Vechimea „poeziei” în literatura română [5]
Dumnezeul dumnezeilor
Domnul zise
și chemă pământul.
De [la] răsăritul soarelui
până la apus.
De [din] Sion
dulce frâmseața Lui.
Domnul aiavea vine,
Dumnezeul nostru
și nu tace.
Foc într-Îns
aprinde-se
și demprejurul Lui
bură mare. /…/
Ale Meale sunt
toate vitele dumbrăviei,
vite în codri
și boi.
Cunoscui
toate pasările ceriului /…/
Rostul tău
înmulți rău
și limba ta
împletia
înșelăciune.
(Ps. 49. 1-5, 11-12, 20)
*
Împlemu-ne
de dulceața caseei Tale /…/
Găti pădurile tăria Sa,
încins cu silă [putere],
turbură adâncatul mărei,
sunetul undelor ei /…/
Râul [Dumne]zeului
împlu-se [de] apă;
gătit-ai gustare lor
că așa este gotovirea[1].
Brazdei ei adăpași
și înmulțiși
grâurele ei
în picăturile ei,
veselescu-se în lucoare.
Blagoslovi cununa anului
cu dulceața Ta
și câmpii Tăi
satură-se de gras.
Întregi-se frumoasa pustie
și cu bucurie
codrii incingu-se.
Înveștiră-se[2]
berbecii oilor
și văile mulțiră grâu.
(Ps. 64. 5, 7, 10-14)
Se folosește aici, pentru prima dată, în această Psaltire, termenul lucoare, pe care Dosoftei îl va utiliza foarte frecvent. O opțiune terminologică, din partea ierarhului Moldovei, care vădește, din nou, preferințe de ordin stilistic.
Ce[l ce] întoarce marea în uscat
în râure trecu cu picioarele /…/
Ce[l ce] ține cu vârtutea Sa veacurele /…/
Dau Ție rugăciunile meale –
ce ziseră undele meale
și grăi rostul mieu în grija mea.
(Ps. 65. 5-6, 13)
*
Spăsește-mă de lut
[ca] să nu mă întin;
izbăveaște-mă de urâții miei
și de
adâncate ape,
să nu [mă] neace
[pe] mine vihorul apelor,
nece
să înghiță [pe] mine
adâncatul,
nece să se pleace
de [la] mine
puțul rostului Tău.
(Ps. 68, 17-18)
[1] Gotovire = gătire, pregătire.
[2] A se învești = a se îmbrăca.