Pr. Prof. Acad. Dr. Nicolae M. Popescu: la 50 de ani de la adormire [24 octombrie 2013]
Arhiva integrală a evenimentului comemorativ este aici, formată din 12 file audio.
Despre cel comemorat.
Pagina de prezentare a evenimentului.
Arhiva integrală a evenimentului comemorativ este aici, formată din 12 file audio.
Despre cel comemorat.
Pagina de prezentare a evenimentului.
După declanșarea scandalului legat de eutanasierea câinilor vagabonzi, ziarele au relatat apariția multor cazuri de câini (și pisici) maltratați/ torturați pe stradă de către diverși indivizi.
Aceștia au simțit să-și exprime astfel…opiniile.
Continuă să apară, la câteva zile, alte și alte exemple…
Însă cred că fenomenul în sine…nu are legătură cu câinii și pisicile. Oricât de straniu ar părea.
În schimb, cred că are legătură cu ura și frustrările acumulate de cei care cred că a omorî și a te răzbuna reprezintă răspunsuri la problemele personale.
Omul care nu știe să-și stăpânească poftele neîmplinite sau care nu știe să-și poarte cu demnitate suferințele și lipsurile, se exprimă prin…sadism.
Și sadismul se manifestă acum pe câini și pisici…în lipsă de altceva…dar se poate exprima și pe oameni.
Și două războaie mondiale și atrocitățile indescriptibile ale secolului trecut se pare că sunt prea puțin convingătoare…pentru cei care se gândesc că ar fi un lucru bun să le reactualizeze.
*
Din nefericire, discursul extremist și violent al prezentului adună și ortodocși, care falsifică gândirea și mesajul Ortodoxiei, pentru a le recanaliza în scopuri politice imediate.
Aceștia amestecă, de fapt, sfințenia Ortodoxiei în troaca lor ideologică, și sunt din ce în ce mai vociferanți la nivel public.
Ei afirmă vehement și exclusivist că singurul mod de manifestare al ortodocșilor trebuie să urmeze conduita legionară, cu tot ceea ce a fost defectuos odinioară.
Adică, cu tot cu lipsa de cunoaștere teologică masivă și cu prestația intelectuală superficială.
Și totodată, cu tot cu crime, pe care această organizație nu le repudiază deloc. Nici ca fapte petrecute, nici ca practică în sine.
În interbelic, s-au pretins directori de conștiințe niște oameni cu o teologie rudimentară, ca Nichifor Crainic și Nae Ionescu. Nu se făceau studii aprofundate pe teologia Sfinților Părinți și n-a existat vreun interes, până la Părintele Dumitru Stăniloae, de a cunoaște și traduce în românește sursele patristice.
În literatură – de care mă ocup – „tradiționaliștii” au avut prostia nefastă să susțină că nu există tradiție literară românească veche. Dând apă la moară detractorilor…
Cu aceste victorii teologice, științifice și literare se pot „lăuda”. Sigur, se pot invoca, uneori, circumstanțe atenuante.
Dar astăzi vin unii să recupereze întreg discursul interbelic și să ne convingă că este singurul autentic tradițional-ortodox…deși nici nu-și cunosc rădăcinile.
Rezultatul este…discreditarea Ortodoxiei.
Încât te întrebi: dacă există o ocultă mondială care caută să ne dizolve, oare nu este ea (cel puțin) foarte fericită de ceea ce se întâmplă?
Însă, la nivelul societății noastre, dacă niște ortodocși popularizează atât de mult ideea răzbunării violente, în locul renașterii spirituale autentice și a reabilitării valorilor profunde…ce să înțeleagă și ce să facă omul de rând, creștinul obișnuit?
Ce educație religioasă, ortodoxă, primește acesta, despre Sfinții Părinți ai Bisericii, când toată predania se rezumă la o lamentabilă expoziție de…pasaje…atent selecționate și, eventual, viu colorate?
Când Sfinte Icoane se amestecă, de-a valma, cu pozele…Căpitanului?
Unde lipsește adevărata educație ortodoxă în societate…înțelegerea proastă nu lipsește.
Școala e la pământ.
Respectul față de tradiție și valori e la pământ.
Educația socială și morală e absentă.
Orice dispută duce la învrăjbirea societății.
Oamenii nu mai știu să dialogheze rațional.
Manifestările psihotice, ca cele cărora le cad victime, deocamdată, animalele, nu mai pot fi stăpânite.
Ortodocșii ar trebui să fie primii la a oferi soluții credibile și viabile de asanare morală a societății. Primii la a susține un discurs pașnic, la dezamorsarea conflictelor și expunerea judicioasă a argumentelor raționale.
Din păcate, recrudescența unui discurs violent, inserat în exprimările așa-zișilor „tradiționaliști”, nu poate decât să ducă la dezorientarea și mai gravă a oamenilor.
Și, în cele din urmă, la a-i transforma în victime sigure ale manipulărilor, oferindu-i pe tavă oricăror curente seculare, care au interese obscure și chiar malefice.
Cei care se pretind adevărați ortodocși, tradiționaliști, dar care în realitate ignoră tradiția și se comportă aberant și iresponsabil, pun umărul cu frenezie la distrugerea fundamentelor creștin-ortodoxe ale societății românești.
Acesta este adevărul. Chiar dacă unii o să ne replice…în stilul caracterisitic.
Pentru că ei au același ideal ca și torționarii comuniști: cine nu e cu noi, trebuie denigrat, desființat, și, dacă se poate, eliminat definitiv.
„Frumoasă” continuitate…
După Calea Sfinților am coborât în bazarul de la piciorul Patriarhiei…și m-am oprit la un stand, pentru că m-a atras noutatea produselor.
Văd în raft, prezentate…mai multe produse bio făcute în Mănăstire…și cumpăr 3 dintre ele: dulceață de smochine verzi, pastă de măceșe și vin de măceșe.
Plătesc, primesc cartea de vizită a Mănăstirii…
și plec…
Dar nu fac decât câțiva pași, pentru că Părintele, care era la stand cu încă 3 Maici, vine după mine și îmi spune că…le-am dat cu 5 lei în plus.
O, Doamne, ce mult îmi place bunul simț și onestitatea…ortodoxului autentic!
Și încep o discuție de jumătate de oră cu Părintele Protosinghel Ilie Pop, care îmi prezintă istoricul, actualitatea Mănăstirii și activitățile ei, problemele zonei (între două sate, cu oameni în vârstă și unul majoritar cu maghiari), despre cum produc produse bio de calitate cu câțiva oameni, împărtășindu-mi, totodată, diverse reflecții personale despre starea de spirit, actuală, a românilor.
Și eu și dumnealui am fost de acord, că în ultimul timp românii s-au alienat și mai mult…și că, la țară, se închid în casă, stau la televizor și nu mai au relații unii cu alții, ca în trecut.
De la Sfinția sa am primit și pliantul de prezentare (pentru că nu au pagină personală) și ne-am despărțit cu bucurie și îmbrățișare frățească.
Pentru că nu aduce anul…ce aduce clipa și e frumos când întâlnești oameni frumoși și onești.
Așa că, dacă doriți să vizitați Mănăstirea Cașva, cu hramul Tuturor Sfinților, e în județul Mureș, aproape de Reghin…și aveți o hartă pe coperta ultimă a pliantului de prezentare.
Am încercat produsele…așa că puteți să cumpărați, până marți, cu încredere!
Read Online
(18.9 M)PDF
(1.1 M)PDF with text
(9.3 K)EPUB
Kindle
Daisy
(15.5 K)Full Text
(692.0 K)DjVu
All Files: HTTPS Torrent (2/0)
Referință externă despre Mănăstire.
†
Iubiţi pelerini,
Prezenţa în aceste zile de sărbătoare, la Bucureşti, a unor sfinte icoane şi moaşte este o mare binecuvântare pentru noi toţi: ierarhi, cler, monahi şi monahii, credincioşi pelerini din România şi din străinătate.
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, am primit aici, pe Colina Bucuriei, două icoane din Grecia, şi anume icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena cu părticele din Lemnul Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei Împărătese Elena şi icoana făcătoare de minuni a Sfântului Constantin cel Mare, împreună cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Artemie, general al sfântului Constantin cel Mare, aduse de la Mănăstirea Căldăruşani. Alături de ele sunt aşezate spre închinarea pelerinilor şi moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, pentru a cărui sărbătoare au fost aduse sfintele icoane şi sfintele moaşte amintite aici.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena se bucură de o mare evlavie în Grecia şi România, dar şi în alte ţări. Sfinţii Împăraţi au fost consideraţi întocmai cu Apostolii şi păstori într-un sens mai larg, ca ocrotitori şi apărători ai creştinilor, luptători pentru unitatea credinţei ortodoxe şi pentru unitatea Bisericii lui Hristos. Ceea ce au făcut Sfinţii Împăraţi pentru Biserică îi îndreptăţeşte să primească titlul de „întocmai cu Apostolii” sau egali în cinstire cu Apostolii, deoarece cuvântul „apostol” înseamnă trimis sau misionar. Mai mult, Sfântul Împărat Constantin a avut o chemare directă de la Dumnezeu, Care i-a arătat puterea Sfintei Cruci, asemănându-se cu Sfântul Apostol Pavel în ceea ce priveşte convertirea sa şi multa sa dragoste faţă de Biserica lui Hristos.
În iconografia ortodoxă, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au între ei aşezată Sfânta Cruce, deoarece Sfântul Constantin a descoperit crucea pe cer în semn de lumină în anul 312, înaintea unei lupte împotriva lui Maxenţiu, iar Sfânta Elena a descoperit în pământul Ierusalimului, în anul 326, Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Înţelegem, astfel, că Sfânta Cruce a lui Hristos leagă cerul şi pământul în iubirea nesfârşită şi nestrămutată a Preasfintei Treimi.
Înainte de Constantin cel Mare, împăraţii romani păgâni au dezlănţuit persecuţii cumplite împotriva creştinilor timp de aproape 300 de ani. Sfântul Constantin este numit „Apostol între cei chemaţi”, pentru că, luând „chemare nu de la oameni, ci de la Dumnezeu”, a dat libertate Bisericii şi creştinilor prin decretul din anul 313 cunoscut îndeobşte sub numele de Edictul de la Milano.
Sfântul Constantin cel Mare rămâne în memoria vie a Bisericii ca apărător al credinţei ortodoxe. El a convocat primul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325, care a stabilit adevărul de credinţă cu privire la Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Împărat Constantin a dat dreptul episcopilor şi preoţilor în Biserică de a elibera pe sclavi, a dat legi în favoarea bolnavilor, văduvelor, orfanilor, săracilor, a incriminat adulterul, avortul, tortura. Toate acestea erau legi de apărare a demnităţii umane.
Deci, la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Constantin cel Mare a dat legi care au devenit apoi patrimoniu spiritual al întregii umanităţi.
Sfânta Împărăteasă Elena reprezintă un model de mamă creştină, care creşte copilul în credinţă şi îl sfătuieşte să facă binele mai ales când ocupă funcţii publice înalte. Din nefericire, astăzi, acest model matern se confruntă cu o educaţie contrară creştinismului. De aceea, mamele trebuie să promoveze credinţa ortodoxă şi valorile creştine, asemenea mamei Sfântului Constantin cel Mare.
Sfântul Mare Mucenic Artemie, ale cărui moaşte se află acum pe Colina Bucuriei, a fost general şi prieten al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, dar şi martor la toate marile înfăptuiri ale acestuia. Sfântul Artemie a văzut pe cer semnul Crucii în ajunul luptei de la Podul Vulturului (312) şi a însoţit-o pe Sfânta Elena în pelerinajul acesteia în Țara Sfântă, fiind de faţă la aflarea Lemnului Sfintei Cruci. Apoi a fost numit guvernator al Egiptului (360), unde a luptat împotriva idolatriei. Sfântului Artemie i s-a tăiat capul în anul 362, pentru că a avut îndrăzneala să-l mustre pe împăratul Iulian Apostatul, care se lepădase de Hristos.
Sfintele sale moaşte au fost cinstite pentru darul minunat al tămăduirii bolilor, îndeosebi a diferitelor forme de hernie şi varice. Astăzi, fragmente din moaştele sale se află la Mănăstirea Kostamonitou, din Sfântul Muntele Athos, dar şi în România, la Mănăstirea Căldăruşani.
Iubiţi pelerini,
Sfinţii Constantin şi Elena au fost trimişi de Dumnezeu să-i elibereze pe creştini de persecuţii, să apere unitatea şi învăţătura de credinţă a Bisericii, să construiască o mulţime de locaşuri de cult în diferite părţi ale imperiului şi să-i ajute pe săraci, orfani, văduve, mai scurt spus, să facă roditoare Evanghelia lui Hristos în viaţa societăţii.
La fel, şi Sfântul Mare Mucenic Artemie, general şi prieten al Sfântului Împărat Constantin, nu a lăsat neroditoare credinţa în Hristos, ci a dat mărturie vrednică de crezare în faţa împăratului Iulian Apostatul. Iar pentru aceasta a fost pedepsit cu moarte prin decapitare.
Aceşti sfinţi au înţeles vremelnica lor trecere prin această lume drept un pelerinaj sau o călătorie spre Patria cerească netrecătoare, o luptă prin credinţă pentru a câştiga cheia care le-a deschis porţile Împărăţiei cerurilor.
În această lumină a vieţii creştine trăite ca un permanent pelerinaj, Sfinţii Împăraţi, împreună cu Sfântul Artemie, sporesc în aceste zile bucuria tuturor pelerinilor care cinstesc sfintele lor icoane şi moaşte, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
În aceste zile de binecuvântare şi de bucurie pe care ni le oferă Hristos-Domnul prin sfinţii Săi, vă felicităm pe toţi pentru venirea dumneavoastră la Bucureşti şi rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să vă răsplătească evlavia şi osteneala, râvna şi dărnicia, cu darurile Sale cele bogate şi netrecătoare, cu sănătate şi mântuire, cu pace şi bucurie, cu ajutor în familia şi în activitatea dumneavoastră, cu ani mulţi şi binecuvântaţi, pentru a spori în credinţă şi în iubire frăţească, în sfinţenie şi fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, spre bucuria sfinţilor şi spre dobândirea mântuirii.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
***
Transmisia slujbei, live, la Radio Trinitas.
Fila 1 (87. 1 mb): 1. 35. 11 minute.
Fila 2 (19. 7 mb): 21. 29 minute.
Incluse în arhiva de aici.
***
Alocuțiunea Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului:
Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarh al României,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre fraţi arhierei,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Excelenţele Voastre, Distinşi domni,
Din adâncul inimii înălţăm slavă şi laudă Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru, pentru că a binevoit ca smerenia noastră să se afle, împreună cu însoţitorii noştri, pentru a nu ştiu câta oară, în România, ţară prietenă, în mijlocul Dumneavoastră. Venim aici ca reprezentanţi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei pentru a participa „în duh de prăznuire” la manifestările sărbătoreşti pe care le-aţi organizat pentru a aduce tributul de cinstire şi evlavie primului împărat creştin al romanilor, Sfântul Constantin cel întocmai cu apostolii, şi maicii sale, Sfânta Elena.
Lor le este închinată Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi pomenirii lor aţi hotărât să fie închinat anul în curs, ca an omagial, deoarece, în 2013, s-a împlinit un mileniu şi şapte veacuri de la emiterea Edictului de la Milan, în luna februarie a anului 313 după Hristos.
De aceea, cu plăcere am răspuns poruncii şi binecuvântării Sfântului Sinod al Bisericii Greciei şi a preşedintelui său, Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii, şi invitaţiei adresate de Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de a face o vizită în ţara Dumneavoastră binecuvântată, cu prilejul amintitelor manifestări.
Vă aducem cinstite „binecuvântări” de la vestita Sfântă Mitropolie Apostolică a Corintului! Vă aducem icoana de minuni făcătoare a Sfântului Constantin cel Mare, Împăratul de Dumnezeu încununat, în care Sfântul este reprezentat într-o manieră cu totul originală, călare, la ceasul viziunii de la Ponce Milvius, o parte din Cinstitul Lemn al Crucii Sfinte pe care Hristos S-a răstignit şi o părticică din Sfintele Moaşte ale Sfintei Elena, Maica împăratului.
Ne bucurăm şi mulţumim Preafericirii Voastre, precum şi celor prezenţi la primirea cinstitelor „binecuvântări”, pe care cu duhovnicească veselie Vi le aducem. Ne bucurăm, mai ales, atât pentru întâlnirea noastră, în duhul învăţăturii şi uceniciei, cât şi pentru împreună petrecerea cu Preafericirea Voastră, vreme de cinci zile, când vom lua parte la bucuria praznicală a Preafericirii Voastre şi a poporului român binecredincios pe care îl arhipăstoriţi.
Cerându-Vă patriarhale binecuvântări, Vă sărutăm cu căldură cinstitele mâini şi cu smerenie ne plecăm şi Vă adresăm cuvintele pe care le spune diaconul la începutul Sfintei Liturghii: „Vremea este a sluji Domnului”.
Vă rugăm Preafericite Stăpâne, să arătaţi odoarele aduse ca „binecuvântare” şi strigând cu mare glas: „Prin acestea vei învinge”, să binecuvântaţi deschiderea manifestărilor sărbătoreşti, cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, pentru rugăciunile Marilor Împăraţi de Dumnezeu încununaţi şi întocmai cu Apostolii, Sfinţii Constantin şi Elena. Amin!
*
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, joi, 24 octombrie 2013, s-a desfăşurat Procesiunea Calea Sfinţilor, organizată în fiecare an pe Colina Bucuriei. În acesta an, Icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei şi Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare din Mitropolia de Corint, dar şi moaștele Sfântului Mare Mucenic Artemie de la Mănăstirea Căldăruşani au însoţit moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou în cadrul tradiţionalei procesiuni. La eveniment au participat peste 700 de preoţi din cele trei protoierii din Capitală, din protoieria Ilfov, preoţii de caritate şi preoţii militari, dar şi mii de credincioşi.
Începând cu ora 11:00 au pornit două procesiuni simultan. Procesiunea cu racla purtând moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a pornit de la Catedrala Patriarhală pe Bulevardul Regina Maria mergând până la baza Colinei Bucuriei şi a fost însoţită de Preasfinţitul Părinte Varlaam, Episcop-vicar patriarhal.
Procesiunea cu racla purtând sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, general în armata Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care se află spre venerare la mănăstirea Căldăruşani din apropierea Bucureştilor, a pornit de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou pe străzile Șerban Vodă şi Bibescu Vodă până la baza dealului Colina Bucuriei şi a fost însoţită de Preasfinţitul Părinte Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Cele două procesiuni s-au unit baza dealului Colina Bucuriei, în jurul orei 11:30 pentru momentul întâmpinării Icoanei Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei şi Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului.
După reunire, procesiunea astfel formată a urcat Colina Bucuriei până la podiumul din curtea Catedralei Patriarhale.
În timp ce pelerinii au urcat pe Colina Bucuriei către Catedrala Patriarhală, s-a cântat troparul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, al Sfintei Cruci, al Sfântului Mare Mucenic Artemie şi al Cuviosului Dimitrie cel Nou.
În continuare, Icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei şi Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, moaştele Sfântului Artemie, ale Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, clerul şi pelerinii au fost întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Polihroniului. În încheierea slujbei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul de bun venit, urmat de răspunsul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Dionisie.
Apoi, icoanele şi sfintele moaşte au fost aşezate spre închinare în baldachinul amenajat pe esplanada Catedralei Patriarhale pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi până în ziua de marţi, 29 octombrie 2013.
Când îți asumi postura de „tradiționalist” în Ortodoxie, adică de om evlavios și cu reverență față de Tradiția Bisericii, apare imediat problema adecvării sau a inadecvării tale. Și anume problema, dacă modul în care tu îți asumi sau promovezi Ortodoxia seamănă cu ceea ce au făcut ortodocșii din trecut, care au întrupat credința ortodoxă.
Dacă tu, azi, poți să faci ceea ce au făcut ei în trecut.
Pentru că aducerea trecutului în prezent, în ființa ta, trebuie să se facă în mod organic și nu strident. Nu ca o nucă în perete…
Mai pe scurt, ortodoxul din postmodernitate trebuie să actualizeze 2.000 de ani de Ortodoxie în ființa lui și încă 5.500 de ani de revelație dumnezeiască, timpul de până la Hristos.
Ceva copleșitor, incomensurabil, care întrece orice putere umană!
Și pentru că e greu să le ții pe toate la un loc, adică istoria cu teologia, revelația cu știința, teologia cu evlavia, deschiderea spre universal cu înțelegerea particularului, cei care își arogă tradiționalitatea în Ortodoxie, adesea, îi aduc deservicii.
Pentru că reduc evlavia și teologia Bisericii, modul reactualizării vieții și al credinței Bisericii la vitrinificarea lor.
Și vitrinificarea teologiei și a vieții ortodoxe nu se face altcumva decât prin punerea în vitrină a cărților patristice și teologice, a Sfintelor Icoane, a obiectelor de cult, a Vieților Sfinților, a istoriei Bisericii, pentru a le privi, admira și cumpăra…dar nu pentru a le înțelege.
Dacă într-o revistă sclipoasă pentru adulți, femeile stau goale și ultra-goale, fără explicații și e de ajuns doar trupul expus, care trebuie să te excite, la fel stau și Sfintele Icoane sau imaginile evlavioase în revistele, cărțile și blogurile ortodoxe: ca imagini fără explicație, fără o teologie a lor, fără ca să ți se explice de ce, pentru ce, unde te duc imaginile.
A arăta Icoane, a le expune peste tot, nu înseamnă a le explica!
Sfintele Icoane au o imensă teologie în spate, în ele sunt pictate multe dogme, multe lucruri alese, după cum cărțile Sfinților Părinți au nevoie de oameni credincioși foarte specializați, foarte duși la școală, ca să înțeleagă subtilitățile lor.
Pentru că nici Icoanele, nici dogmele, nici cărțile de teologie nu se deschid în fața minților înguste de ortodocși ci în fața minților acelor ortodocși, care sunt plini de teologie și de viață sfântă.
Așa că nu e nicio mare scofală dacă ne umplem casa sau blogul de Icoane, de cărți sfinte, de povestiri evlavioase…dacă nu putem să le explicăm, dacă nu le putem înțelege, dacă ele nu sunt una cu noi.
*
Pe scurt: multe cărți, reviste și bloguri ortodoxe sunt apariții de tip glossy cu conținut religios. Sunt după același tipar cu revistele pentru adulți (imagini care îți scot ochii, sublinieri de prost gust, curiozități de tot felul) dar…cu alt conținut.
Ele sunt obiecte decorative, lucruri frumoase în casă dar nu realități care te personalizează. Pentru că fac ceva în tine toate acestea…numai dacă te învață să fii ortodox. Însă cine mai vrea să fie ortodox…când e mai ușor să pari ortodox?
Glossyul e postmodern.
Scliposul și vandabilul sunt postmoderne.
Imaginile rupte de persoană – pentru că nu ne interesează persoana, tocmai pentru că noi nu vrem să fim persoane duhovnicești ci consumatori de obiecte religioase – sunt realități postmoderne, adică realități fără proveniență.
Pentru că pe postmodern nu îl interesează să afle cum trăiesc cei din Irak sau din Serbia ci doar niște fotografii, imagini, filmulețe din alte țări. Ceva „drăguț”…sau funny.
Îl interesează știri fără noimă, senzații punctuale, excitări la secundă, ca și vindecări la secundă sau ieșiri din neștiință la minut.
Ceea ce tu ai dobândit în 30 de ani de cercetări…el vrea să îi spui în 3 minute…cât mai pe scurt și fără detalii.
*
Și când nu ești cineva, când nu ai muncit toată viața să fii cineva…când nu ai o specializare sau specializări, bineînțeles că îți place să îți travestești anonimatul.
Poți să spui că ești Costel Axinte, din Urlați, când tu vrei să fii…„un Maxim Mărturisitorul” fără operă?
Ce înseamnă să scrii un blog, ca ortodox și, în același timp, să fii anonim?
Ce înseamnă, de fapt, anonimitatea pentru cineva care vrea să „reactualizeze” dreapta credință în postmodernitate?
Însă anonimitatea e profund postmodernă.
Pentru că în societatea unde genul e „flexibil” (dacă vrei ți-l schimbi chirurgical), unde familia e „o vechitură” deplorabilă, unde impostura vocală înseamnă colajare de texte, de motive și de nuanțe, unde valorile sunt călcate în picioare pentru că publicul are nevoie de indivizi fulminați pentru o perioadă scurtă…a te da altul nu înseamnă „a fi nedemn” ci e calea către „succesul imediat”.
De aceea am tot atras atenția asupra imposturii ortodocșilor care se produc la nivel online, a celor care se cred „tradiționaliști” în ciuda anonimității și a nespecializării lor în ceva, pentru că ei nu actualizează nimic din Ortodoxie ci doar o vitrinifică spre râsul celorlalți.
Înainte și puțin după al doilea război mondial…ca și travestiții de azi din online, opiniile ortodocșilor „tradiționaliști” români, exhibate la nivel public, erau de un lamentabil dureros.
E de ajuns doar să citiți discursuri, predici, articole, cărți din acea vreme…ca să înțelegeți ce „mari idei” aveau, ce stil și ce propuneau în public ortodocșii noștri.
Trăgeau utopic spre trecut, vorbeau evaziv, aveau fobii extremiste ca și cei de acum, adică niște indivizi „pe care nu te puteai baza”.
Anonimitatea și heirupismul celor de acum, din online, parcă e tras la xerox cu cel din trecut…și în loc ca Ortodoxia să fie vârf de lance, steag, direcție pentru viitor, în loc să dea direcția, să entuziasmeze, să propună proiecte sociale de anvergură, proiecte culturale, proiecte de un reviriment enorm pentru națiune și pentru conștiința noastră europeană, ea pare, în discursul lor, de un anacronism și de o pisălogeală usturătoare.
De ce stau așa lucrurile?
Pentru că travestitul ortodox din online mimează credibilitatea.
El e un anonim cu popularitate dar nu un credibil.
Pe el îl știe toată lumea…dar nimeni nu s-a întâlnit cu el.
Anonimul travestit în „teolog” la nivel online are știri…dar n-are cărți.
Are cancanuri dar n-are operă.
Pe el nu îl poți acuza de nimic…pentru că el te acuză de toate lucrurile.
În timp ce el te descoase pe toate părțile…tu nu poți să-l apuci de nicăieri, pentru că el nu are identitate, nu are față, nu are operă, nu are păcate, nu are idei…
El e nulitatea care vorbește…
Este extremistul care „apară” Ortodoxia.
E impostorul care pute „a sfințenie” numai că nimeni nu și-a dat seama de asta.
*
Pentru că travestitul de online…se ascunde „smerit” sub autorități teologice. Sau inventează „autorități duhovnicești” care seamănă cu el.
Toate aceste comportamente „obscure” sunt învelite în fraze și în texte scripturale și patristice…iar omul neinformat, credul, nu prea știutor cade în capcana lui.
*
Însă Ortodoxia poate fi actualizată în postmodernitate uluitor de bine ca, de altfel, în orice epocă istorică!
Acum e timpul edițiilor scripturale și patristice critice, de înaltă ținută teologică, filologică și tipografică.
E timpul marilor sinteze teologice.
E timpul marilor descoperiri de sine și a relațiilor profunde dintre noi.
Cu tehnologia și cu mobilitatea lumii noastre a face teologie, a trăi ortodox, a propovădui Ortodoxia peste tot este o adevărată cruciadă fulger.
Pentru că putem înțelege și sintetiza atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt…încât nu a mai fost vreo perioadă atât de generoasă pentru Ortodoxie ca aceasta.
Și culmea culmilor, în timp ce acum, în clipa de față, am putea aprofunda și discuta cărțile Tradiției și viața ortodoxă la nivel foarte personal și pragmatic, în clipa de față, în mod lamentabil, noi punem cărțile în raft, le pozăm…și le arătăm și altora!
*
Nu anonimii salvează Ortodoxia, ci personalii!
Nu extremiștii sunt „viitorul” Ortodoxiei, ci oamenii cuprinzători, care știu cine sunt, care pot cuprinde enorm de multe lucruri și care nu se tem de întâlnirile cu oamenii de orice fel!
A încuraja travestiul, bădărănia, impostura, extremismul, anonimatul ortodox la nivel online înseamnă a da cu pietre în Biserică.
A încuraja incultura și unilateralitatea înseamnă a opta pentru imbecilizarea și mai mare a ortodocșilor.
Așa că, „tradiționaliștii” noștri sunt foarte ideologizați, foarte postmoderni, pentru că sunt foarte leneși și inepți.
Statul degeaba nu salvează Ortodoxia dar nici scrisul degeaba, fără profunzime, nu ne salvează.
E nevoie de o cunoaștere proprie, interioară, personală a Tradiției Bisericii, plină de echilibru și onestitate…singura care ne propulsează în viitor.