Sfantul Proroc Avdie

Iubiții mei,

în calendarul nostru el se numește Avdie. Sfântul Proroc Avdie…

În Biblia de la 1688 el se numește Avdiu.

În LXX (greacă) este Avdias și cartea vedeniei [orasis] sale e formată dintr-un singur capitol, în 21 de versete, cartea sa fiind situată între Ioil și Ionas. Aceeași situare o are și în ed. BOR 1988, fiind vorba de p. 890.

În WTT (ebraică) numele său este Obadiah și înseamnă slujitorul lui Dumnezeu. De aceea, în KJV, GNV (engleză) îl vom găsi ca Obadiah, pe când în LUO (germană) ca  Obadjas.

În VUL (latină) numele său este Abdiae. De aceea, în LSG (franceză) el poartă numele de Abdias iar în LND (italiană): Badi.

În Viețile Sfinților, ediția ultimă, românească, Viața sa e foarte scurtă, din păcate.

Din ea aflăm că Sfântul Avdias era din Sichem, din satul Vitaharam și că i-a slujit regelui Ahaav, prigonitorul Sfântului Profet Iliu.

Din locația de aici aflăm că el a trăit în secolul al 9-lea înainte de Hristos.

În I Regi 18, 3, cf. LXX (corelativul lui III Regi 18, 3, din ed. BOR 1988, p. 386), e primul loc în Scriptură când e pomenit numele Sfântului Proroc Avdias.

Și el e caracterizat aici ca om „foarte temător de Domnul” [I Reg. 18, 3, cf. LXX].

„Și a fost [în ziua aceea], în bătaia Profeților Domnului de către Iezabel [în ed. BOR 1988: Izabela, soția lui Ahab] și a luat Avdias o sută de oameni Profeți și i-a ascuns pe ei câte 50 în peșteră [de unde rezultă că au fost două peșteri n.n.] și i-a hrănit pe ei cu pâine și apă”  [I Reg. 18, 4, cf. LXX].

Adică Sfântul Avdias, pe de o parte, nu îndeplinea porunca nebună a reginei, nu era împotriva Sfinților Profeți iar, pe de altă parte, numărul de Profeți era imens pentru Israel.

Și, vă dați seama, erau 100 de Sfinți Profeți, în două peșteri…aproape unii de alții…care trăiau în același ritm dumnezeiesc…și se rugau la un loc…

Ce Mănăstiri Sfinte, nu, de Sfinți Profeți, în crăpăturile pământului…în mijlocul unei lumi idolatre!

Avdias, Părintele nostru, e trimis de regele Ahaav după iarbă…pentru cai, catâri și vite [I Reg. 18, 5]. Era în timpul secetei provocate de Sfântul Iliu/ Ilie…pe care el o ceruse de la Domnul.

Iar când Profetul Avdias era singur pe drum…Profetul Iliu i-a ieșit în întâmpinare, tot de unul singur [I Reg. 18, 7].

Întâlnire providențială între doi Sfinți Profeți…

Însă, în fața lui Iliu din Tesvitis, Profetul Avdias s-a grăbit să cadă pe fața sa…înaintea lui…[I Reg. 18, 7].

Delicatețe duhovnicească! Pentru că se smerește în fața celuilalt Sfânt, doar Sfântul care înțelege, imediat, că are nevoie de mai mult continuu în viața lui.

Din I Reg. 18, 12, aflăm că Sfântul Avdias știa că pe Sfântul Iliu, Duhul Domnului e Cel care îl poartă. Pentru că Sfântul Iliu avea o viață mistică extrem de evidentă pentru Sfinți.

Și Iliu îi promite lui Avdias că se va arăta, în aceeași zi, lui Ahaav [I Reg. 18, 15]…vorbindu-i de Domnul ca de Domnul Puterilor cerești, ca de Domnul Cel viu [Ibidem].

Iar Viața sa românească subliniază aceleași lucruri, despre care abia am vorbit.

Tot de aici aflăm că Sfântul Avdias a fost de față când Sfântul Iliu a primit foc din cer prin rugăciunea sa…și că el a fost ostașul al 3-lea, trimis de Ohozia la Iliu, pe care Sfântul Iliu nu l-a omorât cu foc din cer.

Ultima afirmație e aceea că a părăsit armata și a fost umplut de harul prorociei.

În cartea vedeniei sale însă, Sfântul Avdias a primit de la Domnul Dumnezeu prorocie pentru Idumea [Avd. 1, 1]. Dar prorocia sa, pe lângă semnificațiile istorice, are profunde semnificații hristologice, eshatologice și mistice. Și tocmai de aceea e pomenit acum, înainte de Întruparea Sa, pentru că profeția lui are legătură cu Hristos.

Spre exemplu, la 1, 3, Dumnezeiescul Avdias vorbește despre „semeția/ aroganța inimii” [iperifania tis cardias, cf. LXX].

Cine însă, semeț/ arogant/ mândru la inimă…poate să vadă pe Domnul Cel blând și iubitor de oameni?

Postul nostru e tocmai pentru ca să ne zdrobim inima…adică aroganta perspectivă asupra existenței.

Numai când îți vezi păcatele, când îți recunoști căderile tale din viața rațională/ din viața după Dumnezeu, înțelegi greutatea vieții dar și frumusețea virtuții în cei Sfinți.

Și atunci, umiliți la inimă și minte…putem să ne împărtășim, cu atenție, cu delicatețe…de cuvintele și de chipul Celui născut din Fecioară.

Căci la 1, 15, Sfântul Avdias ne vorbea despre zilele Lui cu oamenii: „căci aproape [este] ziua Domnului peste [epi] toate neamurile”.

Pentru că ziua Domnului [imera Chiriu] e, deopotrivă, venirea Lui în trup…dar și a doua Sa venire întru slavă, ca să judece viii și morții.

Din acest motiv, El vine „peste toate neamurile”, pentru că vine de sus, din cer, din comuniunea Treimii, de care nu S-a despărțit niciodată…dar vine pentru toate neamurile pământului.

Pentru că Biserica e formată și poate cuprinde și trebuie să cuprindă toate neamurile pământului…adică pe ortodocșii din toate neamurile de sub cer.

De aceea, pentru ziua Domnului trebuie să scoatem din noi semeția inimii cea înșelătoare.

Trebuie să scoatem din noi toată crima împotriva aproapelui nostru și lipsa de evlavie [Avd. 1, 10].

Și în loc de neiubire…toate popoarele să bea vin pe muntele cel sfânt al Domnului [1, 16], adică în locul cel înalt al Bisericii Sale, în locul cel mistic, cel plin de sfințenie…pentru că „în muntele Sion va fi mântuirea [sotiria] și [el] va fi sfânt” [1, 17].

Iar vinul despre care se vorbește aici, la 1, 16, în cartea Sfântului Avdias, e Trupul și Sângele lui Hristos, este El, Cel euharistic dar și tot adevărul Lui și toată îmbătarea de frumusețea creației Lui și de frumusețea Sfinților Lui.

Pentru că iubirea lui Dumnezeu, când ne umple cu adevărat, când ne inundă întreaga persoană, este o beție sfântă, este o beție extatică. Care ne face să ieșim din noi în vederi dumnezeiești…sau, mai corect spus, prin iubirea Lui, Dumnezeu e Cel care ne scoate spre vederi dumnezeiești, fără asemănare în lumea pământească.

Mântuirea a venit din Sion iar Sionul nostru este Hristos, Cel care ne umple pe noi de cunoașterea și de intimitatea cu Prea Sfânta Treime.

Ultimul verset, al 21-lea, din vedenia sa, e acesta, în traducerea mea: „și se vor sui Bărbații, care au fost mântuiți, [Andres sesosmeni, adică Sfinții] din muntele Sion, [pentru] a pedepsi muntele lui Isav, și Împărăția va fi a Domnului” [cf. LXX].

Unde se vor sui Sfinții…din muntele Sion, adică din Biserică?

În Împărăția Lui, Care este a Lui…și îi cuprinde pe toți ai Lui.

De aceea, iubiții mei, fără a ne dori mântuirea tuturor și fără a face lucruri concrete în acest sens…nu putem fi împreună cu Sfinții Lui, care au dorit din tot sufletul acest lucru.

Iar dacă acum suntem ca „în ziua necazului” [Avd. 1, 12], pentru că avem multe boli, multe ispite, multe neajunsuri, Împărăția Lui este eliberarea noastră de toată lacrima.

Și fie ca Domnul să ne dea lacrimi…și inimi smerite prin lacrimi…și inimi spălate prin lacrimi…și suflete și trupuri spălate prin toată evlavia noastră, pentru ca să nu fim triști de-a pururi ci veseli de-a pururi. Amin!

Did you like this? Share it: