A început discuția repede…când i-am spus că sunt preot.

Mi-a spus imediat: „și eu sunt bisericos…Îl duceam și pe Părintele Argatu la Cernica când trăia”.

Îi spun: „acum, la Cernica…nu mai vine nimeni la chilia lui…acum sunt alții, mai tineri…”.

Și el îmi spune: „înseamnă că nu sunt de soi…ca Argatu”.

„N-or fi”.

După care îmi spune de doamna cutare, de la neoprotestanți, care l-a exasperat cu problema…că întâlnirea ei cu el…„a fost de la Dumnezeu”. „O fi fost de la Dumnezeu, că nimic nu se petrece pă pământul ăsta la voia întâmplării…Însă și eu știu de Dumnezeu! Că am școală…Că mă luase cu Iisus în sus, Iisus în jos. Iar eu i-am spus că Iisus a fost ascultător Tatălui dar că Dumnezeu e Cel ce ne ține pe noi, pe toți”.

Ce relevanță avea să îi spun…că el subordonează pe Fiul Tatălui? Ar fi înțeles?! Eu mă grăbeam…iar el spunea ce îi trecea prin cap.

Continuă…„Că eu, spre exemplu, cred într-o înviere, până la urmă. Un fel de reîncarnare. Pentru că, probabil știți, există clonare…”.

„Da, de dată recentă!”…

„Așa…Și dacă lumea evoluează, eu cred că, la un moment dat, după ce eu voi muri, oamenii vor inventa noi tehnici de clonare…și cineva, mai deștept, o să mă învieze și pe mine. O să mă facă cu un trup mai altfel, mai evoluat decât cel de acum…dar să mai am ceva din ce am fost eu, pe când trăiam. Eu așa cred că vor sta lucrurile”.

Adică taximetristul meu credea într-o înviere pe baze naturale. Nu provocată de Dumnezeu, ci de evoluția științifică.

Înainte să ajung…el îmi spune că îi plăcea mai mult „cel de dinainte”.

– Cine?

– Care-a fost mai mare înainte…peste Biserica noastră!

– Patriarhul Teoctist…

– Da, că el era mai sfătos…stătea de vorbă cu oamenii…ne zâmbea…

– Și cel de acum, Patriarhul Daniel, nu vă place? Că e om școlit, a fost profesor în Occident, scrie cărți?

– N-am știut asta…că a fost în străinătate

Îl las vesel…pentru câțiva lei mai mulți.

Eram primul pe azi…

România reală așa arată: se bucură de puținul-puțin…pentru ca să supraviețuiască!

Dacă nu știți cum e cu supraviețuirea…nu vă veți întâlni niciodată cu ea, cu România plină de griji.

Did you like this? Share it: