Sfantul Apostol si Evanghelist Matei

Iubiții mei,

când avem o Dumnezeiască Evanghelie a Sfântului Matteos (în greacă)/ Matei și încă trei în afară de ea, incluse în Scriptura Noului Testament, înseamnă că fiecare carte sfântă a Scripturii are rolul ei bine definit…și că fiecare este de neînlocuit în viața Bisericii.

Iar Evanghelia lui Matei este cu atât mai mult de neînlocuit, pentru că ea a fost prima scrisă.

Așa rezultă din ediția românească a Vieții lui, din care aflăm că Matei a scris-o „în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, şi a scris-o după opt ani de la Înălţarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe ţări”.

Din ebraică sau aramaică, Evanghelia sa a fost tradusă în limba greacă iar noi, când ne raportăm la Evanghelia sa, ne raportăm la ediția/ edițiile grecești. La fel facem și la celelalte cărți ale Scripturii Noului Testament: ne raportăm la textul lor în limba greacă.

Sfântul Matei începe genealogia Domnului cu Avraam (cap. 1), ne spune că Maria e Mama Lui (1, 18), că nașterea Lui a fost prezisă (2, 6), că Familia Sfântă a trebuit să plece în Egipt din cauza lui Irod (2, 14)…pentru că Fiul nu a fost primit cu aplauze de mai marii lumii.

Domnul a locuit în cetatea Nazaret (2, 23), Ioannis/ Ioan Botezătorul L-a propovăduit și botezat pe Domnul (3, 11-16), El a postit 40 de zile și 40 de nopți în pustiu, după care a flămânzit (4, 2), pentru ca să ne arate nouă cum se păstrează simțirea harului dumnezeiesc în noi, har pe care l-am primit la Botez: prin multă asceză, rugăciune și atenție.

Sfântul Matei ne vorbește despre ispitirea Lui de către Satana (4, 3-10), pentru ca să nu ne mire insinuările, tertipurile, agasările continue ale demonilor în viața noastră.

Domnul locuiește în Cafarnaum/ Capernaum (4, 13), Își alege Apostolii (4, 18-22), Predica de pe Munte e aici, la Matei (cap. 5-7, în mod integral), El vindecă oameni (8, 13), liniștește furtuna (8, 26), îi scoate pe demoni din oameni (8, 32).

Noi am vrea, astăzi, tot felul de date despre Domnul: ce înălțime avea, ce greutate, dacă „știa” să scrie, cum Îi era glasul, ochii, fața, câte sunt cele nescrise, de ce despre unele nu s-a scris nimic.

Însă Matei, alături de ceilalți 3 Evangheliști, ne spune lucruri abisale în puține cuvinte, ne dă mărturie directă, de la fața locului…și mărturia lui face parte din modul nostru de a ne raporta la Fiul și, prin El, la întreaga Treime, la Apostoli, la epoca Domnului, la mentalitatea în cadrul căreia a fost revelată/ descoperită/ făcută cunoscută Biserica și, totodată, viața creștină.

Matteos e chemat la 9, 9…de la vamă…și despre cum s-a manifestat, atunci când a fost chemat, autorul, despre sine, spune: „și s-a ridicat [și] i-a urmat Lui” (9, 9).

Pare simplu, nu?

Dar să ne punem, totuși, în locul lui!

Câți ar renunța astăzi la postul lor de profesor, de episcop, de ministru, de director, de…ca să Îl urmeze pe Domnul?

Să zicem că noi…suntem atunci…în secolul lui Hristos…când El Își chema Ucenicii…și ne-ar viza pe unul dintre noi.

Câți am renunța la poziția, la banii și la confortul nostru ca să batem coclaurile cu Hristos?

E greu de spus, nu?!…

Însă Matei a văzut în Domnul…o autoritate extrem de serioasă, care îi cere ceva fundamental. Și simțindu-se bolnav (9, 12) dar, în același timp, chemat de Domnul, a mers cu El pentru ca să devină puternic (9, 12) în faptă și în cuvânt.

Se auto-enumeră, la 10, 3, printre cei 12 Apostoli ai Domnului…pentru că era unul dintre ei. Se enumeră ca al 8-lea chemat. Între Tomas și Iacovos al lui Alfeos…

Și se prezintă ca „Matteos vameșul” și nu ca Matei Apostolul, deși acum nu mai era vameș…ci Apostol.

Însă și Pavel va face la fel, se va considera un prigonitor al Domnului [I Cor. 15, 9]…pentru că asta fusese odată…după cum și Petru se va considera impropriu răstignirii cu capul în sus…și va cere răstignirea cu capul în jos, pentru că s-a lepădat…cândva, de Domnul…

Adică: „păcatul meu înaintea mea (enopion mu) este întru toate” [Ps. 50, 5, LXX] zilele mele.

Căci conștiința păcătoșeniei personale vine din vederea profundă și continuă a căderilor noastre din tot anul, din toată ziua, din toată clipa vieții noastre.

Cine e profund, e profund tocmai pentru că își vede și își urăște în mod fundamental păcatele.

Iar dacă urăști tot păcatul pe care l-ai făcut, toată nedreptatea, toată indelicatețea și ipocrizia de care ai fost în stare…atunci vrei să scapi de urâtul din tine…pentru frumusețea veșnică și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Matei a trăit în intimitatea Domnului…căci asta înseamnă ucenicie!

L-a văzut mergând, vorbind, vindecând, dormind, mâncând, cum îi sfătuia, cum privea, cum Se bucura, cum Se îndurera de durerile oamenilor, cum privea boala, moartea, ce slavă iradia din El…

Matei a fost acolo, în proximitatea Lui!

L-a văzut pe Cel veșnic, Care S-a întrupat pentru noi și pentru vindecarea/ mântuirea/ transfigurarea noastră.

Și El i-a trimis pe ei, pe Apostoli, ca pe niște oi în mijloc lupilor [10, 16]…

Oare nu putea El să le schimbe mințile, așa, deodată, tuturor acelora care îi vedeau și îi ascultau pe Apostoli, ca să nu mai aibă și ei, sărmanii, atâtea probleme?

Oare El, Cel care ține toate în palma Lui…nu putea să facă o lume ideală pentru Apostolii Lui…sau nu putea să îi ia, odată cu Sine, la înălțarea Lui la cer?

„Atunci de ce nu i-a luat cu Sine?! De ce i-a lăsat să sufere chinuri atât de îngrozitoare?!! De ce nu i-a fost milă de ei?!!”.

Nu i-a fost „milă” de ei…pentru că i-a iubit enorm!

Iar iubirea care iubește…vrea ca bucuria oamenilor să fie reală, să fie muncită, să fie veșnică.

I-a iubit enorm pe Apostolii Lui…după cum ne iubește pe fiecare dintre noi.

Dar dacă Matei nu mergea în lume și nu se chinuia să propovăduiască Evanghelia mântuirii și dacă nu convertea și nu boteza atâția, dacă nu hirotonea atâția…dacă nu adormea, de moarte cuvioasă, aruncat fiind în foc…Matei nu ar fi arătat câtă iubire are el pentru Hristos cât și pentru noi, pentru fiecare dintre noi, care suntem ucenicii lui în Domnul.

Căci oricine a citit și aprofundează Evanghelia lui Matei…învață de la Matei cele despre Domnul.

Dar învață de la Matei atât lucrurile bune ale Domnului cât și relele pe care, cu nerecunoștință extremă, I le-au făcut oamenii.

Căci oamenii L-au ironizat pe Domnul [11, 19], L-au ispitit [19, 3], Iudas Iscariotis s-a dus la arhierei și L-a vândut pe 30 de arginți [26, 15], Iudas Îl predă pe Domnul [26, 50], Petros se leapădă de El dar plânge cu amar [26, 69-75] – și plânsul său va fi spre mântuire, în timp ce Iudas se spânzură [27, 5] – Se cere răstignirea Lui [27, 22], L-au batjocorit și bătut [27, 28-31], a fost răstignit pe Cruce [27, 38] în mijlocul pământului, ca să îi îmbrățișeze pe toți, din toate timpurile și din toate locurile, Și-a dat duhul [27, 50] și a coborât în Iad ca un biruitor al păcatelor, al morții și al demonilor, trupul Său cel de viață dătător, care nu a cunoscut stricăciunea, a fost îngropat [27, 60]…dar a treia zi a înviat din mormânt ca un Atotputernic, cu trupul Său mucenicit plin de slavă, de slava Sa cea veșnică.

Matei L-a văzut pe Iisus Hristos Cel înviat dar și când El S-a înălțat la cer.

El a fost umplut de harul Sfântului Duh, de harul Treimii la Cincizecime și de aceea a scris și a propovăduit în multe locuri, îndeosebi în Etiopia, unde îi căzuse sorțul propovăduirii.

Și pentru că focul nu a ars Sfintele sale Moaște, după cum nici apa nu i-a înghițit sicriul…Sfintele sale Moaște sunt astăzi la Trier, în Germania.

Însă Sfântul Matei e prezent, peste tot, în orice Biserică, prin Evanghelia sa.

Și ori de câte ori o citim, îi cinstim grija sa pentru noi…pentru că nu ne-a lăsat săraci de experiența sa.

Așadar, să-l rugăm pe Domnul și Învățătorul nostru, acum, în a doua zi a postului, ca să ne miluiască și să ne îndrepteze viața pentru rugăciunile Sfântului Său Apostol Matei, pentru ca să vedem ce trebuie să facem în viața noastră…și pe câte să le îndreptăm.

Pentru că Sfântul Apostol Matei, alături de toți Sfinții Domnului, e pururea rugător pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Și noi să-l cinstim, și noi să-i purtăm numele cu cuviință și demnitate, și noi să-l chemăm în viața noastră mereu, pentru ca cel care ne-a scris despre Domnul…să Îl scrie pe El în conștiința și în inima noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: