Profitorul duhovnicesc

Care e profilul lui? Cum se manifestă? Simplu!

El ascultă predica ta în Biserică, te privește…îl privești…nu-ți vorbește niciodată despre ce simte el…despre ce îi place sau nu îi place la tine…dar revine. Revine mereu. Te ascultă. Îi place de tine. Sau îți lasă impresia că te place.

Nu știi niciodată cum se raportează la propovăduirea ta.

El e o tăcere…evlavioasă

Nu are curaj să vorbească. Îți dă impresia că are gânduri complicate, un mod adânc de a vedea lucrurile.

În „luciditatea” cu care te privește…nu înțelegi dacă te înțelege sau doar mimează înțelegerea.

De aceea, de fiecare dată, la orice predică…el va fi acolo, va tăcea, te va asculta, va pleca…și nu vei ști ce să crezi despre cel care îți așteaptă, în mod regulat, cuvintele…

Profitorul duhovnicesc de online…e tăcutul profitor de la Biserică.

El nu are comuniune cu mine, cel care vorbesc, scriu, predic, mă dărui online.

Eu sunt bun să fiu. Să fiu acolo. Când? Când el are nevoie de mine.

Eu, dacă am nevoie de el pentru un anume lucru…nu-l pot găsi. Pentru că el nu răspunde niciodată la dorința mea de a-mi fi aproape.

El vine, citește, este, întoarce spațiul meu online pe toate părțile…vorbește cu sine și crede că vorbește cu mine…dar nu afli de la el dacă te crede prost sau geniu, tâmpit sau lamentabil.

De ce se comportă astfel? Pentru că îi e teamă să nu fie deconspirat

În sinea lui…el crede că e un om duhovnicesc, un om plin de cunoaștere, un creștin autentic…dar un creștin care nu vrea să aibă relații reale cu oamenii. Directe.

Nu are relații…de aceea nu mulțumește, nu întreabă, nu e recunoscător pentru daruri, nu îi pasă dacă mori de foame…sau de dragoste…pentru că el are nevoie doar de „noutăți duhovnicești și teologice”.

El vine ca să afle…să descopere cum să ajungă „mai bun decât tine”, după ce te citește și te ascultă, și nu vrea să știe cum să-și sfințească viața. Nu-l interesează acest…amănunt

Pe el nu-l interesează relația…pentru că are „o foarte bună relație” cu sine.

Și când intri în realitate, când te propui, când ar fi fost cazul să simtă profund ființa ta, nevoile tale…el pleacă…pentru că tu ești doar o crâșmă cu idei, un abator de fraze, din care el se aprovizionează…pentru ca să le roadă…în odaia lui…

La Spovedanie…profitorul duhovnicesc „e un sfânt exemplar”.

El nu are păcate colosale și nu se învinovățește grav.

Pentru că în sistemul său de îndreptățire personală…nu simte deloc nevoia să își plece gâtul…ci să își ridice gâtul într-o „frumoasă” iubire de sine.

El vine la predică, te observă de la distanță, te observă pe drum, te urmărește…ca să vadă ce grimase faci tu, dacă îți cade vreun muc din nas, dacă te împiedici, dacă faci vreun dezacord gramatical, dacă te negi…din punct de vedere lingvistic?

Pentru că profitorul duhovnicesc…cel care vrea „să-ți fure” teologia, pentru ca să fie „și mai sfânt”, are nevoie doar de ce află de la tine…nu de tine.

Da, el „te iubește”…pentru că „te invidiază”.

El „are nevoie de tine”…tocmai pentru că „nu-l interesează cine ești”.

El vine pentru ca ia și să plece. Nu să te admire!

Te ascultă pentru că ești „celebru”, ești „altfel” decât alții…și el are nevoie de noutatea ta…pentru că el are multe predici și cărți la activ. Citite, răsfoite, răstălmăcite…

Știe citate. Are relații bisericești. Cunoaște dedesubturi. Te repertoriază metodic.

Te miroase când „nu vrei să spui tot ceea ce știi” despre un subiect. Își notează acest lucru.

La o eventuală conferință, el sau altcineva, un trimis al lui…va pune întrebarea la care tu, altădată, nu ai vrut să răspunzi „fără rest”.

Ai mai lăsat „pentru tine”…și asta l-a enervat.

Profitorul duhovnicesc…marele pelerin…marele cunoscător de duhovnici…care are acasă Icoane, autografe, lucruri dăruite de unul și altul…se situează pe picior de egalitate cu cei pe care îi ascultă…dar nu poate să zică mare lucru despre ei.

Vorbește încet, intră cu sfială, face metanie lungă, e foarte atent cu lumea…cu lumea de sus, mai ales, a Bisericii, i se deschid uși, face cadouri, trafichează informații, bârfe, sudalme…e „de-al nostru”, noi „îl cunoaștem ca-n palmă”…tocmai când profitorul de toți…își râde de toți.

Profitorul duhovnicesc e legalist.

Te scuipă cu canonul pe buze.

Dacă trebuie să ajungă undeva…trece peste tine…dacă nu reprezinți „vreo problemă”.

Problema lui reală…e numai relația!

Fiind adânc situat în sine…nu poate să admită că poate fi sincer, tranșant cu sine…în fața altuia. De aceea el nu se smerește niciodată, niciodată nu își cere iertare cu adevărat, nu are schimbări duhovnicești în viața lui…nu are entuziasm dumnezeiesc, nu face gesturi…„necontrolate”.

El e punctual, nimeni nu-i poate găsi „vreo vină”, face totul ca la carte, după tipic, după ochii lumii, după marii Părinți ai istoriei…însă e o canalie de om…care nu îl lasă pe omul sincer, pe credinciosul sincer…să vadă marea simplitate și frumusețe a lui Dumnezeu.

Totul în jurul lui și în el miroase  a mort…adică e prefăcătorie.

De aceea vine și pleacă, aude dar nu iubește, fură cuvinte și nu admiră, își însușește, de ochii lumii, după o mentalitate neînduhovnicită, experiență…și experiența devine o batjocorire a despătimirii și a sfințeniei.

Pentru că cele mai sfinte porunci, citate, fraze ale Ortodoxiei…ajung să afirme în ființa lui, prin modul cum el le înțelege, că n-avem nevoie de oameni, că n-avem nevoie de sinceritate, că n-avem nevoie de relații dumnezeiești între noi.

Dacă vorbim despre secularizare în Biserică, adică despre înțelegerea vieții dumnezeiești a Ortodoxiei cu o minte netransfigurată, atunci, alături de multa neștiință și superstiție care domnește în ființa ortodocșilor, perversitatea falsei duhovnicii e cauza pentru care…în loc să intrăm pe poarta Bisericii la Dumnezeu…ne transformăm în stâlpi de sare.

De sare amară

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [25]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

***

Dar [se vede că nu numai Fiul este numit Domn,] când și Dumnezeu Tatăl, în multe locuri, se descoperă a fi numit Domn [Dominus].

Cum este acesta[1]: „Domnul a zis către mine: Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Ps. 2, 7).

Și acesta: „Domnul a zis Domnului meu: Stai de-a dreapta Mea” (Ps. 109, 1).

De asemenea, când și Duhul Sfânt se descoperă a fi numit Domn, [și anume acolo] unde a zis Apostolul: „Dar Dumnezeu este Duh” (II Cor. 3, 17).

Și, ca să nu gândească cineva că [acest pasaj] L-ar indica pe Fiul și că, datorită firii imateriale [incorpoream substantiam], de aceea este numit Duh, a continuat adăugând: „Deci unde [este] Duhul Domnului, acolo [este] libertate” (II Cor. 3, 17).

Deci nimeni să nu se îndoiască [de faptul] că Duhul Sfânt este [aici numit]: Duhul Domnului.

Așadar, nu este evident aici[2], dacă lui Avraam i-a apărut [i S-a revelat] una dintre persoanele Treimii sau Însuși Dumnezeu Treimea [Deus Trinitas].

Despre Care Dumnezeu Unul s-a spus: „Pe Domnul Dumnezeul tău să-L slăvești [adorabis] și numai Lui să-I slujești” (Deut. 6, 13)[3].

Însă sub stejar, la Mamvri, a văzut trei bărbați [tres viros], pe care I-a invitat și I-a primit ca oaspeți și Le-a slujit pe când ospătau.

Dar totuși Scriptura nu începe să relateze acest eveniment întâmplat, spunând: trei bărbați i s-au arătat lui, ci: „Domnul i S-a arătat lui [Avraam]” (Fac. 18, 1).

Și în continuare a prezentat în ce fel Domnul i S-a arătat lui, adăugând povestirea despre acei trei bărbați, pe care Avraam Îi cheamă/ Îi invită la plural [per pluralem numerum] și Îi primește la ospăț.

După care se adresează [Lor] la singular [singulariter], ca Unuia (Fac. 18, 3).

Și [Dumnezeu Treimea] ca Unul îi făgăduiește lui [Avraam] un fiu de la Sarra (Fac. 18, 10).

Pe Care [Dumnezeu treimic] Scriptura Îl numește Domnul, după cum se spune în același început al relatării: „Domnul”, zice, „S-a arătat lui Avraam” (Fac. 18, 1).

Îi invită, deci, și Le spală picioarele și Îi conduce când pleacă, ca pe [niște] oameni.

Dar [Avraam] vorbește ca [și] cu Domnul Dumnezeu [tamquam cum Domino Deo][4]: fie [atunci] când [Domnul] îi promite lui un fiu, fie când îi arată lui distrugerea iminentă a Sodomei (Fac., cap. XVIII).

*

Capitolul XI

20. Acest loc al Scripturii pretinde nu puțină analiză. Și nici [făcută] în grabă.

Căci dacă [cineva ar afirma că] S-a arătat un singur bărbat, atunci, aceia care zic că și înainte de a fi născut Fecioara pe Fiul [lui Dumnezeu], [Acesta] era văzut prin [însăși] firea Sa, ce altceva să mai susțină [ei], decât că [acest bărbat] este Însuși [Fiul]?[5]

Fiindcă ei zic că [numai] despre Tatăl s-a spus: „Nevăzutului, singurului Dumnezeu” (I Tim. 1, 17).

Din moment ce [aceia consideră că] Lui [Fiului] I-au fost spălate picioarele [de către Avraam] și [că Fiul] a fost ospătat la ospăț, pot să întreb: și totuși, în ce mod, încă înaintea asumării trupului, „S-a aflat ca un om, în obicei/ în purtare [habitu]” (Filip. 2, 7)?

În ce mod poate fi aceasta, când încă „în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a considerat o răpire a fi egal cu Dumnezeu” (Filip. 2, 6)?

Adică se poate, totuși, [ca atunci, în fața lui Avraam] să Se fi „deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor și în obicei aflându-Se ca un om” (Filip. 2, 7), din moment ce noi știm când s-a petrecut aceasta, prin nașterea Fecioarei?

Așadar, în ce mod mai înainte [de a Se naște din Fecioară] ar fi putut face aceasta, pentru ca să-i apară/ să Se arate lui Avraam ca un [singur] bărbat [ut vir unus apparuit Abrahae]?

Sau acel chip nu era adevărat?

[Așadar,] putem să întrebăm acestea: dacă [e corect] să se creadă că un bărbat i s-a arătat lui Avraam și [dacă] același [bărbat este] Fiul lui Dumnezeu [idemque Dei Filius].

Când în realitate s-au arătat trei bărbați, și nu s-a spus despre niciunul dintre Ei că este mai mare decât Ceilalți, nici la înfățișare, nici ca vârstă, nici în putere.

Din ce cauză [, deci,] nu primim [să credem] aici că a fost sugerată în mod vizibil egalitatea [persoanelor] Treimii, prin [apelându-se la] creatura văzută, și [, totodată, conștiința că] în [cele] trei persoane [se află] una și aceeași fire?[6]

21. Pe de altă parte, într-adevăr, din cauză că atunci când S-au arătat trei bărbați, Avraam Îi vorbește acolo [numai] Unuia, cineva ar putea crede că s-a sugerat astfel că Unul din [cei] trei a fost mai mare și că El trebuie considerat a fi Domnul, Fiul lui Dumnezeu, iar [că] ceilalți doi [au fost] Îngerii Lui.

Ca să nu apară astfel de cugetări viitoare și păreri, Sfânta Scriptură preîntâmpină [pe cele ce nu sunt adevărate], contrazicându-le.

[Și face aceasta și acum,] când puțin mai departe zice că doi Îngeri au venit la Lot, către care și acel bărbat drept, care a meritat să fie izbăvit din focul Sodomei, vorbește [ca și cu] un [singur] Domn [ad unum Dominum loquitur].

Căci astfel urmează Scriptura[7], zicând: „Iar după ce a terminat de vorbit Domnul cu Avraam, a plecat, și Avraam s-a întors la locul său” (Fac. 18, 33).


 *

Capitolul XII

„Dar au venit doi Îngeri în Sodoma, seara” (Fac. 19, 1).

Aici este de luat aminte cu atenție la ce am stabilit [că trebuie] să dovedim.

Avraam vorbea, în mod sigur, cu Cei trei, dar Îl numea, la singular, pe El, pe Domnul.


[1] Locul acesta.

[2] Revenind la dezbaterea de principiu.

[3] Adică Legea veche s-a raportat la Sfânta Treime ca față de Dumnezeu Unul.

[4] Ca unul ce stă în fața lui Dumnezeu, deși pare că a primit în ospeție trei oameni. Comportamentul Sfântului Avraam dovedește că era conștient cu Cine vorbește și pe Cine slujește.

[5] Adică ereticii care cred că Fiul lui Dumnezeu era schimbabil și trupesc și înainte de a Se naște din Fecioară, vor să găsească în acest pasaj scriptural un punct de sprijin. Iată, zic ei, dovada că Fiul lui Dumnezeu a fost văzut ca un om de către Sfântul Proroc.

Numai că Scriptura este foarte clară în această privință și afirmă că i S-au arătat Sfântului Avraam trei bărbați și nu unul.

[6] Cur non hic accipiamus visibiliter insinuatam per creaturam visibilem Trinitatis aequalitatem, atque in tribus personis unam eademque substantiam?

[7] După ce relatează întâlnirea Sfântului Avraam cu Cei trei bărbați.