Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a.

***

18. [Așadar, să vorbească] aceia care pot să pătrundă cu ochiul minții această taină, [întrucât e] clar înțeleasă de ei, [ca să explice] dacă este posibil să Se reveleze printr-o creatură văzută chiar Tatăl. Sau dacă nu se poate [aceasta], ci doar Fiul sau Duhul Sfânt [pot] să apară ochilor omenești [astfel, printr-o creatură văzută].

Deci, cine are putere, să continue scrutând acestea, dacă poate să și enunțe în cuvinte [judecățile sale] și chiar să dezbată [în scris problema].

Cu toate acestea, atât cât pot să judec despre această mărturie a Scripturii, unde [se spune că] Dumnezeu a vorbit cu omul, ea este tainică/ absconsă [occulta].

Pentru că, totuși, nu apare [scris] într-un mod evident [inechivoc], [că] Adam ar fi fost obișnuit să-L vadă pe Dumnezeu cu ochii trupești.

[Și, de asemenea, se vede că este o exprimare tainică/ mistică,] de vreme ce, în mod esențial, există această nedumerire mare: în ce fel ochii lor au fost deschiși, când au gustat din mâncarea oprită (Fac. 3, 7)? [Fiindcă despre ochii] aceștia [se pune că, mai] înainte de a fi gustat ei, erau închiși[1].

[Iar] dacă Scriptura aceasta[2] ar sugera despre Paradis, [că ar fi] un oarecare loc material [Paradisum corporalem], totuși, să nu afirmăm grăbit/ orbește, că nu ar fi putut să Se plimbe Dumnezeu acolo, în niciun fel, decât într-o oarecare formă trupească [corporea forma].

Căci se poate zice că s-au făcut numai graiurile pe care le auzea omul. Și [că ele s-au făcut doar spre auzire, iar] nu ca [omul] să vadă un chip/ o formă oarecare.

Și nici din faptul că este scris: s-a ascuns Adam de la fața lui Dumnezeu, nu urmează imediat [a se înțelege că el] se obișnuise a vedea fața Lui.

Dar dacă, totuși, [Adam], cu adevărat, nu putea să vadă el însuși [pe Dumnezeu], dar se temea să fie văzut de către Acela, al Cărui glas îl auzise și [a Cărui] prezență o simțise, când [El] se plimba?

Pentru că și Cain I-a spus lui Dumnezeu: „de la fața Ta mă voi ascunde” (Fac. 4, 14)[3].

Așadar, [în concluzie,] nu suntem obligați să admitem [părerea], că el [Adam] era obișnuit a deosebi [cernere]/ a vedea fața lui Dumnezeu cu ochii trupești, în oarecare formă văzută, deși auzise glasul întrebând și vorbind cu sine despre păcatul său.

Este greu să descoperim ce fel de vorbire a făcut Dumnezeu să răsune [insonaret] atunci,  pentru auzul dinafară/ exterior al oamenilor, mai ales [în cazul de față], când [discutăm despre faptul că] i-a vorbit primului om[4]. Și nu ne-am luat o asemenea sarcină [, de a lămuri această problemă], în această predică.

Totuși, dacă se făceau numai glasurile și sunetele puternice, prin care acelora, primilor oameni, le era făcută posibilă o anumită prezență sensibilă [sensibilis] a lui Dumnezeu, [atunci] nu știu de ce, acolo, nu se înțelege [că S-a revelat în acest fel] persoana lui Dumnezeu Tatăl.

De vreme ce persoana Lui[5] este arătată și [cu alte ocazii, și anume] în acel glas, când Iisus, în munte[6], în prezența a trei Ucenici, a apărut luminând cu strălucire negrăită [praefulgens] (Mt. 17, 5).

Și în acela[7], când peste Cel botezat S-a pogorât [Duhul Sfânt ca o] porumbiță (Mt. 3, 17).

Și [de asemenea] în acela, unde [este scris că Hristos] a strigat la Tatăl [cerând] slăvirea Sa și Lui I s-a răspuns [de către Tatăl]: „L-am slăvit și iarăși Îl voi slăvi” (In. 12, 28).

Nu [spun aceasta] pentru că [aș putea admite vreodată că] ar putea fi glas [al Tatălui] fără lucrarea Fiului și a Duhului Sfânt – [fiindcă] neîndoielnic, Treimea lucrează în mod nedespărțit –, ci pentru că s-a făcut [către Adam] acel glas, care [era menit] să arate numai persoana Tatălui.

În același fel a lucrat Treimea acea formă omenească din Fecioara Maria, dar care numai persoana Fiului este. Încât [putem spune că] Treimea nevăzută a urzit persoana văzută a Fiului.

Nu ne oprește nimeni [, așadar,] ca să înțelegem acele glasuri [graiuri/ cuvinte] făcute către Adam, ca fiind nu numai făcute de către Treime [a Trinitate factas], ci chiar să acceptăm [că ele s-au făcut, prin voia lui Dumnezeu,] ca să arate caracterul personal al aceleiași Treimi [personam ejusdem Trinitatis][8].

Suntem constrânși, deci, să recunoaștem că este doar [glasul] Tatălui, acolo unde s-a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit” (Mt. 3, 17).

Căci, cu adevărat, nu se poate crede sau înțelege că Iisus este Fiul Duhului Sfânt sau chiar Fiul Său [Însuși] [Suus filius].

Și [, de asemenea, acolo] unde s-a auzit: „L-am slăvit și iarăși Îl voi slăvi” (In. 12, 28), mărturisim că doar persoana Tatălui este [cea care a vorbit].

Fiindcă este un răspuns la glasul acela al Domnului, care zisese: „Tată, slăvește pe Fiul Tău” (In. 12, 28).

[Acestea sunt cuvinte] pe care [Hristos] nu le putea adresa decât lui Dumnezeu Tatăl, [iar] nu și Duhului Sfânt, pentru că nu era Fiul Lui [al Duhului Sfânt].

Dar aici, unde este scris: Și a zis Domnul Dumnezeu lui Adam (Fac. 3, 9), nu se poate susține nimic[9], pentru ca să nu se înțeleagă [că a vorbit] Însăși Treimea [Ipsa Trinitas].

19. Și, în mod similar, nu este clar [nici] ceea ce s-a scris [aici]: „Și i-a zis Domnul lui Avram: ieși din pământul tău, și din neamul [cognatione] tău și din casa tatălui tău” (Fac. 12, 1).

Fie s-a făcut doar un glas în urechile/ în auzul lui Avraam, fie i s-a arătat și altceva ochilor lui.

Dar puțin mai departe s-a spus în mod deschis/ clar: „S-a arătat Domnul lui Avram și i-a zis lui: pământul acesta îl voi da seminției tale” (Fac. 12, 7).

Dar nici aici nu se spune în ce chip i-a apărut lui Domnul: ori Tatăl, ori Fiul, ori Duhul Sfânt i-a apărut lui.

Doar dacă ei[10] nu cred, poate, că Fiul i S-a arătat lui Avram, [tocmai] pentru acest motiv: pentru că nu este scris: Dumnezeu S-a arătat lui, ci: „Domnul S-a arătat lui”.

Dar așa cum este normal/ în mod propriu, Fiul Care Se arată este numit Domnul. Căci zice Apostolul: „Fiindcă, deși sunt aceia care sunt numiți zei, fie în cer, fie pe pământ – precum sunt dumnezei mulți, [sunt] și domni mulți – totuși pentru noi [există doar] Unul Dumnezeu Tatăl, din Care [sunt] toate și noi în El; și Unul Domn Iisus Hristos, prin Care [sunt] toate și noi prin El” (I Cor. 8, 5-6).


[1] Sfântul Augustin arată faptul că Scriptura nu se putea referi la deschiderea ochilor trupești, pentru că aceasta ar fi însemnat implicit că Sfinții Protopărinți au fost creați de Dumnezeu orbi/ cu ochii închiși. Ceea ce ar fi o aberație.

Așadar, dacă în context se vorbește despre ochii duhovnicești, înseamnă că trebuie să înțelegem că aici se vorbește de o vedere duhovnicească/ în extaz a lui Dumnezeu.

[2] Acest loc din Scriptură.

[3] Dar Cain nu L-a văzut pe Dumnezeu.

[4] E greu de înțeles ce fel de glas a răsunat, de la Dumnezeu, mai ales în urechile Sfinților Protopărinți. Pentru că în situația Sfinților Avraam și Moise [și a multora altor Sfinți Părinți] se poate înțelege oarecum mai lesne, de către oamenii Sfinți, în baza experienței revelațiilor dumnezeiești, în ce fel li S-a arătat Dumnezeu. Dar cazul Protopărinților, al vorbirii lui Dumnezeu cu ei în Rai, este unul mai aparte.

[5] A Tatălui.

[6] În Muntele Taborului.

[7] În glasul.

[8] Este precizarea teologică pe care a insistat Părintele Dumitru Stăniloae: Dumnezeul nostru este Treime de persoane, Care au în comun aceeași ființă, iar nu ființă din care ies trei persoane, așa, ca niște emanații. Caracterul personal al Sfintei Treimi este esențial, deosebind în mod radical creștinismul ortodox de alte concepții, precum budismul, panteismul etc.

[9] Nu există niciun motiv.

[10] Ereticii.