Predică la pomenirea Sfântului Arhiepiscop Grigorie Palama [14 noiembrie 2013]

Iubiții mei,

când teologii ortodocși vorbesc despre Palama…cel mai adesea vorbesc despre lumina necreată. Despre harul dumnezeiesc, inclus în discuția triadologică…deși Sfântul Grigorie nu s-a ocupat numai de acest subiect teologic.

Și, la nivel teologic, ei se bucură de distincția pe care Sfântul Grigorie a făcut-o între ființa lui Dumnezeu, persoanele dumnezeiești și slava necreată a Treimii, adică lumina dumnezeiască.

Persoanele dumnezeiești ale Treimii personalizează întreaga ființă dumnezeiască iar slava/ lumina/ harul dumnezeiesc este strălucirea/ izvorârea de viață a Treimii.

Adică Dumnezeu e viu și ne umple și pe noi de viața Lui, fără ca prin asta noi să devenim „o parte” din Dumnezeu ci oameni care se îndumnezeiesc, care se transfigurează prin harul Său.

Căci Sfântul Grigorie a propovăduit cu tărie adevărul experienței Bisericii și anume că ființa Treimii nu poate fi cunoscută de vreo creatură dar că, cei curați cu inima, cei plini de har, pot vedea, pe măsura lor și ca dar de la Dumnezeu, slava Prea Sfintei Treimi.

Numai că Sfântul Grigorie Palama nu a ajuns să vorbească despre slava lui Dumnezeu datorită unor căutări speculative, pur scriptice, ci datorită experienței isihaste.

Cei care au negat, în vremea lui, rezultatele finale ale rugăciunii inimii și anume vederile extatice, au găsit în Sfântul Grigorie Palama un apărător al Tradiției Bisericii.

Pentru că tot efortul curățirii de patimi și vederile extatice nu sunt invenții ale Sfântului Grigorie ci însușiri fundamentale ale vieții ortodoxe.

Însă, în vremea lui, ca și în vremea noastră, nici ortodocșii nu mai știau…care e drumul sfințeniei ortodoxe.

Pentru că nu e de ajuns să vii, să tot vii la Biserică, să asculți slujbe, să cânți, să te spovedești și să te împărtășești, rămânând indiferent la Tradiția teologică și experimentală a Bisericii…dacă nu înveți teologie ortodoxă și dacă nu începi marea călătorie a curățirii de patimi potrivit prescripțiilor patristice.

Acesta e motivul pentru care Părintele Stăniloae, în 1938, a început cu Palama. După care, în 1946, a editat primul volum din Filocalie.

Pentru că Sfântul Grigorie Palama ne invită la experiența reală a comuniunii cu Dumnezeu, la vederea slavei Lui, care ne îndumnezeiește pe noi…iar drumul spre vederea lui Dumnezeu e în Filocalie.

Iar cele 12 volume filocalice întocmite de Părintele Dumitru nu sunt toată filocalia, adică toată experiența curățirii, a contemplării și a îndumnezeirii prezentă în Tradiția Bisericii ci doar o fărâmă, una fundamentală, e adevărat…dar o fărâmă din ea.

Orice Sfânt al Bisericii ne poate învăța lucruri fundamentale despre intimitatea cu Dumnezeu, așa că viața frumoasă și bună, viața cu Dumnezeu, viața filocalică, e învățabilă din orice reper sfânt al Tradiției.

Dar fără experiența reală a curățirii de patimi, a contemplărilor și a vederilor dumnezeiești nu putem scrie teologie!

Ca să înțelegi cum au primit Sfinții Profeți revelația dumnezeiască, adică cum s-a scris Scriptura Vechiului Testament, trebuie să știi ce înseamnă aceea vedere dumnezeiască. Ce înseamnă extaz.

Pentru că, fără această experiență, toate vorbirile extatice ale lui Dumnezeu cu Moise, cu Ilie, cu Isaia, cu Daniel le vei trata ca pe niște vorbiri fantasmatice.

Dar dacă ai experiența vederii extatice, toate imaginările despre primirea revelației se sting…pentru că știi ce se petrece în acel caz.

La fel, dacă vrei să scrii despre taina necuprinsă a Prea Sfintei Treimi, fără vederea slavei Ei, nu poți să înțelegi în vecii vecilor ce înseamnă perihoreză a persoanelor dumnezeiești și nici ce înseamnă viață a lui Dumnezeu. Pentru că îți vei imagina comuniunea trinitară cât și harul dumnezeiesc în termeni mult prea umani pe lângă frumusețea fără seamăn și dumnezeiască a realității Treimii.

Iar dacă vrei să scrii despre unirea ipostatică, nu copiindu-l pe Stăniloae, ci prin înțelegerea, pe măsura ta, a tainei de nepătruns a persoanei divino-umane a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Unul din Treime, trebuie să ai experiența vederii slavei Treimii, pentru că atunci vei înțelege, în tine, ce înseamnă ca trupul tău să nu se mai lupte cu sufletul tău, din care vei înțelege, cum se supune, întru toate, umanitatea Domnului dumnezeirii Sale.

Ca să vorbești despre învierea duhovnicească și despre învierea morților…trebuie să trăiești în tine, încă de acum, rădăcinile învierii, strălucirile ei, să simți, să presimți, cum va fi…când ceea ce e deja în tine…va fi, în mod copleșitor, o revelare paradoxală plină de tărie și de frumusețe și de subtilitate dumnezeiască.

Cum să vorbești despre nevăzutul Tainelor și al Bisericii și despre adâncul omului, dacă nu ai avut experiența slavei lui Dumnezeu, cea care ne dă ochi să vedem, ne dă inimă să simțim, ne duce…adânc în noi…și în alții?

Cam asta le-a spus, în alte cuvinte, Sfântul Grigorie opozanților săi: că teologia reală este fundamental experimentală.

Că teologia nu stă doar în inteligența de a jongla cu termeni, cu istoria Bisericii, cu supoziții…ci teologia stă în întreaga noastră ființă, pentru că este o trăire a lui Dumnezeu, a slavei lui Dumnezeu, cu întreaga noastră persoană.

Iar prin Sfântul Grigorie Palama, neiubit până azi de eterodocși și au dreptate când fac asta, pentru că nu e compatibil cu minciuna, teologia ca viață a învins, fără drept de apel, teologia ca speculație a lui Toma de Aquino.

Teologia ca viață are curățire de patimi, are contemplări dumnezeiești, are luminări și vederi dumnezeiești, cunoaște pașii îndumnezeirii și lasă în urmă Sfinte Moaște.

Teologia ca speculație…lasă în urmă tomuri scrise, subiecte de cercetare doctorală, ariditate multă…și multă rușine veșnică, pentru că a înlocuit experiența religioasă cu ipocrizia.

Însă demersul fundamental al Sfântului Grigorie Palama (1296-1359), pe care Biserica îl prețuiește imens, e acela că Arhiepiscopul Tesalonicului, la bază monah la Sfântul Munte Athos, ne-a propovăduit pe Dumnezeul Cel viu, pe Dumnezeul revelației, pe Dumnezeul Bisericii, pe Dumnezeul care ne mântuiește, Care ne sfințește, pentru că el s-a întâlnit în mod abisal cu Dumnezeul Cel adevărat.

Urmându-l pe Arhiepiscopul Bisericii în experiența lui mistică, îndumnezeitoare, pe Sfântul Grigorie Palama, ajungem și noi să retrăim frumusețea reală și îndumnezeitoare a Filocaliei.

Pentru că Filocalia nu e de citit…ci de întrupat, de devenit una cu noi!

Și cel care ia în serios viața Bisericii, sufletul lui, mântuirea lui…are doar o cale, una singură: cea a experienței curățitoare, luminătoare și sfințitoare a Bisericii.

Astfel nu vom ajunge niciodată, dacă experimentăm viața Bisericii, niște pierduți în postmodernitate, niște secularizați, care bâjbâim, cărora ne e teamă să spunem cine suntem și în cine credem.

A fi plin de slava lui Dumnezeu înseamnă cea mai mare certitudine a existenței Lui și a ta și a lumii în care suntem.

Dacă suntem plini de viața Lui…începem și să gândim ca El, să vedem lucrurile în profunzimea lor, în seriozitatea lor și nu la fandoseală…nu în pripă…nu pe sfert…

Începem să simțim ca Dumnezeu, să nu ne mai panicăm, să nu ne mai fie teamă…să avem îndrăzneală sfântă…îndrăzneală care nu există pe pământ…pentru că trăim în alte ritmuri, ale Împărăției Lui…și nu suntem doar niște x și 0 pe tabla statisticii sociale.

Cu Dumnezeu învățăm să vorbim altfel.

Învățăm să ne comportăm altfel.

Învățăm să avem cuvânt, să avem ochi, să avem îmbrățișare, să avem respirație largă, să avem orizonturi incredibil de largi, să avem iertare, să avem cumsecădenie, să avem responsabilitate, să avem frățietate…

Pentru că rugăciunea ritmată cu pulsul nostru, rugăciunea neîncetată, bucuriile duhovnicești, tristețile și înțelegerile noastre, dezamăgirile și dorințele noastre sunt…cunoscute lui Dumnezeu, sunt trăite cu El…și El este Prietenul de fiecare clipă al vieții noastre.

De aceea Dumnezeul nostru nu e Unul al tristeții și al exterminării, nu e Marele Anonim, nu e Gelosul care ne ține departe de tainele Lui, nu e Indiferentul din sideralități de care nu avem nevoie, ci e Dumnezeul treimic, Care depășește toate prin ființa Lui dar prin a Cărui slavă coboară în noi și e în noi în fiecare clipă a vieții noastre…fără să Îi pară „improprie” vreo ipostază a vieții noastre.

Pentru că Unul din Treime, Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut Fiul Fecioarei…tocmai pentru ca să ne arate că Îi pasă…

Și am să tot repet acest lucru, acela că Lui Îi pasă de noi și că El coboară la noi și ne caută pe fiecare în parte pentru o relație veșnică cu El…pentru că în această repetiție mântuitoare stă împlinirea noastră reală.

De ce Sfântul Grigorie, când lăsăm sec pentru Postul Nașterii Domnului?

Și de ce vine el după Sfântul Ioan Gură de Aur?

Pentru că experiența vorbește…și pentru că experiența are de-a face cu Dumnezeu, cu Dumnezeul Cel Viu, Care îi schimbă pe oameni.

Dacă nu credem în schimbarea oamenilor, atunci când Îl cunosc pe Dumnezeu, nu credem în Dumnezeu!

Nu credem în Dumnezeu…dacă nu credem în schimbarea reală, de profunzime, a oamenilor.

Oamenii se schimbă, oamenii se îndreptează, oamenii se sfințesc…când intră în contact real cu Dumnezeul tuturor transfigurărilor personale.

Iar dacă nu e schimbare ontologică…e tristețe…mare tristețe…și asta înseamnă imobilism, secularism, postmodernism.

Ortodoxia e dinamismul îndumnezeirii.

Ea nu poate fi niciodată anchilozată, fadă, plictisitoare, insipidă…dacă e trăită.

Dacă e imaginată…sau dacă ne imaginăm că suntem „sfinți” fără să fim…Ortodoxia trece pe lângă noi, ca și timpul…și nu produce nicio minune.

Lăsați minunile lui Dumnezeu, iubiții mei, să vă umple inimile!

Lăsați-L pe Cel ce Se naște, să vă renască!

Lăsați-L pe Cel duios, să vă învețe frumusețea!

Lăsați-L să vă scape de bătrânețea păcatului, pentru că El are noutăți foarte vii, foarte copleșitoare pentru voi!

Dumnezeul slavei, Cel întreit în persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să ne dea tuturor puterea de a începe, de a traversa și de a ne duce la bun sfârșit postirea ce ne stă înainte, pentru ca postind cu bucurie, cu înțelegere, cu delicatețe, să vedem tot mai profund pe aproapele nostru și casa noastră de aici, lumea, care va fi transfigurată de slava Lui. Amin!