Predica 1

Pr. Asist. Dr. Nicușor Beldiman, Predica în Biserica Ortodoxă Română din Muntenia în secolul al XX-lea. Analiză și evaluare, [teză doctorală], Ed. Episcopiei Giurgiului, Giurgiu, 2013, 576 p., format mare.

***

Predica 2
Predica 3

Teza Părintelui Nicușor Beldiman e formată din 6 capitole, cap. 2-4 ocupându-se de un număr de 31 de personalități predicatoriale, dintre care enumăr pe Părintele Toma Chiricuță, Părintele Ene Braniște, Părintele Petru I. David, Părintele Constantin Galeriu, PFP Daniel Ciobotea.

Cap. 5 se ocupă cu tematica predicatorială, pe când cap. 6 cu studii de caz, limbaj, stil, figuri de stil în predică.

Și cu toate că are atâtea sute de pagini, mai avea nevoie de 300 în plus, pentru că fontul cărții e mic. Te dor ochii din cauza lui. Cred că e 11 în text și 9 la note.

Cuvântul introductiv (p. 5-11) îi aparține Părintelui Vasile Gordon, Profesorul îndrumător al autorului. Care a dat calificativul „foarte bine” acestei teze doctorale, p. 11.

Argumentul autorului e între p. 13-16 și vine după Abrevieri, p. 12.

Prima notă a tezei, deși la Omiletică, e din Iisus Hristos sau restaurarea omului, cf. n. 1, p. 13.

Cultul nu ne scutește de predică, p. 14.

Și autorul a început teza doctorală cu Părintele Galeriu, cf. n. 1, p. 16 și a terminat-o cu Părintele Gordon, urmașul său la catedră.

Cap. 1, care începe în p. 17 și se termină în p. 44, e o trecere în revistă a predicatologiei pe pământ românesc, autorul începâd cu Sfântul Apostol Andrei.

Formulele de adresare ale Sfântului Antim Ivireanul „îi trădează firea sfătoasă, blândețea, respectul pentru auditoriu și tonul părintesc”, p. 31.

Cap. 2 tratează reprezentații de marcă ai predicatologiei românești între 1900-1945. Începe în p. 45.

Prima personalitate predicatorială de care se ocupă autorul e PFP Miron Cristea, începând cu p. 47.

Autorul vorbește despre volumele de predică ale patriarhului, dă citate din diverse predici și le comentează profilul teologic. La fel face la toți ceilalți.

Discutând predicile Părintelui Toma Chiricuță (1887-1971), autorul găsește că „unele predici sunt cam lungi, ajungând la douăzeci de pagini”, p. 74.

Lungi să fie…numai pline de teologie și de sfințenie! Pe mine nu mă supără lungimea predicilor…ci doar puțina trudă în a-ți agonisi substanță pentru ele.

digresiunile reprezintă un auxiliar prețios al predicii de orice gen”, p. 77. Numai că trebuie să știi să le faci…după cum trebuie să știi și tonul pe care să-l adopți. Dar dacă mulți dintre predicatorii noștri nici măcar nu vorbesc natural, cu vocea lor, cu evlavia lor, de unde să aibă măiestria de a face digresiuni la care să stai, cu gura căscată, ca la un spectacol sfânt?

Observ la autor o profundă îmbâcsire cu limbajul de lemn al epocilor trecute…cât și o abordare prea didacticistă a problematicilor predicatoriale, ca pentru copii, care nu e proprie rigorii unei teze doctorale.

Lipsesc notele critice, punctuale, fapt pentru care teza de față nu are o strategie personalizată în a ne comunica materia ei. Pentru că astfel de evocări sunt bune la disciplinele istorice și nici acolo și nu la Omiletică, unde plusurile și minusurile ar trebui subliniate fără drept de apel.

Arhim. Dr. Vasile Vasilache (1909-2003) a fost arestat în ianuarie 1959, condamnat la 8 ani și a fost eliberat în 1964, cf. p. 87 și Idem, p. 87, n. 392.

Cap. 2 se încheie în p. 108, cap. 3 începe în p. 109 și se ocupă de predicatologia perioadei 1945-1989.

Autorul descrie, dă detalii, unele neconcludente, care nu ne spun mare lucru despre cei discutați…dar nu ne spune ce părere are despre cel despre care vorbește. Nu face nicio ierarhie a valorilor ci doar istoricizează perioadele propuse. Dă detalii formale și nu valorice despre personalitățile vremii.

În perioada comunistă „predica nu era interzisă, dar era urmărită până la subțiere, la anihilare”, p. 109.

Problema noastră nu era Securitatea…ci lipsa de conținut teologic profund a predicilor!

Predica din timpul comunismului, cât și cea din prima perioadă a secolului trecut, ca și cea de acum suferă de lipsa conținutului atractiv, dinamic, profund. Oamenii cască sau nu sunt atenți…pentru că nu spunem lucruri care să aibă de-a face cu noi…și cu ei, cei din fața noastră.

Prea puțini autori își căutau și își caută conținutul predicilor în diverse surse patristice și scripturale și într-o continuă muncă pe texte și într-o continuă încordare personală ascetică și mistică.

Cei mai mulți se dedau doar la o vorbire pe text, pe textul în română, avut în față sau citit la Liturghie…și pe amintiri din viața lor. Amintiri despre ei sau despre ce au mai citit, uneori, cândva, foarte de mult…pentru că nu vin cu textul aprofundat. Nu vin cu ceva aprofundat…în fața comuniunii Bisericii.

Părintele Ștefan Slevoacă avea predici „convingătoare”, p. 118.

Apostolatul social, în 12 volume, e „o mărturie vie despre implicarea sa [a PFP Justinian Marina] în toate problemele Bisericii și ale societății românești”, p. 133.

Despre Părintele Petru I. David, autorul spune că, prin predicile sale, „s-a ridicat de la modestia slujirii sale de diacon la înălțimea și măreția predicilor marilor ierarhi ai Bisericii noastre și ai Ortodoxiei”, p. 183.

Părintele Constantin Galeriu a fost „un părinte autentic” iar predicile sale trezeau „receptivitate maximă din partea publicului”, p. 211.

Despre Părintele Vasile Gordon, autorul spune că apelează la interogații retorice, p. 245, la digresiuni, p. 246, citează dicționare, p. 247, pentru că e un predicator care e „în pas cu timpurile pe care le trăiește”, p. 247.

Ultimul tratat e PFP Daniel Ciobotea, începând cu p. 248. La care remarcă faptul că se leagă de elemente concrete în predicile sale, p. 249, „este întotdeauna sobru și discret”, p. 250, „nu urmează un model identic în toate cuvântările”, p. 252, citează pentru ca să-și întărească aserțiunile, p. 254 și își tratează temele predicatoriale în mod realist, p. 264.

Cap. 5 începe în p. 267. Și aici revine la problemele particulare ale celor 31 de subiecți.

Ilustrările prin planuri de predici nu le găsesc neapărate pentru teză. Pentru că aici avem o teoretizare a predicării.

Concluziile sunt între p. 549-551. Și mă lasă cu impresia profundă de istoricizare, pe care am avut-o de la începutul răsfoirii cărții. Nu mă învață un lucru practic: ce să nu mai fac…în materie de predicare. Nu aflu asta…și e minusul capital.

Predica 4

Did you like this? Share it: