Zi: 18 noiembrie 2013

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a.

***

Pentru Toma, „limbajul servește comunicării”[1] și el „nu separă limbajul de cunoaștere și de raportul ei cu realitatea”[2].

Pentru că „Toma leagă semnificația de cunoaștere”[3], atâta timp cât „despre ceea ce nu există, nu se poate da o definiție și nu se poate ști ceva”[4].

Despre tipurile de analogie[5].

Definiția este „un discurs scurt, care vrea să explice esența unui lucru sau natura speciei și face aceasta indicând genul și diferența specifică”[6].

Despre concepte începând cu p. 160.

Judecata este o „operație a intelectului”[7] pentru Toma. Iar prin judecată se face judecarea unui lucru, afirmându-se sau negându-se ceva despre el[8].

Discutând noțiunea de principiu, Toma spune că „principiul este ceva din care purcede altceva”[9].

Logica distinge între enunț și propoziție. Enunțul este „sunetul sau cuvântul scris”, pe când propoziția este „sensul unui enunț”[10].

Autorul accentuează faptul că Toma a dat „o atenție deosebită raționamentului practic, datorită relevanței pe care o are în morală”[11].

Pentru că „morala trebuie să arate fără echivoc unui individ ceea ce trebuie să facă într-un caz particular și nu doar să ofere înșiruiri de principii universale abstracte”[12].

În concluzie, autorul se referă la mai multe elemente de logică, care se regăsesc la Toma de Aquino, dar tratându-le defalcat și nu într-o privire unitară. Fapt pentru care nu rămâi cu o viziune de ansamblu în urma citirii cărții.

***

33. Iorga vorbind despre cronici și cronicari

În ediția din 1988, pe care o vom cita[13], sunt grupate 10 studii ale lui Nicolae Iorga despre cronici românești și 5 despre cronici străine.

A prezentat studiul Cronicele din secolul al XVII-lea, la Academia Română, în ședința din 26 martie 1899. Pe atunci era membru corespondent al Academiei[14].

Șerban Cantacuzino era „energic, dibaci, stăruitor, un luptător politic de prima[ă] ordine”[15].

Viața Sfântului Nifon a fost scrisă de Gavriil Protul de la Sfântul Munte Athos[16]. Ea a fost tradusă din greacă în slavonă[17] și traducerea în română s-a făcut în secolul al 17-lea[18].

„Vlad-Vodă Țăpăluș”[19], „Vlăduță-Vodă”[20], „Pîrvuleștii”[21], „domnu sultan Selim”[22], „Băsărab-Vodă tare s-au căit de moartea lui Vlăduță-Vodă”[23].

„De obicei…o cronică nu se prescurtează, ci se amplifică”[24]. Citat dintr-o cronică: „Dumnezeu au fost cu dânșii, că nu i-au călcat alte limbi [neamuri] străine, și au făcut multe vitejii și au trăit în pace bună”[25].

În p. 21 a cărții, Iorga citează o cronică, în care se descrie modul în care Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost ales și uns ca domn: cu învoirea oficialului turc, a agăi, fruntașii țării îl aleg pe „un boiar”, pe „jupan Constandin Brâncoveanul vel logofăt”, pentru că știau că este „înțelept și să trage din odrasliia [viță] domnească”.

Și după ce l-au ales, s-au închinat în fața lui, zicându-i: „Într-un ceas bun[26] să ne fie Măriia Ta domnu până la adânci bătrâneațe[27]!”.

Dar după alegerea domnului a urmat ungerea lui, făcută de ÎPS Theodosie. Mitropolitul îl „introduce, luându-l de mână, în altar, „prin poarta mare înpărătească” [adică prin Sfintele uși împărătești n.n.]…înconjură altarul, sărută masa sfântă, Evanghelia și crucea, îngenunchind apoi înaintea pristolului [Sfintei Mese], „di[e] [i-]au cetit molitvie [rugăciune] de domnii [domnie] asupra [deasupra] capului””[28].

După cum se observă era vorba de un ritual sfânt, asemănător Hirotoniei, prin care domnul era înscăunat. Aici nu se vorbește despre ungerea lui cu Sfântul Mir, dar știm că așa s-au practicat lucrurile până la Regele Mihai I al României.

Domnul a fost binecuvântat de către Mitropolit, el se așează pe scaun, i se cântă la mulți ani, boierii îi sărută mâna și, în curte, preoții l-au primit cu cântări. Și de aici încolo el venea la slujbă și se așeza în „jilțul voievozilor”[29].

În pagina următoare, avem un fragment din cuvântul Sfântului Constantin Brâncoveanu de la înscăunarea lui ca Domn. Și Sfântul Constantin le-a spus celor prezenței că și-a lăsat odihna și moșiile, pentru că a ascultat de boieri, și că „mai mult fără voia” lui s-a făcut domn[30]. A urma jurământul de credință al boierilor față de noul domn, pe Sfânta Evanghelie, pusă în mijlocul Bisericii. Dar și în scris[31].

Tot în p. 22 a cărții e descrisă prohodirea și îngroparea domnului Șerban-Vodă. Și lui i s-a făcut „pamiete [pomenire] mare, cu bani la săraci și bucate multe”[32].

Șerban-Vodă a domnit 10 ani și a murit la 55 de ani[33].

În Moldova lui 1685 era o foamete grozavă, încât „om pre om mânca”[34]. Motivul? „Domnul grămădise „pânea” la Curte pentru a o vinde în profitul său, și oamenii muriau de foame”[35].

Domnul Vladislav, predecesorul lui Vlad Țepeș, se plângea de faptul că românii nu și-au scris istoria[36]. Nici până astăzi n-au timp…să și-o consemneze cu lux de amănunte.

Vintilă-Vodă era din Slatina[37].

Despre schimbarea calendarului la „frânci” [francezi][38].

Odată cu domnul Leon-Vodă vine la conducere familia Basarabeștilor și într-o cronică anonimă el este descris ca „un tiran lacom, strângător de dări fără de milă”[39].

Primul război dintre Vasile Lupu și Matei Basarab s-a petrecut în 1637[40].

Craiul August al II-lea al Poloniei, la încoronarea lui, a purtat haine care costau 1.000 de pungi de bani[41].

După ce Sfântul Antim Ivireanul a fost luat prizonier, Bujoreanu a fost decapitat la fântâna lui Radu Vodă, a fost ucis și un membru al familiei Bălăceanu iar Ioan Avramie, predicatorul Curții, care era grec din Veneția, a fost aruncat în închisoare[42].

Pe soția lui Ștefan Vodă o chema Candachia[43].

Axintie Uricarul, Ghinea Țucala, Radu Vărzarul [44], clucerul Răducanu[45], Pantazi Câmpineanu[46], baș-capuchehaia Manolache[47], State Leurdeanu ajunge mare paharnic[48], Dimitrie Dudescu era vistier[49], doamna Marica Brâncoveanu[50], Antide Dunod era „prelat catolic”[51], vornicul Vâlcu[52].

„Anton Maria Del Chiaro a fost secretar al lui Constantin Brâncoveanu și al lui Ștefan Cantacuzino”[53].

Letopisețul Cantacuzinesc cuprinde „o perioadă de 400 de ani din istoria Țării Românești, de la sfârșitul secolului al XIII-lea și până la sfârșitul secolului al XVII-lea (1290-1690), adică de la „întemeierea” țării și până la primii ani din domnia lui Constantin Brâncoveanu”[54].

„Cronica românească a lui Gheorghe Brancovici” a fost „scrisă la curtea lui Șerban Cantacuzino în 1686-1687”. Ea începe de la facerea lumii și ține până la anul 7194 de la facerea lumii, adică până la anul 1686[55].

„Constantin Cantacuzino Stolnicul a fost una din cele mai importante figuri culturale printre boierii noștri din secolul al XVII-lea. Știa grecește, italienește și latinește, călătorise prin Europa, avea gust pentru cărți, și posedăm încă rămășițe din biblioteca sa”[56]. El a fost omorât la Constantinopol, prin sugrumare, pe când era închis în temniță, dimpreună cu fiul său, Ștefan Vodă, la ora 22, pe 7 iulie 1716[57].

Ilinca Poneasca[58], testamentul lui Pano Pepano[59], românii din Macedonia[60].

În ședința din 5 iunie 1936, acum Iorga fiind membru al Academiei, a prezentat studiul: Originea lui Mihai Viteazul după o cronică românească[61].

Despre fiica Fericitului Mihai Vitezul, Florica și soțul ei, Preda din Greci[62].

Postolache Chigheciu era „stegar la Câmpulung”[63].

În județul Iași, în 1848, erau secetă, lăcuste și holeră, plus pregătire pentru război[64].

La 1730, în Țara Românească, taxa pe oerit și tutunărit era de 6 parale și cea de văcărit era de 33 de bani pentru vita mare iar pentru mănzați [viței înțărcați] și gonitori [tauri] era de 16, 5 bani[65].

Cineva, în 1767, pe un Minei, a scris cuvântul anatemă sub forma anaftemă[66].

La 1808, pe o altă carte de cult ortodoxă, cineva a scris: „hrana celor duhovnicoși [duhovnicești]”[67].

Zoica țiganca, Pană Ciobotă[68], jupânul Necolae Ciubuciu[69], Elena a murit de copilă de „lăngoare [tifos]”[70], „Ardealul românesc n-are însă cronici”[71], pe un Penticostar apare numele „popa Vonuțu de la Lozna”[72], Teodor Uibardi scrie [cu sensul de: transcrie] un Octoih în Maramureș[73].

Baioș Gabor, popa Ionășel[74], Mihoc, Gafie (nume de bărbat)[75] și, tot în p. 237, avem descrisă o vedenie avută de un Părinte Diacon din Ardeal.

Acesta, pe 3 decembrie 1768, în noaptea spre ziua de pomenire a Sfintei Marii Mucenițe Varvara, a avut o vedenie. A văzut cum umbla singur printr-o grădină, plină de pomi înfloriți și pe jos erau numai flori. Într-o Biserică a întâlnit doi arhierei bătrâni, „amăndoi cu barbe sure [alb-negre]”. Arhiereii l-au luat și l-au dus în mijlocul Bisericii și l-au încoronat cu o veche coroană de aur. Dar coroana era prea mare pentru el și i-a alunecat pe cap până la jumătatea nasului. Însă după ce o ținură câtva timp, arhiereii au luat-o de pe capul lui. La întrebarea sa, arhiereii i-au răspuns: „nu este a ta, ci este a craiului Apafi Mihaiu”[76].

Cronicile străine încep odată cu p. 241.

Felician Zaach[77], Ioan de Küköllö[78], Marco Guazzo a scris niște istorii care încep cu anul 1509[79], Șehabeddin[80], Marc Pemflinger[81],  Gritti a trecut în 1532 prin Târgoviște[82], Majlath (sec. 16)[83], țarul bulgar Terteres[84], Luccari a  fost în Moldova[85].

 Indicele de nume: p. 333-361.

Din el aflăm că Arbuz (Harbuz) era un nobil cuman din sec. 13[86], Benga Stanciul a fost un portar, care a fost ucis de turci la Clejani, în Giurgiu, în 1522[87], Berindei a fost adversarul Sfântului Ștefan cel Mare[88], iar beglerbegul Caragea a fost ucis la Varna în 1444[89].

Miron Costin a trăit între 1633-1691[90], Dragomira era mama lui Staico[91], Gaspar Grațiani a fost domn al Moldovei între 1619-1620[92], Nichifor Gregoras, cronicar bizantin, a trăit între 1295-1360[93], Manolache Lambrino a fost ginerele Sfântului Constantin Brâncoveanu, el fiind soțul doamnei Bălașa[94].

Nastasia era fiica Candachiei (sec. 17)[95], PS Pahomie de Roman (1707-1714)[96], Păuna Greceanu a fost soția lui Ștefan Cantacuzino[97], Petersburg a devenit Leningrad[98], Podul lui Harbuz din Botoșani[99], cronicarul arab Tabari (839-923)[100], a existat în Moldova, între 1583-1587 și în 1593, un mare vornic cu numele Vartic[101], Vișa a fost soția lui Mihnea Turcitul[102], Vlad Înecatul a fost domn al Țării Românești între 1530-1532[103], iar Vucașin a fost rege al Macedoniei între anii 1365-1371[104].