Scopul imprudenței
Am găsit sare fără iod! Românească, naturală…
O mare descoperire la mijloc de București. În altă parte sarea stă în apă, pui găleata pe sobă…și rămâne sarea la fund: albă și frumoasă.
Însă eu, pentru naturalețe, trebuie să bat kilometri…ca să o cumpăr…sau măcar să o miros, să o ating, să o bag în seamă…
*
Dar, când mergeam eu pe stradă, spre facultate, un preot și un prieten al lui…stăteau la o masă…
Și când m-au văzut…și-au dat coate: „El e!”…
Eu i-am privit, ei m-au privit…
N-om fi proști să ne zicem ceva!
Numai că ei mă și citesc…în comparație cu mine, care i-am văzut pentru prima oară.
Dar dacă mă citesc, trebuie să mă și aprecieze? Mă citesc așa, din enervare, din pierderea timpului…și nu pentru că aș zice eu „ceva folositor” pentru ei.
*
Prin amabilitatea doamnei bibliotecar…am privit cărțile de la etaj.
Am găsit teza de doctorat a unui cunoscut…mi-am găsit teza în raft: umblată dar nu mâzgălită. Câteva lucruri de care am mare nevoie…
Mi-a plăcut să văd studenți citind, conspectând…
Când văd așa ceva…e ca și cum aș fi martor la o minune.
Unul dintre ei stătea cu vreo 7 cărți pe masă, una peste alta…altul lucra la laptop…o tânără căuta în computerul bibliotecii.
Lucrurile s-au schimbat enorm…în comparație cu „pe vremea mea”.
Și bine e că…s-au schimbat!
Rămâne de văzut ce cărți produc…tinerii care stau cu stive de cărți pe masă.
Până acum, din păcate, le-am auzit foarte firav glasul…
Glasul public…
Fără glas public…teologii și cărțile lor sunt morminte tăcute.
Lucru cu totul dezavantajant.
*
Doamna preoteasă a făcut pâine bună.
Cu diverse dedesubturi în ea.
Nimic comparabil cu ce poate să iasă din cuptor…când pui la un loc lucruri care îți plac.
*
De ce e cald la sfârșit de octombrie…dacă începutul a fost cu ploaie și vânt?
*
Pastorul Vladimir Pustan, astă seară (l-am ascultat pe Radio Cireșarii), le-a spus confraților lui să nu mai citească doar pasajele care le plac din Biblie…ci și pe cele care îi lovesc în moalele capului.
*
Astăzi mi-am dat seama că cineva a publicat Commonitorium în 2006. Prin 2002-2004 știam că o colegă a noastră, de la Clasice, îl tradusese și ea. În teza de licență…
*
Prudența, de multe ori, e imprudentă.
Greșește nu pentru că nu spune anumite lucruri…ci pentru că nu le spune la timp.
Când nu spui la timp lucrurile…nu mai au relevanță pentru cel care le așteaptă.
Prudența…pierde timpul cel mai adesea.
De aceea eu mizez pe imprudență…când trebuie să fac lucruri bune.
E mai bine să enervezi cu lucruri bune decât cu lucruri nefăcute.
Sărutmâna părinte.
Părintele Paisie Aghioritul spunea că occidentul a dat cărți și răsăritul a dat sfinți.
Eu cred tinerii ar trebuie să-și arate credința în fapte și nu neaparat în cărți scrise și publicate.
Și cartea este o faptă, dar este una din infinitele modalități de a împlini voia lui Dumnezeu.
La mulți ani, domnule Claudiu Bălan, și vă doresc multă bucurie și împlinire în viața dumneavoastră și a familiei dumneavoastră!
Abia aștept să îmi arătați Sfinții ortodocși, contemporani cu mine…care nu trebuie să citească și nici să nu scrie cărți, ci care se sfințesc doar prin pelerinaje și conferințe.
V-ați ales în online și în viață, după cum vă spuneam anterior, calea care…sunteți.
Deși v-am inspirat în creație, adică v-am făcut să vedeți lucrurile „în mai presusul lor”, și v-am considerat un om care poate și vrea mai mult, adică excelența, prin multă muncă teologică și asceză în spate, v-ați ales, în cele din urmă, ghetoizarea, frunzăreala de cărți, minimalismul cât și Ortodoxia ca afacere, ca business.
Ghetoizarea ați învățat-o de la extremiștii ortodocși ai zilei, care nu mi-au fost prieteni niciodată.
Frunzăreala cu poze…de la Război întru Cuvânt, care „s-a constituit” la nivel online în 2007…tocmai pentru ca să-mi arate că Ortodoxia se confundă cu cărțile de la pangar…sau scoase de Sofia.
Minimalismul și Ortodoxia pe bani…nu le-ați învățat nici pe astea de la mine.
Așa că, dacă ați optat pentru a nu-mi mai prelua predicile…treceți la pasul radical: ștergeți tot ce aveți de la mine, carte și predică, de pe OT…cât și orice referire la mine din vreun articol.