Iubiții mei,
în limba greacă, după cum se vede în Sfânta sa Icoană, numele său e Mercurios.
Și a trăit în secolul al III-lea d. Hr., fiind martirizat la vârsta de 25 de ani [Mineiul pe noiembrie, ed. BOR 1927, p. 386], Sfântul Mercurios fiind la înfățișare un bărbat „mare la trup, frumos la față, galben la păr, pe care îl împodobea și fireasca rumeneală [roșeață n.n.], ce strălucea în obrazul lui” [Ibidem].
Tot din Mineiul citat supra aflăm că Sfântul Mercurie a trăit pe vremea împăraților Dechie [Decius] și Valerian [Valerianus] și că s-a născut în anul 255 [Ibidem].
Decius a fost împărat până în 251 iar Valerianus între 253 – 259, confirmându-se așadar informația: a trăit în vremea domniei lui Valerianus.
Sfântul Mercurios era fiul lui Gordian, care era scit de neam. O informație tot din Mineiul citat anterior.
Sursa de aici ne confirmă faptul că tatăl său era de neam scit dar aflăm totodată că tatăl său era și ofițer în armata romană. Tot de aici aflăm că Sfântul Mercurios s-a născut în Cappadocia, numele său prim, pe când era păgân, fiind Filopater, oferindu-ne drept ani ai vieții lui: 224-250.
Numai că datele ultime contrastează foarte mult cu cele din Mineiul românesc, unde ni se spune că în 255 s-a născut.
Părinții Sfântului Mercurie, dimpreună cu el, s-au botezat în urma unei vedenii.
Iar aici se vorbește despre următoarele schimbări de nume ale membrilor familiei sale: tatăl său, Yares, după Botez a devenit Noah [Noe], mama sa a devenit Saphina iar el, Filopater, a devenit Mercurius (în latină).
Urmează și el cariera militară.
Și a venit din Armenia Mare la Roma, în timpul persecuției împotriva creștinilor, și de aceea a fost prins și martirizat.
Primește de la un Înger al Domnului o sabie, cu care ajunge biruitor în război…dar același Înger îi vestește că trebuie să își mărturisească credința, pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu împreună cu Sfinții Lui.
Vedenia îngerească și amintirea tatălui său îl fac să se pocăiască.
E pârât că nu vrea să jertfească zeiței Artemis (zeița vânătorii).
Iar Viața sa în română vorbește de o anchetare a lui de către împăratul Decius, deși, după cum am stabilit mai sus, nu avea cum să fie Decius ci Valerianus.
Împăratului persecutor, Sfântul Mercurie îi spune că el a învins în luptă cu ajutorul lui Hristos și nu cu cel al zeilor.
Pentru că e creștin…Mercurie se leapădă de distincții sale militare.
Împăratul e surprins de gestul său și îl întemnițează.
Însă, în temniță, are din nou o vedenie îngerească, în care Îngerul Domnului îi spune: „Îndrăzneşte, Mercurie, şi nu te teme! Crede în Domnul, pe Care L-ai mărturisit şi Acela te va izbăvi de tot necazul!”.
Pentru că vedeniile dumnezeiești au tocmai darul de a ne întări în credința și în asceza noastră. Ele nu sunt niște „premii” date Sfinților ci niște întăriri efective în răbdare și în viața ortodoxă.
Avem nevoie de ele mai mult decât de aer și de viața noastră. Tocmai de aceea, la momentul în care Dumnezeu știe că avem nevoie de ele, ni le dăruie spre întărirea noastră și a întregii Biserici.
Este judecat pentru credința lui.
Și pentru că îl declară fiu al Satanei pe împărat…Dumnezeiescul Mercurie e tăiat pe trup cu săbii și cu cuțite…având foc dedesubtul lui.
Iar sângele său martiric…spune textul sfânt…atât curgea de mult…încât stingea focul de sub el.
Abia mai respirând…pentru ca să nu moară imediat…e aruncat într-o casă și închis acolo.
Însă „făcându-se noapte, a venit Îngerul Domnului către dânsul şi a zis: „Pace ţie, bunule pătimitor!” şi l-a tămăduit pe el de răni. Iar Sfântul simţind în sine putere, s-a sculat sănătos şi a mulţumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său”.
Și aceasta, pentru că sănătatea e de la Dumnezeu…și El poate vindeca de orice boală și neputință pe cei care Îi slujesc Lui cu dragoste nețărmurită.
De ce Îngerul Domnului tot apare în viața lui Mercurie? Pentru că el are nevoie de Îngerul Lui.
Nu avem de-a face cu un exces de vedenii…ci cu o necesitate pragmatică a ajutorului dumnezeiesc.
Căci așa cum avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu iar și iar, tot la fel avem nevoie și de ajutorul minunat al lui Dumnezeu în misiunea noastră eclesială.
A doua zi, viu și plin de har, Sfântul Mercurie e readus la judecată…iar împăratul consideră că s-a vindecat în mod ocult. Prin vrăji.
El însă mărturisește vindecarea sa de către Hristos…iar pe păgâni îi arată ca pe moștenitorii Iadului.
Motiv pentru care e bătut din nou și ars cu foc.
Însă…în loc de miros de crematoriu…„ieşea bună mireasmă din trupul lui cel ars”.
Rabdă toate muncile fără să schițeze gesturi de durere.
E spânzurat cu capul în jos și de gât i se leagă o piatră…pentru ca să moară strangulat.
După ce stă mult timp astfel…e dezlegat și bătut cu bice cu țepușe de aramă. Pământul s-a înroșit sub el…
Din porunca împăratului e trimis în Cappadocia și e condamnat la tăierea capului. Dar „ajungând el în Cezareea, Domnul S-a arătat Sfântului şi i-a zis: „Mercurie, vino la Mine şi te odihneşte! Alergarea ai săvârşit şi credinţa ai păzit, deci primeşte cununa nevoinţei tale, căci aici se cade a te sfârşi„.
Pentru că sfârșitul…ca și începutul vieții e de la Dumnezeu. Dumnezeu știe când trebuie să ne ia la El. Până atunci însă trebuie să ne nevoim cu nevoință duhovnicească, pentru ca să fim proprii comuniunii veșnice cu El.
Și ostașii l-au martirizat acolo, în Cezareea, unde a vrut Domnul…prin tăierea capului.
Însă „a doua zi după tăierea Sfântului, s-a aflat trupul lui alb ca zăpada şi ieşea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preţ şi tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulţi au crezut în Hristos”.
Pentru că întotdeauna există viață a Sfinților…și dincolo de martiriu!
Abia după martirizarea lor Sfinții sunt cu adevărat prezenți în viața Bisericii, pentru că ei devin rugătorii și ajutătorii întregi comunități a Bisericii.
Însă cum s-ar fi transformat trupul Sfântului Mercurie, peste noapte…într-o asemenea minune harică…dacă harul lui Dumnezeu nu ar fi fost și în trupul său…așa cum era și în sufletul său?
Cine a transfigurat trupul lui Mercurie după moarte într-o asemenea frumusețe a Bisericii în afară de Dumnezeu?
Însă trupul lui, al Mucenicului din secolul al 3-lea, nu a fost „aruncat la coș” de către Biserică.
Ci minunea lui de trup, care revarsă daruri și minuni, stă la loc de cinste în mai multe Biserici.
Sfintele sale Moaște sunt în Biserica coptă din Cairo închinată lui. Dar capul său este în catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea iar un alt fragment în Mănăstirea Hurezi din jud. Vâlcea.
Și iată cum arată capul…celui care a murit pentru Hristosul inimii sale!
Și capul lui, al Sfântului Mercurie, e în România…și doar puțini știu asta!
Pentru că a fi fără cap…sau cu capul gol…e mai ușor decât a avea cap. Dar cine are cap luminat, plin de cuviință și credință, îl are drept Cap al său pe Hristos Domnul, Cel care, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, este Dumnezeul credinței noastre.
De aceea, iubiții mei, cinstind pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie și pe Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, adică pe doi mari pătimitori ai lui Dumnezeu, să înțelegem cu toții că bucuria și împlinirea reale sunt atunci când Dumnezeu binevoiește întru noi și Se sălășluiește întru noi!
Fără această umplere a noastră de prezența harică a lui Dumnezeu…avem numai vorbe goale…după cum, un Mercurie neîntărit și nevindecat de Îngerul Domnului…era un Mercurie mort mai înainte de a fi ajuns în Cezareea Cappadociei.
Nu mai presupuneți că aveți „daruri, harisme și vederi dumnezeiești”…dacă ele vă fac lipsiți de dragoste, de pace și de dorința de comuniune!
Nu mai presupuneți că sunteți „buricul pământului” în materie de credință și de asceză…dacă nu știți să explicați, cu cuvintele dumneavoastră, nici cele mai elementare lucruri.
Învățați să vă smeriți.
Să vă deșertați de buna părere despre dumneavoastră înșivă.
Când vă faceți goi de gândurile mari despre dumneavoastră…tocmai atunci coboară slava Treimii în dumneavoastră.
Până atunci…aveți doar vorbe…și fapte făcute la întâmplare.
Domnul să ne lumineze și să ne întărească pe toți în credință și în faptele credinței Sale, pentru ca să cântăm astfel Părintelui nostru Mercurie: „Ziuă plină de lumină, de veselie și de bucurie ne-a strălucit nouă dumnezeiasca ta pomenire, celor ce te cinstim pe tine, Mucenice Mercurie. Întru care adu-ți aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine, și ne scapă pe noi de supărări cumplite, de primejdii și de patimi” [Mineiul pe noiembrie, ed. cit., p. 390]. Amin!
