A fost „atent” la ce vorbeam la telefon. A reținut numele străzii și numărul. Deși, de când a venit, s-a pus pe somn…și s-a întins și peste mine.

Educația însă nu numai că se învață când se învață…dar pe ea trebuie să o practici toată viața…Altfel îți iese din mână…ca și scrisul sau șofatul…

La coborâre mi-a spus că e poștaș. Și că a avut o problemă zilele astea: un infarct.

De ce? A murit o femeie care „îl servea” de fiecare dată când îi aducea pensia. Îi lăsa câte 100 de lei. Femeie singură, educată, cu 5 limbi știute, fost om cheie în sistem.

El și soția au ajutat-o, i-au adus de mâncare…s-au alipit de ea.

Când a murit a fost îngropată de niște rude. Care au minimalizat-o.

Văzând cu ce haine au îngropat-o…poștașul nostru…s-a mâhnit atât de mult…încât i-a cedat inima.

După această confesiune brutală și după durerile umanitare de inimă…i-am mai iertat din păcate

Dacă rămâneam doar cu statul în mine…plecam fără aspectul de fond.

De aceea, înainte de a da un verdict despre un om…e bine să ne doară puțin inima pentru el. Să îl ascultăm puțin. Să vedem ce spune.

S-ar putea să ne surprindă în bine…

Did you like this? Share it: