Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la pomenirea Sfântului Ierarh Frumentius al Etiopiei [30 noiembrie 2013]

Sfantul Ierarh Frumentius al Etiopiei

Iubiții mei,

Etiopia este o țară africană, astăzi fiind a 27-a țară ca suprafață între țările lumii (1.127.127 km²)…iar Sfântul Ierarh Frumentius, astăzi pomenit, s-a născut la Tir, în Liban.

Dacă a adormit în anul 383…înseamnă că a trăit în secolul al 4-lea d. Hr. …și a fost primul episcop al cetății Aksum [Axum], o localitate în nordul Etiopiei, fiind, pe atunci, capitala împărăției de Axum.

Și pentru că vestigiile de la Aksum sunt unice, din 1980 ele au intrat în patrimoniul mondial al UNESCO.

Însă Sfântul Frumentius ajunge episcopul capitalei pentru că îl convertește la dreapta credință, în jurul anului 356, pe regele de Axum.

De aici, noi aflăm că Sfântul Atanasie cel Mare l-a hirotonit episcop pe Sfântul Frumentius în anul 328. Și că el l-a trimis misionar în Etiopia. Iar în Apologia ad Constantium (în ed. citată aici, în p. 10), Sfântul Atanasie cel Mare amintește despre faptul că Frumentius este episcop de Auxumis.

Și Sfântul Frumentius a ridicat scaunul episcopal de la Axum, l-a convertit și botezat pe regele Ezana, care a primit numele de Abreha, a zidit multe Biserici și a răspândit credința în întreaga Etiopie.

Iar etiopienii convertiți de el îl numeau pe Sfântul Frumentius, pe episcopul lor, Kesate Birhan (Revelatorul Luminii) sau Abba Salama (Părinte al Păcii).

Pentru că Episcopul Sfânt, care descoperă lumii adevărul dumnezeiesc și aduce pace în sufletele oamenilor, cel care îi face să trăiască dumnezeiește, este un real Părinte al Bisericii.

Iar Biserica lui Hristos, de-a lungul celor 2.000 de ani, a avut imenși Părinți duhovnicești dintre Episcopii ei, a căror viață și teologie și manieră de a vedea lucrurile trebuie să le aprofundăm spre folosul nostru.

Pentru că Viețile Sfinților nu sunt doar scrieri sfinte care trebuie să ne aprindă râvna pentru nevoință ci sunt, în același timp, și mărturii veritabile de credință și de acțiune eclesială.

Din ele învățăm teologie, din ele învățăm cum să ne comportăm în diverse situații sociale și intime, din ele învățăm să avem un mare și minunat discernământ, din ele învățăm să fim factori de unitate și de echilibru în Biserică și în lume.

Însă împăratul Constantius al II-lea, care era arian, scrie o scrisoare lui Aezanes (regele de Axum) și Sazanes (fratele acestuia), în 356, în care cere înlocuirea Sfântului Frumentius cu un alt episcop.

Cu cine? Cu un arian. Cu Theophilos.

Regele de Axum însă, convertit la Ortodoxie, nu acceptă un episcop arian.

Și astfel regele Abreha, fost Ezana, a fost primul rege african ortodox și care a introdus Ortodoxia în țara lui, așa cum a promovat Sfântul Constantin cel Mare Ortodoxia în Imperiul roman condus de el.

Ultimele date existente aici sunt acelea că Sfântul Frumentius e cinstit ca Sfânt și de copți, pe 18 decembrie, cât și de romano-catolici, pe 27 octombrie.

În Martyrologium Romanum, editat în 1784, există Sfântul Frumentius, Episcopul Indiei, pomenit pe 17 octombrie [Cf. p. 14 a Indexului].

Și am adus aminte de această ultimă sursă, pentru că în Mineiul pe noiembrie, ed. BOR 1927, la p. 469-470, avem, la Sinaxar, „pomenirea celui dintru sfinți părintelui nostru Frumentie, episcopul Indiei”.

Însă toate datele pe care le găsim în Mineiul românesc îl indică pe Sfântul Frumentie al Etiopiei…și nu al Indiei.

Așa îl găsim și în calendarul de buzunar pe 2013, editat cu binecuvântarea PFP Daniel Ciobotea: „Sf. Ier. Frumentie, episcopul Etiopiei”, pomenit astăzi alături de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României și de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, recent canonizat (Calendar creștin-ortodox 2013, p. 35).

De ce Mineiul pe noiembrie, ed. BOR 1927, vorbește despre Frumentie al Indiei și nu al Etiopiei?

Nu știu asta…

Însă datele din Mineiul românesc citat sunt următoarele: Sfântului Frumentie a trăit pe vremea Sfântului Constantin cel Mare, era din Tir…și în 330 a plecat spre India…

Faptul că a trăit în secolul al 4-lea și că era din Tir, din Liban, confirmă datele anterioare…cât și faptul că Sfântul Frumentius mai avea un frate, pe Edesie/ Edesius.

De aici aflăm că Frumentius și Edesius, cei doi frați de sânge, au mers în Etiopia împreună cu unchiul lor, Metropius.

Din Mineiul românesc citat anterior aflăm doar că au mers împreună cu „un filosof”. Și, în afară de India, care este Etiopia, toată descrierea se înscrie în albia datelor precedente.

Filosoful, adică Metropius, a fost omorât de tâlhari necredincioși iar cei doi frați au devenit robi [Meniul pe noiembrie, ed. BOR 1927, p. 469]. Devin slujitori ai regelui…iar la un moment dat obțin dezrobirea lor și se întorc în Imperiul Roman [Idem, p. 469-470].

Dacă Edesius se întoarce în Tir, la părinți și rude, Frumentius merge în Alexandria Egiptului.

Sfântul Frumentius ajunge să vorbească cu Sfântul Atanasie cel Mare (și ni se confirmă datele de până acum) și îi explică că „indienii”, adică etiopienii, sunt pregătiți pentru dreapta credință. Și Sfântul Atanasie îl hirotonește episcop și îl trimite în „India”/ Etiopia, „ca cu plugul învățăturii sale, să lucreze acel neam” [Idem, p. 470].

Revine în Etiopia, propovăduiește dreapta credință a Bisericii, face minuni și exorcizează.

Dar pe cei care nu credeau și se împotriveau propovăduirii sale, el îi dădea Satanei, spre pierderea trupului, pentru ca să se mântuiască sufletul lor. Fapt pentru care „pre alții îi făcea să se usuce, și altora le orbea ochii” fizici [Ibidem].

El a adus „toată laturea Indianilor” la credință, a zidit Biserici, a hirotonit preoți, a fărâmat „capiștele idolești” și a distrus idolii [Ibidem].

Și din mărturia Sfântului Frumentius în fața împăratul etiopian, reiese că el era conștient de faptul, că prin hirotonia întru episcop a primit „darul apostolesc”, fapt pentru care poate face minuni multe și că hirotonia este „o ungere tainică”, interioară, a sufletului nostru de către harul Prea Sfintei Treimi [Ibidem].

Cu alte cuvinte, că harul Preoției, cel în trei trepte (episcop, preot, diacon), nu este o vorbă goală ci o realitate dumnezeiască, care coboară în noi și lucrează prin noi Tainele și slujbele Bisericii, minuni și toate lucrurile mântuirii oamenilor.

Însă pe Frumentius l-a făcut episcop un alt episcop…și nu s-a făcut episcop de unul singur!

Pentru că în Biserica lui Hristos harul Preoției se transmite, neîntrerupt, de la Hristos până la noi, prin hirotonie, dar, la fiecare episcop, preot și diacon hirotoniți, el coboară de la Dumnezeu chiar dacă sunt hirotoniți de către episcopi.

De aceea, episcopul, când m-a hirotonit preot, nu mi-a dat har de la el…ci harul a coborât de la Dumnezeu, în momentul când el și-a pus mâinile peste mine, în Taina Preoției.

Pentru că și episcopul meu a fost hirotonit de un alt episcop sau, mai bine zis, de mai mulți episcopi, adunați frățește, ca să arate că toți sunt de acord cu cel nou hirotonit…fiecare luând harul, de-a lungul veacurilor, de la Apostoli și, prin ei, de la Domnul, Arhiereul prin excelență și sursa Preoției în Biserică.

Însă dacă nu primești harul Preoției în mod real, în mod cuviincios și legal, în Biserica Lui, în Biserica Ortodoxă, nu poți avea preoție validă.

Tocmai de aceea Sfinții Ortodoxiei sunt Sfinții care au trăit în Biserica lui Hristos, în Biserica unde, în mod neîntrerupt, s-a hirotonit ierarhia Bisericii, s-au slujit Sfintele Taine ale Bisericii, s-a mărturisit întreaga Tradiție a Bisericii.

De aceea, de la 1054, când partea de apus a Bisericii lui Hristos, în frunte cu episcopul Romei, a căzut de la dreapta credință a Bisericii…de atunci niciun „sfânt” al romano-catolicismului nu a mai intrat în calendarul Ortodoxiei pentru că…Biserica e numai aceea care rămâne, în mod fundamental, credincioasă celor predate ei de Domnul și de Apostolii și de Sfinții Lui.

La fel se petrecuseră lucrurile și mai înainte, când monofiziții și nestorienii căzuseră de la drepta credință a Bisericii: nu mai făceau parte din Biserica lui Hristos.

Erau tratați ca entități religioase din afara Bisericii.

Și asta chiar dacă, în mod evident, și catolicii și copții și armenii…au păstrat diverse învățături și practici liturgice ale Bisericii una.

Însă, pentru că au luptat și luptă împotriva Bisericii lui Hristos, a Bisericii Ortodoxe, și pentru că nu acceptă toate lucrurile pe care Biserica le mărturisește dintotdeauna, Biserica nu îi recunoaște ca membrii reali ai ei.

Așa stând lucrurile, perspectiva Bisericii Ortodoxe, a singurei Biserici a lui Hristos vizavi de facțiuni religioase care au căzut de la credința și viața ei sau nu au avut de-a face deloc cu ea (așa cum sunt toți protestanții și neoprotestanții de azi) e aceea că toate au nevoie de întoarcerea la Biserica una, adică la Ortodoxie, pentru a trăi realul creștinism, reala sfințenie, reala îndumnezeire.

Iar istoria și bunul simț, nu mai spun teologia și voia lui Dumnezeu, ne demonstrează în mod irefutabil faptul, că Biserica are continuitate neîntreruptă în istorie, că ea, cea înființată de Dumnezeu, dorită și proniată de El, nu poate fi desființată/ retușată/ reformată/ reinventată de oameni și că, dacă vrem să trăim în Biserica Lui, trebuie să trăim în Biserica ce vine în mod neîntrerupt de la El și că nu are rost să inventăm lucruri de prost gust, care parodiază adevărata eclesialitate.

Cum să reinventeze papa, Luther sau Calvin Biserica lui Hristos, când ea este condusă de El?

Ce a făcut Dumnezeu, „a adormit” și ea „s-a dus de râpă”, de a trebuit câțiva zănatici să „o nască” din nou?

Ce fel de credincios poate să gândească faptul că e nevoie de „o schimbare” a Bisericii, de „o reinventare” a ei, când el este doar un mădular smerit al Bisericii?

Nu oare cineva foarte păgân, foarte necredincios, foarte neascultător față de Dumnezeu?

Cum să îți reinventezi mama, umanitatea, existența, dacă tu ai o singură mamă, faci parte din umanitate și aici o singură existență?

Cum „să reinventăm” Biserica…care există, a existat și va exista, când noi trebuie să ne facem oameni ai Bisericii, în mod real și profund, adică oameni ai lui Dumnezeu, oameni Sfinți?

Mineiul românesc închide Sinaxarul Sfântului Frumentius cu informațiile că el a fost „întocmai cu Apostolii” pentru etiopieni și că s-a mutat către Domnul [Meniul pe noiembrie, ed. BOR 1927, p. 470].

Cu sensul că: a adormit în pace, fără să fie martirizat.

Același lucru ni-l spune și sursa de aici.

Copții îl numesc pe Sfântul Frumentie: Abuna [Părintele] Etiopiei.

În sursa de aici Sfântul Frumentius e numit Arhiepiscop de Axum și ni se spune că a adormit pe 30 noiembrie 378.

În această sursă, primii doi regi creștini ai Etiopiei sunt pomeniți ca Sfinții Aizan și Sazan, frați gemeni, amintiți și mai sus, cu pomenire la 1 octombrie.

Iar aici, într-un calendar romano-catolic, fratele Sfântului Frumentius, Aedesius, e pomenit și el ca Sfânt și amândoi sunt pomeniți la 27 octombrie.

În acest sinaxar ortodox, Sfântul Frumentius e mărturisit ca arhiepiscop de Inda, și e pomenit astăzi, pe 30 noiembrie, alături de Sfântul Apostol Andrei, de Sfântul Vakhtang Gorgasali, regele Georgiei, de Sfântul Ierarh Samuel, al doilea catolicos al Georgiei și de Sfântul Ierarh Petru, primul catolicos al Georgiei.

De unde rezultă că și românii și georgienii și etiopienii se bucură, în mod special, astăzi.

Noi, românii, în mod special, ne bucurăm azi de evanghelizatorul nostru, de Sfântul Apostol Andrei.

De ziua duhovnicească a României, continuată cu ziua de mâine, cu ziua națională a României.

Pentru că nu poate exista unitate reală acolo unde nu există aceeași credință și aceeași simțire.

Însă am dorit să predic astăzi despre Sfântul Ierarh Frumentius, cum voi face și cu alți Sfinți, în alte zile, pentru ca să observăm, măcar întru puțin, cât de mulți Sfinți nu cunoaștem aproape deloc.

Căci Sfinții nu se supără când sunt elogiați confrații lor din Împărăția lui Dumnezeu, pentru că ei se bucură să se pună unul pe altul în evidență.

De aceea, când îl cinstim pe un Sfânt, nu îl necinstim pe altul, ci prin cinstirea unuia îi cinstim pe toți Sfinții lui Dumnezeu și, prin toți Sfinții Lui, Îl cinstim pe unul Dumnezeu în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, a Căruia este puterea, slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor.

Să-i cinstim pe Sfinții Lui, iubiții mei, și să le urmăm teologia, viața și experiența lor dumnezeiască!

Să fim dornici mereu de a învăța de la Sfinți, pentru că ei au învățat și învață mereu de la Dumnezeu.

Iar prin sfinții Lui, ne lăsăm învățați de Dumnezeu, ne lăsăm schimbați continuu, ne lăsăm înfrumusețați de slava Lui.

La mulți ani tuturor și să fie multă pace, multă înțelegere și mult echilibru în dumneavoastră și în familiile dumneavoastră! Amin.

Did you like this? Share it:

Previous

Dintotdeauna sacramentală

Next

De la cununa de spini la mitra de aur [2]

9 Comments

  1. pafnutie

    Impusca-te ma, lingaule, nu mai debita povesti cu homosexuali frustrati

  2. Este foarte simplu de ce Frumentie este numit in unele documente episcopul Indiei: in sursele bizantine pozitia geografica a Indiei varia, fiind cateodata identificata cu Axumul sau sudul peninsulei Arabice.

    Prin urmare, putem fi siguri ca este voarba doar de o confuzie bizantina caci Frumentie a fost, cu siguranta, episcop de Axum. Avem evidente epigrafice si literare clare in aceasta privinta, care provin din Etiopia, in special din perioada axumita. In plus, el este mentionat inclusiv de Sf. Atanasie in scrisorile sale.

    De altfel, Atanasie a facut o miscare inteligenta transferandu-l pe Frumentie in Etiopia si extinzand astfel sfera de influenta a arhiepiscopului Alexandriei (o influenta ce va dura pana in 1948, cand biserica Tewahedo devine autocefala).

    Doua mici corecturi: intr-o limba semita in care vocalele sunt atat de importante, cuvintele merita scris corect.

    Porecla lui Frumentie este Kasate Bîrhan (cu primul A deschis, ordinea 1 a vocalelor).

    De asemenea, ‘Abuna’ nu inseamna in araba ‘Parinte’, ci ‘Parintele nostru’, titlu onorific folosit initial doar de copti si preluat ulterior de bisericile subordonate (cum a fost cea etiopiana).Sunt detalii, insa bob cu bob se umple sacul.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc din nou, pentru comentariile dumneavoastră atente și pertinente, domnule Alin!

      Cele două sintagme, la care mă corectați, după cum observați, le-am preluat din sursa citată…

      În ce limbă sunt? În arabă sau coptă? Dumneavoastră parcă știți coptă…Știți și arabă?

  3. Da, citesc copta, araba si etiopiana. Kasate Bîrhan este in etiopiana.

    Dar radacina lui Kasate, „Revelatorul”, este semita.

    Asadar, avem si in araba „kașaf” (كاشف) de la „a deschide”, „a revela”.”Abouna” este, bineinteles, in araba.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Mulțumesc pentru detalii, domnule Alin!

      Îmi pare rău că nu pot să vă aplaud și nici să vă neg, în cunoștință de cauză, afirmațiile dumneavoastră, pentru că nu știu să citesc în niciuna dintre cele trei limbi.

  4. Am remarcat adesea la mai multi autori romani o anumita variabilitate in grafia numelor sfinte.

    Nu inteleg, de ce scriem Frumentius, insa pe de alta parte scriem Celestin (papa al Romei)?

    De ce Amfilohios insa Acachie? E o nedumerire pe care o am de mai multa vreme. Dupa parerea mea, ar fi nevoie de o uniformizare.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Nu, eu nu sunt pentru uniformizare…ci pentru a ține cont de publicul țintă!

      Adesea scriu numele Sfinților după grafia lor greacă sau latină, când e vorba de cărțile mele, fără însă a renunța la adaptările lor în limba română, când vine vorba să predic sau să vorbesc cu cineva cu un anumit nivel de cunoaștere teologică.

      Când traduc cărțile Scripturii…vreau să folosesc grafia grecească…pentru ca să arăt cum e acolo.

      Dar nu pentru a minimaliza uzanța în română, cunoscută de mulți, ci pentru a arăta particularitatea textului pe care îl traduc.

  5. maria

    Multumesc… Abia astazi am descoperitaceasta predica…cu atatea detalii!!!Multumesc… sf Frumentie sa ne ocroteasca pe toti!!!!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén