Conformismul nonconformistului postmodern

Lumea postmodernă a preluat de la cea modernă, anterioară, mitul nonconformistului sau al revoltatului.

Acesta ar fi cel care nu se acomodează cu „bunul-simț” ordinar/ mediocru.

Ar fi un tip superior, care vede mai departe de orizontul unei societăți care iubește inerția.

Iar el vine și o scandalizează, o șochează cu îndrăzneala lui de a-i trata crezurile și valorile cu persiflare sau chiar cu dispreț total.

Numai că nonconformistul era reprezentat de un grup în minoritate sau chiar de un individ singular.

Cel puțin atâta timp cât era nonconformist, atitudinea lui nu era/ nu devenea o modă…general acceptată.

Postmodernismul răstoarnă însă acest raport…învechit.

El urăște la fel de mult conformitatea, atitudinea de a fi gata să se conformeze oricând cu pretențiile de tot felul.

Sau cel puțin susține că îi place să fie un nesupus față de tot felul de rigori, că este un spirit…liber.

Și rigorile pe care nu le poate suporta postmodernul se pot enumera: lui îi displac rigorile unei educații solide și severe, rigorile unei vieți religioase și morale, rigorile unui comportament social care să îi arate locul pe care îl merită și să îl facă să stea în banca lui, fără să-i calce în picioare cu multă nesimțire pe cei care îl întrec cu mult.

Rigorile unei vieți aspre și smerite…

Și nu numai oamenii duhovnicești, ci și mulți artiști au trăit astfel în trecut…

Portretul contemporan al nonconformistului și-a mai schimbat însă, între timp, din trăsături.

Pentru că nonconformismul însuși s-a redefinit…și reprezintă acum doar o modă…care se schimbă foarte repede…

A te conforma cu rapiditate „nonconformismului” vestimentar (spre exemplu) sau comportamental/ atitudinal al societății în care te miști, înseamnă…a împușca doi iepuri:

1. a te face acceptat acolo unde dorești;

2. a răspunde pozitiv ideologiei postmoderne.

Pentru că lumea postmodernă face două lucruri deodată: creează indivizi obedienți, capabili de plafonare/ conformare în cel mai înalt grad, și totodată îi desemnează și îi promovează ca…nonconformiști.

Ca pe niște personalități care ies din tipare…deși ele au tipare prefabricate.

După această…regulă…funcționează mecanismul care le impune, spre exemplu, pe Lady Gaga sau pe Cyrus Miles.

Iar publicul tânăr și avid de…inconsecvență, în mod straniu, se conformează oricărei campanii de promovare, fără nicio discuție.

Umbla odinioară vorba că tinerii sunt spirite greu de înlănțuit, că ei au mintea ageră și…nu se conformează cu ușurință, până nu se încredințează ei înșiși despre cât de…veritabil este ceea ce li se propune.

Așa a fost generația Revoluției din ’89, a celor care au ieșit în stradă…care n-au înghițit ideologia comunistă pe nerăsuflate.

Se pare vremurile s-au schimbat și că tinerii s-au transformat astăzi în cea mai docilă…clasă cu putință.

Și nu vă înșelați: ceea ce fac în școli este semnul celei mai mari conformități cu ceea ce îi învață lumea de azi.

Cu ceea ce îi învață televiziunea, societatea și de multe, ori, din păcate, înșiși părinții lor. Sau înșiși profesorii (mai e și cazul acesta, la fel de regretabil ca și cel anterior).

Poate că tocmai de aceea unii se adresează tinerilorși iar tinerilor…pentru că îi simt că sunt o masă de manevră…

Și unii dintre manevranți se numesc chiar…ortodocși…care cred că pot să ciupească și ei ceva profit din a se face că au ce spune unora…mai fragezi la minte decât ei. Dar pe care îi măgulesc frumos…

Însă nu numai tinerii, ci și maturii sau bătrânii au înțeles – și înțeleg tot mai bine, pe zi ce trece – că nu vârsta și experiența cinstește pe om, ci…conformitatea cu ceea ce vrea lumea ca ei să fie.

Chiar dacă ajung să fie penibili.

Tot ce trebuie e să schimbi trendul…unui nonconformism cu…altul,  când dă semne de oboseală.

Proteismul modelor e soluția pentru cei care vor să se simtă tot timpul pe val, ca să nu aibă impresia vreodată că ar fi…retrograzi sau redundanți.

Deși sunt…

Dacă moda (oricare ar fi) nu se mai schimbă o dată la o mie de ani, ci…o dată la șase luni…înseamnă că schimbarea modelor a devenit ea însăși o modă.

Și că cei care aleargă să se schimbe după trendul nou…nu se mai pot numi nonconformiști, chiar dacă în primă instanță ar putea să pară că iau prin surprindere sau șochează pe cineva.

Însă a șoca bunul simț peren înseamnă astăzi a te conforma

2 comments

  • Imi place acest articol, dar nu sunt de acord cu urmatoarea idee:„A te conforma cu rapiditate „nonconformismului” vestimentar (spre exemplu) saucomportamental/ atitudinal al societății în care te miști, înseamnă…a împușca doi iepuri:1. a te face acceptat acolo unde dorești;2. a răspunde pozitiv ideologiei postmoderne”.

    Nu cred ca daca adopti un stil mai fistichiu faci brusc parte din gasca. Majoritatea oamenilor pe care ii cunosc nu te judeca dupa aparente, ci au rabdarea de a te cunoaste mai intai. Astfel te faci acceptat unde doresti, nu prin ce porti, ci prin ceea ce gandesti.Cu toate astea, uneori ceea ce porti reflecta intr-un fel ceea ce gandesti.

    Spre exemplu persoanele mai retinute se imbraca in culori mai sterse, sau cei vorbareti aleg culori mai vii care sa ii scoata in evidenta intr-o discutie, cei care asculta un anume gen de muzica se „recunosc” dupa hainele pe care le poarta, si chiar si preotii se recunosc dupa barbile lungi si robele negre.De obicei oamenii simpli isi pun singuri limite oprindu-se cu privirea doar la nivelul hainei si nu al gandirii celuilalt.

    In concluzie, nu exista o legatura obligatorie intre a te imbraca non conformist si a sfida valorile trecutului.Dumneavoastra criticati postmodernismul. Sincer, este un curent in care nici eu nu ma regasesc, pentru ca mi se pare mult prea larg si mult prea incisiv,prea putin romantic,pentru ca postmodernismul tinde sa deconstruiasca tot ce exista pe fata pamantului, sa ia totul in deradere si sa se joace cu toate conceptele pe care le avem.

    Eu totusi cred ca este momentul pentru a avea si putina incredere in vechile valori, cum ar fi adevarul stiintific, frumusetea povestilor experienta de viata, si sa incercam sa luam ce este mai bun de la Occident si sa amestecam cu ce aveam noi mai bun in Orient.Mai vroiam sa spun ca dupa parerea mea,crestinismul occidental a inceput sa mearga pe o cale iertatoare si generoasa, nu pe una extremista si ingusta, dupa cum inca o fac multi ortodocsi.

    Eu sunt de parere ca lumea nu iubeste cu adevarat inertia, ci dimpotriva, inertia este chiar daunatoare societatii in care traim. Eu cred ca poti sa fi om bun si fara sa fii crestin, dupa cum la fel de bine poti sa fii crestin si sa fii un om rau la suflet.

    Cel mai important in aceste vremuri prin care trecem nu este sa faci parte dintr-un curent, ci sa pui umarul in felul tau la bunul mers al societatii.Si din cate se pare dumneavoastra chiar faceti acest lucru, si asta incerc si eu, deci s-ar spune ca suntem in aceeasi barca.

    Oricum, putina conformitate nu face rau nimanui, ci regleaza mai bine relatiile dintre oameni, daca nu ar exista conformitate, ar fi anarhie, si nu cred ca putem trai in anarhie, dupa cum nu putem trai nici in cealalta extrema a ei, supunere completa.Ca oameni (civili ma refer) ne miscam undeva intre conformism si non conformism, cu ideile noastre, cu credintele noastre si cu problemele noastre, dar bineinteles preotii mai au si alte responsabilitati cum s-ar spune.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Răzvan, când comunicați cu cineva, trebuie să vă limitați la un subiect, maximum două…la comentariu.

      Pentru că poate să existe și al doilea și al 1000-lea…

      Dumneavoastră v-ați pus toate ofurile într-unul singur.

      Mă bucur că priviți nuanțat. Că recenzați critic postmodernitatea, adică lumea noastră, și că aveți valori așezate.

      Iar conformismul de care a vorbit în articol soția mea…e aerul epocii noastre, cu reprezentați nu atât de „critici” la adresa ei, pe cât ne-am dori noi.

      Mulțumim pentru opinii…și să ne vedem mai des!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *