Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 23 octombrie, 2013

Dante, Divina Comedie [28]

Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Ed. Polirom, 2000.

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a.

„lucoare”/ p. 691.

Beatrice îi descrie lui Dante ierarhiile îngerești în conformitate cu cele spuse de Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Grigore cel Mare/ p. 696.

Cerul al nouălea, cristalin, aparține stihiilor îngerești/ p. 698 ș. u.

Beatrice are „obraz de zâmbete-nflorit”/ p. 698.

Dante – punându-le pe seama Beatricei, care îl catehizează – construiște alte tratate teologice, de data asta despre Dumnezeu ca și Creator al tuturor lucrurilor/ p. 698 ș. u.

Îngerii sunt numiți formă pură – probabil tot o contagiune de filosofia greacă/ p. 699.

La fel, conceptul de materie pură este unul scolastic/ p. 700.

Beatrice: „V-a scris pe larg de[spre] îngeri Ieronim

c-au fost creați cu veacuri mai ’nainte

de-oricare altă lume care-o știm”/ Ibidem.

Ortiz ne lămurește că: „Dante se referă aici la Epist. ad Tit., I, 2, în care Sfîntul Ieronim se ocupă „de angelis creatis multa saecula antequam reliquae inferiores creaturae creatae essent”. Teoria lui despre Îngeri a fost combătută apoi de Sfîntul Toma în Summa theologica, I, 61”/ Ibidem.

Și mai spune: „Dacă îngerii ar fi fost creați cu mult înainte de restul lumii, ar fi rămas neactivi și deci imperfecți, ceea ce nu se poate admite”.

Argumentul este însă pur filosofic.

Opinia lui Dante (lămurită nouă tot de Ortiz) este că: „nu trecu mai mult timp decât trebuie spre a număra de la 1 la 20 și o parte din îngeri se răzvrătiră împotriva lui Dumnezeu, urmînd pe Lucifer. Cf. Convivio, II, 6 : „Zic că dintre aceste stihii s-au pierdut unele imediat după creațiune”.

Ar fi interesant de știut ce mai crede astăzi teologia romano-catolică în privința acestui subiect, dacă acesta este și punctul său de vedere sau altul.

Îngerii = motorii lumii/ Ibidem.

Demonii au căzut din cauza trufiei/ p. 701.

Dante afirmă că Îngerii nu au memorie („Deci n-au nicicând vederea lor curmată/ de-un nou obiect, și nici nu le revine/ nimic uitat prin minte divizată”), deși atât Sfântul Augustin, cât și Toma d’Aquino susțin contrariul (adică faptul că Îngerii au memorie)/ Ibidem.

Beatrice critică moda „de a introduce în predicile bisericești anecdote și snoave caraghioase, spre a desfăta pe credincioși”. Dar și practica indulgențelor/ p. 703.

„lărgoarea”/ p. 704.

De la p. 705 începe: Cerul empireu.

7 omilii patristice în traducerea Părintelui Marcel Hancheș [1]

E vorba despre ultima lui carte: Omilii pentru Postul Mare, ale Sfinților Anastasie Sinaitul, Grigorie al Nyssei, Ioan Gură de Aur și Chiril al Alexandriei, trad. din lb. gr. veche de Pr. Marcel Hancheș, Ed. Sofia, București, 2013, 139 p.

***

Cuvânt înainte (p. 5-7). / „asceza nu este scop în sine, ci cale care duce către Hristos” (p. 5)/ citirile patristice din vechile Tipicoane (p. 5)/

*

Prima traducere: Sfântul Anastasie Sinaitul, Cuvânt despre Sfânta Liturghie și despre a nu judeca și a nu ține minte răul (p. 9-30), cf. PG 89, col. 825-850.

întreaga Scriptură „ne îndeamnă spre lucrarea dumnezeieștilor Lui porunci” (p. 9)/ „stăruința și zăbovirea necontenită către Dumnezeu” (p. 10)/ sufocarea prin griji, p. 11/ ne umplem de noroi judecându-i pe alții, p. 11/ mersul la teatru al contemporanilor săi, p. 12/ despre plictisirea creștinilor la slujbe: „dacă cel ce aduce Jertfa cea fără de sânge zăbovește puțin, ne plictisim, întristându-ne și căscând, și ne grăbim să ne depărtăm de rugăciune ca de un tribunal, și suntem împinși de diavol către lucrurile deșarte și nemântuitoare”, p. 12/

împărtășirea în grabă și sporovăiala în Biserică, p. 13/ iar bărbații, la Biserică, „trag cu ochiul la frumusețea și înfățișarea femeilor, făcând Biserica lui Dumnezeu loc de desfrâu prin pofta lor necuvântătoare [animalică, instinctuală]”, p. 13-14/

despre venirea la Biserică a acelor femei, „care slujesc diavolului [adică erau vrăjitoare sau prostituate] [și care] vin la Biserică nu atât pentru rugăciune, cât pentru a fi văzute și a înșela pe mulți dintre cei mai simpli”, p. 14. Care, ca și azi, vin la Biserică, se dau de „femei cucernice”, dar ele fac vrăji sau se prostituează…iar Biserica e loc de „racolare” de clienți.

ne apropiem de Sfânta Euharistie nepregătiți, p. 14/ în loc să stăm cu sfințenie în Biserică, noi „stăm în Biserica lui Dumnezeu ca la teatru sau la baie: râzând, flecărind, sporovăind, înșelându-ne pe noi înșine și închipuindu-ne că stăm în Biserică”, p. 16/ Biserica văzută ca „spital și liman [port]”, p. 16/ trebuie să stăm „cu liniște și umilință” la slujirea Dumnezeieștii Liturghii, p. 16.

„noroiul răutății”, p. 23

În p. 25, n. 1, traducătorul nostru spune: „Ținerea de minte a răului este acceptarea voită și încăpățânată a acelei stări; prin ea îl scoți cu totul din adâncul tău pe aproapele, și acesta e iadul”.

Dimpotrivă, ținerea de minte a răului ni-l face continuu interior pe aproapele cu care ne-am certat, numai că în postura lui neagră, de element demolator. Îl avem cu chipul lui de atunci, de când ne-a produs mare durere. Ne concentrăm pe imaginea lui negativă. Iar iadul interior e tocmai neputința de a privi dincolo de ultima lui vedere. Dacă nu ne-am raporta la el ca la trecutul care ne-a amărât inima, doar la poza sciziunii…l-am vedea în starea lui de acum…care, cu siguranță, e alta decât cea de atunci.

nu judeca pe fratele, chiar dacă l-ai vedea păcătuind cu ochii tăi. Căci Unul este Judecătorul și Stăpânul, Care va și răsplăti fiecăruia după faptele lui, și una [e] ziua Judecății, în care ne vom înfățișa goi, potrivit faptelor noastre, și vom primi mila lui Dumnezeu”, p. 26

La fraza ultimă citată, traducătorul spune, în n. 1, p. 26-27: „nici starea din Iad, nici cea din Rai nu vor fi pe măsura faptelor noastre, ci amândouă vor fi îndulcite de mila lui Dumnezeu, Care ține cont, totuși, de faptele noastre sau, mai degrabă, de starea lăuntrică în urma faptelor. Chiar și peste cei din Iad se va revărsa mila lui Dumnezeu, atât cât sunt în stare să o primească în inima lor închisă harului”.

Adică traducătorul nostru are o perspectivă profundă, duhovnicească asupra receptivității interioare a slavei lui Dumnezeu, congenială cu a Sfântului Anastasie Sinaitul. Pentru că nu separă școlărește Iadul de Rai, nu scoate Iadul de sub prezența lui Dumnezeu ci îi vede pe toți oamenii sub slava lui Dumnezeu, primind milostivirea Lui, fiecare, bineînțeles, după deschiderea interioară pe care o are, după puterea interioară de a o percepe.

Și iată de unde e fraza, pe care, într-o predică la Mănăstirea Sfântul Antim, pe care am ascultat-o, Părintele Irineu Curtescu a folosit-o (fără să ne spună de unde este): „cel ce judecă mai înainte de venirea lui Hristos antihrist este, fiindcă răpește vrednicia lui Hristos”, p. 27.

Părintele Irineu a folosit doar partea ultimă a zicerii: cine judecă, îi ia locul lui Hristos, Judecătorul tuturor.

Însă, în teama de a nu judeca pe cineva…nu înseamnă că nu mai trebuie să îi atragem atenția unuia sau altuia că face o prostie, că spune și face ce nu trebuie.

Mustrarea, certarea, disputa cu altul nu sunt judecări ale altuia ci chemări la dialog, la schimbare!

Judecarea cuiva înseamnă să admiți în inima ta că un om, oricare, e incorigibil…și merge în Iad, pentru că numai de Iad e bun.

Adică să crezi că cineva nu se mai poate schimba.

Dacă nu crezi în schimbarea unui om, în posibilitatea lui de a fi altul…l-ai condamnat la Iad, adică la neschimbare în bine, și, implicit: l-ai judecat.

Tocmai de aceea, cine are aroganța de a-l considera pe unul bun de Iad, acela „se substituie” lui Hristos, Îl „înlocuiește” în mintea lui, se face judecător nedrept, pentru că e un judecător care nu dă…nicio șansă de îndreptare oamenilor.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén