Urmele lui Dumnezeu pe pământ

„Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său; dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi” (Ps. 84, 11-14, Biblia 1988).

Este o profeție a întrupării și a nașterii Domnului din Preacurata Fecioară.

În ipostasul Său, Fiul lui Dumnezeu a unit firea Sa dumnezeiască, veșnică, cu firea umană asumată: mila cu adevărul, dreptatea cu pacea.

În LXX, ceea ce s-a tradus mai sus cu a privit („dreptatea din cer a privit”) este, de fapt, verbul diechipsen (un verb compus, de la dia-chipto). Și care se traduce prin: S-a plecat și S-a strecurat/ S-a furișat.

Pentru că Dumnezeu S-a micșorat pe Sine ca să încapă în locașul strâmt al trupului, în care S-a strecurat, și în pântecele Maicii Sale.

S-a furișat în trup, delicat și discret, tainic, fără ca lumea să Îl simtă, doar Preasfânta Fecioară știind taina.

Firea umană a luat-o din Preacurata Sa Maică, care este: rodul cel mai sfânt al acestui pământ.

În ea, omul zidit din pământ, a rodit desăvârșit.

Iar Cel ce Se naște din ea, Domnul, va pune pe cale paşii Săi.

M-a uimit insistența psalmilor asupra pașilor Săi.

Pașii Săi în lume sunt importanți pentru noi.

Căile pe care le-a bătut pentru noi…

Cel ce este Calea merge alături de oameni pe cale.

Psalmii vor să arate mai dinainte, să profețească faptul că Dumnezeu Însuși „va pune pe cale pașii Săi”.

Adică va călători…ca oamenii.

Va merge cu picioare omenești.

Adică: Dumnezeu Se va face om, asumând toate cele caracteristice omului, în afară de păcat.

Pe Cel despre Care nu știm cum „umbla prin Rai, în răcoarea serii” (Fac. 3, 8), Îl vor vedea oamenii mergând cu pași omenești, spunea Sfântul Proroc David.

Pe calea vieții omenești, pe care mergem fiecare dintre noi, va merge și El.

„Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul” (Ps. 109, 7).

Va înălța capul doar pentru că va bea apă din pârâu?

Da, pentru că S-a smerit…ca să meargă pe drum și să înseteze…ca un om oarecare.

Izvorul Vieții „din pârâu pe cale va bea”.

Cu alte cuvinte: fiți atenți, că va fi de nerecunoscut Cel despre Care ați auzit că topește munții și face pământul de se cutremură.

Fiți atenți, că Domnul va veni în modul cel mai neașteptat cu putință.

Însă oamenii nu așteptau…Pacea…care să se sărute cu Dreptatea…

Ei așteptau războiul…ca și astăzi…

Așteptau „un mesia” după chipul lor, băutor de sânge, care să îi conducă într-o răscoală împotriva romanilor…sau a Uniunii Europene a vremii lor…

Deși li se spusese că Mesia din pârâu pe cale va bea.

Adică va fi atât de blând și de sărac și de…neînarmat…că adesea nu se va găsi nici cine să îi dea apă să bea, din fântână săpată de om.

Dar poporul „dreptcredincios”, care își iubea mult Părinții și știa foarte bine Scripturile lor, a zis: Răstignește-L!

De ce?

Pentru că, „dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul” (In. 11, 48).

Iubirea de neam te poate face să-L răstignești și pe Dumnezeu, la o adică…

Pentru că Îl iubești foarte mult pe Dumnezeu și vrei să nu se piardă credința Părinților cea dreaptă…de aceea Îl răstignești pe Dumnezeu.

Ceva nu rimează, totuși…

Și tot în aceleași vremuri, în care propovăduia Hristos, și în care unii visau cum o să taie niște gâturi de romani…alții, „mai sfinți”, fugeau în pustie.

Se făceau sihaștri…și duceau o viață aspră, departe de lume…în timp ce Dumnezeu umbla în lume.

Dar au rămas în istorie ca sectanți și se numesc esenieni. Și ei Îl așteptau pe Mesia tot după capul lor: să îi scape de păgâni și să instaureze imediat Împărăția lui Dumnezeu.

Iar alții, chiar dacă nu fugeau în pustie, tot erau foarte sfinți…fiindcă ziceau, la adresa Lui: „Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Mt. 11, 19; Lc. 7, 34).

Va pune pe cale paşii Săi  și din pârâu pe cale va bea: unora nu le-a venit să creadă și au considerat că ei Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu decât…spune El!