Zi: 13 noiembrie 2013

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în Societate, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009, 922 p.

***

Cuprinde creația literară a autorului între 30 iulie 2007 – sfârșitul lui decembrie 2008, cf. Nota Editurii.

Volumul e format din 14 secțiuni:

1. 5 texte legate de întronizarea sa ca Patriarh;

2. 5 gramate;

3. 10 cuvântări și mesaje la întronizarea de ierarhi;

4. 5 tomosuri;

5. 5 hrisoave;

6. 3 interviuri;

7. 64 mesaje;

8. 18 simpozioane, colocvii și conferințe;

9. 35 de cuvântări;

10. 18 mesaje de condoleanțe;

11. 8 cuvântări la parastase;

12. 32 de cuvinte înainte sau prefețe;

13. 3 pastorale;

14. 10 cuvinte introduse la secțiunea numită „anexe”.

Chemarea la Patriarhat a fost socotită de autor drept o „chemare [care] vine de la Hristos Domnul”, p. 35.

„Toți membrii Sfântului Sinod [BOR] sunt oameni ai tradiției și, în același timp, oameni ai misiunii dinamice. Împărțirea în moderniști și conservatori sau tradiționaliști este una artificială”, p. 36.

Pe 30 septembrie 2007, la Palatul Cotroceni, autorul a primit Ordinul Național „Steaua României în grad de Mare Cruce”, cf. n. 1, p. 52.

Pe 8 iunie 2008, ÎPS Teofan Savu a devenit Mitropolitul Moldovei, p. 70-71.

Pe 10 iulie 2008, ÎPS Nifon Mihăiță a primit rangul de „Mitropolit onorific”, p. 76 și 74.

PS Irineu Popa, pe 27 iulie 2008, devine Mitropolitul Olteniei, p. 79.

PS Sebastian Pașcanu a devenit monah la 22 de ani, p. 88.

Pe 8 mai 2008 a avut loc întronizarea PS Siluan Șpan, cf. n. 1, p. 94.

Sfinții Mucenici și Mărturisitori Năsăudeni au fost canonizați în data de 11 mai 2008, cf. n. 1, p. 125.

Cei 7 Sfinți Cuvioși Nemțeni au fost canonizați pe 5 iunie 2008, cf. n. 1, p. 127.

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a fost canonizat pe 26 octombrie 2008, cf. n. 1, p. 129, deși el, ca și Sfântul Ioan Cassian, au fost cinstiți ca Sfinți din vechime. Canonizarea nu mai era necesară. Poate era necesară doar slujba în română.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost canonizat pe 26 octombrie 2008, cf. n. 1, p. 131.

Sfântul Ierarh Iachint al Țării Românești a fost canonizat pe 26 octombrie 2008, cf. n. 1, p. 133.

Paraclisul Patriarhal are 3 hramuri: Sfântul Grigorie Luminătorul, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, p. 139.

Primul interviu al cărții e cel dat de autor postului Radio România Actualități, în data de 13 septembrie 2007, lui Remus Rădulescu, n. 1, p. 147.

„Secularizarea este un vid spiritual”, p. 148.

Întrebat cum se autodefinește, autorul a răspuns: „eu mă autodefinesc ca un ortodox realist și un teolog ecumenist, fără temere de dialog”, p. 151.

Dacă mi-ar pune cineva aceeași întrebare, i-aș răspunde că eu mă consider un ortodox în postmodernitate, un om al lumii mele, care mă raportez critic la lumea mea.

Dialoghez cu toată lumea fără să am teama că „mă depersonalizez” în dialoguri, pentru că orice dialog mă îmbogățește și nu mă epuizează, dar nu îmi place să se considere dialogul meu cu oricine drept „ecumenist”. Dialogurile mele cu eterodocșii și păgânii le consider „interreligioase” și nu „ecumeniste”.

Eu folosesc termenul de ecumenism doar într-un singur sens: referindu-mă la interiorul Bisericii Ortodoxe. Pentru mine, ecumenism ortodox înseamnă să dialogăm teologic și să ne înțelegem reciproc cu orice ortodox de pretutindeni. Să ajungem să ne cunoaștem reciproc modul nostru de a ne trăi credința.

Pentru că eu văd multe accente, care ne despart, la ortodocșii de diverse etnii. Cred că, mai întâi de toate, trebuie să luptăm pentru cunoașterea noastră reciprocă, pentru o cunoaștere realistă, punctuală, care să ne scape de fantasma, pe care mulți o trăiesc, că ar exista „o Ortodoxie monolitică”. În sensul, că „toți” ortodocșii cred, se manifestă și simt la fel. Asta nu e adevărat! Dacă cunoști, în mod real, un ortodox sau un teolog din Grecia, din Serbia, din America sau din România, înțelegi că există moduri foarte nuanțate și chiar antagonice în diverse probleme teologice și experiențiale.

Cu eterodocșii și păgânii nu avem dialoguri pentru ca „să ne înțelegem reciproc și să conclucrăm în mod real” ci pentru ca să ne explicăm pozițiile. Să ni le explicăm în mod punctual. De aceea sunt dialoguri interreligioase, care nu schimbă ecumenicitatea ortodoxă, fața practică a Ortodoxiei, ci, eventual, doar atitudinea față de pozițiile noastre teologice.

În discuțiile între ortodocși, lucrurile se pot îmbunătăți la modul copleșitor. Dar în discuțiile cu cei din afara Bisericii…nu ne putem aștepta niciodată, la modul realist, la convertiri în masă sau la desființarea unei confesiuni pentru a intra în Biserică. Bineînțeles, minunea e a lui Dumnezeu și El o poate face oricând! Dar nu putem spera de la dialogurile interreligioase mai mult decât o cunoaștere punctuală a unor poziții ale noastre. Dacă există, fără doar și poate…dorința de a ne cunoaște…

Autorul ne spune că ecumenismul nu înseamnă relativizare a credinței și a moralei creștine, p. 151.

„prin mijloacele de comunicare modernă…cuvântul se prelungește și devine mai accesibil multor oameni care nu au bani să-și cumpere cărți sau care nu pot citi atât de mult”, p. 155.

„Catedrala Patriarhală este foarte mică și nu mai corespunde nevoilor actuale ale credincioșilor”, p. 165.

„Calendarul creștin este o icoană a înaintării noastre prin veac spre luminea cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu”, p. 184.

„Europa este astăzi singurul continent care îmbătrânește, tocmai pentru că are puțini tineri”, p. 223.

„Puterea de a îndura istoria, atunci când nu o poți schimba, echivalează cu o înțelepciune și cu o forță de supraviețuire în fața pericolului autodistrugerii sau a sinuciderii fără rost”, p. 231.

„Sufletul culturii este cultura sufletului”, p. 251.

E nevoie de „o înnoire a conștiinței misionare a teologiei”, p. 268.

În p. 296, autorul a explicat cuvântul Liturghie în aceiași termeni pe care i-a făcut și în altă parte. O altă autocitare nesemnalată. E o constantă a scrisului său.

Însă, în normele științifice actuale de constituire a unui text, această abordare scriitoricească se numește auto-plagiere. Dacă nu te autocitezi cu toate datele sau în mod parțial, atunci când ai mai folosit un text, scris de tine și în altă scriere a ta…atunci te auto-plagiezi. Iar plagiatul cât și auto-plagiatul sunt, deopotrivă, improprii unui scris onest.

Cf. n. 7, p. 323, Părintele Patriarh spune: „Chiar și reformatorul Martin Luther a văzut în Maica Domnului modelul rugăciunii smerite pentru întreaga Biserică, apud Martin Luther, Le Magnificat, traduction par Albert Greiner, Nouvelle cité, Paris, 1983”.

În p. 326 a cărții, autorul remarcă faptul că „aceste conferințe preoțești au devenit…prea rutinate, stereotipe, și trebuie organizate puțin diferit”. De ce au ajuns însă stereotipe și rutinate? Părerea mea: pentru că preoții, în marea lor majoritate, nu mai citesc, nu mai studiază, nu sunt oameni ai teologiei și ai experienței mistice…și de aceea nu au probleme reale și importante de dezbătut.

Motiv pentru care dezbat aceleași lucruri: problemele lor personale, despre lipsa banilor, despre ce să facă și să nu facă la slujbe, despre frecvența redusă a credincioșilor la Biserică…

Autorul consideră, pe drept cuvânt, că „preotul are și el nevoie de comuniune, de colegialitate, de întâlnire”, p. 327.

Traficul de persoane nu poate fi stopat „fără politici și programe coerente, care să înceapă cu educația și prevenirea”, p. 333.

Părintele Stăniloae a fost „un model autentic de profesor de Teologie Dogmatică”, p. 341.

Umilirea socială „derivă din sărăcie, șomaj, exploatare, nedreptate socială, foamete și suferință”, p. 374.

Pelerinajul este un „mijloc de întărire a credinței”, p. 393.

„Sunt mulți oameni care vin la biserică cu fețele încruntate, cu fețele posomorâte, cu fețele brăzdate de griji”, p. 419.

„Taina colindelor este taina iubirii sfinte” a lui Dumnezeu, p. 432.

Pe 17 aprilie 2008, Radio Trinitas împlinea 10 ani de emisie, cf. n. 1, p. 471.

„boala și suferința nu sunt voite de Dumnezeu, nu fac parte din chipul lui Dumnezeu în om, ci ele sunt urmare a păcatului”, p. 490.

„Sfântul Apostol Pavel, ca învățător al nostru, este deosebit de actual”, p. 502.

„Ne trebuie o cultură solidă permanentă, întrucât niciodată nu putem afirma că avem o cultură suficientă”, p. 541.

„Televiziunea Patriarhiei Române urmărește punerea în lumină a imensului patrimoniu cultural creat de Biserică”, p. 549.

Mesajul de condoleanțe la moartea SS Alexei al II-lea e din 5 decembrie 2008, cf. n. 1, p. 565.

Mesajul la moartea Părintelui Ioanichie Bălan: 24 noiembrie 2007, cf. n. 1, p. 569.

Mesajul la moartea Prof. Dr. Dan Slușanschi e din 22 iulie 2008, cf. n. 1, p. 579.

Autorul îl recunoaște pe Părintele Ilie Cleopa drept un om Sfânt, p. 620.

Cele 17 scrisori ale Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiță Olimpiada, p. 688.

Un fragment important, din cuvântul înainte la vol. 3 al Dogmaticii în engleză (regăsibil aici la p. 690-691), despre Părintele Stăniloae (despre simplitatea rugăciunii lui), autorul l-a folosit și în articolul din ultima carte, de la pomenirea din 2013 a Părintelui Dumitru.

„rugăciunea devine prezența Lui lucrătoare în noi”, p. 726

„Prezența lui Hristos Cel Înviat în Biserică și în lume este o prezență tainică, spirituală, care nu izbește privirile și nu ne constrânge fizic sau moral”, p. 745.

Cam la fel ar trebui să fie prezența ierarhiei bisericești în rândul credincioșilor: să nu izbească privirile și să nu centreze evenimentul liturgic pe ea…ci prezența ei să ne ducă spre Dumnezeul treimic. Ierarhia Bisericii ar trebui să fie o poartă luminoasă a prezenței lui Dumnezeu în lume. Adică văzând diaconi, preoți și episcopi slujind lui Dumnezeu, împreună cu poporul mirean și cu cel monahal, să vedem oameni frumoși, Sfinți, plini de frumusețe dumnezeiască.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Lumina Botezului și bucuria Familiei. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2011, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, 468 p.

***

Cartea e formată din 10 secțiuni:

1. 3 tomosuri de canonizare;

2. o gramată patriarhală;

3. două acte patriarhale;

4. 54 de mesaje;

5. 18 cuvântări;

6. un articol;

7. 27 de mesaje de condoleanță;

8. 3 pastorale și două scrisori irenice;

9. 25 de prefețe;

10. două cuvine societale.

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici a fost duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, p. 25.

E pomenit la 3 mai, p. 27.

Tomosul de canonizare al Sfântului Irodion de la Lainici are nr. 1/ 2011 și a fost aprobat de Sfântul Sinod BOR prin hotărârea nr. 6.370, din ședința de lucru din 29 octombrie 2010 și făcut public pe 1 mai 2011, p. 27.

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna e pomenit pe 30 noiembrie, p. 30.

Iar tomosul de canonizare al Sfântului Andrei Șaguna are nr. 2/ 2011, a fost aprobat de Sfântul Sinod BOR  prin hotărârea nr. 782, din 21 iulie 2011 și făcut public pe 29 octombrie 2011, într-o zi de sâmbătă, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cu hramul Sfânta Treime, p. 31.

Sfântul Ierarh Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei e pomenit pe 24 aprilie, p. 34 și tomosul sinodal de canonizare are nr. 3/ 2011, a fost aprobat de Sfântul Sinod BOR prin hotărârea 499 din 21 iulie 2011 și făcut public pe 30 octombrie 2011, în Catedrala Arhiepiscopală Reîntregirea din Alba Iulia, cu hramurile Sfânta Treime și Sfinții Arhangheli, p. 35.

Vineri, 18 martie 2011, a fost ales ÎPS Andrei Andreicuț în locul ÎPS Bartolomeu Anania, adormit pe data de 31 ianuarie 2011, p. 40.

Duminica Sfinților Români a fost rânduită în 1992, p. 49.

„unitatea bisericească vizibilă a fost păstrată numai acolo unde Tradiția apostolică, consemnată în Evanghelie și transmisă de Biserică de-a lungul veacurilor, a constituit baza comuniunii de credință și de viață sacramentală, iar interpretarea comunitară sau sinodală a credinței a fost mai utilă menținerii unității Bisericii decât opiniile individuale ale unor teologi”, p. 57. Adică în…Biserica Ortodoxă.

Pe 7 februarie 2011, ziarul Lumina împlinea 6 ani de existență, p. 59.

„familia este…mediul în care omul începe să înțeleagă taina iubirii părintești a lui Dumnezeu”, p. 63.

În p. 65, autorul are un fragment de text („trebuie să valorificăm resursele de îndreptare și ieșire din criză, pentru a trăi cu speranță”), pe care l-am regăsit, fără însă să se autociteze, și în: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Credință pentru fapte bune. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2010, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011, p. 46.

Bărbatul și femeia sunt „ființe egale și complementare, chemate la comuniune de iubire, dincolo de condiționări fizice, biologice sau sociale”, p. 66.

„Fundamentalismul antireligios al ASUR relativizează identitatea de credință a elevului sau a părinților acestuia și o reduce la un fenomen al trecutului (istoria religiilor)”, p. 74.

„Libertatea omului nu este indiferență spirituală, ci capacitatea acestuia de a alege valori, care îmbogățesc viața persoanei și a comunității umane”, p. 76.

„Când știința încetează de a mai fi o cale de creștere spirituală, ca responsabilizare a omului pentru integritatea creației și calitatea vieții umane, se ajunge la degradarea acestora”, p. 88-89.

„Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită familiei creștine”, p. 98.

Cu ce putem ajuta însă, în mod pragmatic, familia ortodoxă, dacă statul și societatea românească, cel mai adesea, nu îi poate dărui cetățeanului minimul de decență financiară?

Dacă 3 milioane de oameni, în România, n-au loc de muncă iar 5 milioane (statistic) sunt peste granițe, cum putem ajuta însă „familia ortodoxă” în mod real…și nu doar cu asistență religioasă?

Ce ne-am fi făcut în România, dacă numărul avorturilor ar fi fost mai mic…cu 10 milioane și acei copii s-ar fi născut, dacă noi nu putem manageria 8 milioane de oameni?

Iar dacă Statul și Biserica nu pot să ne ajute în mod pragmatic, pe noi, cetățeni și credincioși, atunci n-au cum să încurajeze „familia ortodoxă”.

Biserica poate să încurajeze familia ortodoxă doar dacă cumpără terenuri, dacă ridică fabrici, dacă ne apucăm de agricultură, de construcții, de mașini-unelte sub patronajul Bisericii, adică: dacă dă locuri de muncă. Fără locuri de muncă, fără stabilitate financiară, de unde vin celelalte, nu putem încuraja decât…decimarea familiilor creștine.

„Copiii și tinerii ca persoane umane în creștere sunt darurile cele mai prețioase ale lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică, Școală și Patrie, dar și pentru umanitatea întreagă”, p. 104. Dar ele, aceste daruri ale lui Dumnezeu, copiii, înțeleg foarte repede, din păcate, că nu li se acordă prea mult spațiu pentru bucurie și împlinire.

Pe 29 iunie 2011, papa Benedict al 16-lea împlinea 60 de ani de preoție și 6 ani de „episcop al Romei”, p. 109.

După Al 2-lea război mondial, Biserica Ortodoxă Rusă „a fost nevoită…să găsească o modalitate de coexistență cu statul ateu”, p. 114.

„Stadionul Național Arena…[are] o capacitate de 55.000 de locuri…[și a fost construit] din fonduri publice, fără mari proteste în legătură cu oportunitatea acestui obiectiv sportiv național”, p. 119.

„Omul, fiind persoană, se deosebește de animale și de roboți, deoarece are sădită în firea sa chemarea de-a căuta valori spirituale perene și eterne”, p. 134.

Trăim într-o societate „obsesiv materialistă”, p. 135.

„cultura dialogului și roadele unei deschideri între ariile teologiei, filosofiei și științei, sunt insuficient prezente în spațiul mai general al societății românești”, p. 141.

„Părintele Stăniloae exprimă o perspectivă luminoasă, edificatoare la dorința omului de a explora lumea”, p. 142. Ce înseamnă însă asta la nivel pragmatic?

Consumismul duce la „sărăcirea spirituală a persoanei și a vieții umane”, p. 152.

Pe 2 noiembrie 1991, SS Bartolomeu al Constantipolului a fost întronizat ca Patriarh, cf. n *, p. 161.

„În Biserica Ortodoxă, slujba de înmormântare a ierarhilor este, de fapt, slujba de înmormântare a monahilor”, p. 179.

„Mantia arhierească este, în primul rând, mantie de învățător”, p. 201.

„iconostasul nu este un semn de despărțire, ci unul de unire, de comunicare între altar și naos”, p. 210

„icoana sfințește privirea”, p. 215

„prin dialogul interreligios trebuie să învățăm cum să facem față noilor probleme ale societății, ca libertatea lipsită de responsabilitate, secularizarea, criza familiei etc.”, p. 228-229.

„Autoritatea părinților nu trebuie să se întemeieze pe asuprire și constrângere, ci pe iubire, dialog și ajutor”, p. 236.

„Situația dramatică a satului românesc de astăzi este percepută în mod acut și de Biserică, deoarece preoțimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrânește rapid satul românesc, scade numărul botezurilor și al cununiilor, în timp ce crește numărul deceselor, al înmormântărilor, iar oamenii devin tot mai săraci”, p. 276. Cu totul adevărat!

„satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradițională și supraviețuire precară”, p. 281.

Pe 7 aprilie 2011, autorul scria mesajul de condoleanțe la moartea deputatului Victor Surdu, p. 318.

Pe 28 decembrie 2011: mesajul la moartea tatălui lui Emil Boc, pe atunci „prim-ministru” al României, p. 345.

Trăim „într-o lume confruntată cu fenomenul secularizării, cu pluralismul și sincretismul religios”, p. 359-360.

Nașii de Cununie trebuie să-i îndemne pe finii lor „să participe cât mai mult la viața liturgică și misionară a Bisericii”, p. 367.

„în moaștele sfinților, ca și în sufletele lor, se simte prezența harului lui Dumnezeu”, p. 383.

Domnul Conf. Dr. Adrian Lemeni este socotit de autor drept un om „erudit”, p. 423.

În p. 441, autorul consideră că Acad. Gabriel Ștrempel a „cooperat eficient” cu Arhim. Mihail Stanciu.

„Olga Greceanu (1890-1978)…este una dintre cele mai luminoase figuri ale laicatului ortodox român din secolul trecut”, p. 442.

Pe pagina 469 avem macheta Catedralei mântuirii neamului.