”, pe care a văzut-o interior.

Dacă lumina ar fi fost văzută cu ochii și ar fi fost fizică și nu interioară, ar fi trebuit să spună: „a apărut o mare lumină în cameră, pe care am văzut-o sau în care am intrat”.

Însă termenii confesiunii lui sunt interiori. El vorbește despre o vedere în ființa sa, foarte rapidă, a unei mari lumini. Adică despre o vedere spirituală, mistică.

Întrebat fiind dacă se simte „touched by grace [atins de har]”, papa răspunde într-un mod contrariant: „No one can know that. Grace is not part of consciousness, it is the amount of light in our souls, not knowledge, nor reason. Even you, without knowing it, could be touched by grace [Nimeni nu poate ști asta. Harul nu este parte a conștiinței/ a conștienței. El este cantitatea de lumină din sufletele noastre, [care] nu este cunoscută [și] nici gândită/ înțeleasă. Deși tu, fără să o ști, ai putea fi atins de către har]”[3].

De ce contrariant? Pentru că prin această a doua afirmație a sa, papa Francisc își neagă „experiența mistică” de dinainte de acceptarea demnității papale. Neagă faptul că ea e „de la Dumnezeu”.

Cum să fie harul simțit în mod inconștient, dacă papa abia ne-a spus că a văzut o lumină în el, pentru o clipă, pe care a conștientizat-o? Iar dacă harul este „cantitatea de lumină din sufletele noastre”, cum e harul neconștientizat de către noi, dacă e o prezență care se află în noi?

Însă din ce spune papa Francisc rezultă concluzii dezastruoase pentru viața religioasă:

1. romano-catolicii trăiesc harul în mod inconștient;

2. îl primesc în ei, bineînțeles prin slujbele bisericii, dar, în fapt, credincioșii nu îl simt;

3. în catolicism nu există experiență mistică, pentru că orice experiență e conștientă și nu inconștientă;

4. credincioșii nu se pot mântui și nici sfinți, pentru că nu pot conlucra în chip simțit/ conștient/ conștientizat cu harul dumnezeiesc.

Așa că experiența papei este inexplicabilă din punctul de vedere al faptului benefic, dacă harul e trăit inconștient. Mai rămân doar două posibilități: ca el să fi trăit o dereglare a minții sau o nălucire satanică, de a văzut o astfel de „lumină”.