Doamna Olga Marinescu, o admiratoare a Părintelui Savatie Baștovoi, își făcuse un cont de Facebook cu numele Olga Baștovoi. Pentru că era o comentatoare TPA, a venit să discutăm și pe Facebook. Am discutat…și discuția va apărea în începutul viitoarei mele cărți Vorbiri de Facebook (vol. 2).

Însă nu i s-a părut deloc aiurea…să pretindă că e o persoană…care nu e. După cum n-a socotit peste mână să laude pe cineva împotriva evidențelor.

Dacă eu mi-aș fi luat un nume fals și aș fi pretins că sunt altul, aș fi fost taxat imediat cu o puternică ironie…pentru că „m-aș fi dat mai mult decât sunt”.

Tot la fel, a încălca evidențele…și a vorbit despre Părintele Savatie Baștovoi ca despre „cea mai generoasă ființă din lume”, când el face o carte mică și repede și o vinde la prețul…unei teze doctorale, nu are de-a face cu admirația.

Ci cu orgoliul de a mistifica.

Și am pornit de la cazul ei pentru a vorbi despre…limitele admirației.

Pentru că a admira pe cineva înseamnă a-l admira pentru ceea ce face, pentru ceea ce este…și nu pentru ceea ce nu face și nu este.

Iar când admirația pentru cineva începe să fabuleze despre acea persoană, adică să îi mistifice existența, admirația devine un viciu.

Pentru că e un viciu…să minți în ciuda tuturor evidențelor.

*

Despre o admirație viciată, megalomană și fabulatorie putem vorbi și în cazul extremismului ortodox dar și în cazul minimalismului teologic practicat în relațiile cu alte culte sau religii.

Idealizarea legionarismului, care are „numai părți bune” și „deloc rele” sau a vreunui Părinte adormit recent, doar pe premisa popularității și nu a operei sale, e o admirație viciată.

După cum tot un viciu e să crezi într-un ideal de unitate eclesială, pe care nu-l aproximezi și pentru el să calci în picioare Sfinți, cărți, dogme, canoane, sfințenie, istorie, bun-simț…

De aceea a inventa/ a presupune/ a rectifica biografia unui om…pentru ca să arate mai bine…e o escrocherie anti-valorică.

Și de aceea în munca noastră de cercetare, a celor care ne ocupăm cu teologia și istoria Bisericii, trebuie să fim atenți și să amendăm toate exagerările/ rectificările/ bombasticizările unei persoane, pe care le-a primit tocmai pentru că a fost populară sau pentru că a ocupat o poziție înaltă în Biserică.

Trebuie să privim opera omului. Ce a făcut în mod real un teolog. Cine s-a făcut prin ce-a făcut.

Idealizările nu țin de foame.

Însă datele concrete, organice, coerente sunt cele care ne dau un sens sigur muncii noastre de cercetare.

*

Când avem de-a face cu oameni care admiră trebuie să le observăm luciditatea și sinceritatea mărturisirii.

Pentru că admirația e cu probe. Trebuie probată.

Iar dacă putem proba pentru ce îl admirăm pe cineva (pentru că a făcut asta, asta și asta; în mod punctual)…și dăm dovadă că înțelegem valoarea lui în sine și valoarea lui la nivel larg, atunci admirăm bine.

Did you like this? Share it: