Cineva a postat cartea mea despre Nichita Stănescu în contul său din Scribd…unde a fost văzută de 801 ori și am primit și 15 likeuri.

Vizualizari ale cartii despre Nichita Stanescu

Din contul nostru de pe Archive au downloadat-o doar…628 de persoane.

Și bineînțeles, nu am primit niciun semnal de apreciere sau comentariu de încurajare din partea celor care s-au folosit de ea.

E numai un exemplu…pentru că atitudinea se perpetuează.

Ni se spune în față, cu alte cuvinte, că sunt bune cărțile noastre, că ei au nevoie de materia cărților, dar că autorii sunt…dispensabili.

Asta din partea unor oameni care se pretind duhovnicești sau de cultură, care postulează că ar înțelege și ar respecta personalitatea umană.

Aveți nevoie de oameni sau aveți nevoie doar de materiale pentru a mai fura niște idei și niște pagini…pentru niște referate/ teze…sau pentru a vă susține un discurs extremist?

Dacă nu aveți nevoie de autori – oricum s-ar numi ei – înseamnă că nu ați înțeles absolut nimic nici din teologia despre persoană, a Părintelui Stăniloae, despre care spuneți că îl iubiți și îl înțelegeți foarte bine.

Și nici din toată teologia ortodoxă, care înseamnă focalizare pe persoana în comuniune și nu pe o comunitate fără persoane în ea.

Dacă vă place substanța cărților, dar nu simțiți nicio dorință de a sta în fața celor care le scriu, în mod real/ comunicativ, pentru a învăța cum gândește și simte cel care a putut naște o carte…înseamnă că nu aveți, de fapt, nicio legătură nici cu cartea.

Pentru că orice carte e o fărâmă din munca de concentrare spirituală și reflexivă a unui autor.

Dacă aveți ceva să ne reproșați, dacă aveți răspunsuri să ne dați…le așteptăm.

Însă până acum nu am primit decât bosumflare și replicile unor vanități ofensate, nu și discuții reale, aplicate la ceea ce am scris.

Dacă ați avea critici constructive, ne-am bucura să le auzim, în locul ofticării că nu ne raliem la proiecte facile și găunoase.

E ușor să te fotografiezi lângă icoane, să publicitezi icoane și cărți dar fără să știi cum e…să ajungi o icoană sau să scrii o carte grea.

Care e diferența față de de cei care se pun lângă vedete…și se cred vedete?

Unde e diferența și delimitarea de lumea postmodernă și de societatea consumistă?

Icoana sau cartea sunt instrumente…manualul de utilizare e în fiecare dintre noi.

Dacă le pui pe postament sau le folosești ca pe obiecte moarte, nu îți ajută cu nimic.

Idolatria e o formă de autoidolatrizare.

Numai comunicarea vie și autentică evită respectul fals, pentru că e transmitere de experiență și de viață de la unul către celălalt.

E comod să te faci că iubești…privind și…descărcând ce îți trebuie și când îți trebuie, fără să participi, fără să te manifești în relație.

Noi vorbim aici, pe această platformă, de 7 ani…și nu am auzit încă decât tăcere. O tăcere groasă.

În același timp, numărul celor duhovnicești din țara asta sporește pe fiecare zi…

Did you like this? Share it: