Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 12 noiembrie 2013

Dor de blog 8

Scriitorul Dorin Tudoran vorbeste despre dosarul sau de la Securitate, in timpul interviului acordat cotidianului Jurnalul National, in Bucuresti

În format audio, 21. 04 minute, filă inclusă aici. De aici o puteți downloada.

Articolul lui Dorin Tudoran, preluat ca bază de discuție.

Vechimea „poeziei” în literatura română [3]

A Domnului iaste pământul
și plinele ei [lui],
toată lumea
și toți cei viiu [trăiesc] spr-insa.

El în mare urzitu-le-au
și în râure gătitu-le-au.

Cine sui în pădurea Domnului?
și cine stătu
în locul sfânt al Lui?

Nevinovatul
cu mânile
și curatul
cu inema
ce nu priimi în deșert
sufletu său.

(Ps. 23, 1-4)

El în mare urzitu-le-au/ și în râure gătitu-le-au indică tendința de găsire a unui ritm și a unei rime, acolo unde se poate.

Dar și pluralul râure este poetic și sună eminescian.

Cu milostea[1] Ta
pomeneaște-mă Tu,
derept dulceața Ta[2],
Doamne.

Dulce și drept Domnul,
derept aceea
leage dă greșiților în cale.

Dereage[3] blânzii
în județ[4]
și învață blânzii
în calea Sa. /…/

Sufletul lui [al dreptului]
în dulceață[5] întră. /…/

Vezi plecarea[6] mea
și truda mea
și lasă toate
păcatele meale.

(Ps. 24. 8-10, 14, 19)

*

Crez că voiŭ vedea
dulceața Domnului
în pământul viilor [al celor vii].

(Ps. 26, 19)

Am mai semnalat și altădată predilecția traducerilor, proprii tipăriturilor coresiene, pentru termenii dulceață și dulce, care sunt echivalenți cu: har, virtute, bunătate, fericire.

După cum vom vedea, mai ales adjectivul/ adverbul dulce va fi utilizat intens și în poezia modernă, Eminescu fiind exemplul cel mai elocvent.

Vom avea prilejul să observăm frecvența destul de mare a acestui termen și în lirica de după prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Iar conotațiile metaforice, privite în lumina tradiției poetice vechi, transcend semnificațiile imediate ale cuvântului.

După lucrul mânilor
dă lor,
dă-le dare
după darea lor /…/

Și înfluri pelița[7] mea
și cu voia mea
ispovedescu-mă Lui.

(Ps. 27. 6, 10)

*

Glasul Domnului în mare frâmseațe;
glasul Domnului frânge chedrii,
și frânge Domnul chedrii Livanului.
Și însupțiiază-i ca [pe] vițeii Livanului.

(Ps. 28, 4-6)

*

ținutul mieu
și scăpare mie
ești Tu. /…/

scăzu în dureare
viața mea
și anii miei
în suspine;

nu putu de meserătate
vârtutea mea
și oasele meale
turbură-se. /…/

Uitat fui ca mortul
de inemă,
fui ca vas pierdut.

Că auzii măiestriile multe
de vietorii[8] demprejur.

(Ps. 30. 3, 10, 12-13)

*

Blagoslovit Domnul
înminună mila Sa
în cetate încungiurată.

(Ps. 30, 22)

*

tăcui și vechiră-se oasele meale /…/
Turnai-mă spre straste[9] când
înghimpă-mă spin.

(Ps. 31. 3, 4)

*

Pâlcuiră-se Îngerii Domnului
împrejur de [a]ceia
ce se tem d-Ins,
și izbăveaște [pe] ei.

Gustați și vedeți
dulce e Domnul. /…/

Ochii Domnului spre derepți
și urechile Lui
în rugăciunea lor.

(Ps. 33. 7-8, 14)


[1] Milostivirea.

[2] Pentru bunătatea Ta.

[3] A derege = a îndrepta.

[4] Judecată.

[5] Dulceață = bunătate.

[6] Plecarea = smerirea.

[7] P[i]eliță = trup.

[8] Viețuitorii, vecinii.

[9] M-am întors spre chin/ suferință.

Experiența înțelegerii

Deodată am înțeles că…am început să înțeleg.

Ceva ce în mod limpede nu era înțelegerea mea de până atunci.

Am înțeles că înțelegerea vine de sus și că, dacă nu vine, poți să citești cinci sute de mii de cărți și să înmagazinezi informație cu tonele (sau cu sutele de tera) că tot…nu se leagă.

Nu m-am mai gândit de mult la acest lucru.

S-a întâmplat cu mai mulți ani în urmă și…era o înțelegere mică.

De atunci însă, mi-am dat seama că trebuie deopotrivă să caut…și să aștept.

A căuta și a găsi în bibliotecă sau la librărie nu înseamnă și a găsi răspunsurile.

Mi-am dat seama acum și cum se creează isteria apocaliptică în capul unora: pentru că ei leagă între ele fapte de nelegat.

Texte minimale, scoase din context, de la Sfinții Părinți și fapte scoase din context, din realitate.

Dar le leagă în virtutea unei asemănări care nu există, însă pe care sunt convinși că au intuit-o.

Mai înainte de a înțelege cum funcționează…înțelegerea.

Pentru că sunt convinși că orice fire intră în orice priză, dacă par că se potrivesc.

Li se pare că orice conexiune între Scriptură și realitate este liberă și permisă.

Însă acestea sunt convingerile unor minți care nu s-au stresat niciodată prea mult cu gânditul.

Care cred că gândire înseamnă ce-ți trece prima dată prin cap.

Care nu văd nicio taină în rațiune și consideră că iluminările de la Dumnezeu înseamnă numai…să admiți că vine mâine Antihristul.

Și încă vreo două, trei lucruri, pe care le vor ei.

Dacă faci asta, ești foarte luminat și sfânt.

Dacă nu, ești rătăcit.

Scurt pe doi.

Cam la asta se reduce toată tradiția Ortodoxiei, pentru unii.

Și încearcă, într-un mod abject și violent, să impună ca toată lumea să le adopte problematica și limitările și nimeni să nu mai aibă alte preocupări.

Abominabil e că lasă multora impresia că ortodocșii sunt niște Yeti care n-au decât…un singur subiect.

Post scriptum: Se pare că legionarii s-au reconciliat cu „masonul” Oprescu, între timp…

Foame și sete după Dumnezeu

Foame 1

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului – , Ed. „Basilica” a Patriarhiei Române, București, 2008, 246 p.

***

donatie IBMO

Motourile cărții sunt în număr de 9.

Prima triadă: 1). Amos 8, 11, 2). Sfântul Vasile cel Mare, Omilia a II-a despre post, VIII și 3). Rugăciunea unei înțelept.

A doua triadă: 4). Ps. 41, 2, 5). Ps. 62, 1-4, 6). Ps. 39, 1.

A treia triadă: 7). Mt. 4, 4, 8). In. 4, 34 și 9). In. 6, 51.

După Cuvânt înainte (p. 11-12), urmează conținutul cărții, în 5 capitole, fiind o carte de predici, după care Concluziile (p. 240-244).

După o fundamentare a postului (p. 15-50), urmează, în ordine cronologic-liturgică, 25 de predici. Prima e la vameș și fariseu și ultima la Paști.

În Cuvânt înainte, autorul afirmă faptul că „decreștinarea și secularizarea devin o notă dominantă a vieții umane individuale și sociale”, p. 11. E adevărat! Și ateismul zeflemist al postmodernității ne va obliga să regândim tot ceea ce înseamnă raportare a Bisericii la societate.

Caracterul igienic al postului, p. 16.

Postul ca „armă de luptă împotriva ispitelor venite de la demoni”, p. 40.

„să luăm ceea ce este bun” de la vameș și fariseu, p. 58.

„libertatea păcătoasă”, p. 62

Mt. 25, 31-46 = „Evanghelia evaluării libertății noastre ca persoane și ca popoare”, p. 70.

„În societatea secularizată a slăbit mult conștiința păcatului. Ca atare, slăbește și practica pocăinței, iar unde nu mai este pocăință nu mai este nici dor de sfințenie”, p. 100.

Postul ca „exercițiu al libertății noastre interioare”, p. 112.

„milostenia lărgește și transformă sufletul omului”, p. 116.

„Foarte adesea virtutea ascultării a fost pervertită și s-a abuzat de ea, iar în numele ascultării au fost mutilate multe suflete și chiar libertatea creștină”, p. 124.

Însă mutilarea sufletelor și restrângerea libertății interioare pe motivul ascultării de duhovnic este o practică curentă…nu apusă! Astfel se ridică impunătoare Biserici, Mănăstiri și așezăminte sociale: pe baza mutilării interioare sau a mitologizării credincioșilor. În loc de teologie și de viață spirituală li se dau basme, rețete „de vindecare” imediată, pentru care plătesc mult. Și, la final, vedem numai clădirile, foarte frumos pictate…dar nu și ce stă la baza lor.

pomenirea lui Dumnezeu este starea normală a libertății noastre”, p. 131.

„postirea devine completă dacă este însoțită de milostenie și de fapte bune”, p. 243.

Foame 2

Credință pentru fapte bune

Credinta 1

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Credință pentru fapte bune. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2010, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011, 458 p.

***

Volumul de față cuprinde 5 secțiuni:

1. 49 de mesaje (p. 23-126),

2. 23 de cuvântări (129-270),

3. 21 mesaje de condoleanță (273-318),

4. 4 pastorale (321-343),

5. 36 de cuvinte înainte și prefețe de carte (347-458).

În condiții grafice foarte bune, cu fotografii color, pe hârtie groasă dar care miroase greu. Nu înțeleg din ce e compusă sau cu ce se dă pe foaie de emană un astfel de miros sufocant. Cartea e cartonată, de un roșu închis și cu supracopertă de culoare galbenă.

„apelul nostru la unitate și demnitate ortodoxă românească”, p. 25.

„asistăm la un exil autoimpus al celor care nu au un loc de muncă”, p. 26. Pentru că avem un stat român, care nu își poate împlini angajamentele față de proprii săi cetățeni.

Traficul de persoane este o formă modernă de sclavie și o afacere extrem de profitabilă pentru crima organizată”, p. 28.

„femeia evlavioasă și curajoasă a fost mărturisitoare a credinței în orice vreme”, p. 31.

„Evlavia, bunătatea și smerenia mamelor și bunicilor creștine rugătoare sunt o binecuvântare pentru familie și Biserică”, p. 32.

„trebuie să valorificăm resursele de îndreptare și ieșire din criză, pentru a trăi cu speranță”, p. 46.

fiecare persoană umană este…o sinteză de daruri primite de la părinții după trup, de la părinții spirituali, de la profesori și îndrumători, de la prieteni și colegi, de la persoanele care ne-au iubit și ne-au sprijinit”, p. 58.

Ora de religie nu este umplere a timpului, ci sfințire a timpului, este apostolat sfânt”, p. 78.

Zidirea unei biserici…[este] un act de jertfă”, p. 88.

„Biserica și Universitatea laică sunt chemate să redescopere bucuria dialogului dintre teologie și știință”, p. 94. Dar și amărăciunea eșecului constant al acestui dialog.

Ca să existe un dialog real trebuie să avem preoți și teologi dublați de reali oameni de știință. Altfel doar ne prefacem că știm „știință”, după cum oamenii de știință cred că „înțeleg” teologie. Din acest motiv, adesea, am senzația că „dialogurile” dintre oamenii de știință și teologi sunt dialoguri ale surzilor. La fel e dialogul și dintre politicieni și teologi, dintre oamenii de cultură și teologi, dintre teologii noștri și teologii lor, ai altor culte…

Părintele Constantin Galeriu: un om „cu chipul parcă coborât din vechile icoane”, p. 100.

Părintele Teofil Părăian „a luminat viața multor oameni cuprinși de întunericul necredinței sau al păcatelor”, p. 109.

Nașterea Domnului…este…sărbătoarea iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu pentru lume”, p. 111.

Colindele reînvigorează „conștiința misionară”, p. 113.

Autorul caracterizează ziarul „Lumina” drept „un reper de normalitate”, p. 137, în ziaristica românească.

Jurnalismul însă nu poate fi „normal” într-o lume postmodernă, unde fundamentele sunt aruncate în aer. El este și poate fi doar oglinda lumii noastre, cu cele mai frumoase și abjecte subiecte și realități.

De aceea, cred că avem o părere prea bună despre ceea ce noi numim „jurnalism” sau despre ce ar trebui să facă Biserica în materie de jurnalism în comparație cu ce înseamnă jurnalismul de obicei.

„Jurnalismul” practicat de Biserica noastră, acum, punctual, se ocupă doar cu evenimente decupate din presa laică, plus evenimente proprii, care, cel mai adesea, sunt irelevante pentru marele public.

De ce? Pentru că le tratăm în mod confesional, explicându-le numai pentru noi și-ai noștri.

Sfânta Lumină de la Ierusalim este un dar minunat. Nimeni nu poate explica modul în care această lumină vine la noi pentru că, de fiecare dată, are ceva specific”, p. 145-146.

„Botezul nu este o simplă iertare a păcatului strămoșesc și încorporarea celui botezat în Biserică, ci este, de asemenea, înfiere și pregătire pentru înviere”, p. 152.

„În Ortodoxie, autoritatea supremă se exprimă în sinodalitate”, p. 155. Cu amendamentul, ca toți sinodalii să fie plini de sfințenie și să formuleze și să adopte ceva, în materie de dogmă și experiență, după luminare dumnezeiască.

Nu orice sinodalitate este autoritativă în Biserică! Sinodalitatea trebuie să conglăsuiască cu Dumnezeu și să fie o expresie a Bisericii universale. Pentru că adevărata sinodalitate este una a experienței ortodoxe integrale și a intimității cu Dumnezeul treimic.

„Aceste observații le-au făcut Sfinții Părinți, mai ales Sfântul Simeon Noul Teolog († 1022), în secolul al XI-lea, și anume că Persoanele divine sunt interioare una alteia, Se conțin reciproc și Se dăruiesc reciproc”, p. 158.

„aplicată la studiul teologic academic, cercetarea este o necesitate, întrucât prin ea se realizează o aprofundare sau o lărgire a cunoașterii teologice, o îmbogățire  și o înnoire a ei”, p. 169.

Autorul vede „prozelitismul eterodox” drept un factor care afectează viața noastră ortodoxă, la fel ca emigrația și imigrația, secularizarea sau sărăcia, p. 172.

În p. 183 a cărții, Patriarhul României consideră secularizarea drept „golirea omului de interioritate spirituală însoțită de o fugă după imagine exterioară”. Iar asta se face prin ruperea legăturii cu Biserica și prin a trăi la întâmplare. Dacă trăiești în afara ritmului Bisericii, bineînțeles că ești populat de tot felul de sentimente și de imagini care te devoră.

Mai pe scurt: te secularizezi/ te păgânizezi tot mai mult pe măsură ce încerci să faci toate păcatele pe care ți le dorești. Adică secularizarea e pe bază de auto-servire.

Autorul ne recomandă citirea zilnică din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților, p. 183. Lucru care presupune să le și avem…în bibliotecă. Sau să avem…bibliotecă…

„Este exclusă autonomizarea teologiei academice de viața duhovnicească a Bisericii”, p. 199.

Însă ea, autonomizarea profundă a teologilor față de experiența ortodoxă, este o constantă de secole. E mare dramă a Ortodoxiei!

Tocmai de aceea sunt rari teologii reali, care pot să explice, din interiorul Bisericii, cu lux de amănunte, dogmele, canoanele, experiența și teologia Bisericii.

De ce oare îi ridicăm în slăvi atât de mult pe Părintele Stăniloae sau pe Sfântul Iustin Popovici? Pentru că avem mulți teologi dogmaticieni, în adevăratul sens al cuvântului sau pentru că nu avem decât 2-3 într-un secol și ne minunăm de ceea ce ne pot spune despre propria noastră credință?

Dacă nu ar exista acest hiat între ce scriu teologii și ce experimentează Sfinții, nu am avea atât de puține comentarii la dogme, canoane, slujbe, Sfinți Părinți…și, tot la fel, nu am avea, în întreaga Ortodoxie, atât de puține ediții critice la Scriptură și Sfinți.

„Teologia trebuie să fie lumină și îndrumare spre mântuire, pentru refacerea și adâncirea omului cu Dumnezeu”, p. 200. Numai că, pentru a scrie teologie, teologie de acest fel, adică teologie autentică, integrală, deplină a Bisericii, bazată pe o experiență reală personală…trebuie să existe mai întâi teologi, care să se nască trăind pe lângă Sfinți plini de teologie și duhovnicie. Avem premisele reale în Biserica noastră românească, pentru ca să se nască Sfinți teologi?

De aceea, Părintele Patriarh are dreptate când spune: „teologia nu este o formă stereotipă, care scoate modele standardizate de păreri, nu este o gândire autonomă, încătușare sau subjugare, ci este piatră de încercare”, p. 201.

Da, e un adevărat scandal teologia ortodoxă sfântă, scrisă de Sfinți!

Tocmai de aceea, cu vârf și îndesat, mulți dintre teologii noștri, pentru că nu o experimentează, neagă teologia și Tradiția Bisericii cu „o seninătate” debordantă.

Motiv pentru care, în loc de a arbora „triumfalismul ortodox” pe chipul nostru, cred că trebuie să ne întrebăm, în fața marii și imposibilei de citit, într-o viață de om, Tradiții ortodoxe, dacă înțelegem întrucâtva teologia și viața Bisericii.

Eu îmi pun, pe fiecare zi, această problemă: dacă am început, cumva, să adâncesc și să înțeleg dogmele și viața Bisericii deși, zilnic, mă preocup cu acest lucru.

Autorul consideră „autocefalia” drept „o notă caracteristică a Ortodoxiei”, p. 220 de-a lungul istoriei.

E adevărat! Însă, la fel de adevărat e și faptul, că autocefalia e înțeleasă, tot mai mult în ziua de azi, ca autonomizare a Bisericilor locale și ca rivalitate non-frățească.

Ne gândim la noi, la națiunea noastră, la interesele noastre religioase, economice, politice…și mai puțin la toate națiunile ortodoxe și la universalitatea credinței ortodoxe.

Iar autonomizarea Bisericilor locale le face, pe Bisericile surori, să pună în practică, mai greu, universalitatea Bisericii.

De ce e atât de greu să avem o întrunire inter-ortodoxă? Nu mai vorbesc de una ecumenic-ortodoxă…Pentru că ne vedem, fiecare Biserică în parte, de problemele noastre înguste în detrimentul Bisericii universale a lui Hristos.

Crezul ortodox ne învață că Dumnezeu este comuniune de Persoane veșnice, nu o singurătate veșnică”, p. 240.

„Mulți oameni sunt bogați, însă nu toți sunt foarte bucuroși sau fericiți, pentru că le lipsește tocmai dărnicia sau bunătatea sufletului, care se revarsă dincolo de orice calcul uman al profitului material”, p. 269.

Părintele Profesor Dumitru Popescu a fost „un teolog creator de sinteze și promotor al dialogului”, p. 277.

Smerenia și sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogățirii omului în bunătate dumnezeiască”, p. 335.

Din Didahiile Sfântului Antim Ivireanul observăm că autorul lor este un „predicator înflăcărat, învățător al tainelor cerești, tâlcuitor al Sfintei Evanghelii, povățuitor smerit și rugător statornic, observator atent și critic al patimilor omenești și al degradării vieții morale în societate”, p. 356.

Părintele Profesor Nicu Moldoveanu „îmbină exigența profesorului de la catedră cu bucuria lucrării responsabile”, p. 372.

„Autocefalia” unei Biserici locale nu înseamnă numai „libertatea de a se conduce de sine” ci și „libertatea de a exprima…comuniunea fraternă cu celelalte Biserici Ortodoxe surori”, p. 394.

Teza doctorală a Părintelui Alexandru Moțoc este „o contribuție valoroasă și binevenită în spațiul cercetării istorico-teologice românești”, p. 417.

Cartea Părintelui Constantin Preda, Învierea Mântuitorului în memoria narativă a Evangheliilor, „poate fi un real folos” cititorilor ei, p. 419.

credinta 2

Studia Theologica Doctoralia II

Studia II

Studia Theologica Doctoralia, vol. II, coord. de Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Prep. Drd. Constantin-Iulian Damian, Diac. Drd. Cezar Pelin, Drd. Ioan Dura, Ed. Junimea, Iași, 2011, 542 p.

***

Volum realizat în urma Simpozionului internațional dedicat „Anului omagial al Crezului ortodox și al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”, Iași, 13-14 decembrie 2010.

Volumul, în format mare, conține 33 de articole.

*

Pr. Drd. Daniel Dascălu, Omul religios și omul secularizat al lumii de azi, p. 152-169.

„omul duhovnicesc, cel pătruns de harul lui Dumnezeu, care păstrează în el chipul lui Dumnezeu, și tinde permanent după asemănarea cu Dumnezeu, nu reprezintă o utopie, un deziderat irealizabil, ci prin comuniune de iubire, prin participare la viața lui Dumnezeu, poate dobândi raiul și în postmodernitate”, p. 154.

În p. 157, autorul susține că „secularismul, ca atitudine spirituală, a eșuat”.

Însă secularismul nu a eșuat ci e în plin proces de adâncire continuă, pentru că el reprezintă despiritualizarea continuă a oamenilor. Lucru la care participă și bisericile și antibisericile și ONGurile de toate felurile, toată lumea, inclusiv și Biserica, din păcate. Pentru că acomodarea noastră la postmodernitate, pactizarea noastră interioară cu nihilismul postmodernității înseamnă tocmai „ochii dulci” ai secularismului.

Iar Daniel Dascălu tocmai asta ne arată în secțiunea a 3-a, dedicată „noilor mișcări religioase”: că „unele noi mișcări religioase au apărut din rațiuni seculare”, p. 158. Și pentru a seculariza experiența creștină.

Creștinismul nu a promovat individualismul, p. 161 și „individualismul nu trebuie nicidecum confundat cu personalismul”, p. 162.

*

Drd. Cezar Login, Liturghia ierusalimiteană a Darurilor Înaintesfințite în manuscrisele grecești Sinai gr. 1040 și Sf. Cruce 43, p. 335-352.

În p. 335, Cezar Login vorbește despre Liturghiile ortodoxe „celebrate mult mai rar sau chiar ieșite din uz”.

În n. 2, p. 335, el spune că Liturghia ierusalimiteană, Liturghia Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului, a fost celebrată „până în secolul al XII-lea”.

Codicele Sinai gr. 1040, de la mijlocul sec. al 12-lea, conține o Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite atribuită Sfântului Apostol Iacov, p. 338.

În codicele Sf. Cruce 43 găsim „toate slujbele Săptămânii Mari și ale Săptămânii Luminate, începând cu Utrenia Duminicii Stâlpărilor și încheindu-se cu Utrenia Sâmbetei Paștilor”, p. 339.

Codicele Sinai gr. 1040 a fost publicat de „A. Dmitrievski în volumul II al colecției sale de manuscrise liturgice”, p. 344.

*

Drd. Alexandru Roșu, Locul Crezului niceean în conștiința Sfinților Părinți ai veacului al IV-lea, p. 469-482.

Nescripturisticul omousios, p. 473. De la cine a fost preluat în definitiv?

Crezul ierusalimitean nu a preluat din Crezul niceean secvența care introduce atributul deoființimii Fiului”, p. 475.

Studia Theologica Doctoralia I

Studia I

Studia Theologica Doctoralia, vol. I, vol. coord. de Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Pr. Prof. Dr. Ioan Vicovan, Diac. Drd. Cezar Pelin, Ed. Tehnopress, Iași, 2010, 185 p.

***

E vorba despre lucrările Simpozionului internațional dedicat „Anului omagial-comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei (†379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”, de la Iași, 12 decembrie 2009.

Și conține studiile a 10 doctoranzi și al unui masterand.

Pr. Drd. Cristian Barnea, Trupul omului după moarte în concepția Sfântului Grigorie de Nyssa, p. 9-24.

identitatea trupului celui mort cu cel care va învia”, p. 9 / „concomitența coexistenței sufletului cu trupul său”, p. 14/

Articol școlăresc, fără personalitate. Și celelalte sunt la fel.

Ceva mai răsărit pare articolul Drd. Ion Munteanu, Învățături ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare, p. 72-100.

Numai că Ion Munteanu nu a făcut decât să traducă, din limba rusă, articolul Ierom. Dionisie Șlinov. Singurul articol al cărții care ajunge la…textele sursă. Din limba greacă.

Se pare că viitorul „sună bine” în materie de doctori în teologie. Nu vor mai avea puterea să judece un text și să discearnă între mai multe idei ci vor fi doar descriptivi.

Probabil că descrierile istorice și exhaustivitatea dezlânată va lua locul perspectivelor sintetice și sistematice.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno