Am urmărit câteva episoade din X Factor…e drept, la întâmplare, nu pe toate și nu în ordine.

Sare în ochi, însă, atitudinea juriului față de concurenți.

Pentru că atitudinea lor nu se rezumă, în mod strict, la competența profesională. În cazul lor…la competențele muzicale.

Având în vedere că, tot așa, rapid…cum s-ar spune, prin sondaj involuntar…am apucat să văd desfășurarea aceluiași concurs și pe alte meridiane, nu știu de ce, dar parcă mi-am făcut impresia că ai noștri bat recordul în materie de aroganță față de participanți.

Față de participanții de toate vârstele și de toate categoriile sociale și profesionale.

Concurenții adică, au fost dresați cu timpul, să devină foarte docili, să zâmbească în orice circumstanțe, să nu răspundă cu aceeași monedă la remarcile adeseori bădărane (de la bun început) ale jurizanților sau la glumele lor proaste.

Pentru că aceștia se amuză copios de tot felul de amănunte, de la fizionomia concurenților până la originea lor socială sau meseria pe care o practică.

Iar concurenții au învățat că trebuie să mulțumească chiar, din inimă, orice s-ar spune despre ei…nu mai vorbesc de cazul în care sunt acceptați să avanseze la nivelul următor…

Îmi dau seama că juriul de la X Factor nu e Academia Română, nici măcar o Academie de Muzică, nici nu trebuie să stea inert sau cu mâinile la spate

Nici nu le cere nimeni așa ceva, ci doar…puțin bun simț.

Îmi dau seama și de faptul că observațiile trebuie să depășească cadrul strict al aprecierii performanțelor vocale, și că trebuie să se extindă spre sfaturi care privesc reușita în showbiz.

Toate acestea nu pot fi însă scuze pentru multe dintre observațiile batjocoritoare ale celor trei membri ai juriului, care cu adevărat, uneori, pot să lezeze demnitatea umană. Sau atitudinea lor generală hiper-flegmatică.

Observ însă că nimeni nu…observă. Și nu pentru a-i sancționa cumva pe aceștia, ci pentru a sancționa acest tip de comportament, care lărgește și mai mult prăpastia între băieții cu bani și…proștii care vin la cerșit, care încearcă și ei acum să ajungă…pe scenă.

Adică, nenicule, care ai venit la X Factor, pășește cu sfială…că te afli în fața unor vedete.

Când te-oi duce tu la biserică…acolo poți să fluieri sau să înjuri, eventual. Aici: behave!

Nimeni nu se impacientează, spre exemplu, de faptul că, în cazul unora dintre participanții minori, li s-ar fi putut prejudicia sănătatea psihică.

Și asta în direct, la televizor, la oră de vârf, în fața națiunii… nu doar într-o școală sau într-o sală de clasă.

Nu văd niciun psiholog invitat să discute la vreo emisiune dacă nu cumva acești minori ar putea rămâne traumatizați pe viață datorită unui astfel de eșec în direct, însoțit de ironii pe înțeles sau chiar de admonestări violente din partea membrilor juriului.

Sigur, se poate pretexta că unii dintre aceștia, în anumite momente, o caută cu lumânarea sau o merită pe deplin…

Nu zic nu…

Dar dacă astfel de subterfugii educaționale fac parte din școala de pedagogie…atunci de ce nu sunt implementate sau acceptate în toate mediile?

De ce mijloace pe care le considerăm absolut intolerabile de practicat în școli, cum ar fi ironia pedagogică, este nu numai tolerată, dar chiar și mijlocul preferat de amuzament național, în cazul unui astfel de concurs, ca X Factor?

Mai mult, Dan Bittman a avut voie să-și iasă din pepeni și să spună unui participant…nesimțit: Ești un nesimțit! Ieși afară! M-am săturat de umflați

În timp ce există o țară, numită România, în care există niște cadre didactice, de care își bate joc un sistem politic de vreo două decenii încoace…și care n-ar putea să spună dă-te mai încolo unui elev impertinent, ba chiar de o mie de ori mai tupeist (și mai adesea) decât cel care l-a enervat atât de mult pe Bittman.

Unui profesor, care ar fi agasat astfel sau agresat verbal de un elev, și care ar face imprudența să-i răspundă ca Bittman, i se desface contractul de muncă a doua zi.

Mă refer la o nesimțire adevărată (și sunt nenumărate, în școli, în ziua de astăzi), nu la îngăduirea violenței verbale împotriva copiilor…

Dar nimeni nu sesizează această unitate de măsură dublă…dacă sunt bani mulți de câștigat.

În ce privește educația, morala și cultura…pot să se ducă de râpă…

La ce ne folosesc, dacă nu ne aduc imediat câteva sute de mii de euro în buzunar?? Ci de-abia câteva sute…de lei.

Did you like this? Share it: