Sfantul Profet Naum

Iubiții mei,

luna lui decembrie e luna Sfinților Profeți, pentru că ei sunt înaintemergătorii Domnului!

Dacă astăzi îl vom pomeni pe Sfântul Profet Naum al Elcheseului [Naum 1, 1, LXX], pe 2 decembrie îl vom pomeni pe Sfântul Profet Amvacum [Amv. 1, 1].

Pe 3 decembrie pe Sfântul Profet Sofonias, cel al lui Husi, fiul lui Godolias [Sof. 1, 1], pe 9 decembrie pe Sfânta Prorociță Anna [I Sam. 1, 5, LXX], mama Sfântului Profet Samuil [I Sam. 3, 1], pe 16 decembrie pe Sfântul Profet Angheos [cunoscut de noi ca Agheu, din ediția sinodală și din calendar], iar pe 17 decembrie pe Sfântul Profet Daniil, dimpreună cu Sfinții trei tineri: Anania, Misail și Azaria [Dan. 1, 19, LXX].

Pentru că Sfinții Profeți ne introduc în starea de așteptare a Celui Dorit, a lui Hristos Dumnezeu, Care Se face om pentru ca pe om să-l renască cu putere de sus și să-l îndumnezeiască.

În Viețile Sfinților, în ediția românească, datele despre Sfântul Naum sunt puține…din păcate.

Aflăm însă lucruri importante. Și primul dintre ele este că el i-a urmat Sfântului Proroc Ionas [Iona] (așa cum și sunt cărțile lor în LXX: după Ionas urmează Naum) și că a propovăduit celor din Ninevi [Ninive] să se pocăiască, pentru că, în caz contrar,  „cetatea lor se va pierde cu apă şi cu foc”.

Profeția sa s-a împlinit…

Pentru că „ninivitenii, care se pocăiseră puţină vreme prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a împlinit asupra lor prorocirea acestuia, iarăşi s-au întors la faptele lor cele rele, dintâi, şi iarăşi au pornit spre mânie îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Deci i-au ajuns pe ei această pierdere în chipul următor: era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, şi, făcându-se cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela; iar o parte a cetăţii, care rămăsese pe munte, ieşind foc din pustie, a ars-o”.

Ninive a fost ultima capitală a Imperiului asirian și cetatea era situată în Irakul de azi.

Profeția s-a împlinit…și am aflat și cum s-a împlinit…

Al 3-lea lucru și ultimul pe care îl aflăm de aici este că Sfântul Naum a adormit în pace la vârsta de 45 de ani. Adică în plină maturitate.

Pentru noi, ortodocșii, Viețile Sfinților fac parte din Tradiția Bisericii. Și de aceea eu îmi încep predicile cu ele, pentru că ele sunt normative pentru noi. Numai că unele date, din traducerile noastre românești, mai trebuie verificate, lămurite…

Tot la fel, slujbele Bisericii fac parte din Tradiția Bisericii.

De aceea vom merge la Sinaxarul zilei, adică în Mineiul pe decembrie, în ziua întâi, pentru ca să vedem ce ne spune despre Sfântul Naum.

În Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, datele despre Sfântul Naum sunt la p. 9.

Tot puține: numai 3 paragrafe.

De aici aflăm că Naum înseamnă 4 lucruri: odihnă, mângâiere, minte sau pricepere. Nu ni se spune însă în ce limbă înseamnă toate acestea sau dacă nu cumva în mai multe limbi.

Era din seminția lui Simeon, a trăit cu 460 de ani înainte de Hristos (fără să știm dacă sunt 460 de ani de la nașterea sau de la adormirea sa), se amintește despre distrugerea Ninivei, și că a murit în pace și a fost îngropat în pământul lui.

În p. 6 din Mineiul citat, găsim următoarea cântare închinată Sfântului Naum: „Naum, de Dumnezeu insuflate, bucurându-ne, fericim darul cel dumnezeiesc al minții tale, celei primite de la Dumnezeu și luminate de harul lui Dumnezeu; o, de Dumnezeu insuflate” și, tot în această pagină, și pe aceasta: „Organ atins de pana Duhului te-ai arătat, lăudând pe Dumnezeu Cel plin de râvnă și spunând tuturor că judecata Lui este nepărtinitoare, vrednicule de laudă”.

Iar dacă din prima vedem că mintea de la Dumnezeu și luminată de El e cea care primește darul Său dumnezeiesc, în a doua se face referire la Naum 1, 2, la zelul/ râvna lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e „Teos zilotis” [Dumnezeu zelos/ râvnitor]…iar El Se răzbună cu mânie pe potrivnicii [tus ipenantius] Lui [Ibidem].

Așa că am început cu Sfânta sa Icoană, pusă în capul predicii, pentru că Sfintele Icoane fac parte din Tradiția Bisericii, am continuat cu Viața sa, apoi cu Slujba sa din Minei, adică cu alte documente ale Tradiției, pentru ca să ajung la „cartea vedeniei” sale din Scriptură, care face parte, de asemenea, din Tradiția Bisericii și care are 3 capitole în LXX.

Cum arată Dumnezeul treimic propovăduit de către Sfântul Naum?

Potrivit LXX, El este un Dumnezeu zelos/ râvnitor și Care răzbună păcatul [1, 1]. El este mult-îngăduitor și are mare tărie. Iar calea Lui este în desăvârșire și în cutremur…„și norii [sunt] praful picioarelor Lui” [1, 3].

În Biblia de la 1688, pentru sintelia, avem concenire. Adică distrugere, nimicire.

Însă sintelia înseamnă două lucruri, care, în viața duhovnicească, nu sunt antagonice. Înseamnă, deopotrivă, și terminare, isprăvire, încheiere…dar și desăvârșire, perfecționare, împlinire.

Iar când am tradus Evanghelia după Matei, la 28, 20, p. 108, am tradus versetul ultim așa: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la desăvârșirea/ împlinirea/ sfârșitul veacului [tis sintelias tu eonos]”.

Pentru că Biserica nu vorbește despre „sfârșitul lumii”, în sensul că după venirea Domnului lumea aceasta ar pieri cu desăvârșire, ci că lumea se transfigurează prin slava lui Hristos, a Celui care vine să judece lumea cu dreptate.

Cum, tot la fel, moartea unui Sfânt nu este terminare a vieții lui, ci împlinire a vieții lui, pentru că el trece la un mod de viață tot mai umplut de slava lui Dumnezeu.

Acesta e motivul pentru care am tradus astfel sintelia de la Naum 1, 3: „în desăvârșire și în cutremur [este] calea Lui”. Pentru că sfințenia e plină de cutremurare dumnezeiască, de bucurie dumnezeiască.

Munții se cutremură din cauza lui Dumnezeu [Naum 1, 5]…iar pămânul se retrage/ se pleacă de la fața Lui [Ibidem]. Însă Domnul este bun cu cei care Îl îndură pe El în ziua necazului și El îi cunoaște pe cei care au evlavia Lui [Naum 1, 7]. Pentru că Dumnezeu are relații reale, profunde, veșnice cu Sfinții Lui.

În Naum 2, 1 se vorbește despre munți ca despre stabilitatea în Dumnezeu. Căci, „iată!, pe munți, sunt picioarele celui care binevestește [evanghelizomenu] și ale celui care vestește pacea”.

Și Cel care binevestește bucurie mare și care ne vestește pacea veșnică e Hristos Dumnezeu, Cel care stă pe munții sfințeniei. Pentru că El a venit și ne-a vorbit despre cele dumnezeiești, despre ce a vrut Preacurata Treime să ne vestească și care ne sunt folositoare nouă.

De aceea persoana, viața și învățătura Lui sunt adevărata veste pentru noi și cine vrea să audă vestea Lui, trebuie să vină la loc înalt, în Biserica Sa, ca nu numai să audă cele ale Lui…ci și să se unească, în mod curat și lăuntric, cu El, cu Dumnezeul nostru, mâncându-L și bându-L pe El, Cel euharistic.

În 2, 14 avem sintagma Domnul Pantrocratorul/ Atotțiitorul. Pentru că El este Cel ce ține toate prin puterea Sa. Și El „arde în fum mulțimea” [Ibidem] păcatelor noastre. Oricât de multe ar fi…dacă noi ne pocăim, dacă ne întoarcem la El cu toată inima.

Iar dacă vrem viață cu Dumnezeu, atunci trebuie să biruim toate greutățile cu harul Lui.

Nu de unii singuri…ci împreună cu El!

Căci altfel „nu este vindecare [iasis]” pentru ființa noastră prăbușită în păcate [3, 19].

Părintele Emilian Cornițescu ne spunea, la un curs al său, că numele Naum nu a mai fost purtat de altcineva în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament…și că el a profețit după 761 și înainte de 612 î. d. Hr.

Nu știu de unde a preluat intervalul istoric…însă numele Naum nu este unic în VT. La Neemia 7, 7, în LXX, găsim un bărbat numit Naum, situat, în acest verset, între Vagi și Vaana.

Însă mesajul, pentru noi, al Sfântului Naum, care suntem tot o Ninive nepocăită, care este?

Nu mai dormitați! Nu mai amânați schimbarea! Nu mai stați în păcatele tinereților toată viața…ci eliberați-vă de ele continuu!

Pentru că a venit Hristos, Cel care le face pe toate noi, frumoase și sfinte.

Căci schimbarea e lăuntrică, e ontologică…pentru că tocmai de aceea El S-a făcut om, pentru ca să ne schimbe din lăuntrul nostru…și nu din afară.

Să nu mai stăm afară de noi, iubiții mei, ci să coborâm în lăuntrul nostru, dimpreună cu harul Treimii, pentru ca să izvorască izvor de apă vie în noi!

Pentru că întreaga Treime, prin harul Ei, este în noi și ne învață la tot adevărul, pe noi, mădularele Bisericii, dacă ne lăsăm conduși de Dumnezeul treimic spre toată fapta Împărăției Sale. Amin!

Did you like this? Share it: