Comisarul Turtă Dulce s-a trezit somnambul azi-dimineață. În căutarea mesei, cu o cană mare, de apă și cu alte lucruri inutile aruncate pe ea…era să dea în televizor…deși la televizor n-a fost niciodată.

Primii pași, stingheri, într-o nouă lume…în lumea zilei de azi, îi făcu timid.

Însă soarele, zguduitor acest soare!, cu fâșii lungi de roșu…de parcă anunțau un cutremur, o naștere de președinte, o zi de leafă…îi ieși în întâmpinare în mod torid.

El și soarele, soarele și el, el și cana, cana și casa lui, România și patrulele antitero…

„Cine m-a făcut atât de mic?!”, s-a gândit comisarul, în timp ce înghiți, hulpav, trei guri de apă…apă care, îi căzu și pe barbă…până în sân.

„Cine m-a făcut atât de mic…și nu soare?!”, mai încercă, încă odată, să regândească gândirea…prima lui gândire de dimineață…

Și nu te-ai fi așteptat ca un comisar, banal, din România…să vrea să devină soare…sau, de ce nu, un mic dumnezeu al închipuirilor sale.

Însă, de obicei, la cine nu te aștepți să se creadă…soare…se crede luna de pe cer.

Soția lui, mereu tandră, îl întrebă ce face soarele la ei…în casă. La care comisarul, timid, răspunse că soarele…aduce întotdeauna chef de viață și chiar de dragoste.

La care femeia, îmbujorară, zise, puțin răstit: „dar cum se face dragostea?!”. La care Turtă Dulce răspunse: „dragostea nu se tace…se face”. La care, cu și mai mult aplomb, femeia, care avea pe ea niște decolteuri…zise: „dar eu ce n-am…de n-am dragoste?!”. La care comisarul Catani zise: „dar tu, iepișoara mea…ești dragostea! Însă acum trebuie să mă duc la veceu…că dragostea trece prin stomac”.

Ce nesimțit!…

După jumătatea de oră…de activități „extra-conjugale”, ea, iubitoarea, îl aștepta cu o cafea…cu un miros ciudat.

La care el o întreabă: „de ce miroase a detergent?”. La care ea, suplicată, spuse: „pentru că soarele a intrat în ea…în timp ce o făceam”. La care el, fără aromă poetică, zise: „dar ce are soarele cu…cafeaua mea de dimineață?!”. La care femeia, o, femeia!, artistă din fire, poetă și visătoare, cu aromă de dragoste în ea, spuse: „dar ce ne-am face, fără dragoste, mânzișorul meu?!”, lăsând să i se vadă…zâmbetul ei pervers…cu care îl năucește în pat…

Dincolo de detalii însă, comisarul Turtă Dulce a plecat în această zi, ca de obicei, la locul de muncă. Acolo va tăia și va spânzura. El nu are mamă, tată, nevastă, soacră, computer, periuță de dinți…când e la locul de muncă.

Locul de muncă…de o adâncă dedicație, nu lasă loc la palavre…și nici la dezmierdări.

Locul de muncă e ca soarele: îți intră în viața ta când nu vrei…îți iese când ai cel mai mult nevoie de el.

Did you like this? Share it: