Sfanta Mucenita Cecilia in mozaic

Mozaicul de față e din Biserica Sfânta Cecilia în Trastevere, Roma, înfățișându-i pe Sfântul Apostol Petru, pe Sfântul Mucenic Valerian, soțul Sfintei Cecilia și pe Sfânta Muceniță Cecilia, astăzi pomenită.

Iubiții mei,

e lucru foarte bun să iubim fecioria!

Maica lui Dumnezeu, în al cărei praznic suntem, este expresia cea mai înaltă a fecioriei și a maternității deopotrivă.

Dar trebuie să iubim fecioria și înainte de căsătorie…și după căsătorie.

Sau și la tinerețe și la maturitate și la bătrânețe.

Pentru că fecioria înseamnă să iubești curăția, să te umpli de curăția harului dumnezeiesc, să fii atent întru toate…să fii loial întru toate.

Și poți să fii loial lui Dumnezeu și căsătorit și necăsătorit, și mirean și monah…și dacă faci copii și dacă nu faci…și dacă ai mai multe sau mai puține cunoștințe teologice.

Pentru că loialitatea/ credincioșia față de Dumnezeu constă în faptul de a nu dori să fim cu altcineva…decât cu El.

De aceea, a desfrâna nu înseamnă doar a pofti la un altul în mod sexual sau a te culca cu cineva ci înseamnă toată călcarea de poruncă a lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu ne vrea într-un fel, ne vrea adică plini de har, cu totul ai Lui, și orice cădere a noastră, orice păcătuire a noastră…e o rupere a relației cu El…o alipire de altcineva..adică o desfrânare.

Și dacă orice păcat înseamnă o desfrânare, adică o ieșire din relația cu El, o uitare, o întoarcere a spatelui lui Dumnezeu, de aici înțelegem că viața noastră în credință înseamnă modul în care ne situăm noi, în interiorul nostru, clipă de clipă, față de Dumnezeul nostru.

Și am început cu fecioria…pentru că Sfânta Cecilia, astăzi pomenită, trăitoare în secolul al 3-lea, la Roma, era o fecioară. O fecioară care a crezut în Hristos…„rănindu-se cu dragostea inimii către Dânsul, a pus în mintea sa ca să nu se mărite; ci curată să-şi păzească fecioria, închinând-o Mirelui Hristos Dumnezeu”.

Însă părinții ei au logodit-o, fără voia ei, cu Valerian…viitorul Sfântul Mucenic Valerian.

În ziua nunții, când muzica era în toi, Sfânta Cecilia se ruga ca Domnul să-i păzească fecioria. Și când mirele a intrat la mireasa lui, în noaptea nunții…ea i-a spus că e păzită de Îngerul Domnului și că, dacă va încerca să se culce cu ea, acela, Îngerul, îl va omorî.

Însă mirele, Sfântul Valerian…încă păgân, în loc să o considere pe soția lui „o nebună”…are o cerere surprinzătoare: vrea să îl vadă și el pe Înger.

Soția lui, Cecilia, îi spune că trebuie să fie botezat de Episcopul Romei, de Sfântul Papă Urban I (222-230). Din sursa de aici aflăm că martirizarea ei s-a făcut pe la anul 230. Astfel, martiriul ei coincide cu ultimul an de episcopat al Sfântului Urban.

Cecilia îl trimite pe Valerian la Sfântul Papă Urban…care „se ascundea dinaintea chinuitorilor prin morminte, prin peşteri şi prin casele săracilor”.

De ce? Era în funcție persecuția religioasă împotriva creștinilor, promovată de împăratul roman Alexander Severus.

Sfântul Urban îl catehizează și îl botează pe Sfântul Valerian.

Iar când Sfântul Valerian se întoarce acasă, proaspăt botezat…„a aflat pe fecioară [pe Sfânta Cecilia, soția lui] în casă, rugându-se, şi a văzut Îngerul stând lângă dânsa cu mare strălucire şi frumuseţe nepovestită, ţinând în mâinile sale două cununi împletite din trandafiri roşii şi din crini albi, care împrăştiau bună mireasmă. O cunună a pus-o pe capul fecioarei, iar cealaltă pe capul lui Valerian, zicând: „Păziţi-vă cununile acestea cu inimă curată şi cu trup neîntinat, căci din Raiul lui Dumnezeu vi le-am adus şi au puterea aceasta, că niciodată nu se veştejesc, nici îşi pierd buna mireasmă; şi nimeni nu poate să le vadă, fără numai cel ce iubeşte curăţia ca şi voi. Iar tu Valerian, de vreme ce te-ai învoit la sfatul curăţiei, pentru aceea m-a trimis Dumnezeu ca să mă arăt ţie, ca să primeşti orice vei cere de la El””.

Adică Dumnezeu nu a socotit „o pierdere de timp” cererea lui Valerian, aceea de a vedea un Înger…ci, mai mult decât atât, a trimis un Înger care le-a vorbit și care le-a confirmat, în mod extatic, existența Împărăției lui Dumnezeu, prin darurile oferite dar și ce bunătate imensă e fecioria după Dumnezeu.

După Botez…vedere extatică…

Pentru că avea nevoie de confirmări dumnezeiești pentru a trăi dumnezeiește cu soția lui cea sfântă.

Însă Sfântul Valerian nu a cerut de la Dumnezeu, prin Înger, ceva pentru sine…ci s-a gândit…la fratele lui de sânge, la Tivurtie, și el pomenit azi, pentru că și el e Sfântul Mucenic al Domnului. I-a spus că vrea ca și Tivurtie să fie creștin.

Iar Tivurtie, când a venit pe la Sfânta noastră familie, pe la Valerian și Cecilia…le-a spus: „am mirosit aici o bună mireasmă de trandafiri şi de crini”.

Pentru că era chemat de Dumnezeu la credință…

Și când Dumnezeu cheamă…și tu ai sufletul copt pentru primirea Lui…atunci Îl simți pe cel nevăzut…care te cheamă, prin harul Său, la El.

Și vrea și Tivurtie să îl vadă pe Înger! Cecilia îl catehizează, el crede și e botezat tot de Sfântul Urban. Iar „după Botez s-a învrednicit Sfântul Tivurtie de atâta dar încât adesea vedea pe Sfinţii Îngeri şi vorbea cu dânşii, şi toate cele ce le cerea de la Dumnezeu, le primea. Şi multe minuni făcea, împreună cu fratele său [Valerian], tămăduind pe cei bolnavi, şi îşi împărţea averile sale creştinilor săraci, orfanilor şi văduvelor. Pe cei de prin închisori îi răscumpăra şi îngropa trupurile Sfinţilor Mucenici cu cinste, care, pe vremea aceea erau omorâţi pentru Hristos”.

Adică creștinii, când sunt creștini…adică atunci când sunt conștienți de ceea ce sunt…se văd de o poștă

Creștinii fac lucruri palpabile, pentru că iubirea lor pentru Dumnezeu și pentru oameni se manifestă cu multă dăruire, cu mult dinamism.

Însă eparhul cetății îi chestionează pe cei doi binefăcători ai oamenilor…și pentru că își mărturisesc credința…sunt bătuți.

Hotărăște martirizarea celor doi frați, a lui Valerian și a lui Tivurtie, iar eparhul/ guvernatorul, Almah, îl trimite pe omul lui de încredere, pe Maxim, ca să îi omoare.

Ajunge Maxim la locul de execuție…iar lui, Sfântul Tivurtie îi spune: „trupul [nostru, al oamenilor], după moarte, se preface în ţărână, dar, ca pasărea ce se cheamă „finix”, va învia când va veni vremea; iar sufletul, de va fi sfânt şi drept, îndată se va duce în bunătăţile Raiului şi acolo, petrecând întru bucurie, aşteaptă învierea” universală a morților.

Iar Maxim, viitorul Sfânt Mucenic Maxim…îi ia în casa lui pe cei doi Sfinți…pentru că vrea și el viață veșnică împreună cu Dumnezeu.

Însă prin Sfinții lui Dumnezeu nu a crezut numai Maxim…ci și toată casa lui…și mulți dintre ostașii lui. Sfânta Cecilia, noaptea, a venit cu preoți și i-au botezat pe toți cei care au crezut, „petrecând toată noaptea în rugăciune şi în vorbire despre viaţa cea veşnică”.

Și încurajați de Sfânta Cecilia, toți cei care au crezut, l-au mărturisit pe Hristos în priveliște, în fața oamenilor…și nu au dorit să aducă tămâiere lui Zeus.

Iar, pe când le tăiau capetele Sfinților Mucenici…Sfântul Mucenic Maxim a mărturisit vedenia pe care o avea, acum, înaintea martirizării: „„Iată, văd pe Îngerii lui Dumnezeu strălucind ca soarele, care, scoţând din trupuri sufletele Mucenicilor celor tăiaţi, ca pe nişte fecioare preafrumoase din cămară, le ridică cu mare slavă către ceruri”. Acestea zicând, unii din necredincioşi au crezut în Hristos”.

Pentru că mărturiile Sfinților Mucenici erau cu putere duhovnicească, pline de putere harică…și veneau din vedenii și din răbdarea, în fața tuturor, a celor mai cumplite chinuri.

Sfântul Mucenic Maxim a fost bătut cu vergi până a murit.

Iar Sfânta Cecilia, fecioara Domnului, care, după nume înseamnă „oarbă”…pentru că nu avea ochi decât pentru Dumnezeu…și-a îngropat soțul, cumnatul și pe Maxim, cel care a dorit veșnicia lui Dumnezeu, adică pe 3 Sfinți Mucenici ai Domnului.

I-a îngropat pe Mucenicii Domnului…și Sfânta Cecilia a împărțit toate ale lor.

Tocmai de aceea, pentru că a dat totul la săraci, au venit oameni care să o ducă la judecată.

Însă Sfânta Cecilia i-a convins pe cei trimiși să o prindă…și pe mulți alții…să creadă în Hristos. Astfel Sfântul Urban botează încă aproximativ 400 de persoane, bărbați și femei, convertiți la dreapta credință din cauza Ceciliei.

Adică creștinii nu stau degeaba, nu șomează…ci sunt vii în societatea unde trăiesc, sunt lumini frumoase, sunt oameni care dinamizează lumea. Care o schimbă. Care nu o lasă indiferentă.

Sfânta Cecilia e judecată în mod nedrept…și aruncată într-un cuptor aprins.

Stă în foc…3 zile și 3 nopți…în mod dumnezeiește.

Stă în cuptorul aprins…care nu o mistuia…ci o răcorea, pentru că era acoperită de slava Domnului, cea care ne curățește și ne sfințește pe toți.

Și același Almah, guvernatorul provinciei, trimite pe cineva să o moare cu sabia…pe când ea stătea în cuptorul aprins, de 3 zile!

Ce nebun face un astfel de lucru?

Ce om greu la inimă…și neom, se poate atinge de un astfel de om minunat al lui Dumnezeu…după ce vede pe cineva stând în foc 3 zile și 3 nopți?

Și uite că e posibil!

E posibil să fii foarte bădăran în relația ta cu oamenii și cu Dumnezeu.

Trimisul, un alt bădăran, vine…și o lovește de trei ori cu sabia în gât…și nu îi poate tăia capul…O lasă acolo…în foc…și pleacă…

Nu era din cauza sabiei!

Sabia…lui, cu siguranță, era ascuțită, era în bună funcțiune, pentru că era ostaș…și nu copil, care se joacă cu sabie de lemn!

Însă tot harul lui Dumnezeu a făcut gâtul mai tare ca sabia…după ce făcuse focul mai slab decât Mucenița Domnului.

Sfânta Cecilia, ne spune Viața sa în română, din chinurile ei…a curs sânge, pe care creștinii l-au adunat „cu burete şi cu pânză”, a mai trăit încă 3 zile după ce a fost lovită cu sabia…„grăind cu bună pricepere şi întărind pe credincioşi în credinţă. Apoi, rugându-se, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu şi a fost îngropată cu cinste”.

Adică nu mor caii…când vor câinii…după cum nici Mucenicii, când vor persecutorii…ci când vrea Domnul.

Sfintele sale Moaște, ca și ale soțului ei, ale Sfântului Mucenic Valerian sunt păstrate în cripta de aici, închinată ei.

cripta Sf. Mucenici Cecilia si Valerian

Și ea e cinstită ca Sfântă Muceniță și de ortodocși și de romano-catolici și de anglicani și de greco-catolici.

Romano-catolicii o socotesc „Patroana Sfinților Muzicieni și a muzicii bisericești” și o portretizează în acest fel.

Două Sfinte Icoane ale ei. Una aici, alta aici.

st-cecilia 1
st.cecilia 2

Ce rezultă însă dintr-o astfel de fulminantă și iradiantă existență?

Că atunci când ai o încredere mare în Dumnezeu…o ai pe baza curăției tale și a experiențelor tale mistice.

Și că nu poți să propovăduiești altora ceea ce tu însuți nu ai experimentat, nu ai trăit.

Viața ei și a lor…martirizarea lor patru și a tuturor celorlalți ne arată că erau stabili în credința lor, că nu se temeau de nimic, că trăiau curat și cuviincios…dar erau tranșanți în iubirea lor.

Extremiștii noștri de azi pot învăța de la Sfânta Cecilia acest lucru semnificativ: că trebuie să fii tranșant în iubirea ta pentru Dumnezeu, atunci când e timpul…dar nu tranșant în cuvânt tot timpul.

Pentru că vorba noastră trebuie să cheme la credință, să convingă, să bucure, să încălzească inima, să o dinamizeze spre virtuți…și nu spre proteste și spre pierderea timpului.

Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Tale Mucenițe Cecilia și ale tuturor Sfinților Tăi, dă-ne să ne întărim în credință și în evlavie, în cumsecădenie față de toți oamenii!

Pentru ca să convingem făcând, să convingem iubind, să convingem inspirând pe oameni la toată bucuria și fapta credinței. Amin!

Did you like this? Share it: