Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 21 noiembrie 2013

Gaudeamus 2013: cărți pe vremuri cu ceață

Ceața a fost afară, în aer, la București…și de dimineață și acum, seara…dar ceața e și un simbol al vremurilor noastre. Pentru că nu știm ce găsim dincolo, peste clipa de față…peste câțiva ani…dar mergem prin ceață. O să vedem noi…că și așa nu ne spune nimeni.

Intrare cu 5 lei.

Știam că Ratio et Revelatio de la blog a ajuns la asociație și la editură…că editura a scos multe cărți, deodată, în scurta ei existență de 2013…de aceea i-am căutat. Și pentru că erau începători…i-am căutat la etaj și i-am și găsit.

Cu 25 de lei…la mega-hiper-super reducere, domnii Otniel Vereș și Andrei Purel, alături de soția domnului Vereș, doamna Raluca Vereș (traducătoarea cărții Oameni și animale)…mi-au făcut acest cadou viguros, ca de primă vedere între noi.

dar de carte de la Ratio et Revelatio

Eu mă dusesem doar pentru cartea domnului Marius Cruceru…

Însă, întotdeauna, e bine să citești mai mult…decât mai puțin.

Cartea domnului decan Marius Cruceru are 254 de pagini, pe ultima copertă, autorul, arată mult mai tânăr…și e prima carte a sa pe care o am în mână

Căci de aceea am zis să încep Postul Nașterii Domnului cu o carte teologică baptistă de calitate…pentru ca să îmi meargă bine toate iarna.

Să vedem însă când voi putea să citesc atât puhoi de litere (căci cartea are multe litere)…

Ne-am despărțit cu bine de noii intrați în munca editorială…și am ajuns la standul regretatului și neobositului Artur Silvestri…unde am conversat puțin cu doamna de la stand…și de la care am primit patru cărți gratuite ale autorului.

Toate cărțile sale se dau pe gratis…așa că nu am avut un statut privilegiat.

E vorba despre Portrete literare (206 p.), Universul lecturilor fericite (280 p.), Critica criticii literare (1973-1988, vol. 1), 279p.  și a 4-a, de 255 p.:

Critica 2

De la Editura Vremea, cu 14 lei, am cumpărat cartea dialogică a doamnei Flori Bălănescu cu Paul Goma, din 2008, de 151 p. + 18 fotografii.

Paul Goma si Flori Balanescu

Tot cu 14 lei, de la Ed. Universității de Vest, cartea Prof. Ovidiu Pecican, Istorii intersectate. Comentarii critice, din 2008, de 302 p.

Istorii intersectate

Iarăși, la mare reducere, am cumpărat, cu 29 de lei, vol. 5 și 6 din publicistica lui Marin Sorescu. Vol. 5 are 1502 p. iar vol. 6: 1570 de pagini. În format mic dar foarte concentrat.

Marin Sorescu

În treacăt, la un stand, i-am văzut pe Stelian Tănase și pe Valentin Uritescu: ambii mai îmbătrâniți.

Gheorghiță Ciocioi, ca de obicei, plin de sfaturi pentru cei care veneau la standul editurii Sophia.

Ultimele cărți ale lui Pleșu și Liiceanu au trecut de la prețul de peste 30 de lei…la cel de peste 40 de lei.

Cu  Denisa Comănescu am stat aproape…la standul Vremea.

Liviu Mihaiu era în vorbă cu doi oameni.

Am uitat de Filmar-ul domnului Popescu…dar romanul domnului Mircea Diaconu e cam puțin

Dacă nu l-am mai găsit pe Gabriel Liiceanu la cărți, încruntat, dornic de vânzare…și mai puțin de conversație, ca anul trecut…nu l-am mai văzut nici pe masonul Săvoiu, care, de vreo câțiva ani…venea cu portul mason spre expunere.

Era cel cu trompeta…dar fără cocoș…

Poate că nici cocoșilor nu le place să cânte…pe timp de ceață.

Lume, cărți multe…dar puțini plecau cu stiva de cărți în mână.

Semn că cititul trece…prin buzunar…și prin stomac…

Nici afară nu a mai fost târg bogat, ca înainte.

Numai o mamaie, cu palincă și ciorapi de lână…te mai îmbia la lucruri de calitate.

Ceața, ca și cititul, e o cale lungă.

Dacă vom citi…se va vedea în curând…

Predică la pomenirea Sfintei Mucenițe Cecilia [22 noiembrie 2013]

Sfanta Mucenita Cecilia in mozaic

Mozaicul de față e din Biserica Sfânta Cecilia în Trastevere, Roma, înfățișându-i pe Sfântul Apostol Petru, pe Sfântul Mucenic Valerian, soțul Sfintei Cecilia și pe Sfânta Muceniță Cecilia, astăzi pomenită.

Iubiții mei,

e lucru foarte bun să iubim fecioria!

Maica lui Dumnezeu, în al cărei praznic suntem, este expresia cea mai înaltă a fecioriei și a maternității deopotrivă.

Dar trebuie să iubim fecioria și înainte de căsătorie…și după căsătorie.

Sau și la tinerețe și la maturitate și la bătrânețe.

Pentru că fecioria înseamnă să iubești curăția, să te umpli de curăția harului dumnezeiesc, să fii atent întru toate…să fii loial întru toate.

Și poți să fii loial lui Dumnezeu și căsătorit și necăsătorit, și mirean și monah…și dacă faci copii și dacă nu faci…și dacă ai mai multe sau mai puține cunoștințe teologice.

Pentru că loialitatea/ credincioșia față de Dumnezeu constă în faptul de a nu dori să fim cu altcineva…decât cu El.

De aceea, a desfrâna nu înseamnă doar a pofti la un altul în mod sexual sau a te culca cu cineva ci înseamnă toată călcarea de poruncă a lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu ne vrea într-un fel, ne vrea adică plini de har, cu totul ai Lui, și orice cădere a noastră, orice păcătuire a noastră…e o rupere a relației cu El…o alipire de altcineva..adică o desfrânare.

Și dacă orice păcat înseamnă o desfrânare, adică o ieșire din relația cu El, o uitare, o întoarcere a spatelui lui Dumnezeu, de aici înțelegem că viața noastră în credință înseamnă modul în care ne situăm noi, în interiorul nostru, clipă de clipă, față de Dumnezeul nostru.

Și am început cu fecioria…pentru că Sfânta Cecilia, astăzi pomenită, trăitoare în secolul al 3-lea, la Roma, era o fecioară. O fecioară care a crezut în Hristos…„rănindu-se cu dragostea inimii către Dânsul, a pus în mintea sa ca să nu se mărite; ci curată să-şi păzească fecioria, închinând-o Mirelui Hristos Dumnezeu”.

Însă părinții ei au logodit-o, fără voia ei, cu Valerian…viitorul Sfântul Mucenic Valerian.

În ziua nunții, când muzica era în toi, Sfânta Cecilia se ruga ca Domnul să-i păzească fecioria. Și când mirele a intrat la mireasa lui, în noaptea nunții…ea i-a spus că e păzită de Îngerul Domnului și că, dacă va încerca să se culce cu ea, acela, Îngerul, îl va omorî.

Însă mirele, Sfântul Valerian…încă păgân, în loc să o considere pe soția lui „o nebună”…are o cerere surprinzătoare: vrea să îl vadă și el pe Înger.

Soția lui, Cecilia, îi spune că trebuie să fie botezat de Episcopul Romei, de Sfântul Papă Urban I (222-230). Din sursa de aici aflăm că martirizarea ei s-a făcut pe la anul 230. Astfel, martiriul ei coincide cu ultimul an de episcopat al Sfântului Urban.

Cecilia îl trimite pe Valerian la Sfântul Papă Urban…care „se ascundea dinaintea chinuitorilor prin morminte, prin peşteri şi prin casele săracilor”.

De ce? Era în funcție persecuția religioasă împotriva creștinilor, promovată de împăratul roman Alexander Severus.

Sfântul Urban îl catehizează și îl botează pe Sfântul Valerian.

Iar când Sfântul Valerian se întoarce acasă, proaspăt botezat…„a aflat pe fecioară [pe Sfânta Cecilia, soția lui] în casă, rugându-se, şi a văzut Îngerul stând lângă dânsa cu mare strălucire şi frumuseţe nepovestită, ţinând în mâinile sale două cununi împletite din trandafiri roşii şi din crini albi, care împrăştiau bună mireasmă. O cunună a pus-o pe capul fecioarei, iar cealaltă pe capul lui Valerian, zicând: „Păziţi-vă cununile acestea cu inimă curată şi cu trup neîntinat, căci din Raiul lui Dumnezeu vi le-am adus şi au puterea aceasta, că niciodată nu se veştejesc, nici îşi pierd buna mireasmă; şi nimeni nu poate să le vadă, fără numai cel ce iubeşte curăţia ca şi voi. Iar tu Valerian, de vreme ce te-ai învoit la sfatul curăţiei, pentru aceea m-a trimis Dumnezeu ca să mă arăt ţie, ca să primeşti orice vei cere de la El””.

Adică Dumnezeu nu a socotit „o pierdere de timp” cererea lui Valerian, aceea de a vedea un Înger…ci, mai mult decât atât, a trimis un Înger care le-a vorbit și care le-a confirmat, în mod extatic, existența Împărăției lui Dumnezeu, prin darurile oferite dar și ce bunătate imensă e fecioria după Dumnezeu.

După Botez…vedere extatică…

Pentru că avea nevoie de confirmări dumnezeiești pentru a trăi dumnezeiește cu soția lui cea sfântă.

Însă Sfântul Valerian nu a cerut de la Dumnezeu, prin Înger, ceva pentru sine…ci s-a gândit…la fratele lui de sânge, la Tivurtie, și el pomenit azi, pentru că și el e Sfântul Mucenic al Domnului. I-a spus că vrea ca și Tivurtie să fie creștin.

Iar Tivurtie, când a venit pe la Sfânta noastră familie, pe la Valerian și Cecilia…le-a spus: „am mirosit aici o bună mireasmă de trandafiri şi de crini”.

Pentru că era chemat de Dumnezeu la credință…

Și când Dumnezeu cheamă…și tu ai sufletul copt pentru primirea Lui…atunci Îl simți pe cel nevăzut…care te cheamă, prin harul Său, la El.

Și vrea și Tivurtie să îl vadă pe Înger! Cecilia îl catehizează, el crede și e botezat tot de Sfântul Urban. Iar „după Botez s-a învrednicit Sfântul Tivurtie de atâta dar încât adesea vedea pe Sfinţii Îngeri şi vorbea cu dânşii, şi toate cele ce le cerea de la Dumnezeu, le primea. Şi multe minuni făcea, împreună cu fratele său [Valerian], tămăduind pe cei bolnavi, şi îşi împărţea averile sale creştinilor săraci, orfanilor şi văduvelor. Pe cei de prin închisori îi răscumpăra şi îngropa trupurile Sfinţilor Mucenici cu cinste, care, pe vremea aceea erau omorâţi pentru Hristos”.

Adică creștinii, când sunt creștini…adică atunci când sunt conștienți de ceea ce sunt…se văd de o poștă

Creștinii fac lucruri palpabile, pentru că iubirea lor pentru Dumnezeu și pentru oameni se manifestă cu multă dăruire, cu mult dinamism.

Însă eparhul cetății îi chestionează pe cei doi binefăcători ai oamenilor…și pentru că își mărturisesc credința…sunt bătuți.

Hotărăște martirizarea celor doi frați, a lui Valerian și a lui Tivurtie, iar eparhul/ guvernatorul, Almah, îl trimite pe omul lui de încredere, pe Maxim, ca să îi omoare.

Ajunge Maxim la locul de execuție…iar lui, Sfântul Tivurtie îi spune: „trupul [nostru, al oamenilor], după moarte, se preface în ţărână, dar, ca pasărea ce se cheamă „finix”, va învia când va veni vremea; iar sufletul, de va fi sfânt şi drept, îndată se va duce în bunătăţile Raiului şi acolo, petrecând întru bucurie, aşteaptă învierea” universală a morților.

Iar Maxim, viitorul Sfânt Mucenic Maxim…îi ia în casa lui pe cei doi Sfinți…pentru că vrea și el viață veșnică împreună cu Dumnezeu.

Însă prin Sfinții lui Dumnezeu nu a crezut numai Maxim…ci și toată casa lui…și mulți dintre ostașii lui. Sfânta Cecilia, noaptea, a venit cu preoți și i-au botezat pe toți cei care au crezut, „petrecând toată noaptea în rugăciune şi în vorbire despre viaţa cea veşnică”.

Și încurajați de Sfânta Cecilia, toți cei care au crezut, l-au mărturisit pe Hristos în priveliște, în fața oamenilor…și nu au dorit să aducă tămâiere lui Zeus.

Iar, pe când le tăiau capetele Sfinților Mucenici…Sfântul Mucenic Maxim a mărturisit vedenia pe care o avea, acum, înaintea martirizării: „„Iată, văd pe Îngerii lui Dumnezeu strălucind ca soarele, care, scoţând din trupuri sufletele Mucenicilor celor tăiaţi, ca pe nişte fecioare preafrumoase din cămară, le ridică cu mare slavă către ceruri”. Acestea zicând, unii din necredincioşi au crezut în Hristos”.

Pentru că mărturiile Sfinților Mucenici erau cu putere duhovnicească, pline de putere harică…și veneau din vedenii și din răbdarea, în fața tuturor, a celor mai cumplite chinuri.

Sfântul Mucenic Maxim a fost bătut cu vergi până a murit.

Iar Sfânta Cecilia, fecioara Domnului, care, după nume înseamnă „oarbă”…pentru că nu avea ochi decât pentru Dumnezeu…și-a îngropat soțul, cumnatul și pe Maxim, cel care a dorit veșnicia lui Dumnezeu, adică pe 3 Sfinți Mucenici ai Domnului.

I-a îngropat pe Mucenicii Domnului…și Sfânta Cecilia a împărțit toate ale lor.

Tocmai de aceea, pentru că a dat totul la săraci, au venit oameni care să o ducă la judecată.

Însă Sfânta Cecilia i-a convins pe cei trimiși să o prindă…și pe mulți alții…să creadă în Hristos. Astfel Sfântul Urban botează încă aproximativ 400 de persoane, bărbați și femei, convertiți la dreapta credință din cauza Ceciliei.

Adică creștinii nu stau degeaba, nu șomează…ci sunt vii în societatea unde trăiesc, sunt lumini frumoase, sunt oameni care dinamizează lumea. Care o schimbă. Care nu o lasă indiferentă.

Sfânta Cecilia e judecată în mod nedrept…și aruncată într-un cuptor aprins.

Stă în foc…3 zile și 3 nopți…în mod dumnezeiește.

Stă în cuptorul aprins…care nu o mistuia…ci o răcorea, pentru că era acoperită de slava Domnului, cea care ne curățește și ne sfințește pe toți.

Și același Almah, guvernatorul provinciei, trimite pe cineva să o moare cu sabia…pe când ea stătea în cuptorul aprins, de 3 zile!

Ce nebun face un astfel de lucru?

Ce om greu la inimă…și neom, se poate atinge de un astfel de om minunat al lui Dumnezeu…după ce vede pe cineva stând în foc 3 zile și 3 nopți?

Și uite că e posibil!

E posibil să fii foarte bădăran în relația ta cu oamenii și cu Dumnezeu.

Trimisul, un alt bădăran, vine…și o lovește de trei ori cu sabia în gât…și nu îi poate tăia capul…O lasă acolo…în foc…și pleacă…

Nu era din cauza sabiei!

Sabia…lui, cu siguranță, era ascuțită, era în bună funcțiune, pentru că era ostaș…și nu copil, care se joacă cu sabie de lemn!

Însă tot harul lui Dumnezeu a făcut gâtul mai tare ca sabia…după ce făcuse focul mai slab decât Mucenița Domnului.

Sfânta Cecilia, ne spune Viața sa în română, din chinurile ei…a curs sânge, pe care creștinii l-au adunat „cu burete şi cu pânză”, a mai trăit încă 3 zile după ce a fost lovită cu sabia…„grăind cu bună pricepere şi întărind pe credincioşi în credinţă. Apoi, rugându-se, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu şi a fost îngropată cu cinste”.

Adică nu mor caii…când vor câinii…după cum nici Mucenicii, când vor persecutorii…ci când vrea Domnul.

Sfintele sale Moaște, ca și ale soțului ei, ale Sfântului Mucenic Valerian sunt păstrate în cripta de aici, închinată ei.

cripta Sf. Mucenici Cecilia si Valerian

Și ea e cinstită ca Sfântă Muceniță și de ortodocși și de romano-catolici și de anglicani și de greco-catolici.

Romano-catolicii o socotesc „Patroana Sfinților Muzicieni și a muzicii bisericești” și o portretizează în acest fel.

Două Sfinte Icoane ale ei. Una aici, alta aici.

st-cecilia 1
st.cecilia 2

Ce rezultă însă dintr-o astfel de fulminantă și iradiantă existență?

Că atunci când ai o încredere mare în Dumnezeu…o ai pe baza curăției tale și a experiențelor tale mistice.

Și că nu poți să propovăduiești altora ceea ce tu însuți nu ai experimentat, nu ai trăit.

Viața ei și a lor…martirizarea lor patru și a tuturor celorlalți ne arată că erau stabili în credința lor, că nu se temeau de nimic, că trăiau curat și cuviincios…dar erau tranșanți în iubirea lor.

Extremiștii noștri de azi pot învăța de la Sfânta Cecilia acest lucru semnificativ: că trebuie să fii tranșant în iubirea ta pentru Dumnezeu, atunci când e timpul…dar nu tranșant în cuvânt tot timpul.

Pentru că vorba noastră trebuie să cheme la credință, să convingă, să bucure, să încălzească inima, să o dinamizeze spre virtuți…și nu spre proteste și spre pierderea timpului.

Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Tale Mucenițe Cecilia și ale tuturor Sfinților Tăi, dă-ne să ne întărim în credință și în evlavie, în cumsecădenie față de toți oamenii!

Pentru ca să convingem făcând, să convingem iubind, să convingem inspirând pe oameni la toată bucuria și fapta credinței. Amin!

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [26]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a.

***

Cineva poate să spună: pe unul dintre [cei] trei Îl recunoștea [ca fiind] Domnul, iar pe ceilalți doi, [drept] Îngerii Lui.

Ce vrea, deci, să-i spună[1] Scriptura, care afirmă în mod adecvat: „Iar după ce a terminat de vorbit Domnul cu Avraam, a plecat, și Avraam s-a întors la locul său. Dar au venit doi Îngeri în Sodoma, seara” (Fac. 18, 33; 19, 1)?

Ori, poate, Acel unul [Ille unus] s-a retras, Care între [cei] trei era recunoscut ca [fiind] Domnul, și i-a trimis pe cei doi Îngeri, care erau cu El, ca să ardă Sodoma?

Așadar, să vedem ceea ce urmează: „Au venit”, zice, „doi Îngeri în Sodoma, seara. Dar Lot ședea la poarta Sodomei [sedebat ad portam Sodomorum]. Și când Lot i-a văzut pe ei, s-a ridicat în calea [in obviam] lor și s-a închinat [adoravit] cu fața la pământ, și a zis: Iată, domnilor, abăteți-vă în casa slugii voastre” (Fac. 19, 1-2).

Aici este evident că au fost doi Îngeri, și că au fost invitați, la plural, în ospeție [in hospitium]. Și că, pentru a-i cinsti [honorifice], i-a numit domni, fiindcă, probabil, erau considerați oameni.

22. Dar, pe de altă parte, nu li s-ar fi închinat Lot cu fața la pământ, decât dacă erau recunoscuți [a fi] Îngerii Domnului.

Atunci de ce li se oferă ospeție și masă, ca și cum ar fi avut nevoie de o astfel de omenire [tali humanitate]?

Dar oricare [ar fi înțelesul, care] zace ascuns [lateat] aici, să mergem mai departe acum cu ceea ce ne-am propus [să arătăm].

[Așadar,] apar doi, ambii sunt considerați Îngeri, sunt invitați la plural, [și Sfântul Lot] vorbește [cu ei] la plural, precum cu doi, până când iese din Sodoma.

Apoi Scriptura continuă și zice: „Și s-a făcut [factum est], după ce i-au dus pe ei[2] afară, că au zis [lui Lot]: Mântuind mântuiește sufletul tău! Să nu te uiți înapoi, nici să te oprești [pe undeva] în tot acest ținut. Mergi/ fugi în munte și acolo vei fi mântuit, ca nu cumva să fii inclus/ socotit [între cei ce pier]. A zis deci Lot către ei: Te rog, Doamne, fiindcă sluga Ta a găsit milă înaintea Ta” (Fac. 19, 17-19) etc.

Dacă [acceptăm ipoteză, că] acum, Acela care era [considerat a fi] Domnul, Se retrăsese, și [că El] i-a trimis pe Îngerii [Lui], ce înseamnă [atunci] aceasta, ce a zis către ei: Te rog, Doamne [Rogo, Domine]?

De ce s-a zis: Te rog, Doamne, și nu: vă rog, domnilor?

De ce zice Scriptura: „A zis deci Lot către ei: Te rog, Doamne, fiindcă sluga Ta a găsit milă înaintea Ta”, dacă vrea să îl numească numai pe unul dintre ei?

Oare și aici [e cazul să] înțelegem, la numărul plural, două persoane?[3]

De asemenea, deci, [ne întrebăm aceasta:] dacă sunt numiți doi, ca și cum ar fi unul, [înseamnă că este numit] Unul Domnul Dumnezeu, având o singură fire [unius substantiae unum Dominum Deum]?[4]

Dar pe care două persoane [din Treime] Le înțelegem aici?[5]

Pe Tatăl și pe Fiul?

Sau pe Tatăl și pe Duhul Sfânt?

Sau pe Fiul și pe Duhul Sfânt?

Poate că aceasta este mai potrivită, pe care am spus-o ultima. Întrucât [cei doi] au zis despre Ei [că sunt] trimiși, ceea ce noi spunem despre Fiul și despre Duhul Sfânt.

Pentru că nicăieri în Scripturile noastre nu se face referire la Tatăl [ca fiind] trimis[6].

***

 Capitolul XIII

23. Dar când Moise a fost trimis la poporul lui Israel, ca să-l scoată din Egipt, este scris că [Dumnezeu] astfel i S-a arătat lui:

„Păștea”, zice, „oile lui Ietro, ale socrului său, preotul din Madian[7], și a dus oile în pustie și a venit în muntele Domnului, Horeb. Deci i S-a arătat lui Îngerul Domnului, în vâlvătaia focului din rug [in flamma ignis de rubo]. Și a văzut că focul ardea în rug, dar rugul nu era mistuit [de flăcări].

Și a zis Moise: Mă voi duce și voi vedea vederea  aceasta [videbo visum istud], pe care am văzut-o atât de minunată [tam magnum], pentru că rugul nu se mistuiește. Deci când Domnul a văzut că [el] vine să vadă, l-a strigat pe el Domnul, din rug, zicând: […] Eu sunt Dumnezeul părintelui tău [Deus patris tui], Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Ieș. 3, 1-6).

Și aici, [Scriptura], mai întâi, L-a numit Îngerul Domnului [și] apoi Dumnezeu.

Așadar, se poate ca Îngerul să fie Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?[8]

Prin urmare, [de aici] se poate înțelege [în mod] drept, [că Cel numit aici Înger este] Mântuitorul Însuși, despre care Apostolul zice:

„Ai cărora[9] sunt părinții și din care [este] Hristos după trup, Cel ce este peste toate [super omnia] Dumnezeu binecuvântat în veci” (Rom. 9, 5).

Așadar, nu în mod nepotrivit se înțelege aici că Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov este Însuși Cel ce este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci [, adică Fiul lui Dumnezeu].

Dar de ce mai înainte a fost numit Îngerul Domnului, atunci când S-a arătat în vâlvătaia focului [ce ieșea] din rug?

Fie pentru că era unul dintre Îngerii cei mulți, dar purta [gerebat] persoana Domnului Său[10], prin pogorământ [per dispensationem].

Fie [pentru că Domnul] a asumat ceva [din trăsăturile] unei creaturi[11], care [trebuia] să se arate la slujba de față, în mod văzut, ale cărei graiuri [aveau] să fie înghițite [odată cu auzul][12], în mod sensibil, și prin intermediul căreia prezența Domnului [trebuia] să fie perceptibilă și simțurilor trupești ale omului [corporeis sensibus], după cum se cuvenea, printr-o creatură supusă [Domnului][13].

Deci, dacă era unul dintre Îngeri, cine poate spune cu ușurință dacă persoana reprezentată [imposita] de el, pentru a transmite mesajul [nuntianda], a fost Fiul sau Duhul Sfânt sau Dumnezeu Tatăl?

Ori [dacă a fost] întreaga Treime Însăși, Care este Unul și singurul Dumnezeu, încât să poată spune că: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?

Căci nu putem să spunem că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, iar Tatăl nu este sau [că] Duhul Sfânt [nu este].

Ori că va îndrăzni cineva să nege că Însăși Treimea, pe care O credem și O înțelegem [a fi] un singur Dumnezeu [unum Deum], [este] Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.

Căci Acela, care nu este Dumnezeu, nu este Dumnezeul părinților lor.

Mai departe, dacă nu numai Tatăl este Dumnezeu, precum chiar [și] toți ereticii admit, ci  și Fiul [este Dumnezeu], ceea ce, că vor sau că nu vor [velint nolint], sunt constrânși[14] să mărturisească – fiindcă zice Apostolul: „Nu știți că trupurile voastre sunt templul Duhului Sfânt în voi, pe care îl aveți de la Dumnezeu?” (I Cor. 6, 19) – și Aceștia trei [, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,] unul Dumnezeu [este], precum crede cugetarea sobornicească, [așadar, având în vedere toate acestea,] nu este pe deplin evident Care persoană din Treime [era reprezentată de Înger] și dacă nu cumva [era] altcineva[15] sau [dacă] acel Înger purta Însăși Treimea, dacă [,într-adevăr,] era unul dintre ceilalți Îngeri.


[1] Celui care susține acest lucru.

[2] Pe Sfântul Lot și pe fiicele lui.

[3] Pentru că se zice: către ei. Dar Sfântul Lot se adresează lor cu singularul: Doamne.

E o întrebare retorică. Răspunsul este implicit. Adică răspunsul este: nu, nu se mai pot înțelege două persoane la numărul plural, în felul în care sunt numărați Îngerii sau oamenii.

[4] Iarăși este o întrebare care conține răspunsul în ea însăși. Și răspunsul, de data aceasta, este da, după cum se înțelege din ceea ce va spune mai departe Sfântul Augustin.

De aceea comentariul Sfântului Augustin este foarte greu, pentru că demonstrația lui teologică se întinde pe multe pagini și are ramificații multiple, în toată Scriptura, și nu este niciodată o simplă afirmare sau negare a unei interpretări.

De aceea este și greu de urmărit și de înțeles și se pot face multe afirmații neadevărate pe seama lui, dacă nu se urmărește contextul în întregime al operei și al gândirii sale.

[5] Despre care dintre persoanele Treimii putem să înțelgem că este vorba în acest pasaj scriptural? Pentru că Sfântul Lot vorbește numai cu două persoane, adresându-se ca Unuia.

[6] Sfântul Augustin a mai făcut și anterior precizarea că Tatăl nu este niciodată numit trimis, ci numai Fiul și Duhul Sfânt. Pentru că Fiul S-a întrupat, iar Duhul Sfânt S-a pogorât la Cincizecime.

[7] „Pascebat oves Jethro soceri sui sacerdotis Madian…”.

[8] Evident că nu, dacă ne referim la Înger ca la una dintre creaturile spirituale ale Domnului.

[9] Ai evreilor.

[10] Adică închipuia sau Îl reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu. Îngerul apărea ca un mesager al Domnului Însuși, dar prin el se manifesta voința și puterea Fiului lui Dumnezeu Însuși.

[11] Ceva din firea unei creaturi slujitoare lui Dumnezeu, adică din firea Sfinților Îngeri. Dar nu asumat în sensul unei asumări definitive în ipostasul Fiului lui Dumnezeu, așa cum se va întâmpla când Își va asuma firea umană.

Adică Domnul a împrumutat ceva oarecare [aliquid] din înfățișarea și comportamentul îngeresc.

[12] Se folosește verbul ederentur, de la edo,-ere = a mânca, a devora, a consuma, pentru că Sfântul Augustin vrea să sublinieze calitatea palpabilă a auzului. Urechea Sfântului Moise nu doar a auzit, ci a mâncat/ a devorat cuvintele, care au fost strigate din gura Domnului sau a Îngerului Său.

[13] Îngerii nu sunt trupești, la fel ca oamenii, nu au trup material. Totuși, ei au trupuri spirituale și, prin firea lor creată, sunt în măsură să se manifeste înaintea oamenilor, astfel încât să se adreseze percepțiilor umane, simțurilor trupești și duhovnicești deopotrivă. În timp ce Dumnezeu e cu adevărat fire imaterială sau ființă mai presus de ființă. De aceea, spune Sfântul Augustin, se poate crede că Dumnezeu Și-a asumat aici, momentan, anumite însușiri îngerești, în această vedere dumnezeiască prin care i S-a revelat Sfântului Moise.

[14] Aceiași eretici.

[15] Iar nu o persoană a Sfintei Treimi.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno