Personalizarea comunicării

În ce limbă vorbim despre Dumnezeu?

Orice limbaj neadecvat duce la un eșec al receptării, indiferent cât de minunat ar fi mesajul. În lumea postmodernă, adevărul dumnezeiesc ar trebui tradus în toate limbile.

Nu doar în toate idiomurile pământului, ci în toate formele de limbaj pe care le pot înțelege oamenii, de la limbajul sub-urban („dialectul” celor din suburbii) până la limbajul matematic.

Nu e de ajuns ca predica Evangheliei să se facă în limba română.

Limba română are atâtea nivele, câte categorii sociale și specializări profesionale există. Așa încât, cel care propovăduiește Ortodoxia ar trebui să fie poliglot de limbă română, vorba lui Nichita Stănescu.

Fiecare om vrea ca Dumnezeu să-i vorbească pe limba lui. Vrea adică, să i se traducă prin vocabularul experienței sale personale și profesionale, care poate să fie mai mică sau mai mare. Iar dificultatea adresabilității, care să se facă înțeleasă, este mare și într-un caz și într-altul.

Dacă explicarea Ortodoxiei rămâne pe un singur palier, care este intenționat să se adreseze tuturor, cel mai probabil se va adresa nimănui. Sau nu-l va înțelege mai nimeni.

Eroarea fundamentală pe care o face creștinismul în zilele noastre (și ortodocșii nu fac excepție) e să utilizeze, mult prea des, un limbaj standardizat în adresarea sau în dialogul cu cei care nu sunt credincioși sau sunt de altă confesiune.

Se spune adesea că Sfinții Apostoli sau Sfinții Părinți foloseau un limbaj simplu, accesibil. Însă acest lucru se poate constata numai în comparație cu limbajul literaturizat, cu exprimarea sofisticată a limbilor clasice utilizată în medii și cu scopuri erudite.

În esență însă, gândirea creștină nu e nici simplă, nici accesibilă, raportată la raționalitatea umană discursivă și la logica socială mundană.

Că Dumnezeu este Unul dar în trei persoane, că este nemuritor și imaterial, dar Una din persoane a asumat umanitatea în ipostasul Său veșnic, născându-Se în timp din Fecioară, și că ni se dăruie euharistic sub formă de pâine și vin, deși nu Se desparte și nu Se împarte, iată câteva exemple de învățături, care nu sunt nici lesne de acceptat și nici ușor de transmis.

Simpla expunere a lor nu înseamnă transmitere, dovadă în aceste zile fiind marile nedumeriri exprimate în mass-media despre ce sunt și ce rol au sfintele moaște.

Primii convertiți la creștinism erau, cel mai adesea, oameni de neam nobil și erudiți. Să ne amintim că am moștenit cuvântul păgân din paganus, care însemna țăran sau om rustic/ needucat/ necivilizat.

Că astăzi, după mult timp, valorile creștine tradiționale se păstrează mai bine în societățile conservatoare, așa cum este cea rurală, e o altă poveste. Dar mesajul pe care Ortodoxia îl are de transmis nu este și nu a fost niciodată facil. Nu este pentru inculți și pentru babe chioare, cum insinuează unii.

Să ne amintim doar exemplul Sfintei Ecaterina, care a convertit o sută cincizeci de filosofi. Cu certitudine, a trebuit să se arate expertă în filosofie, pentru a demola toate speculațiile și ipotezele celor pe care i-a întrecut în cunoștințe și înțelepciune. Cărora le-a vorbit pe limba lor.

Ne plac convertiții care vin din medii neașteptate, în care nu se poate spune că roiesc credincioșii. Ne plac, dar ne iau prin surprindere. Iar acesta e un lucru rău, pentru că înseamnă că avem așteptări reduse de la un…mesaj dumnezeiesc. Și dacă nu Dumnezeu e de vină, înseamnă că firul e ruginit și că trebuie recondiționat.