Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua și a 3-a.

*

***

Suntem „mântuiți prin tine”[1], Maica lui Dumnezeu, se spune într-un irmos. Prin mijlocirea ta continuă pentru noi. Căci tu ești „dumnezeiasca petrecere a Ființei celei pururea veșnice”[2].

Și prin asta nu vrea să se spună că „S-a întrupat” întreaga Treime din Fecioară ci că Fiul lui Dumnezeu, Cel pururea veșnic și deoființă cu Tatăl și cu Duhul, S-a întrupat din Fecioară, Fecioara fiind locaș al Fiului lui Dumnezeu prin întruparea Sa.

Maica Domnului a fost „purtătoarea Cuvântului celui dumnezeiesc”[3], a Logosului dumnezeiesc. Iar ea face parte din seminția lui Iuda, pentru că Sfântul David se bucură duhovnicește văzând-o pe Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, care e „din Iuda”[4].

Părinții Prea Curatei Fecioare sunt „Dumnezeiescul Ioachim” și „Fericita Ana”[5]. Și ei au născut-o pe cea „care covârșește [depășește] toată făptura cu sfințenia”[6], pe „Biserica cea de Dumnezeu primitoare, pe Fecioara și Maica lui Dumnezeu, pe cea singură binecuvântată”[7].

Sfântul Ioachim, tatăl Maicii Domnului, e numit într-o cântare „moșul lui Hristos”[8], cu sensul de bunicul Lui după mamă. Iar Fecioara s-a arătat „scaun dumnezeiesc prin feciorie[9], pentru că „dumnezeiasca strălucire a fecioriei [Mariei], a împodobit firea omenească cea neroditoare”[10].

Maica Domnului este „ușa cea purtătoare de lumină”[11], este „tăblița Legii celei noi, cea de Dumnezeu scrisă”[12], este „carte nouă”[13], este „singura Maică ce nu știe de bărbat”[14].

Ea a fost „chemarea tuturor”[15]. Cu sensul de rugăciunea tuturor celor din vechime. Așteptarea tuturor oamenilor.

Fecioara este „floarea cea preasfințită”[16], este „lumina fecioriei”[17]. Și prin întruparea Fiului din Fecioară, „raza dumnezeieștii ființe, cu trupul după ipostas [la nivelul persoanei Fiului] unindu-se, ne-a strălucit nouă”[18]. Pentru că noi putem vedea raza/ lumina/ slava persoanei lui Hristos și nu ființa Lui. Căci nu vedem nici ființa oamenilor de lângă noi ci doar manifestările lor personale.

Maica Domnului „a pierdut blestemul Evei”[19], l-a desființat. Într-o altă cântare, verbul a pierde e înlocuit cu verbul a dezlega: „ai dezlegat blestemul strămoașei Eva”[20].

În prima cântare a zilei de 10 septembrie, Stăpâna noastră este „scaunul cel neclintit al Împăratului, casa în care S-a sălășluit Cel Preaînalt pentru mântuirea lumii”[21].

Ea este „rai al măririi”[22] și îndulcește inimile credincioșilor[23]. Este „chemarea cea din nou a oamenilor”[24] la relația cu Dumnezeu.

Maica e „ancoră și nădejde [a] mântuirii noastre”[25], căci pe ea o găsim „ca pe un măr în dumbravă, ca pe un crin preacurat și ca [pe] o floare din văi”[26].

În Cânt. Cânt 2, 3, cf. LXX, se vorbește despre „mărul în [între] copacii dumbrăvii”. În Cânt. Cânt 2, 2 despre „crinul în mijlocul spinilor”. Iar sintagma „crinul văilor [crinon ton chiladon] apare în Cânt. Cânt. 2, 1. Iar aici, toate aceste sintagme sunt înțelese cu referire la Maica Domnului.

Într-o altă cântare, Maica lui Hristos Dumnezeu este „crin preacurat în văi strălucind”[27]. Iar nașterea Lui din ea a fost „minune a înălțimii”[28], pentru că a fost din inițiativă dumnezeiască dar depășește și orice înțelegere.

Din Preacurata Fecioară nu S-a întrupat întreaga Treime ci „pe Unul din Treime [L-]ai primit în pântecele tău, Preacurată, și L-ai născut în chip minunat”[29]. Adică pe Fiul. De aceea, ea este „singura ce…[a] purtat în mâini pe Dumnezeul părinților Cel prealăudat”[30].

L-a născut pe „Spicul cel de viață purtător, pe Pricinuitorul vieții celei veșnice, pe Hristos”[31]. Pricinuitor în sensul de Inițiator al vieții veșnice.

L-a născut pe „Cuvântul, Cel ce este pururea [din veci] și ipostatic[32] [personal], pe strălucirea Ipostasului celui părintesc [strălucirea persoanei Tatălui], pe Făcătorul nostru de bine și Domnul”[33].

Fiul S-a pogorât/ S-a întrupat ca „ploaia cea cerească”, care a căzut în uterul Fecioarei, ca pe un pământ roditor[34]. Dar tot El este și „Focul cel de nesuferit”, Care S-a sălășluit în pântecele Fecioare fără ca să-l ardă[35].

Căci „Fiul Unul-născut…Cel ce a strălucit fără ani [S-a născut din veci] din Tatăl…a ieșit [din Prea Curata Stăpână], în chip de negrăit întrupându-Se [depășind puterea noastră de înțelegere]”[36].

Cel născut din veci din Tatăl, S-a întrupat în timp din Fecioară. Însă Cel născut din Fecioară nu este doar om ci „din fire Dumnezeu fiind, și cu firea om făcându-Se pentru noi; nu în două fețe [persoane] fiind despărțit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut”[37] ca persoană.

El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, fiind Dumnezeu și om în același timp, nu are firile despărțite ci unite la nivelul persoanei Sale dumnezeiești, preexistentă întrupării din Fecioară. De aceea, El e cunoscut și slăvit ca o persoană în două firi, dar fără ca firile să fie amestecate, așa cum dorea monofizitismul sau fără ca să fie separate, după cum dorea nestorianismul.


[1] Mineiul pe septembrie, tipărit în zilele păstoriei PFP Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 5-a, Ed. IBMBOR, București, 1984, p. 121.

[2] Idem, p. 122.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 123.

[6] Ibidem. Formularea de față reapare și în Idem, p. 125.

[7] Idem, p. 124.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem. Expresia apare și în Idem, p. 128.

[12] Idem, p. 125.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 126.

[17] Idem, p. 128.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 129.

[22] Idem, p. 147.

[23] Idem, p. 155.

[24] Idem, p. 156.

[25] Idem, p. 159.

[26] Idem, p. 192.

[27] Idem, p. 206.

[28] Idem, p. 207. Sintagma apare în și Idem, p. 209.

[29] Idem, p. 210.

[30] Idem, p. 245.

[31] Ibidem.

[32] În textul citat, aici e o eroare de grafie, pentru că apare „ipostatnic”.

[33] Mineiul pe septembrie, ed. cit., p. 246.

[34] Idem, p. 251.

[35] Idem, p. 275.

[36] Idem, p. 285.

[37] Ibidem.

Did you like this? Share it: