teologia mistica poetica

Teologia mistică poetică. Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 1000 de ani de la compunerea lor, vol. coord. de PS Ioachim Băcăuanul și Pr. Ioan Bârgăoanu, Ed, Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, 549 p.

***

E vorba despre comunicările științifice susținute la Mănăstirea Cașin, în jud. Bacău, pe 24-25 noiembrie 2009, la Simpozionul „Imnele iubirii dumnezeiești” ale Sfântului Simeon Noul Teolog – 100 de ani de la compunerea lor, cf. paginii de titlu.

În Cuvântul înainte al cărții, PFP Daniel Ciobotea subliniază faptul că „experiența Sfinților isihaști este asemănătoare celei a Apostolilor, întrucât în Biserică este prezent și lucrător Același Duh Sfânt în toate timpurile”, p. 7.

Din cuprins (p. 9-11) reiese că au fost 26 de participanți la simpozion.

PS Ioachim Băcăuanul a prezentat referatul: Liturghia iubirii dumnezeiești: hrană și lumină, p. 13-49.

„Simeon vede viața ca o înviere în lumina Învierii lui Hristos, de aceea în mistica sa principalul izvor al pocăinței și luminii îl consideră [a fi] Sfânta Liturghie”, p. 17.

PS Ioachim spune că „Sfântul Simeon nu a fost un dogmatist, ci un trăitor al Sfintei Liturghii”, p. 19.

Lucrurile stau tocmai invers: el e un mare dogmatician tocmai pentru că a experimentat, în viața lui, dogmele Bisericii.

Vederile sale mistice sunt vederi ale slavei Dumnezeului treimic, datorită cărora a putut vorbi, în cunoștință de cauză, despre perihoreza dumnezeiască, despre sinergie, despre unirea ipostatică, despre prezența reală a harului în Sfintele Taine, despre transfigurarea omului și a cosmosului. Adevărații dogmaticieni sunt, în primul rând, mistici, experimentatori ai intimității cu Dumnezeu și nu vorbitori de Dumnezeu fără experiența slavei Lui.

În opera Dumnezeiescului Simeon Noul Teolog „întâlnim multe pasaje care fac apel la o interpretare mistică a Dumnezeieștii Liturghii”, p. 26.

„Efectele cosmice” ale Liturghiei, p. 34.

Pocăința nu este „un simplu act, ci…o atitudine permanentă a vieții”, p. 46.

Evêque Joachim Giosanu, La prière du coeur et le monachisme oriental. La Père Staniloaë et les méthodes byzantines et philocaliques de la prière du coeur, p. 51-74.

E vorba de un extras din teza sa doctorală, cu titlul La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Staniloaë, Ed. Trinitas, Iași, 2003, cf. n. 1, p. 51.

Părintele Stăniloae, „în prezentarea rugăciunii inimii, comme l’aboutissement de la déification, condamnând spiritualismul occidental abstrait”, p. 52.

Părintele Profesor Ioan C. Teșu, de la Iași, a venit cu tema: Paternitatea și filiația duhovnicească în concepția Sfântului Simeon Noul Teolog, p. 97-127.

Prima frază, cu totul adevărată: „Sfântul Simeon Noul Teolog este socotit cel mai mare mistic al Evului Mediu creștin, tocmai datorită înaltelor sale experiențe duhovnicești, trăite încă din fragedă adolescență”, p. 97.

Însă în p. 98, autorul nostru afirmă un lucru extrem de curios, pe care nu îl poate proba pe texte. Și anume, că Sfântul Simeon ar fi susținut că Preoția „nu se dobândește doar prin hirotonie, ci prin botezul Duhului Sfânt”.

Sfântul Simeon spune tocmai contrariul: nimeni nu poate veni la hirotonie, cu adevărat, dacă nu are o viață mistică reală și dacă nu e chemat de Dumnezeu în mod direct. Lucruri care, în orice meserie, nu numai în preoție, sunt cu totul normale.

Cum să devii profesor în ceva, recunoscut și apreciat de toți, dacă nu ai operă și nimeni nu te creditează ca o valoare profesională?

Numai că nouă, celor foarte relaxați în viața ortodoxă, ni se pare că ne putem apropia de Preoție oricum…că Dumnezeu „ne plinește” toate lipsuri și dacă vrem și dacă nu vrem noi. Însă realitatea brutală e cea care este: doar foarte puțini înțeleg/ simt/ experiază slujbele preoțești pe care le fac…ceilalți le fac „în orb”.

Pe scurt: Sfântul Simeon nu a subminat niciodată Taina Preoției și nu a spus că ea nu este deplină în cineva hirotonit valid. Ci, că în mod real, lucrează și simt cele ale Preoției doar cei care au o viață mistică, adică o intimitate reală cu Dumnezeu. Lucru pe care îl știu, din plin, orice episcop, preot sau diacon, care nu simt și nu văd nimic mistic în preoția lor. Și dacă ar dori să inventeze „în materie de experiență”, cine cu experiență mistică i-ar crede?

Mistica sa, deși cu experiențe duhovnicești ample, e „o mistică eclesială, sacramentală”, p. 102.

„compatibilitatea de viață duhovnicească”, p. 108.

Sfântul Simeon însă nu a vorbit despre un Părinte duhovnicesc „ideal” (p. 112), pentru că el a avut parte de unul în carne și oase. El a descris unul real, avut lângă el și nu o idealitate. El însuși a devenit un copleșitor Părinte duhovnicesc pentru ucenicii săi, mulți dintre ei Sfinți.

E cu totul adevărat faptul, că „nu poate deveni un bun duhovnic decât cel ce a cunoscut și a văzut ce înseamnă adevărata duhovnicie, cel care a cunoscut nu numai din citit sau din istorisirile altora ce înseamnă arta conducerii sufletelor, spovedania și duhovnicia, ci a cunoscut și a crescut el însuși, s-a format duhovnicește în ascultare față de astfel de oameni cerești”, p. 113.

După cum un mare scriitor, un mare chirurg, un mare constructor…a fost, mai întâi de toate, un mare ucenic al altora. Nu poți fi mare decât dacă ucenicești pe lângă oameni mari, pe lângă vocația și calitățile tale personale.

După cum și următoarea frază e cu totul corectă: „duhovnicul [real] este…un om duhovnicesc prin excelență, o prezență harismatică și providențială în viața ucenicului, iar calitatea sa de duhovnicesc și de harismatic se recunoaște din roadele operei sale spirituale în sufletele celor încredințați lui spre călăuzire duhovnicească”, p. 126.

Uneori Părintele duhovnicesc poate să nu aibă ucenici pe gustul lui…Iar dacă aceia nu ajung la o viață duhovnicească înaltă, asta nu invalidează sfințenia lui ci arată greutatea vieții ortodoxe autentice.

Adică ucenicii nu sunt ucenici pentru ca „să își întreacă” Învățătorul lor ci pentru ca să ajungă, fiecare dintre ei, la o relație reală și de mare profunzime cu Dumnezeu. Dacă ei nu ajung la aceasta, nu e de vină, în primul rând, Părintele lor, ci ei înșiși.

Did you like this? Share it: