Dumnezeul taximetristului

A început discuția repede…când i-am spus că sunt preot.

Mi-a spus imediat: „și eu sunt bisericos…Îl duceam și pe Părintele Argatu la Cernica când trăia”.

Îi spun: „acum, la Cernica…nu mai vine nimeni la chilia lui…acum sunt alții, mai tineri…”.

Și el îmi spune: „înseamnă că nu sunt de soi…ca Argatu”.

„N-or fi”.

După care îmi spune de doamna cutare, de la neoprotestanți, care l-a exasperat cu problema…că întâlnirea ei cu el…„a fost de la Dumnezeu”. „O fi fost de la Dumnezeu, că nimic nu se petrece pă pământul ăsta la voia întâmplării…Însă și eu știu de Dumnezeu! Că am școală…Că mă luase cu Iisus în sus, Iisus în jos. Iar eu i-am spus că Iisus a fost ascultător Tatălui dar că Dumnezeu e Cel ce ne ține pe noi, pe toți”.

Ce relevanță avea să îi spun…că el subordonează pe Fiul Tatălui? Ar fi înțeles?! Eu mă grăbeam…iar el spunea ce îi trecea prin cap.

Continuă…„Că eu, spre exemplu, cred într-o înviere, până la urmă. Un fel de reîncarnare. Pentru că, probabil știți, există clonare…”.

„Da, de dată recentă!”…

„Așa…Și dacă lumea evoluează, eu cred că, la un moment dat, după ce eu voi muri, oamenii vor inventa noi tehnici de clonare…și cineva, mai deștept, o să mă învieze și pe mine. O să mă facă cu un trup mai altfel, mai evoluat decât cel de acum…dar să mai am ceva din ce am fost eu, pe când trăiam. Eu așa cred că vor sta lucrurile”.

Adică taximetristul meu credea într-o înviere pe baze naturale. Nu provocată de Dumnezeu, ci de evoluția științifică.

Înainte să ajung…el îmi spune că îi plăcea mai mult „cel de dinainte”.

– Cine?

– Care-a fost mai mare înainte…peste Biserica noastră!

– Patriarhul Teoctist…

– Da, că el era mai sfătos…stătea de vorbă cu oamenii…ne zâmbea…

– Și cel de acum, Patriarhul Daniel, nu vă place? Că e om școlit, a fost profesor în Occident, scrie cărți?

– N-am știut asta…că a fost în străinătate

Îl las vesel…pentru câțiva lei mai mulți.

Eram primul pe azi…

România reală așa arată: se bucură de puținul-puțin…pentru ca să supraviețuiască!

Dacă nu știți cum e cu supraviețuirea…nu vă veți întâlni niciodată cu ea, cu România plină de griji.

Nu a răspuns la telefon

  • Gaudeamus 2013: 20-24 noiembrie 2013, în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. București.
  • Filele video ale lui Ariel Constantinof  din You Tube. Un evreu-român bucureștean plin de neprevăzut…și care face din mersul pe bicicletă un job. Acesta e blogul său.
  • Înainte de hirotonie m-am temut foarte mult deoarece consideram că nu sunt un om bun şi nu ştiam dacă voi putea să îndeplinesc această slujire, dar în dimineaţa zilei când am fost hirotonit, mi-am dat seama că se împlinesc exact şapte ani din ziua în care am fost botezat, de ziua Sfântului Hristodulos, şi atunci o mare parte din acea teamă s-a rispit”.
  • Prozelițele doamnei Anamaria Smigelschi. Publicate recent la Humanitas.
  • Articolele din Lumina ale Părintelui Nicolae Achimescu. Recent publicate în volum.
  • Glasul viu al extremismului: „Mă consider trădat de aleșii poporului și de guvernanți și refuz să plătesc camătă sub formă de taxe și impozite. Este dreptul meu să mă apăr de cămătarii internaționali și agenții lor din țară”.
  • Lansările de la Gaudeamus.
  • Cristian Tudor Popescu va lansa la Gaudeamus o nouă carte, Filmar (colecţia Ego. Publicistică), un volum ce abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente”.
  • Anunț grav: are loc „Abolirea omului” la Institutul Teologic Penticostal.
  • Pericol mai mult decât real: „Pericolul este ca “pactul de coabitare” al alegătorilor cu USL să nu mai funcționeze și fiecare dintre partidele de la guvernare să plătească prețul nemulțumirilor ce se acumulează”. 
  • Mi-a răspuns de dincolo de gard: „Da, trebuie să fim “extremiști”-ortodocși dacă asta ne cer vremurile, pentru că Neamul Românilor trebuie ținut în viața și cât mai aproape de Hristos. Noi, de buna voie și nesiliți de nimeni, am ales această cale: să atragem cât mai mulți tineri pe calea ortodoxiei”. Da, mergeți pe calea „ortodoxiei”…care nu are de-a face cu sinodalitatea Bisericii, cu încadrarea ei statală, cu realitatea României de azi! O duceți…pe coclauri.
  • Și după ce îi încurajați, domnule Claudiu Bălan, să fie „feciori” până la căsătorie, și devin ei foarte „evlavioși”, crezând că în a nu te culca cu cineva „e toată evlavia” ortodoxă…după aceea ce devin? Niște „foarte sexuali” tineri căsătoriți ortodocși? Niște „extrem de productivi” tineri, deși până acum erau tineri „foarte asceți”?
  • Și munca” dumneavoastră online în ce constă: în a copia texte de la alții…și în a le unge cu culori?
  • Domnul Vasile la cât de „expert” sunteți în Antihrist…cred că dacă l-ați întâlni pe stradă…l-ați confunda cu un neolegionar. Adică cu un prieten apropiat...Despre Antihrist ați învățat însă înainte, în sau după închisoarea primă?
  • trebuie să ne confruntăm viziunile politice, nu să afișăm bunele noastre sentimente formulate în funcție de conjuncturi”
  • Nici ponderea populației maghiare, nici vreun considerent de alt ordin nu impun configurarea vreunei alte autonomii decât cea locală, stabilită prin Legea administrației publice”.

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului [21 noiembrie 2013]

Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Iubiții mei,

praznicul de azi ne vorbește despre Biserica cea vie a Stăpânului, despre Sfânta Lui Maică!

Pentru că Maica lui Dumnezeu vine să Îl vestească pe Hristos întregii umanități [Liturghier, ed. BOR 2012, p. 397].

Căci la 3 ani a fost adusă de Sfinții ei Părinți, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim…pentru ca ea să devină adevăratul Templu al lui Dumnezeu. Templul însuflețit și rațional al Dumnezeului Celui Viu…prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din ea.

Însă în cărțile noastre de slujbă îi spunem Templului din Ierusalim…Biserică…pentru că el era, deopotrivă, o prefigurare a Bisericii lui Hristos dar și a Maicii Sale.

Dintr-o cântare a Vecerniei Mici a praznicului de față aflăm că „lumina cea întreit strălucitoare”, adică lumina Prea Sfintei Treimi, a aprins-o pe Prunca Maria „în Biserica slavei” Sale și i-a trimis „hrană cerească” [Mineiul pe noiembrie, ed. BOR 1927, p. 320].

Unde a aprins-o? În Sfânta Sfintelor, unde a dus-o marele arhiereu Zaharia, la 3 ani…pentru că Sfinții ei Părinți, foarte în vârstă, au adus-o, după făgăduința pe care I-au făcut-o lui Dumnezeu, ca pe „o jertfă bine primită” Lui [Idem, p. 319].

A intrat în Sfânta Sfintelor a Templului și nu a mai plecat de acolo…până când a fost logodită cu Sfântul și Dreptul Iosif.

Iar în altarul Templului vechi, unde arhiereul intra odată pe an…cu multă evlavie…în fața slavei lui Dumnezeu, Stăpâna lumii, Prea Curata Fecioară Maria, a trăit până la adolescență, până la vârsta de 12 ani, adică 9 ani și a fost hrănită de Sfântul Arhanghel Gavriil și de alți Sfinți Îngeri cu pâine cerească și vorbea cu Sfinții Îngeri ai lui Dumnezeu.

Pentru că „Preacurata Fecioară a cinstit fecioria mai vârtos decât însoţirea [căsătoria] şi, făcându-se Mireasa lui Dumnezeu, ziua şi noaptea Îi slujea Lui în curăţia fecioriei sale. Iar [acolo, în Sfânta Sfintelor,] Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălăşluirea lui Dumnezeu Cuvântul”.

Pentru că colo, în Sfântul Altar al Bisericii, s-a pregătit și se pregătește mântuirea întregii lumi.

Mântuirea e tainică…se lucrează cu atenție…cu multă sfială…și ea se arată altora, se descoperă altora, numai cu multă evlavie și frică de Dumnezeu.

Iar în Templul cel Sfânt al Legii Vechi, care era pridvorul Evangheliei…a venit și a rămas Cea mai încăpătoare decât cerurile, Maica Stăpânului, pentru ca cele vechi…să fie înlocuite de cele noi și pline de slavă.

A venit cea care este „Cortul cel ceresc” și „Plinirea rânduielii Ziditorului” [Liturghier, ed. cit., p. 397], pentru ca să trecem de pe pământ la cer, din vechi, din oameni ai păcatului, să devenim oameni ai dreptății lui Dumnezeu, plini de toată slava și curăția…și să devenim moștenitori ai Împărăției Sale.

Pentru că trebuia ca lăcașul de piatră…să poarte pe cea care este lăcașul lui Dumnezeu [Mineiul pe noiembrie, ed. cit., p. 321].

Trebuia să devenim oameni, tot mai oameni…și de aceea locașul curăției, întru care a binevoit Dumnezeu, adică Maica Lui…a venit în Templu…pentru ca să se facă Templu al Lui…și să ne dea puterea ca și noi să ne facem temple ale Lui.

Însă ea a devenit Templu al Stăpânului, pentru că L-a născut pe Cel neîncăput.

Pe când noi devenim temple ale Lui, duhovnicești, pentru că ne umplem de slava Lui și de a Tatălui și de a Sfântului Duh, adică de slava Treimii.

Și intrarea de azi…înseamnă rămânere cu Dumnezeu…odihnire întru slava Lui…hrănire cu El.

Căci nici pentru noi viața creștină nu înseamnă numai Botezul…ci Botezul e ușa de intrare în Biserică.

Însă…când intri…cu adevărat…atunci rămâi în Biserică!

Iar Stăpâna noastră a rămas, pentru că a intrat cu adevărat în intimitate cu Domnul ei și cu Domnul nostru.

Haideți să o privim pe Stăpâna lumii!

Să-i privim viața, sfințenia copleșitoare, dumnezeiască a vieții sale.

Nimeni n-a fost mai iubită ca ea de Dumnezeul nostru treimic.

Numai din ea S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu.

Prea Sfinția sa este chipul femeii adevărate, femeii autentice.

Pentru că s-a îmbrăcat cu curăția și cu slava lui Dumnezeu, tocmai de aceea Maica lui Dumnezeu este adevărata dorință de împlinire a tuturor femeilor și bărbaților, pentru că toți ne dorim femei curate și sfinte în viața noastră…chiar dacă nu știm acest lucru.

Dacă ne place frumusețea naturii, care izvorăște din slava lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne place frumusețea umană, frumusețea deplină, frumusețea transfigurată, cea în care ne împlinim cu adevărat…și care tot din slava Lui izvorăște.

Dar frumusețea umană transfigurată e frumusețea care s-a luptat pentru frumusețe…și a biruit patimile.

De aceea, dacă nu biruim patimile din noi…ci ele ne copleșesc…frumusețea noastră fizică, sănătatea, pofta noastră de viață…se duc…pălesc…și începe să troneze în noi bătrânețea și anchilozarea păcatului.

Însă Maica Lui și adevărata noastră Maică…este cea care ne învață să prețuim, cu adevărat și la modul abisal, femeia.

Nu există creștin ortodox autentic care să urască femeia.

Ortodocșii nu pot fi misogini…dacă o iubesc și sunt păziți de Maica Domnului.

Ortodocșii nu pot fi antisemiți…dacă o iubesc pe Maica Domnului, pentru că ea, după trup, e evreică…dar o evreică ce a cuprins și a depășit în ea, în mod duhovnicește, duioșia, curăția, frumusețea și sfințenia întregii creații a lui Dumnezeu.

Cu Maica lui Dumnezeu nu poți să fii fals pietist.

Nu poți să te miorlăiești, să te dai de „sfânt”, să mimezi sfințenia.

Pentru că ea e sfințenia în persoană…sfințenia în profunzime…sfințenia în și prin toate privirile, gândurile și atitudinile noastre.

Ea te învață că totul e înăuntru, că nimic nu e de fațadă, că sfințenia se lucrează…în profunzimile, nebănuite de mulți…ale persoanei noastre.

Dacă o cinstești pe Maica Domnului nu poți fi extremist.

Pentru că ea te învață grija față de detalii și fidelitatea față de toate lucrurile Bisericii și nu numai de cele pe care tu le crezi „mai importante”.

De unde știi tu care sunt cele „mai importante”, dacă nu le faci pe toate?

Și cum le-ai putea face pe toate…dacă nu te-ar ajuta pe tine Dumnezeu?

Și unde e Dumnezeu, unde e Dumnezeul nostru, dacă noi ne permitem să fim nesimțiți, indolenți, răi, perverși, triumfaliști cu oamenii…fără să ne simțim micimea noastră interioară?

Pentru că Maica lui Dumnezeu s-a ascuns în Dumnezeu…s-a odihnit întru El ani la rând…pentru ca să învețe să prețuiască prezența și pogorârea Lui la noi…

S-a făcut pe sine roabă a Domnului…a învățat toată viața acest lucru…fără să păcătuiască…fără să vorbească aiurea, fără să facă lucruri necuviincioase…rămânând fecioarăpururea fecioară…ea, cea care L-a născut, în chip suprafiresc, pe Cel ce S-a întrupat pentru noi.

Cât așteptăm noi până când spunem…un cuvânt?

Ce cuvinte avem noi…pentru cei care așteaptă cuvinte personalizate, cuvinte trăite, cuvinte pline de iubire?

Cât de atenți suntem noi când facem una sau alta?

Cine suntem noi în noi înșine…cât de încăpători suntem pentru oameni…cum îi purtăm pe oameni în inima și în conștiința noastră…ca să fim următori, întrucâtva, ai Stăpânei noastre?

Cum intrăm…și noi…în intimitate cu Dumnezeu…așa încât să ne umple întreaga ființă de bucuria Lui fără seamăn?

Născută în mod minunat, la bătrâneți cuvioase…3 ani…12 ani…Pururea Fecioară…Maica Stăpânului…Cea hrănită de Îngeri și Mai încăpătoare decât cerurileMai cinstită decât Heruvimii și mai preaslăvită decât Serafimii…cea pe care noi o iubim, o chemăm, ne rugăm…ca să se roage neîncetat Fiului ei și Dumnezeului nostru…pentru mântuirea și pacea întregii lumi.

De aceea…nimeni și niciodată, care este întreg la minte, nu poate vreodată să spună cuvânt greu, nesimțit, bădăran…împotriva Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioară Maria!

Pentru că numai în ea a binevoit Dumnezeu. Numai în ea a coborât. Numai din ea S-a întrupat.

Și cine se luptă cu Maica, se luptă cu Dumnezeu!

Iar cine se luptă cu Dumnezeu…e un om jalnic.

Pentru că nu vrea să se îndrepte, nu vrea să se vindece, nu vrea să se îmbogățească veșnic în Dumnezeu…ci să se sărăcească interior prin contestarea nebunească a prezenței și a lucrării Lui în toată creația Sa.

De aceea, iubiții mei frumoși, să o dorim pe cea pe care a dorit-o și o dorește Dumnezeu, s-o iubim pe cea pe care o iubește El, să o preacinstim pe cea pe care o preacinstește întreaga Împărăție a Lui!

Să ne lăsăm conduși de Maica lui Dumnezeu, mereu, spre adevărata evlavie, închinare și slujire a Dumnezeului nostru treimic.

Să ne lăsăm privegheați, mângâiați, alinați de Maica Stăpânului, care ne poartă de grijă în toate zilele vieții noastre.

O, Stăpână, Bucuria și Pacea noastră, nu ne lăsa niciodată singuri!

Du-ne spre Fiul Tău pururea.

Învață-ne bucuria Lui, curăția Lui, frumusețea Lui, comunicarea Lui.

Învață-ne să comunicăm, să ne îmbrățișăm, să ne vedem și dincolo de noi…din alții…și cu alții…pentru ca să ne smerim mereu și să ne înfrumusețăm mereu.

Nu ne lasă…ci du-ne…fă-ne să intrăm în certitudinile credinței ortodoxe…și unii cu alții să ne veselim în adâncul comuniunii cu Dumnezeul slavei.

Că a Lui e slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Vechimea „poeziei” în literatura română [5]

Dumnezeul dumnezeilor
Domnul zise
și chemă pământul.
De [la] răsăritul soarelui
până la apus.

De [din] Sion
dulce frâmseața Lui.

Domnul aiavea vine,
Dumnezeul nostru
și nu tace.

Foc într-Îns
aprinde-se
și demprejurul Lui
bură mare. /…/

Ale Meale sunt
toate vitele dumbrăviei,
vite în codri
și boi.
Cunoscui
toate pasările ceriului /…/

Rostul tău
înmulți rău
și limba ta
împletia
înșelăciune.

(Ps. 49. 1-5, 11-12, 20)

*

Împlemu-ne
de dulceața caseei Tale /…/

Găti pădurile tăria Sa,
încins cu silă [putere],
turbură adâncatul mărei,
sunetul undelor ei /…/

Râul [Dumne]zeului
împlu-se [de] apă;
gătit-ai gustare lor
că așa este gotovirea[1].

Brazdei ei adăpași
și înmulțiși
grâurele ei
în picăturile ei,
veselescu-se în lucoare.

Blagoslovi cununa anului
cu dulceața Ta
și câmpii Tăi
satură-se de gras.

Întregi-se frumoasa pustie
și cu bucurie
codrii incingu-se.

Înveștiră-se[2]
berbecii oilor

și văile mulțiră grâu.

(Ps. 64. 5, 7, 10-14)

Se folosește aici, pentru prima dată, în această Psaltire, termenul lucoare, pe care Dosoftei îl va utiliza foarte frecvent. O opțiune terminologică, din partea ierarhului Moldovei, care vădește, din nou, preferințe de ordin stilistic.

Ce[l ce] întoarce marea în uscat
în râure trecu cu picioarele /…/
Ce[l ce] ține cu vârtutea Sa veacurele /…/

Dau Ție rugăciunile meale –
ce ziseră undele meale
și grăi rostul mieu în grija mea.

(Ps. 65. 5-6, 13)

*

Spăsește-mă de lut
[ca] să nu mă întin;

izbăveaște-mă de urâții miei
și de
adâncate ape,
să nu [mă] neace
[pe] mine vihorul apelor,
nece
să înghiță [pe] mine
adâncatul,

nece să se pleace
de [la] mine
puțul rostului Tău.

(Ps. 68, 17-18)


[1] Gotovire = gătire, pregătire.

[2] A se învești = a se îmbrăca.

Predică la pomenirea Sfântului Patriarh Proclu al Constantinopolului [20 noiembrie 2013]

Sfantul Patriarh Proclu al Constantinopolului

Iubiții mei,

Sfântul Patriarh Proclu, astăzi pomenit, a fost al 43-lea Patriarh al Constantinopolului, fiind Patriarh între 434-446.  Adică 12 ani, în sec. V d. Hr.

Iar în Viața românească a Sfântului Proclu, el este mărturisit ca ucenicul Sfântului Patriarh Ioan Gură de Aur și ca cel care a văzut vedenia, în care, Sfântul Apostol Pavel, la ureche, îi șoptea…comentariul la epistolele sale.

Și aceasta, pentru că avem nevoie de rugăciunile Sfinților…pentru ca să îi înțelegem pe Sfinți.

Trebuie să fim ajutați pas cu pas în căutările noastre de a înțelege

În vedenia avută de Sfântul Proclu, Sfântul Apostol Pavel a apărut fiind „la chip asemenea lui Elisei Prorocul, pleşuv şi având barba mare şi împletită”.

Împletită = cârlionțată.

Sfantul Pavel talcuindu-i Sfantului Ioan

Icoana de față picturalizează vedenia avută de Sfântul Proclu…în afară de cârlionții din barbă. După cum se observă, barba e compactă…barba lui Pavel, a celui care șoptește…și e în picioare…și nu cârlionțată.

Proclu e cel care intră pe ușă. Cel din spate…iar persoana Sfântului Pavel din Icoană e văzută în vedere extatică. Într-o vedenie. E ceea ce vede Proclu, atunci când vrea să-l anunțe pe Ioan…

Sfântul Profet Elisei, adevărat, e pictat astfel în iconografia ortodoxă: cu barbă cârlionțată…

Sfantul Profet Elisei

și fața lui aduce cu chipul Dumnezeiescului Pavel, Apostolul.

Pentru că și Pavel e pictat cu barbă cârlionțată…și cu pleșuvie în cap, cu chelie.

Sfantul Apostol Pavel

Tot din Viața lui în română, aflăm că în chilia Sfântului Patriarh Ioan Gură de Aur, pe perete, era o Icoană a Sfântului Apostol Pavel.

Și Sfântul Proclu i-a confirmat Sfântului Ioan, că cel pe care l-a văzut șoptindu-i la ureche…seamănă cu cel din icoană, cu Pavel. Că el a fost…Pavel!

Cu alte cuvinte: vedeniile confirmă Icoanele, pentru că Icoanele sunt, cel mai adesea, vedenii sau luminări dumnezeiești.

Există Sfinte Icoane pictate în mod minunat sau nefăcute de mână omenească…dar există și din acelea la care s-a muncit mult, s-a trudit, s-a făcut multă rugăciune, pentru ca ele să se apropie de persoanele Sfinților.

Pentru că Icoanele se fac după modelele tradiționale, păstrate în Biserică, ale înfățișării Sfinților.

După cum ați văzut…chipul Domnului și al Maicii Sale…deși au particularități în diversele Icoane ale lor…au un fond comun.

Icoanele Lui și ale Maicii Sale, deși multe, seamănă între ele.

Nu poți să o confunzi pe Maica Domnului cu un alt Sfânt sau Sfântă…pentru că Icoanele ei au anumite constante.

De aceea, teologii ortodocși iubesc ideea de iconic, adică de chip al lui Dumnezeu în om.

Pentru că omul, cu tot ceea ce este el, este după chipul lui Dumnezeu și fiecare om are unicitatea sa, pe care trebuie să o personalizeze.

Sfântul Proclu a fost, mai întâi, episcop de Cizic, apoi a devenit Patriarh al Constantinopolului în Joia Mare.

În timpul său a fost un cutremur înspăimântător, timp de 6 luni, spune Viața sa, adică multe replici seismice succesive…în cele 6 luni de zile.

Și numai după minunea ridicării la cer a unui copil, care, după o oră, a fost readus pe pământ și a învățat Biserica să cânte trisaghionul, adică imnul: „Sfinte Dumnezeu, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!”…a încetat cutremurul.

Căci copilul îi văzuse și îi auzise pe Sfinții Îngeri cântând acest imn în Împărăția lui Dumnezeu.

Ultima informație din Viața lui în română e aceea că a fost patriarh 2o de ani și 5 luni.

Însă din informația de aici, înțelegem că a fost episcop de Cizic între 425-434, adică 9 ani și patriarh al Constantinopolului între 434-446, adică 12 ani.

Și astfel cei 20 de ani și 5 luni ar fi toți anii săi de episcopat și nu doar de patriarhat la Constantinopol.

Însă 20 de ani de episcopat, în acea vreme, era mult și greu!

Sfântul Ioan Gură de Aur, Părintele său, a fost Patriarh de Constantinopol doar 6 ani, între 398-404 și nu 12 ani ca el, pe când Sfântul Grigorie Teologul doar 2 ani, între 379-381.

În PG, ediție romano-catolică, găsim opera Sfântului Proclu în vol. 65.

Întregul volum grec-latin are 1272 de coloane. Adică câte două pe pagină.

Și aici găsim Orationes [Cuvântări], Homiliae [Omilii/ Predici] și Epistolae [Epistole/ Scrisori]. Între coloanele 679 și 888.

În Traduceri patristice (vol. 1), p. 39-49, am tradus și editat prima cuvântare a Sfântului Proclu din PG 65.

Editura Sophia a editat, în 144 de pagini, alte file din opera omiletică a Sfântului Proclu.

Din articolul lui Adrian Agachi, de aici, aflăm că Socrate (istoric bisericesc) mărturisește că Sfântul Proclu a fost Profesor de Retorică în tinerețe. Și că PFP Atticus al Constantinopolului (406-425) l-a hirotonit diacon și preot. El a adus la Constantinopol, de la Comane, Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur. În jurul anului  438.

Așadar, iubiți confrați, să găsim în Sfântul Patriarh Proclu al Constantinopolului un model de ucenic fidel și de cinstitor al Maicii Domnului dar și de teolog responsabil cu mântuirea lui și a altora!

Pentru că a fi responsabil în materie de teologie și de viață ortodoxă înseamnă a te raporta la toată Tradiția Bisericii noastre și nu doar la pasajele care „ne plac”.

De aceea eu numesc extremism teologic…raportarea discreționară la teologia și viața Bisericii.

Niște creștini ortodocși responsabili, dimpotrivă, trebuie să fie credincioși în toate Bisericii, pentru că prin asta ei arată evlavie față de Dumnezeul treimic, Care lucrează toate în toți!

Însă azi suntem în zi de înainte-prăznuire!

Suntem în vestibulul/ în marchiza praznicului.

Pentru ca să prăznuim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, care ne vorbește despre fidelitatea ei absolută față de Dumnezeu, trebuie să înțelegem că nu se poate nimic…fără jertfă.

Fără renunțare la sine…la perspectiva ta îngustă și care te menajează…pentru perspectiva lui Dumnezeu. Întotdeauna mai încăpătoare…mai luminoasă decât a noastră…tot mai plină de comuniune.

Pentru că postul nostru e o renunțare la aparentul…„bine”.

Ne privăm de plăceri, de dezmierdări trupești și gastronomice…pentru adevărata bucurie: cea harică. Care înseamnă pogorârea slavei Lui în noi pe măsură ce noi renunțăm la poftele, la mofturile noastre de tot felul.

Și pe măsură ce ne limpezim interior…pe atât vedem mai bine ce e în noi…ce e în alții…ce e în toată lumea.

Și avem nevoie de vedere…de o tot mai bună vedere a lucrurilor…și a oamenilor…și a propriei noastre interiorități…pentru ca să știm ce să spunem, ce să alegem, ce să facem…

Sfinte Patriarhe Proclu, învață-ne ce să facem!

Învață-ne să vedem tot mai bine…să ne vedem…să ne plângem pe noi…să ne cerem iertare…să ne împăcăm între noi.

Învață-ne să ne rugăm Domnului cu simplitate și cu toată tăria de care suntem în stare.

Pentru ca astfel, bucurându-ne unii cu alții, să fim tot mai alături de tine și de toți Sfinții, care împreună cu Îngerii Domnului, slăvesc…slăvesc neîncetat Prea Curata și Prea Sfânta Treime. Amin!