Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 22 noiembrie, 2013

Marius Ianuș: de la hârtie igienică la 666

Cum a ajuns fracturismul, scris pe hârtie igienică…un extremism ortodox?

Cum a ajuns Marius Ianuș, mai pe scurt, de la un poet interesant, care îi înjura pe toți…la un creștin lamentabil, de râsul curcilor, încât să ceară ștergerea ISBN-ului, pentru că ar conține 666?

Dacă Ștefan Baștovoi s-a lăsat de artă…pentru ca să devină ieromonahul Savatie Baștovoi…și după atâta ratare teologică…s-a întors tot la romane…Marius Ianuș s-a ratat și ca poet și ca gânditor și ca ortodox…sărind din hârtie igienică…în extremismul cel mai jalnic.

Ce au fracturiștii…de toți se aruncă cu capul în zid?

De ce nu le place munca, dialogul, normalitatea?

De unde tendința lor continuă de a pendula între extreme?

Poate ne ajută unul dintre fracturiști, că lista e lungă

Urmele lui Dumnezeu pe pământ

„Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său; dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi” (Ps. 84, 11-14, Biblia 1988).

Este o profeție a întrupării și a nașterii Domnului din Preacurata Fecioară.

În ipostasul Său, Fiul lui Dumnezeu a unit firea Sa dumnezeiască, veșnică, cu firea umană asumată: mila cu adevărul, dreptatea cu pacea.

În LXX, ceea ce s-a tradus mai sus cu a privit („dreptatea din cer a privit”) este, de fapt, verbul diechipsen (un verb compus, de la dia-chipto). Și care se traduce prin: S-a plecat și S-a strecurat/ S-a furișat.

Pentru că Dumnezeu S-a micșorat pe Sine ca să încapă în locașul strâmt al trupului, în care S-a strecurat, și în pântecele Maicii Sale.

S-a furișat în trup, delicat și discret, tainic, fără ca lumea să Îl simtă, doar Preasfânta Fecioară știind taina.

Firea umană a luat-o din Preacurata Sa Maică, care este: rodul cel mai sfânt al acestui pământ.

În ea, omul zidit din pământ, a rodit desăvârșit.

Iar Cel ce Se naște din ea, Domnul, va pune pe cale paşii Săi.

M-a uimit insistența psalmilor asupra pașilor Săi.

Pașii Săi în lume sunt importanți pentru noi.

Căile pe care le-a bătut pentru noi…

Cel ce este Calea merge alături de oameni pe cale.

Psalmii vor să arate mai dinainte, să profețească faptul că Dumnezeu Însuși „va pune pe cale pașii Săi”.

Adică va călători…ca oamenii.

Va merge cu picioare omenești.

Adică: Dumnezeu Se va face om, asumând toate cele caracteristice omului, în afară de păcat.

Pe Cel despre Care nu știm cum „umbla prin Rai, în răcoarea serii” (Fac. 3, 8), Îl vor vedea oamenii mergând cu pași omenești, spunea Sfântul Proroc David.

Pe calea vieții omenești, pe care mergem fiecare dintre noi, va merge și El.

„Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul” (Ps. 109, 7).

Va înălța capul doar pentru că va bea apă din pârâu?

Da, pentru că S-a smerit…ca să meargă pe drum și să înseteze…ca un om oarecare.

Izvorul Vieții „din pârâu pe cale va bea”.

Cu alte cuvinte: fiți atenți, că va fi de nerecunoscut Cel despre Care ați auzit că topește munții și face pământul de se cutremură.

Fiți atenți, că Domnul va veni în modul cel mai neașteptat cu putință.

Însă oamenii nu așteptau…Pacea…care să se sărute cu Dreptatea

Ei așteptau războiul…ca și astăzi…

Așteptau „un mesia” după chipul lor, băutor de sânge, care să îi conducă într-o răscoală împotriva romanilor…sau a Uniunii Europene a vremii lor…

Deși li se spusese că Mesia din pârâu pe cale va bea.

Adică va fi atât de blând și de sărac și de…neînarmat…că adesea nu se va găsi nici cine să îi dea apă să bea, din fântână săpată de om.

Dar poporul „dreptcredincios”, care își iubea mult Părinții și știa foarte bine Scripturile lor, a zis: Răstignește-L!

De ce?

Pentru că, „dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul” (In. 11, 48).

Iubirea de neam te poate face să-L răstignești și pe Dumnezeu, la o adică…

Pentru că Îl iubești foarte mult pe Dumnezeu și vrei să nu se piardă credința Părinților cea dreaptă…de aceea Îl răstignești pe Dumnezeu.

Ceva nu rimează, totuși…

Și tot în aceleași vremuri, în care propovăduia Hristos, și în care unii visau cum o să taie niște gâturi de romani…alții, „mai sfinți”, fugeau în pustie.

Se făceau sihaștri…și duceau o viață aspră, departe de lume…în timp ce Dumnezeu umbla în lume.

Dar au rămas în istorie ca sectanți și se numesc esenieni. Și ei Îl așteptau pe Mesia tot după capul lor: să îi scape de păgâni și să instaureze imediat Împărăția lui Dumnezeu.

Iar alții, chiar dacă nu fugeau în pustie, tot erau foarte sfinți…fiindcă ziceau, la adresa Lui: „Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Mt. 11, 19; Lc. 7, 34).

Va pune pe cale paşii Săi  și din pârâu pe cale va bea: unora nu le-a venit să creadă și au considerat că ei Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu decât…spune El!

Predică la pomenirea Sfântului Ierarh Amfilohios al Iconiului [23 noiembrie 2013]

Sfântul Amfilohios al Iconiului

Iubiții mei,

în Viața sa în română, scrisă pe scurt, nu apare nicio dată istorică…și numele său este Amfilohie, Episcopul Iconiei.

În Viața sa pe scurt, în limba greacă, el este cunoscut sub forma din titlu: Aghios Amfilohios, Episcopos Iconiu. Și găsim amănuntul că a devenit episcop de Iconiu în anul 344 d. Hr. Adică trăitor în secolul al 4-lea…

A fost participant la al II-lea Sinod Ecumenic, de la Constantinopol, din 381, și a adormit în pace în anul 394 d. Hr.

Adică, potrivit datelor din această sursă, rezultă că a fost episcop…timp de 50 de ani de zile…și la Sinodul II Ecumenic a fost pe când avea 37 de ani de episcopat.

Din sursa de aici rezultă că Sfântul Amfilohios a fost fiul unei familii distinse din Capadocia. Tatăl său era avocat eminent iar mama sa, Livia, se remarca prin blândețea și înțelepciunea ei.

Se pare că ar fi fost văr cu Sfântul Grigorie Teologul…a învățat Dreptul cu Libanios și apoi a practicat avocatura la Constantinopol.

S-a retras însă din viața publică a capitalei, a devenit un om religios alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, l-a cunoscut pe Sfântul Vasile cel Mare…și ni se propune anul 374, ca an când a ajuns Episcop de Iconiu.

Dacă Wikipedia ne propune ca an al episcopatului, anul 374…ca an al morții ne propune un an între 394-403. Astfel ar fi vorba de 20 de ani (cel mai puțin) sau de 29 de ani de episcopat (cel mai mult).

Tot din această sursă aflăm că l-a însoțit pe Sfântul Grigorie Teologul la Sinodul II și că aici l-a întâlnit pe  Sfântul Ieronimos.

Din Viața în română însă, aflăm că Sfântul Amfilohie a fost monah și că s-a nevoit într-o peșteră 40 de ani de zile.  Asta contrazice datele aflate până acum.

Însă fiind în peșteră…și murind Episcopul Iconiului, el a fost chemat, în mod extatic, de Îngerul Domnului la treapta episcopală.

În trei nopți la rând, Îngerul Domnului l-a chemat la episcopat. A treia noapte, după a treia vedenie, „degrabă sculându-se, s-a înfricoşat şi a zis: „Dacă eşti Îngerul lui Dumnezeu să stăm amândoi la rugăciune!”. Şi plecându-şi Amfilohie capul, a început a cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul şi pământul de slava Lui! Şi cânta şi Îngerul Domnului cu dânsul”.

Vedenia a continuat…și el a fost încredințat de faptul că această chemare întreită și vedenia ce i-a urmat ei a fost de la Dumnezeu.

A doua zi l-au întâmpinat 7 episcopi, care veniseră să-l hirotonească pe noul episcop al Iconiului.

El și-a mărturisit identitatea în fața lor și le-a spus vedenia avută și cum a fost hirotonit de către Sfinții Îngeri în vedenie.

Ce a urmat însă…„îi smintește” pe cei care știu cum se fac hirotoniile: „a început Sfântul a le spune cum, în acea noapte, a fost hirotonit de Îngeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte şi proslăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonire minunată şi n-au îndrăznit să mai hirotonească a doua oară pe Sfântul Amfilohie. Ci, cu frică plecându-se lui şi cu dragoste sărutându-l, l-au pus pe el în scaun [în scaunul episcopal, considerându-l episcop cu hirotonie validă n.n.], în vremea împărăţiei lui Valentinian şi Valens”.

De ce însă acești Episcopi Dumnezeiești, auzind ce s-a petrecut, nu au mai dorit să îl hirotonească?

Pentru că ei știau esența hirotoniei: aceea de a fi chemat de Dumnezeu și umplut de harul preoției Sale, pentru a sluji, cu îndrăzneală, cele ale Lui.

Ei știau că nimeni nu poate lua preoția cu forța de la Dumnezeu, dar că, cel în care Dumnezeu binevoiește…și cu care vrea El să facă lucruri mari…atunci face spre minunarea tutor.

Multă duhovnicie și delicatețe și frică de Dumnezeu în acești Episcopi Sfinți!

Au decis cu luminare de la Dumnezeu…pentru că aveau minte înaltă, văzătoare…și au înțeles voia lui Dumnezeu din puține cuvinte…pline de fapte dumnezeiești.

Din aceeași sursă românească, aflăm că Sfântul Amfilohie a trăit „ani îndelungați…până în vremea împăratului Teodosie cel Mare şi a fiilor lui”, a scris împotriva ereticilor Arie, Eunomiu și Macedonie și a adormit în pace.

Întorcându-ne la această sursă…din ea aflăm că a luptat și împotriva mesalienilor…dar că, din nefericire, o mare parte din operele Sfântului Amfilohios s-au pierdut.

Opera sa, din PG, o găsim în vol. 39, col. 9-130.

Se începe cu Viața sa, de la col. 13…și PG confirmă viața sa pe care o avem în română dar e mult mai mare decât ce avem noi în română. În română e doar începutul vieții din PG.

În PG viața sa se termină în col. 26. Din col. 26 încep diverse fragmente din opera sa grupate  sub titlul: Veterum testimonia [Mărturii vechi]. Din col. 35 încep cuvântările și omiliile sale, prima fiind la Nașterea Domnului.

Traducătorii ortodocși, mai pe scurt, au ce să traducă dacă vor…

Și, la fel, și creștinii au ce să facă: să învețe limbi străine pentru ca să îi citească și să-i traducă pe Sfinții Părinți.

la laude și la revendicat din Sfinți nu ne întrece nimeni. Doar la lucruri practice

A treia predică a sa, din PG, începe în col. 59 și e dedicată Sfântului Lazăr, cel a 4-a zi înviat din morți. A 5-a e în Sâmbăta Mare și începe în col. 89. De la col. 93 începe o epistolă sinodală a sa. Cugetări și fragmente [Sententiae et excerpta] ale sale: din col. 97.

De aceea, ca să nu mai așteptați după teologi…învățați limba greacă veche…și le traduceți dumneavoastră înaintea lor!

De la col. 119 începe o cuvântare, în care, mai întâi se citează din In. 7, 16.

În col. 131, după această ultimă cuvântare a Sfântului Amfilohios,  începe opera lui Didim cel Orb.

Așadar, iubiți confrați, care doriți și mai binele pe fiecare zi, avem Sfinți mulți și grei, care așteaptă să-i traducem, să-i tâlcuim, să le continuăm teologia și viața!

Martin Luther a dat cu barda în realitatea „eclesială” desfigurată de romano-catolicism…și „a decretat” prostește, că nu mai avem nevoie de Biserică, de Sfintele Taine, de Sfânta Tradiție, de Sfinți, de Sfintele Moaște, de Sfintele Icoane, de Sfânta Cruce…ci doar de Scriptură și de Dumnezeu.

De aceea, Scriptura, singură, ca pomul în deșert, fără lumea în care ea s-a născut, adică fără Biserică și fără interpreții ei, Sfinții, poate fi întoarsă pe toate fețele și răstălmăcită…iar Dumnezeu, Dumnezeul revelației…a fost înlocuit cu dumnezeul protestantismului, de un dumnezeu „pe măsura” omului…și care, inevitabil, e de un exclusivism inexplicabil.

În comparație cu Martin, monah augustinian, care a renunțat la monahism…pentru viața de familie…și căruia, se pare, nu i-a prea plăcut cititul…dacă din toată biblioteca Bisericii el a ales doar Scriptura…noi avem de citit mult, foarte mult pe lângă Scriptură.

Avem de citit tone de Sfinți Părinți, de mărturii teologice, de date despre cultul nostru, despre istoria Bisericii…și, în același timp, trebuie să mai și mergem la Biserică, să facem multe slujbe, avem multe posturi, o luptă pe viață și pe moarte cu demonii și cu patimile…dar și de înțeles și de ajutat lumea în care trăim…care e așa cum e…și nu cum ne-am fi dorit noi.

Adică ortodocșii au multă muncă, prea multă…pentru că viața lor e divino-umană și nu filosofică, politică, economică sau culturală.

De aceea a sta…a dormita…înseamnă a pierde timpul.

Iar noi, oamenii Bisericii, oricare am fi noi…n-avem timp de pierdut…pentru că vremea e să ne trezim…și să Îl slujim pe Domnul în fiecare chip al Său.

Dacă ne rugăm pentru oameni, dacă îi povățuim, dacă le suntem aproape…dacă facem lucruri pentru ei…facem lucruri pentru Dumnezeu și pentru noi și pentru toată lumea.

Să facem așadar lucruri frumoase în viața noastră și a tuturor!

Să facem lucruri de care să nu ne rușinăm în veci. Amin!

Happy Friday

  • La unii e „neagră”. La mine e „bucuroasă” vinerea! E cu mântuire, cu pace, cu rugăciune, cu aprofundări teologice.
  • Însă e „neagră” la unii…pentru că afluxul de cumpărători e năucitor. Problema mea nu e formată din reduceri, cozi, aplicații online la produse…ci din calitatea produselor. Cât durează ele…dacă garanția e doar un an? Maxim doi
  • Mi-au plăcut confesiunile lui Vlad Ciobanu. Mai ales: „nu vreau să fiu spectatorul propriilor mele convingeri”. Și dacă nu vrei doar să privești…acționezi în sensul ca ele să devină realitate.
  • Flori Bălănescu ne dă detalii scrise și vizuale despre omagierea lui Paul Goma de la Chișinău. De acum două zile. Dar fără file audio sau video. Păcat! O astfel de manifestare trebuia redată integral…pentru ca mesajul să facă pui în  mod continuu.
  • Claudiu Târziu îl omagiază pe Răzvan Bucuroiu la împlinirea a 50 de ani. La fel face și Răzvan Codrescu.
  • Mormântul PFP Pavle ale Serbiei. S-au împlinit 4 ani de la adormirea sa.
  • Mama lu’ Ariel a primit multe mesaje, deodată, pe telefon. De ziua ei. De ce? Pentru că fiul ei…i-a dat numărul pe Facebook…ca cititorii să o sune de ziua ei.
  • Numai că trebuie să ai minte frumoasă…ca să faci surprize frumoase.
  • Oamenii au îndurat frigul ore în șir pentru a-și putea achiziționa un produs la un preț mai mic decât ar fi costat în mod normal”.
  • Sexul…și viitorul pensiei alimentare.
  • Neolegionarii se simt amenințați: „Ne adresăm tuturor celor care au cunoscut Mişcarea Legionară şi au respect pentru jertfele date de legionari pentru dreptatea şi libertatea neamului românesc; tuturor celor indignaţi de abuzivul proiect de lege iniţiat de Crin Antonescu, prin care urmează să fie interzise prin lege manifestările şi organizaţiile cu caracter legionar; tuturor celor ce cred în democrație, în libertatea de exprimare şi în drepturile fundamentale ale omului”.
  • „ răul, în forme mărunte iniţial, capătă rădăcini, se perpetuează. Nepăsarea riscă să devină endemică”.

Editorii sunt mână în mână cu oculiștii

În timp ce Wordul e folosit de tot mai mulți și el se poate mări la cât ai tu dioptriile…editurile românești micșorează fonturile cărților din rațiuni financiare.

Dar dacă micșorezi fontul pe foaie…cititorii de cursă lungă, adică cei care au început cititul din școala primară…și au ochii mai slăbiți, mai obosiți, mai orbi…nu vor mai citi cărțile cu font 11 și subsol 9, pe care tu le tipărești…pentru că își distrug vederea. Ci vor căuta cărțile electronice, cu font cât vor ei, pentru ca să citească.

Așa că editurile românești își taie craca de sub vânzări și pe vremuri de criză financiară în loc să fie deștepte.

Și editurilor românești din România dar și din străinezia, le vând acum, pe gratis, o idee profitabilă.

Și anume să facă tirajul unei cărți pe grupe de vizualizare.

Spre exemplu: cartea are tirajul de 300 de exemplare. Tipăresc 100 de exemplare cu font de 11 și 9 la subsol, fac 100 de exemplare cu font de 10 la subsol și 14  în text și mai fac 100 de exemplare cu subsol de 12 și supra de 16. Le pun pe toate în stand pe grupe de vizualizare…și veți vedea cine cumpără și cum cumpără cartea în funcție de fonturi, adică de vizualizare.

Și pariul meu cu dumneavoastră, domnilor și doamnelor editori de carte în foaie, e acesta: cititorii serioși vor căuta pe cele cu font mare…și cele cu font mic, care sunt pentru începători, pentru ăștia cu ochii buni, vor sta acolo, pe raft…

Și mă mir că nu v-a venit, la niciunul, ideea aceasta mai înainte…atâta timp cât ați fost, unii dintre dumneavoastră, foarte aproape de ea.

Pentru că ați ajuns la ideea că o carte mai mică e bună…pentru că se strecoară în buzunar, că un acatist ultra-mic e bun pentru că se pune în portofel…iar cartea barosană, mare, e bună să fie tipărită magnific, pentru că e de bibliotecă.

Dar de ce nu v-ați gândit și la font, adică la modul citirii? Adică de ce editați fără finalitate practică? Cine citește cartea cu font mic…dacă ea e de specialitate? O citește studentul sau avansatul, doctorul, profesorul?

Așa că…cine va fi primul care va revoluționa cititul în foaie, prin tipărirea tirajului cu fonturi diferențiate, pe categorii de cititori cu probleme vizuale?

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén