Omilii pentru Postul Mare, ale Sfinților Anastasie Sinaitul, Grigorie al Nyssei, Ioan Gură de Aur și Chiril al Alexandriei, trad. din lb. gr. veche de Pr. Marcel Hancheș, Ed. Sofia, București, 2013, 139 p.

***

Prima parte…și a doua.

*

Al 5-lea text patristic al cărții: Sfântul Anastasie Sinaitul, Omilie la Psalmul 6, cf. PG 89, col. 1115-1144, p. 74-105.

despre pocăința sinceră, p. 77/ smerirea și întoarcerea celor care păcătuiesc, p. 77/ ziua a 8-a = ziua veșniciei, p. 78/ Dumnezeu știe toate cele ascunse ale noastre, p. 79/

În n. 1, p. 80, traducătorul nostru afirmă că ceea ce noi traducem adesea prin „a mustra” ar trebui înțeles, mai degrabă, ca: „a da în vileag”. Însă mustrarea cuiva este o dezvăluire implicită a lui. Conținutul mustrării e format din motivele pentru care e vrednic de ea.

„sunt tiranizat de voia mea cea rea”, p. 83/ „Vindecă-mă, că vicleanul șarpe m-a făcut neputincios”, p. 84/ „La mila Ta scap, neavând nimic să-Ți aduc. Milă cer de la Tine; nu-mi cere prețul acesteia”, p. 87/

lacrimile și umilința pocăinței văzute ca alt botez, p. 92.

Iar explicația Sfântului Anastasie e pragmatică și se regăsește și la alți Sfinți Părinți: „harul pe care îl primim prin Botez, când suntem botezați copii, pe acesta, pierzându-l prin ușurătate și negrija de lucrarea celor bune, îl luăm înapoi prin pocăință și prin izvorul lacrimilor”.

Ceea ce înseamnă că întreaga noastră asceză e o reactualizare continuă a Botezului nostru. De aceea asceza nu e un lux ci o nevoie constantă, care vine din continua noastră păcătuire. Iar a primi înapoi harul înseamnă a-l simți în noi. Lucru care nu se poate petrece decât dacă suntem oameni ai ascezei, ai atenției și ai rugăciunii continue.

„am îmbătrânit împreună cu toate păcatele”, p. 92/ există lacrimi firești (ca cele pe care le vărsăm pentru cei adormiți) dar și lacrimi drăcești (din slavă deșartă sau din dragoste satanică), p. 95/ „puterea lacrimilor celor după Dumnezeu”, p. 96/ Sfântul Împărat Manase a fost iertat de Dumnezeu după 52 de ani de idolatrie, p. 96/

Părintele Marcel ne amintește, în n. 2, p. 104, că milostenia față de săraci „e o mare favoare” a lui Dumnezeu față de noi și nu o greutate.

*

Al 6-lea text: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la Psalmul 6, cf. PG 55, p. 107-130.

Când vorbim de mânie și iuțime la Dumnezeu vorbim în mod antropomorf, p. 107/ desfrânarea în trup ca aprindere a cuptorului, p. 119/ „flacăra păcatului”, p. 119/ curățirea păcatelor se face aici pentru ca să avem îndrăznire la Judecata Lui, p. 121/

„ochi al sufletului” = „puterea străvăzătoare și rațională” a sufletului nostru, p. 124/ „nimic nu este mai împărătesc ca omul care, chiar și înlănțuit fiind, a dobândit virtutea”, p. 127/ răutatea e asemuită cu un foc, care cuprinde sufletul nostru, p. 130.

*

Al 7-lea text și ultimul al cărții: Sfântul Grigorie al Nyssei, Tâlcuire la Psalmul 6; despre a opta [zi], cf. Gregorii Nysseni opera, vol. 5, Leiden, 1962, p. 187-193, apud p. 131-139.

„piatra care taie necurăția” = Hristos Dumnezeu, p. 132/ „rușinarea pentru relele făcute în viață se face prăpastie adâncă, ce desparte prin sine păcatul de om”, p. 139.

Did you like this? Share it: