Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 19 noiembrie 2013

Predica în Biserica Ortodoxă Română din Muntenia în secolul al XX-lea

Predica 1

Pr. Asist. Dr. Nicușor Beldiman, Predica în Biserica Ortodoxă Română din Muntenia în secolul al XX-lea. Analiză și evaluare, [teză doctorală], Ed. Episcopiei Giurgiului, Giurgiu, 2013, 576 p., format mare.

***

Predica 2
Predica 3

Teza Părintelui Nicușor Beldiman e formată din 6 capitole, cap. 2-4 ocupându-se de un număr de 31 de personalități predicatoriale, dintre care enumăr pe Părintele Toma Chiricuță, Părintele Ene Braniște, Părintele Petru I. David, Părintele Constantin Galeriu, PFP Daniel Ciobotea.

Cap. 5 se ocupă cu tematica predicatorială, pe când cap. 6 cu studii de caz, limbaj, stil, figuri de stil în predică.

Și cu toate că are atâtea sute de pagini, mai avea nevoie de 300 în plus, pentru că fontul cărții e mic. Te dor ochii din cauza lui. Cred că e 11 în text și 9 la note.

Cuvântul introductiv (p. 5-11) îi aparține Părintelui Vasile Gordon, Profesorul îndrumător al autorului. Care a dat calificativul „foarte bine” acestei teze doctorale, p. 11.

Argumentul autorului e între p. 13-16 și vine după Abrevieri, p. 12.

Prima notă a tezei, deși la Omiletică, e din Iisus Hristos sau restaurarea omului, cf. n. 1, p. 13.

Cultul nu ne scutește de predică, p. 14.

Și autorul a început teza doctorală cu Părintele Galeriu, cf. n. 1, p. 16 și a terminat-o cu Părintele Gordon, urmașul său la catedră.

Cap. 1, care începe în p. 17 și se termină în p. 44, e o trecere în revistă a predicatologiei pe pământ românesc, autorul începâd cu Sfântul Apostol Andrei.

Formulele de adresare ale Sfântului Antim Ivireanul „îi trădează firea sfătoasă, blândețea, respectul pentru auditoriu și tonul părintesc”, p. 31.

Cap. 2 tratează reprezentații de marcă ai predicatologiei românești între 1900-1945. Începe în p. 45.

Prima personalitate predicatorială de care se ocupă autorul e PFP Miron Cristea, începând cu p. 47.

Autorul vorbește despre volumele de predică ale patriarhului, dă citate din diverse predici și le comentează profilul teologic. La fel face la toți ceilalți.

Discutând predicile Părintelui Toma Chiricuță (1887-1971), autorul găsește că „unele predici sunt cam lungi, ajungând la douăzeci de pagini”, p. 74.

Lungi să fie…numai pline de teologie și de sfințenie! Pe mine nu mă supără lungimea predicilor…ci doar puțina trudă în a-ți agonisi substanță pentru ele.

digresiunile reprezintă un auxiliar prețios al predicii de orice gen”, p. 77. Numai că trebuie să știi să le faci…după cum trebuie să știi și tonul pe care să-l adopți. Dar dacă mulți dintre predicatorii noștri nici măcar nu vorbesc natural, cu vocea lor, cu evlavia lor, de unde să aibă măiestria de a face digresiuni la care să stai, cu gura căscată, ca la un spectacol sfânt?

Observ la autor o profundă îmbâcsire cu limbajul de lemn al epocilor trecute…cât și o abordare prea didacticistă a problematicilor predicatoriale, ca pentru copii, care nu e proprie rigorii unei teze doctorale.

Lipsesc notele critice, punctuale, fapt pentru care teza de față nu are o strategie personalizată în a ne comunica materia ei. Pentru că astfel de evocări sunt bune la disciplinele istorice și nici acolo și nu la Omiletică, unde plusurile și minusurile ar trebui subliniate fără drept de apel.

Arhim. Dr. Vasile Vasilache (1909-2003) a fost arestat în ianuarie 1959, condamnat la 8 ani și a fost eliberat în 1964, cf. p. 87 și Idem, p. 87, n. 392.

Cap. 2 se încheie în p. 108, cap. 3 începe în p. 109 și se ocupă de predicatologia perioadei 1945-1989.

Autorul descrie, dă detalii, unele neconcludente, care nu ne spun mare lucru despre cei discutați…dar nu ne spune ce părere are despre cel despre care vorbește. Nu face nicio ierarhie a valorilor ci doar istoricizează perioadele propuse. Dă detalii formale și nu valorice despre personalitățile vremii.

În perioada comunistă „predica nu era interzisă, dar era urmărită până la subțiere, la anihilare”, p. 109.

Problema noastră nu era Securitatea…ci lipsa de conținut teologic profund a predicilor!

Predica din timpul comunismului, cât și cea din prima perioadă a secolului trecut, ca și cea de acum suferă de lipsa conținutului atractiv, dinamic, profund. Oamenii cască sau nu sunt atenți…pentru că nu spunem lucruri care să aibă de-a face cu noi…și cu ei, cei din fața noastră.

Prea puțini autori își căutau și își caută conținutul predicilor în diverse surse patristice și scripturale și într-o continuă muncă pe texte și într-o continuă încordare personală ascetică și mistică.

Cei mai mulți se dedau doar la o vorbire pe text, pe textul în română, avut în față sau citit la Liturghie…și pe amintiri din viața lor. Amintiri despre ei sau despre ce au mai citit, uneori, cândva, foarte de mult…pentru că nu vin cu textul aprofundat. Nu vin cu ceva aprofundat…în fața comuniunii Bisericii.

Părintele Ștefan Slevoacă avea predici „convingătoare”, p. 118.

Apostolatul social, în 12 volume, e „o mărturie vie despre implicarea sa [a PFP Justinian Marina] în toate problemele Bisericii și ale societății românești”, p. 133.

Despre Părintele Petru I. David, autorul spune că, prin predicile sale, „s-a ridicat de la modestia slujirii sale de diacon la înălțimea și măreția predicilor marilor ierarhi ai Bisericii noastre și ai Ortodoxiei”, p. 183.

Părintele Constantin Galeriu a fost „un părinte autentic” iar predicile sale trezeau „receptivitate maximă din partea publicului”, p. 211.

Despre Părintele Vasile Gordon, autorul spune că apelează la interogații retorice, p. 245, la digresiuni, p. 246, citează dicționare, p. 247, pentru că e un predicator care e „în pas cu timpurile pe care le trăiește”, p. 247.

Ultimul tratat e PFP Daniel Ciobotea, începând cu p. 248. La care remarcă faptul că se leagă de elemente concrete în predicile sale, p. 249, „este întotdeauna sobru și discret”, p. 250, „nu urmează un model identic în toate cuvântările”, p. 252, citează pentru ca să-și întărească aserțiunile, p. 254 și își tratează temele predicatoriale în mod realist, p. 264.

Cap. 5 începe în p. 267. Și aici revine la problemele particulare ale celor 31 de subiecți.

Ilustrările prin planuri de predici nu le găsesc neapărate pentru teză. Pentru că aici avem o teoretizare a predicării.

Concluziile sunt între p. 549-551. Și mă lasă cu impresia profundă de istoricizare, pe care am avut-o de la începutul răsfoirii cărții. Nu mă învață un lucru practic: ce să nu mai fac…în materie de predicare. Nu aflu asta…și e minusul capital.

Predica 4

Dăruire și dăinuire

Daruire 1

†Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Dăruire și dăinuire. Raze și chipuri de lumină din istoria și spiritualitatea românilor – ediția a doua, revăzută și completată – Ed. Trinitas, Iași, 2005, 431 p.

 ***

Cartea e în 4 părți, cu multe subdiviziuni, și a apărut în 2005 din 3 motive: 120 de ani de autocefalie BOR, 80 de ani de patriarhat și 55 de ani de slujire ai PFP Teoctist Arăpașu, p. 8.

E vorba de o culegere a diverselor studii și articole publicate de autor de-a lungul timpului, el dându-ne toate trimiterile editoriale în p. 424-431.

Daruire 2

„Pentru a înțelege specificul și geniul unui popor, cunoașterea aspectului spiritual al existenței sale este esențială”, p. 9.

„creștinarea lentă și profundă a românilor”, p. 29

Luciditatea latină ne-a ajutat să evităm extremele”, p. 30. Pe noi, ca popor…

„Martirul a experimentat până la capăt puterea Crucii ca putere care duce spre Înviere”, p. 44.

Meșterul Manole are în prim-plan importanța capitală a jertfei, p. 46.

Sinodul de la Iași s-a deschis în 15 septembrie 1642 și s-a încheiat pe 27 octombrie 1642, p. 55.

Judecata universală din pictura de la Voroneț urmărește aceeași pedagogie mistagogică și pastorală: responsabilizarea creștinului în istorie, indiferent de rang și stare socială”, p. 58-59.

Pictura exterioară a Bisericilor încearcă să facă transparente zidurile Bisericii, p. 64.

Cinstirea Sfinților nu este…o știrbire a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotrivă, este o preamărire a iubirii Sale pentru oameni și a lucrării Lui de înălțare a omului spre frumusețea și viața veșnică a lui Dumnezeu”, p. 84.

Sfântul Ștefan cel Mare „a știut să fie coroana de lumină și credință a poporului său”, p. 94.

Sfânta Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamț și la 30 de ani a intrat în Mănăstirea Vărzărești din Munții Buzăului. După 10 ani de viață chinovială, ea s-a retras în Munții Neamțului, într-o peșteră a muntelui Sihla, unde s-a nevoit peste 20 de ani în viață pustnicească, p. 118.

„Părintele Cleopa [Ilie] rămâne pentru noi un model luminos și un rugător”, p. 133.

„Nu putem spune…care dintre Sfinții Părinți este mai mare. Fiecare are o mărime a harului care lucrează în el”, p. 135.

„Oamenii care se ascund în spatele unor expresii complicate, de fapt, sunt complexați”, p. 137.

Adevărata complexitate umană însă poate să abordeze și exprimări simple dar și exprimări complicate. Depinde care e subiectul și care sunt ascultătorii. Cui trebuie să se adreseze. Complexitatea elaborării unui text sau a limbajului nu sunt un moft ci o necesitate, dacă subiectul este plin de paradoxuri.

Părintele Ilie Cleopa „a avut o conștiință misionară profundă […] El nu înțelegea opera sa misionară ca [pe] o lucrare particulară, individualistă, ci ca [pe] o lucrare în interiorul Bisericii”, p. 138.

Duhovnicii mai noi, ajunși celebri în mod mult prea facil din punctul meu de vedere și care practică extremismul, tocmai asta nu au: conștiința că vorbele și faptele lor sunt lucrare de unitate a Bisericii. Dacă s-ar trezi dimineața din pat cu gândul că tot ceea ce fac ei este pentru binele, sănătatea credinței și unitatea Bisericii, nu am mai avea atâția oameni care au tot felul de fobii non-eclesiale.

Însă noii duhovnici, cu popularitate suspectă, scot de la naftalină legionarismul și practică indiferența față de legislația statală și eclsială, intoleranța, exclusivismul. Pentru că sunt anti-sinodali, anti-statali, anti-UE, anti-NATO, anti-democrație, încurajează fracționarismul, enclavele, ghetourile care nu comunică cu societatea, așa cum e ea și nu cum am vrea noi să fie.

„Părintele Cleopa [Ilie] are o teologie și o spiritualitate sigură, nu originală”, p. 139.

Nu originală, pentru că el s-a bazat pe ce a citit de la teologi. Din traducerile făcute de teologii români. La fel au făcut și alți oameni duhovnicești ai Bisericii noastre, care au fost niște trăitori ai teologiei ortodoxe, însă în limitele a ceea ce puteau să citească în vremea lor. Pentru că mulți nu știau o limbă străină…

Numai că cei de azi, care îi citesc și mai puțin pe teologi și traducerile lor patristice, nu știu de unde a luat zicerea cutare despre Rai sau despre păcat sau despre virtute Părintele Cleopa. Mulți cred că ele „aparțineau” lui Cleopa.

De aceea îi consideră pe Ilie Cleopa sau pe Iustin Pârvu „începutul și sfârșitul” teologiei Bisericii, când cei doi, și alții ca ei, sunt tributari, aproape în totalitate, marilor Sfinți Teologi ai Bisericii.

Dezastruos e și faptul când teologii iau de bune o zicere sau alta a oamenilor duhovnicești, fără să o compare cu sursele patristice. Fără să vadă de unde e, pe ce se bazează, cât de bună e, atunci când o integrăm în tot sistemul de gândire și de experiență al Bisericii.

Și așa se perpetuează și la teologi și la oamenii duhovnicești exagerările de tot felul în materie de teologie, viață, cult, dogmă: din necompararea afirmațiilor cu sursele.

„Fără nicio exagerare se poate spune că Neagoe a fost susținătorul întregii Ortodoxii, din Carpați până în Siria și de la Marea Ionică până în Egipt”, p. 150.

Sfântul Neagoe Basarab a renovat și făcut danii Mănăstirilor Cutlumuș, Marea Lavră, Ivir, Pantocrator, Vatoped, Xiropotam, Hilandar, Rusicon, Xenofont, Zografu, p. 151.

ÎPS Irineu Mihălcescu „a acordat o importanță deosebită traducerilor”, p. 163.

Pe când era student la Litere (1923-1924), mama Părintelui Dumitru Stăniloae a avut un vis în care cineva i-a spus să dea la Biserică un rând de veșminte preoțești, p. 166. Visul acesta l-a determinat să dea la Teologie, la Cernăuți, Ibidem.

Iar Părintele Dumtru, urmând sfatul mamei sale, subliniază autorul, a dat, prin opera și lucrarea sa preoțească, „un veșmânt luminos de sărbătoare pentru întreaga teologie și spiritualitate românească”, Ibidem.

„Teologia Părintelui Stăniloae este o evidențiere creatoare și dinamică a profunzimii teologiei și spiritualității ortodoxe în comuniune și coresponsabilitate sincronică, adică în comuniune frățească cu teologii ortodocși contemporani, fiind, în același timp, atent la teologia elaborată în Romano-Catolicism sau Protestantism”, p. 168.

Fidelitatea sa [a Părintelui Stăniloae] față de tradiția ortodoxă nu este rigidă, statică sau fanatică, ci o fidelitate reînnoită, dinamică, creatoare de comuniune și aducătoare de lumină pentru toți cei care cred în Hristos și Îl iubesc pe El ca fiind Dumnezeu și Mântuitor”, p. 168.

„Părintele [Stăniloae] avea un dar mare, acela de a apropia oamenii”, p. 169.

Părintele Dumitru Stăniloae „avea un birou cât o chilie”, p. 170. Iar în limbajul vorbit, el comunica „mai simplu, mai accesibil”, decât atunci când scria, Ibidem.

De aceea, în notele sale la cărți, el „nu doar explică, ci și adâncește teologia Sfinților Părinți, într-o terminologie adecvatămomentului, p. 170.

Și autorul ne dă mărturia referitoare la exigențele scrisului Părintelui Dumitru. Pentru că el spunea că e întotdeauna „nemulțumit” de modul în care scria. Găsea întotdeauna nevoia unor retușuri, unor modificări la textele pentru publicare, p. 170.

„Doamna Maria, soția Părintelui Stăniloae, era o femeie deosebită. Poate că pe lângă rugăciunea Părintelui Stăniloae, ceea ce a contat cel mai mult a fost rugăciunea doamnei Maria, care era o postitoare și o femeie de evlavie profundă. Era o femeie care se ruga foarte mult, care l-a ajutat foarte mult pe Părintele Profesor, care se ocupa de toate problemele administrative ale casei, pentru ca dânsul să poată scrie. Dânsul se deștepta la orele cinci dimineața și până la orele nou-zece scria. După aceea, primea foarte multe vizite, încât era impresionant cum putea un om, care scrie atât de mult, să primească atâtea vizite în chilioara dânsului, acolo, pe strada Cernica 6” din București, p. 171.

Iar în viața preotului și a profesorului „contează foarte mult dacă familia îl ajută…dacă este o familie de rugăciune…dacă soția este sau nu este o persoană a rugăciunii”, p. 171.

După ce a fost eliberat din închisoare, Părintele Dumitru Stăniloae a fost corector al revistelor Patriarhiei, p. 174. Iar când cineva, de la Departamentul Cultelor, i-a citit articolul Să nu ucizi, l-au „reabilitat” văzând că are „talent” la scris, p. 174.

Rugându-se odată cu Părintele Dumitru, în Franța, după un congres, într-un cămin studențesc, autorul a rămas uimit de simplitatea rugăciunii sale, p. 175. Simplitatea lui era „o simplitate pe care o vezi numai la oamenii de la țară, care n-au trecut niciodată printr-o școală teologică, dar care se roagă cu foarte multă convingere și credință, într-o uimitoare intimitate și o familiaritate cu Dumnezeu”, p. 175.

Părintele Dumitru slujea natural și predica substanțial dar simplu, p. 176.

„Părintele Stăniloae avea în comun cu Părintele Sofian [Boghiu] și [cu] Părintele Paisie [Olaru] cuvântul pacificator și sfințitor, purtător de Duh Sfânt”, p. 177.

Teologia Părintelui Stăniloae e „o teologie a rugăciunii”, p. 177.

Părintele Constantin Galeriu a practicat „o dăruire jertfelnică”, p. 183.

bucuria Părintelui Galeriu era bucuria comuniunii, căci adevărata bucurie este numai în comuniune”, p. 184.

Autorul a fost prieten cu Părintele Ion Bria și a colaborat cu el la Geneva cât și după 1990, pe când era mitropolit al Moldovei, p. 191.

Profesorul Emilian Popescu este „un mare dar al lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română”, p. 193.

„Ortodoxia, deși are un număr mai mic de credincioși, datorită împrejurărilor istorice prin care a trecut, totuși are conștiința de fi Biserica, adică plinătatea Bisericii, [după] cum a fost ea trăită și propovăduită de către Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți în Sinoadele Ecumenice”, p. 268-269. De aceea, „Biserica Ortodoxă este mama spirituală a tuturor Bisericilor creștine din lume”, p. 269.

Acesta e motivul pentru care, „dialogul cu celelalte Biserici trebuie făcut de oameni bine pregătiți, care cunosc Ortodoxia, care trăiesc profund Ortodoxia, care cunosc celelalte Biserici, și care găsesc modalitățile de a adânci împreună taina voii lui Hristos pentru noi”, p. 269.

Pe 15 august 1987, la Putna, autorul a fost hirotonit ieromonah de către PFP Teoctist Arăpașu, p. 275. Până atunci fusese ierodiacon la Mănăstirea Sihăstria, Ibidem.

„noul hirotonit, [atunci] când ține în mâini Odorul Sfânt [Sfântul Agneț] și de mare preț, trebuie să privească spre popor, pentru că el este chemat să păzească, deodată, Sfântul Altar [dar] și [pe] poporul credincios încredințat lui”, p. 275.

„legătura fecundă dintre credință și cultură”, p. 279

„Teologia noastră este chemată să-și descopere și mai mult vocația ei de conștiință dinamică, profetică și slujitoare a Bisericii în misiunea sa într-o lume aflată în permanentă schimbare”, p. 280-281.

La Lugoj, unde a făcut Liceul Coriolan Brediceanu, autorul i-a avut Profesori pe Liviu Roman la Română, pe Dan Popescu la Istorie, pe Ioan Teodori la Latină, p. 283.

La Sibiu a făcut facultatea între 1970-1974, Ibidem, și i-a avut ca Profesori pe N. Neaga, Gr. Marcu, C. Sârbu, Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, Mircea Păcurariu, Ioan Ică sn., Ioan Floca, p. 284.

Studiile de doctorat, la zi, la București, între 1974-1976, unde i-a avut Profesori pe Chițescu, Stăniloae, Alexandru Elian, I. G. Coman, Rămureanu, Nicolae Șerbănescu, p. 284-285.

Părintele Patriarh Daniel Ciobotea, la București, i-a cunoscut pe Părinții Sofian Boghiu, Benedict Ghiuș, Constantin Galeriu, p. 285.

În Franța și Germania, autorul a studiat între 1976-1980 iar profesor în Elveția a fost între 1980-1988, p. 285.

„nu copiatul, ci efortul și contribuția personală îl confirmă pe tânăr ca adevărat student”, p. 285.

valorile Ortodoxiei sunt apreciate când noi le prezentăm în mod competent, onest și convingător”, p. 286

„Nu [trebuie să] despărțim rigoarea științifică de spiritualitatea profundă”, p. 286.

„Părintele Stăniloae era deodată un om savant și un Sfânt, care trezea admirație pentru adânca lui învățătură și impunea respect prin demnitatea seriozității sale spirituale de om care a trecut prin suferință și care a cunoscut direct lucrarea lui Dumnezeu în viața sa”, p. 286.

Nașul de călugărie al autorului a fost Părintele Ilie Cleopa iar Părintele Victorin l-a tuns în monahism, în ziua de 5 spre 6 august 1987, p. 288.

Când s-a reîntors la Geneva, mărturisește autorul, „cu centură și culion, cu metanii și camilafcă, a fost un șoc pentru toți colegii profesori”, p. 288.

În 1988, autorul a fost chemat în țară și PFP Teoctist Arăpașu l-a numit „consilier pentru relații interortodoxe și ecumenice”, p. 288.

Ca și consilier patriarhal, autorul nostru a locuit la Mănăstirea Sfântul Antim și i-a avut ca duhovnici pe Părinții Sofian Boghiu și Adrian Făgețeanu, p. 288.

Pe 12 decembrie 1990 a fost ales episcop-vicar de Timișoara și a fost hirotonit arhiereu pe 4 martie 1990, p. 288, pentru ca, în 7 iunie 1990 să fie ales și pe 1 iulie 1990 să fie instalat ca Mitropolit al Moldovei, p. 289.  Și când a ajuns mitropolit de Iași, în apartamentul său, a găsit „masa rotundă pe care, în iulie 1987, am scris cererea de călugărie”, p. 289.

Biserica Ortodoxă Română „a fost totdeauna o Biserică deschisă spre universalitate”, p. 292.

Karl Barth a spus „că un teolog nu poate face teologie decât în stare de bucurie”, p. 335.

„cine a fost sub dictatură riscă să fie, la rândul său, un mic dictator, fără să-și dea seama de aceasta [sau pentru „avantajele” plăcerii de-a se crede dumnezeul altora n.n.]. Deci, există acest risc”, p. 350.

„Ceea ce Biserica poate și trebuie să facă este să inspire, nu să domine, să binecuvinteze creativitatea și să vindece rănile păcatelor personale și colective”, p. 350.

„Viitorul trebuie pregătit cu discernământ critic și creator”, p. 362.

Autorul spune despre sine și familia sa: „Când aveam pământ la sat, tata ne trezea pe noi, copiii, la ora 4.30 dimineața, devreme, și ne ducea la holdă. El era învățător. Până la ora 8 cosea sau prășea împreună cu familia, iar la ora 8 se prezenta la școală. Era foarte punctual”, p. 364.

Pe autor l-a impresinonat o predică a ÎPS Nicolae Corneanu și datorită ei, după liceu, pentru că nu a făcut seminarul, s-a decis să facă facultatea de teologie, p. 373.

Autorul a terminat bacalaureatul cu media 10, p. 373.

 ÎPS Serafim Joantă i-a luat un interviu autorului în 1999, care începe în p. 379. În care, actualul Patriarh al României subliniază faptul, că există riscul să devenim „consumatori de spiritualitate”, p. 384. Adică să știm cât mai multe despre cele spirituale dar să nu dorim să le punem în practică, Ibidem.

„Avem nevoie de [o] colaborare mai strânsă între teologia academică și viața spirituală a mănăstirilor”, p. 391.

„Avem nevoie de conștientizarea faptului că nu ne putem juca cu Biserica. Biserica este cea mai cutremurătoare realitate care există în lume și, în același timp, cea mai îmbucurătoare”, p. 404.

Daruire 3

Semne de speranță în vreme de suferință

Semne 1

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Semne de speranță în vreme de suferință. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2012, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013, 565 p.

 ***

Cartea de față cuprinde „textele reprezentative” ale autorului scrise în 2012, p. 5.

 Conținutul cărții e împărțit în 8 secțiuni:

I. 21 acte de sfințire;

II. 64 de mesaje;

III. 19 cuvântări;

IV. un articol în Lumina de Duminică;

V. 21 de mesaje de condoleanță;

VI. 4 pastorale și două scrisori irenice;

VII. 23 prefețe;

VIII. 3 articole societale.

Semne 2

Primul act de sfințire e al Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae – Dintr-o zi, scris în 29 aprilie 2012, p. 27.

Biserica a fost construită în 1702 de către doamna Marica Brâncoveanu, Ibidem. În 1825 Biserica a ars cu totul și a fost reconstruită, Ibidem.

Biserica Sfântul Vasile cel Mare – Cotroceni a fost construită între 1930-1939 și resfințită în 13 mai 2012, p. 30.

Biserica Mănăstirii Stavropoleos, cu hramurile: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Atanasie cel Mare a fost resfințită în 4 iunie 2012. Ea a fost construită în 1724, p. 38.

În 1863 Mănăstirea Stavropoleos a fost închisă, p. 38 iar restaurarea ei s-a încheiat în 1904. Însă tocmai în 1940 a fost redată cultului, p. 39.

Radierul Catedralei mântuirii neamului a fost sfințit pe 29 iunie 2012, p. 44.

Paraclisul Mănăstirii Caraiman, din Bușteni, cu hramurile Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Schimbarea la față a fost sfințit în ziua de 20 iulie 2012, p. 57.

Biserica Mănăstirii Snagov a fost resfințită în ziua de 26 septembrie 2012, p. 61. Ea a fost zidită în 1512 de către Sfântul Neagoe Basarab, pe locul unei Biserici mai vechi și are hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Ibidem.

Biserica Sfântul Ștefan – Cuibul cu barză a fost resfințită pe 21 octombrie 2012, p. 69. E o construcție de la jum. sec. 18, ridicată de Anastasia și Șerban Cantacuzino, apoi rectitorită de Dona Clucerul și soția sa, Zafira, la încep. sec. al 19-lea, Ibidem.

În 2012, Palatul Bibliotecii Sfântului Sinod a împlinit 100 de ani de la construire, p. 74.

„V-ați apropiat cu părintească dragoste de toate categoriile de credincioși”, p. 83. De fapt în asta constă succesul pastoral: în a putea să comunici cu orice fel de credincios.

Pe 16 aprilie 2012, Papa Benedict al 16-lea împlinea 85 de ani, p. 94-95.

Cutremurele din nordul Italiei, din mai 2012, cf. n. *, p. 96.

Pe 28 iulie 2012, PFP Vladimir al Ucrainei împlinea 20 de ani de patriarhat, p. 106.

Pe 14 noiembrie 2012 a fost ales al 105-lea arhiepiscop de Canterbury și primat al Angliei, în persoana lui Justin Welby, p. 115.

Pe 18 noiembrie 2012 a fost întronizat patriarhul copt Tawadros al II-lea, la Cairo, în Egipt, p. 117.

Aspectul economic al vieții a devenit „unic criteriu de valoare” tocmai pentru că a slăbit credința oamenilor în înviere, p. 124.

Primul număr al ziarului Lumina a apărut la Iași, în 7 februarie 2005, când PFP Teoctist Arăpașu a împlinit 90 de ani de viață, p. 127.

Lumea noastră este „marcată profund de stres, viteză și grija excesivă pentru productivitate și profit imediat”, p. 136.

În 2012 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Părintelui Ilie Cleopa, născut pe 10 aprilie 1912, p. 142.

„slujirea cu responsabilitate”, p. 174

Tot în 2012 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Părintelui Nicolae Steinhardt (1912-2012), p. 176.

Pe 30 iulie 2012, Părintele Academician Mircea Păcurariu era omagiat la 80 de ani de viață, p. 188.

Autorul își amintește „cu nostalgie de excursiile de studiu organizate” de Părintele Păcurariu, Ibidem.

Fără înfrânare nu ne putem stăpâni pornirile rele ale inimii, p. 202.

În 2012 s-au împlinit 10 ani de la adormirea Părintelui Sofian Boghiu († 14 septembrie 2002), p. 203.

Teologia actuală trebuie să folosească „metode noi  și dinamice de cercetare și exprimare”, p. 223.

Onlineul fiind cea mai importantă și universalistă dintre metode. Pentru că el subsumează totul, atâta timp cât conține și radio și televiziune și carte editată și fotografii și file video și audio…adică toate celelalte metode de comunicare în masă.

Însă, în loc să fie folosit dinamic și creator e folosit, cel mai adesea, fără responsabilitate.

Interdisciplinaritatea în facultățile de teologie, p. 226.

„ereziile și cultele distructive fac propagandă religioasă prin doctrine seducătoare din punct de vedere rațional și sentimental. Acestea încearcă să realizeze o adaptare reducționistă a adevărului revelat la capacitatea de înțelegere rațională limitată a omului păcătos”, p. 229.

Mijloacele de media ca radio, televiziune, internet, cotidian etc., pot facilita comunicarea eclesială la nivel național [dar și monadial n.n.], astfel încât viața Bisericii să fie trăită ca într-o singură familie spirituală, chiar și într-o societate pluralistă și secularizată”, p. 231.

Pe 5 octombrie 2012 s-au împlinit 7 ani de la adormirea ÎPS Antonie Plămădeală, p. 232.

„Lumea secularizată și descreștinată în care trăim astăzi are nevoie de apostoli sau misionari precum odinioară Apostolii Domnului Hristos și Sfinții Părinți ai Bisericii”, p. 234.

În 2012 s-au împlinit 370 de ani de la Sinodul de la Iași, din 1642, p. 239.

Pentru a ieși din „criza spirituală pe care o trăim” e nevoie de „o înnoire spirituală profundă și autentică”, p. 245.

Pe 22 aprilie 2012, autorul nostru a sfințit noul sediu al Bibliotecii Naționale a României, p. 278.

„Taina Sfântului Maslu actualizează, prin Duhul Sfânt, lucrarea vindecătoare a lui Hristos în Biserică”, p. 289.

Muzica bisericească este „permanent misionară”, p. 332.

Arhiepiscopia Bucureștilor, în 2012, avea 14 cabinete medicale, 4 centre medico-sociale, o clinică medicală și o farmacie socială, p. 336.

Colindele reînvigorează conștiința misionară, p. 347.

Părintele Ilie Cleopa „avea darul de a spune adevăruri adânci într-un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor”, p. 359.

Monahia Doroteia Bărbieru, de la Mănăstirea Pasărea, a trăit 103 ani (1909-2012), p. 392. A adormit în ziua de 26 mai 2012, Ibidem.

Părintele Profesor Ștefan Sandu (1944-2012), Profesor de Teologie Dogmatică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a fost înmormântat în ziua de 4 iunie 2012, p. 395.

Doamna Preoteasă Ana Cornelia Achimescu a adormit pe 5 septembrie 2012, p. 402.

„este necesar să unim mai mult știința cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta caritabilă”, p. 413.

„Cea mai mare demnitate și cea dintâi datorie a episcopului este aceea de a fi slujitor și mărturisitor al prezenței și preoției active a lui Hristos prin Duhul Sfânt în Biserică”, p. 445.

„Liturghia a fost izvorul culturii românești”, p. 459.

În 2012, Arhiepiscopia Bucureștilor avea 694 de parohii, 42 filii, 110 paraclise, organizate în 9 protoierii, 35 Mănăstiri, 3 Schituri, 3 metocuri și două catedrale, 531 p.

În anul 2012-2013, în Patriarhia Română, sunt 7. 282 de Profesori de Religie, 31 de seminarii teologice și 7 licee teologice ortodoxe, p. 555.

În anul 2012-2013 se fac studii doctorale în Teologie, în Patriarhia Română, în 8 centre universitare, iar în 2012-2013 au fost înscriși 218 doctoranzi, p. 555-556.

În Facultățile de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română activează 371 cadre didactice adică 75 de profesori, 57 de conferențiari, 147 de lectori, 85 de asistenți și 12 preparatori, p. 556.

În 2012, Tipografia Cărților Bisericești a tipărit 123.787 volume, 122.092 reviste, 24.950 broșuri și ghiduri, 199.250 de acatiste ale Sfinților (cărticele cât palma), p. 559.

Pentru noua Catedrală patriarhală s-au folosit, în 2012, 25.000 de mc de beton, 5.200 de tone de armătură pentru radier și pentru subsolurile  S3 și S2: 14. 828 mc de beton, 5.630 tone de armătură și 36. 541 mp de cofraje, p. 561.

Pentru activități filantropice și de sprijinire ale sinistraților, Patriarhia Română a cheltuit în 2012: 69.474.776 lei, în afară de „ajutoarele social-filantropice acordate săracilor de către credincioși în mod spontan și neprogramat”, p. 564.

Semne 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno