Predică. Ce fel de trăire ortodoxă poți avea fără teologie?

Iubiții mei,

am început să cunosc impostori/ șarlatani „serioși” în materie de viață duhovnicească din 1990.

Adică din primul an al mergerii mele conștiente și asumate la Biserică.

Așa că, timp de 20 și ceva de ani, am cunoscut o paletă largă de oameni, care presupuneau că sunt altceva…decât erau.

Aici mă refer, în mod strict, la ortodocși.

La ortodocși români și de alte naționalități…pe cei de alte naționalități…și ortodocși în același timp, i-am întâlnit, cel mai adesea online.

Mai pe scurt: am înțeles cum arată „omul duhovnicesc” închipuit.

Și voi încerca o livrare de experiență către dumneavoastră în următoarele momente.

90% dintre cazuri nu aveau deloc tangență cu experiența…duhovnicească.

5% dintre ei citiseră cărți teologice și patristice și…confundau ce citeau…cu ce credeau că trăiau și ei, fiind afară de experiența duhovnicească, mistică.

Adică 95 % oameni „duhovnicești” prin închipuire fără citire…sau cu puțină citire teologică.

5% : oameni cu experiențe mistice incipiente, pe care le-au considerat ultime, definitive, nu au mers mai departe și au căzut într-o lungă înșelare.

Iar cum 5% e mai puțin decât 95%, în predica de față voi vorbi despre 90 + 5: 90 % însemnând oameni care au răsfoit cărțile…și, din diverse motive, se cred „duhovnicești”, pe când cei 5%, cel mai adesea teologi, clerici, monahi, mireni „îmbunătățiți” sunt cei care au experiență din citit…dar nu și din experiență și care, de asemenea, se cred „duhovnicești”.

Ce înseamnă „duhovnicesc” pentru ortodoxul luat în mare, pentru marea masă de ortodocși din România?

Înseamnă un om care postește, se roagă, vine la Biserică, citește ce vrea și ce poate, se spovedește și se împărtășește, face pelerinaje, dă milostenie, e mai răsărit decât cei care nu fac mai nimic, e „dat exemplu” la Biserică…dar care nu are nimic de-a face cu drumul curățirii de patimi, care are pași siguri și experiabili, prin care se ajunge la contemplație, la vederi extatice și la o continuă umplere de har dumnezeiesc.

De ce nu are de-a face? Pentru că nimeni nu i-a vorbit despre drumul real al sfințeniei în Ortodoxie.

El își închipuie că venirea la Biserică, împărtășirea, facerea de bine după o mentalitate pseudo-ortodoxă, că face pelerinaje, că e „om de treabă”…asta îl va face, la un moment dat…să aibă Sfinte Moaște ca Sfânta Parascheva sau ca Sfântul Grigorie Palama.

Pentru că 95% dintre „duhovniceștii” noștri închipuiți vorbesc despre o mergere la Biserică fără simțirea harului, despre o asceză care nu duce nicăieri, despre o viață ortodoxă fără luminări și vederi dumnezeiești, despre o frecvență liturgică fără teologie, adică fără recurs la Dumnezeul Cel Viu în viața lor.

Toți se roagă, toți zic Doamne, Doamne…toți cer care mai de care…dar niciunul nu vrea, cu adevărat, ca Dumnezeu să-i răspundă.

Pentru că, atunci când Dumnezeu răspunde…rugăciunii noastre…o face în stil mare. O face dumnezeiește.

Și când Dumnezeu răspunde pentru prima dată omului…în ființa lui…îi dă să aibă o vedere mistică, o vedere a slavei Sale, un extaz.

Cu care, de altfel, începe drumul sfințeniei în Ortodoxie…cât și reala viață ortodoxă.

Până atunci, tot ce știm, ce facem, ce vrem…e după mintea noastră mărginită, e după gândirea noastră trupească…și nu are deloc de-a face cu mântuirea lui Dumnezeu.

Până atunci…țipăm la nori…crezând că vorbim cu Dumnezeu.

Nu! Cu Dumnezeu vorbim în mod real (că de aceea rugăciunea e dialog…cu Dumnezeu), atunci când Dumnezeu ne răspunde…și ne întreabă…și ne solicită atenția…și schimbarea interioară.

Când Dumnezeu răspunde…răspunde tocmai pentru că tu, creștinul ortodox, ai făcut tot ce ai putut, ai știut și ai dorit…pentru Dumnezeu.

De aceea, 95% dintre „duhovniceștii” Ortodoxiei sunt „duhovnicești” fără Dumnezeu și fără teologie…pentru că niciunul nu ia în serios drumul ascetic al curățirii de patimi, pe care, pentru români, Părintele Dumitru Stăniloae, în mai multe variante patristice, l-a inserat în Filocalie.

Iar Filocalia sau Viețile Sfinților în loc să fie tocite de atâta citire, de cei care vor mântuire, pentru că mântuirea lor e descrisă acolo, în acele pagini, unde găsesc tot ceea ce trebuie să facă…ele sunt considerate doar „subiecte de examen” la teologie, asta, bineînțeles, dacă mai există oameni „sensibili” la sfințenie.

Și acesta e motivul pentru care…când se întâlnesc cei 95% de „duhovnicești” cu un teolog…îi spun: „Dar ce, Părinte, ce dacă ai scris multe cărți sau ai citit?! Viața ortodoxă e din trăire, nu din citire!”.

Însă trăirea lor înseamnă părere de sine.

Cum să iubești, cu adevărat, pe Dumnezeul treimic, dacă tu nu te zbați ca să ai o cunoaștere triadologică tot mai vastă din Scriptură și de la Părinți, din cult, dogme și canoane?

Cum să înțelegi Biserica, cu toate cele ale ei, dacă nu știi ce este Biserica?

Cum să te mântuiești, dragul meu,  dacă nu ai ucenicit la Sfinți, ca să vezi ce e mântuirea?

Cum să te sfințești, draga mea, când tu, ca ortodox, nu numai că nu ești „duhovnicească”, dar nu știi nici cele mai elementare lucruri de conduită socială?

De aceea e mult și gros extremismul din România dar și din alte țări ortodoxe: pentru că închipuiții „duhovnicești”, fără studii și asceză reală, despătimitoare, sunt în număr inacceptabil de mare.

Cum se comportă însă cei 5% dintre închipuiții „duhovniciei”, care au acces la cărți, la studii, la sursele Tradiției?

Se comportă ca niște „Avvi/ Părinți duhovnicești autentici” la predică, la conferință, la catedră, în cărțile dumnealor…pentru că se cred chiorii în lumea orbilor.

Ei „știu”, în aparență, ce trebuie să spună, ce trebuie să facă, ce trebuie să te sfătuiască…pentru că au memorat sursele.

Se extind în explicații largi când vine vorba de…începători, de prostuți…și le toarnă toată imaginarea lor în materie de „înduhovnicire”.

În simpozioane, conferințe, cărți…sunt mai reținuți, citează intens…se uită în jur, la public…dar ei știu ce nu sunt și ce nu fac…

În comparație cu cei 90% de „duhovnicești”, care te pot linșa pe stradă sau în Biserică…dacă le tulburi „duhovnicia”…cei mai „spălați” în materie de „duhovnicie” sunt mai reținuți…pentru că țin „la faima” lor de „duhovnicești” și nu dau cu capul în zid…ca primii.

Însă cei 5% „duhovnicești”, care nici ei nu au de-a face cu duhovnicia, o bagă pe mânecă…când îi întrebi abrupt: ce experiență aveți în materie de despătimire? Cum se scapă de una sau de alta dintre patimi? Ce înseamnă iluminare dumnezeiască? Ce înseamnă vedere mistică? Cum ne călăuzește Dumnezeu în mod minunat?

Îi apucă panica…când îi pui la probe practice.

Sunt buni la gargară, la făcut spume la gură de atâta „duhovnicie”…dar să nu îi pui la confesiuni brutale. Că n-au ce să-ți spună…și nici nu intră în acest teritoriu…

Ei sunt doar cu „povestiri” din Pateric, din predicile lui Plămădeală, din te miri ce carte…

Nu-i pune să-ți indice ceva concret…că i-ai terminat!

După cei 95% cu care nu poți să discuți din cauza excesivei lor „autenticități” în materie de „viață” ortodoxă …cu cei 5% poți să faci treabă…dacă îi convingi că nicio stare duhovnicească nu înseamnă desăvârșirea…ci că, deasupra ei, e o alta și mai mare și mai neașteptată și mai încăpătoare.

Cei care, din diverse motive, au căzut în vreo înșelare după ce au avut experiențe mistice, și bune și rele, adică au trăit și vederi extatice și simțiri și vederi ale demonilor în viața lor, trebuie ajutați să își înțeleagă ratarea duhovnicească, să se coboare în smerenie…și să fie oameni dialogici.

Pentru că, cel mai adesea, înșelații cu experiențe mistice incipiente, devin asociali…datorită dracilor care îi bagă în ghetouri.

Dăm foaia…și privim rarii oameni, care reprezintă întrupări, pe diverse trepte, ale Ortodoxiei!

Cum arată ei?

Sunt oameni cu multe iluminări și vederi mistice, cu multă teologie, sunt dialogici, toată ziua muncesc și se zbat pentru oameni, se uită pe ei înșiși pentru toți, nu se pun în evidență prea mult, dar învață tot timpul.

Învață de la Dumnezeu, de la oameni, din propria lor viață, din întreaga istorie, din întreaga experiență a lumii.

Pentru că numai imensa teologie a Bisericii, studiată zilnic, ne învață zilnic cum să ne raportăm interior, prin rugăciune, post, milostenie, experiență la Dumnezeu și la oameni.

Așa stând lucrurile…nu mă miră faptul că există atâtea non-întrebări, atâtea non-preocupări, atâtea non-acțiuni în viața Bisericii.

Nu mă miră faptul că oamenii sunt atât de grași din cauza părerii și iubirii de sine.

Nu mă miră ereziile, nu mă miră prostia, nici lenea, nici bădărănia…pentru că acestea toate nu au cum să nu existe…când oamenii nu au, la fundamentul vieții lor, teologie. Teologia sfântă a lui Dumnezeu, pe care Biserica o are în Scriptură și în alte sute de tone de Sfinți Părinți.

Așa stând lucrurile, dacă vreți…să vă răspundă Dumnezeu la rugăciuni…trebuie să învățați de la Sfinții Lui ce înseamnă a vă curăți de patimi, pas cu pas, pentru a vă face mirese ale Lui…cărora El le deschide ușa slavei Sale și le vorbește în taina inimii lor!

Dacă nu vreți ca Dumnezeu să intre la voi în suflet și în trup…și să locuiască acolo zilnic, clipă de clipă, prin slava Sa…înseamnă că încă nu aveți nevoie de Dumnezeu.

Înseamnă că încă Îl țineți pe Dumnezeu la ușă, ca pe un cerșetor…care vă cere iubirea.

Cu siguranță mi-aș da seama, din primele comentarii, dacă un om plin de slava lui Dumnezeu mă vizitează.

Până atunci…mă vizitează spamurile…și cei câțiva extremiști, care sunt enervați că „nu le remarc” prezența.

Așadar, iubiții mei, dacă Dumnezeu vă cunoaște…spuneți-mi ce vă învață! Amin.