Omilii pentru Postul Mare, ale Sfinților Anastasie Sinaitul, Grigorie al Nyssei, Ioan Gură de Aur și Chiril al Alexandriei, trad. din lb. gr. veche de Pr. Marcel Hancheș, Ed. Sofia, București, 2013, 139 p.

*

Prima parte

*

Păcatul la arătare și pocăința ascunsă, p. 27/ „pocăință făptuitoare”, p. 28/ Iuda a primit Sfintele Taine cu nevrednicie și de aceea a intrat Satana în el, p. 29/ Cf. n. 1, p. 30: păzirea celor mici ne face „să primim ca răsplată [pe] cele mari”.

*

Al doilea text: Sfântul Anastasie Sinaitul, Cuvânt de mult folos la pomenirea celor adormiți, cf. PG 89, col. 1192-1202, p. 31-41.

cei adormiți pleacă și ne lasă orfani, p. 32/ pe când erau cu noi, ei „aveau mintea la Dumnezeu”, p. 32/ zborul sufletelor către ceruri asemuit cu zborul rândunelelor, p. 33/ „și animalele plâng la despărțirea de cele de un neam cu ele, fiindcă și boii mugesc căutând pe tovarășul lor de jug”, p. 33/

cumplit e locul de trecere”, p. 34 = clipa morții/ sufletul despărțit de trup e întâmpinat „în văzduh, unde stau începătoriile și stăpâniile [Iadului], osânditorii noștri cei cumpliți, unde îl întâmpină vameșii cei groaznici și „funcționarii” și cei ce cer bir, cerându-i socoteală, ținându-l, osândindu-l, aducându-i înainte păcatele omului și zapisurile cele din tinerețe, cele de la bătrânețe, cele de voie, cele fără de voie, cele prin fapte, cele prin cuvinte, cele prin gânduri. Multă este acolo frica, mult cutremurul ticălosului suflet. Nepovestită este nevoia pe care o trăiește din pricina vrăjmașilor [demoni] care îl împiedică, îl opresc să nu suie la cer, să nu intre în țara celor vii”, p. 39/

să lepădăm ușurătatea cu care ne-am trăit viața până acum, p. 39/ avem multe nădejdi deșarte…pe care moartea le umilește, p. 40/ să ne facem făptuitori ai lucrurilor ascultate, p. 40/ străpungerea noastră de cuvintele predicii, p. 40/

*

Al 3-lea text patristic: Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre ieșirea sufletului și despre a Doua Venire, cf. PG 77, col. 1072-1089, p. 43-64.

Primele fraze ale predicii: „Mă tem de moarte, că este amară. Mă tem de gheenă, că este fără de sfârșit. Mă tem de tartar, că nu se împărtășește de căldură. Mă tem de întuneric, că nu se împărtășește de lumină. Mă tem de viermele cel otrăvitor, că este fără de sfârșit. Mă tem de Îngerii care vor fi la Judecată, că sunt nemilostivi”, p. 43/

mustrarea conștiinței, p. 44/ Iadul „își cască gura” după noi, p. 45/ „dracii cei înfricoșători și sălbatici și grozavi și nemilostivi și crunți”, p. 46/ sufletul celui adormit, în mergerea lui către cer, „află vămi care păzesc urcușul, care opresc și împiedică sufletele ce urcă. Fiecare vamă aduce [la cercetare] păcatele specifice ei”, p. 46.

Iar Sfântul Chiril al Alexandriei vorbește despre următoarele vămi ale văzduhului: 1. a grăirii de rău, 2. a privirilor ochilor, 3. a auzului, 4. a mirosului, 5. a pipăitului mâinilor, p. 46-47.

„Puterile dumnezeiești stau față în față cu duhurile necurate și aduc lucrurile bune săvârșite de om în cuvânt, faptă, gând și cuget”, p. 48.

Sufletul stă între Îngeri și demoni, privind „cu mintea, în frică și cutremur, până când, din lucrurile, faptele și cuvintele lui este fie osândit și legat, fie îndreptățit și eliberat”, p. 48.

„închisorile Iadului”, p. 49/ vom da seama, la Judecata Lui, „pentru fiecare lucru pe care l-am făcut, fie mare, fie mic”, p. 51/

„Cei curați cu inima văd slava lui Dumnezeu, iar cei pătați la minte îl văd ca în oglindă pe diavolul”, p. 60.

„tulburarea adulterului” și „groapa homosexualității”, p. 61/ fără post suntem asaltați de lăcomia pântecelui, de desfrânare și adulter, p. 62/ „cei ce se îndepărtează de Biserică și de Împărtășanie se fac vrăjmași ai lui Dumnezeu și prieteni ai demonilor”, p. 62/ „erezia lipsiților de Dumnezeu eretici”, p. 62/ Cel ce ne judecă pe noi este „Judecător al cugetelor și al gândurilor”, p. 62-63.

„diavolul, tatăl morții”, p. 64.

*

Al 4-lea text: Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre împărtășirea cu Sfintele Taine, cf. PG 61, col. 230-235, p. 65-76.

postirea și trezvia de după împărtășirea cu Domnul, p. 65/ „să prelungești cumpătarea” după împărtășire, p. 66/

Iar traducătorul român accentuează faptul, că „după Împărtășanie omul nu ar mai trebui să aibă vreun gând lumesc”, p. 66, n. 2.

Însă nu mai ai gânduri lumești…numai când ești foarte teologic. Oamenii cu experiență puțină și cu dragoste de Dumnezeu pe măsură, nu pot să nu mai aibă gânduri de tot felul, pentru că ei nu se odihnesc, nu tac în slava lui Dumnezeu.

Numai când gândurile sunt oprite de măreția slavei lui Dumnezeu care coboară în tine, poți să fii un fără gânduri din lumea aceasta.

Cei care încearcă însă, printr-o „blocare” a simțurilor și printr-o „rigiditate” nefirească a trupului, pe care ei o numesc „asceză”, să își oprească gândurile, simțămintele, fantezia…nu fac decât să ajungă niște paiațe umblătoare, care cred că trăiesc în ei ritmurile despătimirii.

sărbătoarea nu e un prilej de păcătuire, p. 68/ „Cheamă-L pe Hristos la prânz. Dă-I din ale tale, sau, mai bine zis, din ale Lui. Acest lucru [al milosteniei] are o plăcere nemărginită și care e necontenit în floare”, p. 69.

apropierea de Sfânta Euharistie „cu conștiință curată”, p. 71/ vom fi pedepsiți pentru împărtășirile cu nevrednicie pentru că nesocotim „mărimea darului” primit, p. 72-73/ De aceea, cu acuitate duhovnicească, traducătorul nostru spune: „această indiferență a minții și a inimii noastre [atunci când ne împărtășim cu Domnul] este mult mai primejdioasă decât păcatele pe care le facem”, p. 73, n. 1.

În n. 1, p. 74, Părintele Marcel vorbește despre „osândirea sinceră a păcatelor” noastre, singurul lucru pe care îl cere Domnul de la noi. Pentru că, subliniază el, „Hristos a dat pe Cruce plata pentru ele [pentru păcatele noastre]. Dar omul trebuie să-și asume roadele Crucii la nivel personal și prin efort continuu”, cf. Ibidem.

Did you like this? Share it: