Urmele lui Dumnezeu pe pământ [2]

Partea întâi: aici.

Dar pașii pe care Dumnezeul nostru i-a făcut pentru noi nu sunt numărați numai pe pământ, ci și…în mare.

Psalmistul mai înainte știe că El Își va lăsa urmele și pe ape…

„În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte” (Ps. 76, 18).

Cum adică: „În mare este calea Ta”? 

În mare sunt numai cărările peștilor mării (Ps. 8, 8)…

Și drumurile corăbiilor: „acolo corăbiile umblă” (Ps. 103, 27). Dar nu oamenii, ca pe uscat.

Dar Hristos a tăiat cale și a deschis cărări în mare, în ape multe. Și nu cu corabia. Ci Și-a lăsat urmele picioarelor Lui… pe mare.

Domnul nu numai pe pământ face cărări, pentru noi, nu doar „străbate pustia” (Ps. 67, 4) împreună cu noi, ci și…marea.

O calcă cu picioarele…

Chiar dacă „urmele Tale nu se vor cunoaşte”…cu ochiul liber…El lasă urme acolo unde omul nu ajunge să lase urme.

Urmele Sale nu se văd cu ochii trupului, dar ele există.

Așa cum peștii văd cărările mărilor și nu greșesc niciodată traiectoria…deși noi nu vedem decât un morman de apă, fără străzi și indicatoare…la fel și cei care iubesc urmele pașilor Lui, știu care sunt „cărările vieții” (Pilde 2, 19).

Cei ce trăiesc în această lume și caută…urmele lui Dumnezeu în ea.

Psalmistul se ruga: „Căile Tale, Doamne, arată-mi, și cărările Tale mă învață!” (Ps. 24, 4).

Iar Dumnezeu a împânzit lumea cu cărările Sale. Urme nevăzute și totuși urmate de cei sensibili…ca și cum ar fi scrise cu infraroșii…

A împânzit lumea cu căile și cărările Sale: adică drumuri largi și drumuri strâmte.

Pentru că uneori trebuie să mergi cu mulți, pe o cale largă, și alteori mai singur, pe cărări strâmte. Pe care nu te urmează nimeni sau doar foarte puțini.

Însă nu e cale, pe uscat și pe apă, pe pământ solid sau pe valuri instabile, pe care să nu o fi trasat Domnul.

De aceea: „fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui” (Ps. 127, 1).

Pe oriunde ar merge: pe uscat sau pe mare. Prin pustie sau prin ape multe.