Pr. Dr. Sterea Tache, Mântuitorul Hristos și Biserica. Prelegeri de teologie dogmatică, Ed. Sigma, București, 2006, 337 p.

 ***

Căderea omului este „rezultatul exclusiv al faptei lui Adam”, p. 4.

„procesul de corupere…duce la moarte”, p. 9

Moartea este o „stare de anormalitate a firii”, p. 10

„Proorociile mesianice atestă prezența și lucrarea Cuvântului în Vechiul Testament, care pregătea astfel venirea Lui în trup”, p. 17.

Păcatul a adus stricăciunea și moartea, p. 37.

Păcatul a adus lipsa de raționalitate omului, p. 38.

„întruparea [Cuvântului] este sinonimă cu redescoperirea semnificației originare a creației. Evenimentul Hristos este eveniment cosmic, fiindcă El este Logosul, deci agentul creației, dar și fiindcă este om, pentru că omul este „microcosmos””, p. 43.

„Întruparea Mântuitorului nu produce schimbări în Treime”, p. 45.

„Biserica a evitat cu fermitate adaptarea Revelației la nevoile culturale și spirituale ale diverselor perioade istorice”, p. 87.

„Persoana și lucrarea nu pot fi nici împărțite, nici separate. Prin învățăturile și faptele Sale mântuitoare în Biserică, este prezentă și lucrarea și Persoana Sa până la sfârșitul chipului actual al lumii și dincolo de acest sfârșit”, p. 88-89

Coborârea Sa la Iad: I Petr. 3, 18-19; Efes. 4, 9-10, Apoc. 1, 18, p. 101.

„Învierea Mântuitorului este strâns legată de coborârea la Iad. El învinge puterea iadului pentru că este Dumnezeu”, p. 104.

Se observă peste tot, că în mod fundamental, Părintele Tache e tributar teologiei Părintelui Stăniloae în modul cum tratează problematicile. Dar, cel mai adesea, nu are poziții elaborate, cercetate personal, în ceea ce privește temele abordate.

În capitolul pogorârii la Iad (p. 101-104) nu s-a referit deloc la problema marcantă a demersului: pe cine a scos Domnul din Iad.

În capitolul dedicat învierii Domnului (p. 104-110) s-a referit la pnevmatizarea trupului Domnului tangențial, fără să detalieze problema și s-a axat doar pe explicarea consecințelor învierii Sale.

„Conform datelor Noului Testament este greșită opinia că învierea și înălțarea coincid sau se identifică”, p. 112.

„lucrarea Mântuitorului Hristos nu poate fi separată de lucrarea Duhului Sfânt sau de cea a Tatălui”, p. 116.

starea de mântuire echivalează cu apartenența la Biserică”, p. 120

„Succesiunea apostolică a harului nu înseamnă că acesta vine numai din trecut. […] Apostolicitatea unește…trecutul cu prezentul. Odată cu succesiunea harului primim și succesiunea credinței în integritatea ei”, p. 133.

„Mântuitorul Hristos este Cel care iartă, pentru că El este Cel care primește mărturisirea. Pentru acest motiv, în actul spovedaniei nu au ce căuta atât rușinea, cât și teama”, p. 270. Dar rușinea și teama există  la Spovedanie pentru că există conștiința păcatului cât și multiplele slăbiciuni ale preotului.

„Ierarhia bisericească este o moștenire apostolică, iar odată cu funcția, aceasta a moștenit și adevărul”, p. 282. Frază care are la bază, cf. n. 536, p. 282, pe Sfântul Irineu al Lyonului, Împotriva ereziilor, IV, 26, 5.

Cartea începe cu persoana lui Hristos și se termină cu Sfântul Maslu. Are 7 capitole mari. Primul: Preliminarii (p. 3-30), al doilea: Persoana Mântuitorului Hristos și Revelația divină (p. 31-87), al 3-lea: Iisus Hristos și lucrarea Lui mântuitoare (p. 88-115).

Din p. 116 încep capitolele eclesiologico-soteriologice.

Al 4-lea. Întemeierea și constituția Bisericii (p. 116-157), cap. 5. Însușirea mântuirii în Biserică (p. 158-191), cap. 6. Sfintele Taine în general (p. 192-203), cap. 7: Sfinte Taine în special (p. 204-332).

Cartea e un curs pentru studenți, cu așteptări minore la nivel de instrucție.

 ***

Pr. Dr. Sterea Tache, Teologie Dogmatică și Simbolică, Volumul 1, Ed. IBMBOR, București, 2003, 303 p.

 *

Prefața e făcută de Părintele Dumitru Popescu (p. 5-6), pe când autorul era conferențiar (p. 5).

„experiența duhovnicească…trebuie să stea la baza adevăratei teologii, animată de dorința de a contribui la desăvârșirea spirituală și morală a credincioșilor în Hristos și Biserică”, p. 6.

 *

Primul capitol al cărții: Revelația dumnezeiască (p. 7-16). Apoi despre Scriptură și Tradiție (p. 17-32). Cunoașterea lui Dumnezeu începând cu p. 33. De la p. 47: ființa lui Dumnezeu și energiile necreate.

Discută teologia trinitară a Sfântului Grigorie Palama (p. 50-55) doar pe baza ed. Scripta 1993 și a traducerii Părintelui Răducă la Lossky. La fel, autorul vorbește despre sofiologia lui Bulgakov (p. 55-56) fără să citeze din Bulgakov. Citarea sa e din manualul lui Chițescu.

Atributele dumnezeiești: p. 57-96. Despre Sfânta Treime: p. 97-147.

În Bibliografia patristică, de la final, p. 295-298, deși a citat de mai multe ori din Dogmatica Sfântului Iustin Popovici[1], Sfântul Iustin nu se află printre autoritățile patristice dar se află Thoma de Aquino, cu Summa theologiae, ed. Științifică, București, 1997. La fel, deși a citat Împotriva ereziilor, a Sfântului Irineu a Lyonului, ea nu apare și în bibliografia de la final de volum.

Despre creație de la p. 148.

Bunătatea lui Dumnezeu e motivul creației, p. 171.

După crearea lumii nevăzute și a celei văzute (p. 185-220) și după teologia despre om (p. 221-281), volumul se încheie cu providența dumnezeiască (p. 293).


[1] Prima citare e în n. 3 a cărții, p. 9, în mod incomplet: Père Justin Popovitch, Philosophie Orthodoxe de la Vérité, tome I. Și cartea Sfântului Iustin nu apare la bibliografia de final a capitolului.

Did you like this? Share it: