Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost instituit în sec. IV-V, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Paşti. Este un post al pocăinţei, dar nu cu aceeaşi intensitate ca Postul Sfintelor Paşti.

Nu există în el slujbe speciale cu metanii, nu există un canon de pocăinţă precum Canonul Sfântului Andrei Criteanul pe care îl citim în Postul Sfintelor Paşti.

Desigur, orice post ne cheamă la pocăinţă, însă Postul Crăciunului îmbină pocăinţa cu milostenia şi fapta bună, la care ne îndeamnă Evangheliile dinaintea şi din timpul acestui Post.

Este un post de pregătire duhovnicească, de curăţire duhovnicească, ca să primim în noi, în peştera trupului nostru şi în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume şi Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viaţa duhovnicească şi dumnezeiască.

De aceea, în Catavasii se spune: „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”. Programul acestui post este concentrat în cuvintele citate acum, care provin dintr-o predică a Sfântului Grigorie Teologul.

Ele au următorul înţeles: Hristos, Care coboară din Ceruri, vrea să coboare în sufletele noastre, să ne lumineze viaţa noastră şi să ne ridice pe noi la viaţa duhovnicească sau cerească. Astfel, postul acesta este un post de pregătire spirituală, ca noi să devenim un templu, un sălaş al prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, ca El să ne arate astfel iubirea lui Dumnezeu Tatăl.

De aceea prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului este Intrarea Maicii Domnului în biserică, la 21 noiembrie. Aceasta înseamnă că Maica Domnului intră în templul din Ierusalim pentru a deveni ea însăşi templu sau „biserică sfinţită şi rai cuvântător”, cum o numesc cântările noastre liturgice.

Asemenea Maicii Domnului, care prin rugăciune, curăţie şi căutarea sfinţeniei se pregăteşte să primească în ea taina Întrupării lui Dumnezeu, şi noi, creştinii, trebuie să ne pregătim, să ne curăţim, ca să devenim templu sau biserică, să devenim locaş în care poate să locuiască Hristos Domnul.

Postul acesta al Crăciunului este, deci, în primul rând, o pregătire, o sfinţire a gândurilor, a simţirilor, a trupului şi sufletului nostru prin pocăinţă, prin Spovedanie şi Împărtăşanie, prin citirea mai deasă a Sfintei Scripturi şi a scrierilor sfinţilor şi printr-o atenţie spirituală deosebită ca să devenim „biserică sfinţită” în sufletele şi în trupurile noastre.

În al doilea rând, vedem că o sărbătoare foarte populară sau foarte cunoscută din timpul Postului Crăciunului este pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, care a trăit în secolul al IV-lea şi a îmbinat apărarea Ortodoxiei cu grija faţă de săraci, de orfani, de oamenii necăjiţi, însinguraţi şi înfriguraţi.

Deci, în această perioadă a Postului înţelegem că, pe lângă pregătirea noastră duhovnicească interioară, trebuie să facem şi milostenie sau să fim milostivi ca Sfântul Nicolae, dăruind altora, ca semn al iubirii noastre frăţeşti, daruri spirituale şi daruri materiale, după putinţă, iar dacă nu avem niciun dar material, măcar să oferim un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajare unui om sărac, singur şi deznădăjduit, întristat sau îndoliat.

Această milostenie sau această dăruire către alţii este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”.

Prin urmare, Postul Crăciunului, ca abţinere de la produse de origine animală, se uneşte cu rugăciunea şi cu împărtăşirea euharistică mai deasă, pentru sfinţirea noastră, dar şi cu milostenia, ca semn al prezenţei iubirii milostive a lui Hristos în noi.

De fapt, când primeşti un dar material ţi se umple mâna, dar când dăruieşti cu bucurie şi smerenie ţi se umple inima de prezenţa lui Dumnezeu Cel milostiv în tine.

Astfel, Postul Naşterii Domnului este perioada darurilor care se arată în milostenie şi culminează cu darurile de Crăciun, ca simbol al răspunsului nostru la multele daruri duhovniceşti pe care Dumnezeu Fiul ni le aduce prin întruparea Sa şi prin naşterea Sa ca om în peştera Betleemului.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să devenim un Betleem sfinţit, un loc în care să poată veni Mântuitorul Iisus Hristos sau întreaga Sfântă Treime prin harul Duhului Sfânt în inimile noastre, ca să devenim şi noi, ca şi Maica Domnului, „biserică sfinţită şi rai cuvântător”.

Să ne ajute Hristos Domnul să înţelegem această perioadă de post nu ca pe o perioadă de oprelişti sau de restricţii, ci ca timp de sporire în evlavie şi dărnicie. Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi. Când ne rugăm, ne unim cu Dumnezeu Cel necuprins şi netrecător, primind în suflet pace şi bucurie.

Însă când folosim pătimaş lucrurile materiale, ne unim cu realităţi limitate şi trecătoare, care limitează dorinţa spirituală a sufletului uman după iubire infinită şi eternă.

Deci, postul adevărat este prilej de libertate duhovnicească: libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult prin rugăciune şi libertatea de a-i iubi pe semenii noştri mai mult prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, mântuirea noastră şi bucuria semenilor.

Did you like this? Share it: