Misiune 1

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în Societate, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009, 922 p.

***

Misiune 2

Cuprinde creația literară a autorului între 30 iulie 2007 – sfârșitul lui decembrie 2008, cf. Nota Editurii.

Volumul e format din 14 secțiuni:

1. 5 texte legate de întronizarea sa ca Patriarh;

2. 5 gramate;

3. 10 cuvântări și mesaje la întronizarea de ierarhi;

4. 5 tomosuri;

5. 5 hrisoave;

6. 3 interviuri;

7. 64 mesaje;

8. 18 simpozioane, colocvii și conferințe;

9. 35 de cuvântări;

10. 18 mesaje de condoleanțe;

11. 8 cuvântări la parastase;

12. 32 de cuvinte înainte sau prefețe;

13. 3 pastorale;

14. 10 cuvinte introduse la secțiunea numită „anexe”.

Chemarea la Patriarhat a fost socotită de autor drept o „chemare [care] vine de la Hristos Domnul”, p. 35.

„Toți membrii Sfântului Sinod [BOR] sunt oameni ai tradiției și, în același timp, oameni ai misiunii dinamice. Împărțirea în moderniști și conservatori sau tradiționaliști este una artificială”, p. 36.

Pe 30 septembrie 2007, la Palatul Cotroceni, autorul a primit Ordinul Național „Steaua României în grad de Mare Cruce”, cf. n. 1, p. 52.

Pe 8 iunie 2008, ÎPS Teofan Savu a devenit Mitropolitul Moldovei, p. 70-71.

Pe 10 iulie 2008, ÎPS Nifon Mihăiță a primit rangul de „Mitropolit onorific”, p. 76 și 74.

PS Irineu Popa, pe 27 iulie 2008, devine Mitropolitul Olteniei, p. 79.

PS Sebastian Pașcanu a devenit monah la 22 de ani, p. 88.

Pe 8 mai 2008 a avut loc întronizarea PS Siluan Șpan, cf. n. 1, p. 94.

Sfinții Mucenici și Mărturisitori Năsăudeni au fost canonizați în data de 11 mai 2008, cf. n. 1, p. 125.

Cei 7 Sfinți Cuvioși Nemțeni au fost canonizați pe 5 iunie 2008, cf. n. 1, p. 127.

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a fost canonizat pe 26 octombrie 2008, cf. n. 1, p. 129, deși el, ca și Sfântul Ioan Cassian, au fost cinstiți ca Sfinți din vechime. Canonizarea nu mai era necesară. Poate era necesară doar slujba în română.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost canonizat pe 26 octombrie 2008, cf. n. 1, p. 131.

Sfântul Ierarh Iachint al Țării Românești a fost canonizat pe 26 octombrie 2008, cf. n. 1, p. 133.

Paraclisul Patriarhal are 3 hramuri: Sfântul Grigorie Luminătorul, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, p. 139.

Primul interviu al cărții e cel dat de autor postului Radio România Actualități, în data de 13 septembrie 2007, lui Remus Rădulescu, n. 1, p. 147.

„Secularizarea este un vid spiritual”, p. 148.

Întrebat cum se autodefinește, autorul a răspuns: „eu mă autodefinesc ca un ortodox realist și un teolog ecumenist, fără temere de dialog”, p. 151.

Dacă mi-ar pune cineva aceeași întrebare, i-aș răspunde că eu mă consider un ortodox în postmodernitate, un om al lumii mele, care mă raportez critic la lumea mea.

Dialoghez cu toată lumea fără să am teama că „mă depersonalizez” în dialoguri, pentru că orice dialog mă îmbogățește și nu mă epuizează, dar nu îmi place să se considere dialogul meu cu oricine drept „ecumenist”. Dialogurile mele cu eterodocșii și păgânii le consider „interreligioase” și nu „ecumeniste”.

Eu folosesc termenul de ecumenism doar într-un singur sens: referindu-mă la interiorul Bisericii Ortodoxe. Pentru mine, ecumenism ortodox înseamnă să dialogăm teologic și să ne înțelegem reciproc cu orice ortodox de pretutindeni. Să ajungem să ne cunoaștem reciproc modul nostru de a ne trăi credința.

Pentru că eu văd multe accente, care ne despart, la ortodocșii de diverse etnii. Cred că, mai întâi de toate, trebuie să luptăm pentru cunoașterea noastră reciprocă, pentru o cunoaștere realistă, punctuală, care să ne scape de fantasma, pe care mulți o trăiesc, că ar exista „o Ortodoxie monolitică”. În sensul, că „toți” ortodocșii cred, se manifestă și simt la fel. Asta nu e adevărat! Dacă cunoști, în mod real, un ortodox sau un teolog din Grecia, din Serbia, din America sau din România, înțelegi că există moduri foarte nuanțate și chiar antagonice în diverse probleme teologice și experiențiale.

Cu eterodocșii și păgânii nu avem dialoguri pentru ca „să ne înțelegem reciproc și să conclucrăm în mod real” ci pentru ca să ne explicăm pozițiile. Să ni le explicăm în mod punctual. De aceea sunt dialoguri interreligioase, care nu schimbă ecumenicitatea ortodoxă, fața practică a Ortodoxiei, ci, eventual, doar atitudinea față de pozițiile noastre teologice.

În discuțiile între ortodocși, lucrurile se pot îmbunătăți la modul copleșitor. Dar în discuțiile cu cei din afara Bisericii…nu ne putem aștepta niciodată, la modul realist, la convertiri în masă sau la desființarea unei confesiuni pentru a intra în Biserică. Bineînțeles, minunea e a lui Dumnezeu și El o poate face oricând! Dar nu putem spera de la dialogurile interreligioase mai mult decât o cunoaștere punctuală a unor poziții ale noastre. Dacă există, fără doar și poate…dorința de a ne cunoaște

Autorul ne spune că ecumenismul nu înseamnă relativizare a credinței și a moralei creștine, p. 151.

„prin mijloacele de comunicare modernă…cuvântul se prelungește și devine mai accesibil multor oameni care nu au bani să-și cumpere cărți sau care nu pot citi atât de mult”, p. 155.

„Catedrala Patriarhală este foarte mică și nu mai corespunde nevoilor actuale ale credincioșilor”, p. 165.

Calendarul creștin este o icoană a înaintării noastre prin veac spre luminea cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu”, p. 184.

„Europa este astăzi singurul continent care îmbătrânește, tocmai pentru că are puțini tineri”, p. 223.

„Puterea de a îndura istoria, atunci când nu o poți schimba, echivalează cu o înțelepciune și cu o forță de supraviețuire în fața pericolului autodistrugerii sau a sinuciderii fără rost”, p. 231.

„Sufletul culturii este cultura sufletului”, p. 251.

E nevoie de „o înnoire a conștiinței misionare a teologiei”, p. 268.

În p. 296, autorul a explicat cuvântul Liturghie în aceiași termeni pe care i-a făcut și în altă parte. O altă autocitare nesemnalată. E o constantă a scrisului său.

Însă, în normele științifice actuale de constituire a unui text, această abordare scriitoricească se numește auto-plagiere. Dacă nu te autocitezi cu toate datele sau în mod parțial, atunci când ai mai folosit un text, scris de tine și în altă scriere a ta…atunci te auto-plagiezi. Iar plagiatul cât și auto-plagiatul sunt, deopotrivă, improprii unui scris onest.

Cf. n. 7, p. 323, Părintele Patriarh spune: „Chiar și reformatorul Martin Luther a văzut în Maica Domnului modelul rugăciunii smerite pentru întreaga Biserică, apud Martin Luther, Le Magnificat, traduction par Albert Greiner, Nouvelle cité, Paris, 1983”.

În p. 326 a cărții, autorul remarcă faptul că „aceste conferințe preoțești au devenit…prea rutinate, stereotipe, și trebuie organizate puțin diferit”. De ce au ajuns însă stereotipe și rutinate? Părerea mea: pentru că preoții, în marea lor majoritate, nu mai citesc, nu mai studiază, nu sunt oameni ai teologiei și ai experienței mistice…și de aceea nu au probleme reale și importante de dezbătut.

Motiv pentru care dezbat aceleași lucruri: problemele lor personale, despre lipsa banilor, despre ce să facă și să nu facă la slujbe, despre frecvența redusă a credincioșilor la Biserică…

Autorul consideră, pe drept cuvânt, că „preotul are și el nevoie de comuniune, de colegialitate, de întâlnire”, p. 327.

Traficul de persoane nu poate fi stopat „fără politici și programe coerente, care să înceapă cu educația și prevenirea”, p. 333.

Părintele Stăniloae a fost „un model autentic de profesor de Teologie Dogmatică”, p. 341.

Umilirea socială „derivă din sărăcie, șomaj, exploatare, nedreptate socială, foamete și suferință”, p. 374.

Pelerinajul este un „mijloc de întărire a credinței”, p. 393.

„Sunt mulți oameni care vin la biserică cu fețele încruntate, cu fețele posomorâte, cu fețele brăzdate de griji”, p. 419.

Taina colindelor este taina iubirii sfinte” a lui Dumnezeu, p. 432.

Pe 17 aprilie 2008, Radio Trinitas împlinea 10 ani de emisie, cf. n. 1, p. 471.

boala și suferința nu sunt voite de Dumnezeu, nu fac parte din chipul lui Dumnezeu în om, ci ele sunt urmare a păcatului”, p. 490.

„Sfântul Apostol Pavel, ca învățător al nostru, este deosebit de actual”, p. 502.

„Ne trebuie o cultură solidă permanentă, întrucât niciodată nu putem afirma că avem o cultură suficientă”, p. 541.

„Televiziunea Patriarhiei Române urmărește punerea în lumină a imensului patrimoniu cultural creat de Biserică”, p. 549.

Mesajul de condoleanțe la moartea SS Alexei al II-lea e din 5 decembrie 2008, cf. n. 1, p. 565.

Mesajul la moartea Părintelui Ioanichie Bălan: 24 noiembrie 2007, cf. n. 1, p. 569.

Mesajul la moartea Prof. Dr. Dan Slușanschi e din 22 iulie 2008, cf. n. 1, p. 579.

Autorul îl recunoaște pe Părintele Ilie Cleopa drept un om Sfânt, p. 620.

Cele 17 scrisori ale Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiță Olimpiada, p. 688.

Un fragment important, din cuvântul înainte la vol. 3 al Dogmaticii în engleză (regăsibil aici la p. 690-691), despre Părintele Stăniloae (despre simplitatea rugăciunii lui), autorul l-a folosit și în articolul din ultima carte, de la pomenirea din 2013 a Părintelui Dumitru.

„rugăciunea devine prezența Lui lucrătoare în noi”, p. 726

„Prezența lui Hristos Cel Înviat în Biserică și în lume este o prezență tainică, spirituală, care nu izbește privirile și nu ne constrânge fizic sau moral”, p. 745.

Cam la fel ar trebui să fie prezența ierarhiei bisericești în rândul credincioșilor: să nu izbească privirile și nu centreze evenimentul liturgic pe ea…ci prezența ei să ne ducă spre Dumnezeul treimic. Ierarhia Bisericii ar trebui să fie o poartă luminoasă a prezenței lui Dumnezeu în lume. Adică văzând diaconi, preoți și episcopi slujind lui Dumnezeu, împreună cu poporul mirean și cu cel monahal, să vedem oameni frumoși, Sfinți, plini de frumusețe dumnezeiască.

Misiune 3

Did you like this? Share it: