Sfantul Profet Sofonias

Iubiții mei,

la finalul Sinaxarului Sfântului Sofonie (așa cum îl cunoaștem noi din edițiile sinodale recente) se spune ceva interesant.

În ciuda puținelor date prezentate despre el…Sinaxarul se încheie în acest fel: „Sfântul Prooroc Sofonie se asemăna la înfățișarea trupului cu Sfântul Ioan Teologul, numai că avea barba puțin mai rotundă” [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 21].

O precizare de iconar

Pentru că un iconar (cel care pictează Sfinte Icoane) are nevoie neapărată de astfel de amănunte.

Amănuntele biografice devin, prin străvederea lor, elemente iconice.

Adică nu știm prea multe despre viața sa din cartea de cult…dar știm cum arăta, cu cine se asemăna…și cum trebuie pictat, la nivel iconografic, în ceea ce privește barba

…Lucruri peste care noi, adesea, trecem…sau pe care nici nu le băgăm în seamă.

Însă oamenii duhovnicești au o vedere a lucrurilor…axată pe esențial…pe mărturia veridică a unor lucruri…și prezintă evenimentele din viața unui Sfânt cu această rigoare a detaliului semnificativ.

Nu știu cine a pictat Sfânta Icoană cu care am prefațat predica de față…nu știu de unde a învățat el, iconarul, cum să-i facă barba Sfântului Sofonias…Dar, iată!, că barba lui e rotundă…jos, spre piept.

Să găsim și o Icoană a Sfântului Ioan Evanghelistul…

Sfantul Ioan Teologul

Dacă prima era în slavonă…aceasta, a Sfântului Ioan, e în greacă. Și distincția în ceea ce privește barba există…de asemenea și asemănarea trupului.

Pentru că Sfintele Icoane se fac după modele, după modele vechi…fapt pentru care, chipurile Sfinților se transmit tradițional din secol în secol.

La fel au stat lucrurile și în Vechiul Testament în ceea ce privește Scriptura, cultul, tradiția și viața religioasă: s-au transmis din generație în generație. După cum și la noi, în Biserică, lucrurile s-au transmis de 2.000 de ani din generație în generație.

Atenția la detaliu înseamnă evlavie față de credința și experiența primite de la predecesori.

De aceea comentariile la Scriptură, la cult, la Părinți, la viața Bisericii se fac în Biserică și pentru Biserică și ele sunt, întotdeauna, nevoi teologice și experiențiale ale Bisericii.

Pe una dintre edițiile mele scripturale am scris faptul că această carte a Sfântului Sofonias, de 3 capitole, a fost scrisă între 630-626 î. d. Hr. și că Sfântul Sofonias a fost contemporan cu Sfântul Amvacum și cu Sfântul Ieremias. Nu mai știu de unde am luat datele…

Sinaxarul însă le confirmă. Pentru că spune că „a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos” [Ibidem].

Sofonias e numele său în greacă, în LXX dar și în latină, în VUL. În ebraică, numele său este Țefaniah, cf. WTT.

De aici aflăm că numele său ebraic înseamnă Dumnezeu l-a ascuns sau Dumnezeu l-a tăinuit sau Dumnezeu l-a lăsat în așteptare.

Și când Dumnezeu ascunde pe cineva…nu îl ferește de greutăți…ci îl ascunde în slava Lui, îl umple de putere duhovnicească, pentru ca să le depășească, din interior, înăuntrul lui, pe toate.

Cartea Sfântului Profet Sofonias începe cu cuvintele: „cuvântul Domnului, care a fost către Sofonias” [Sof. 1, 1, LXX].

Și cu toate că la Naum sau la Amvacum s-a vorbit despre vedere/ vedenie/ extaz…iar aici despre „cuvântul Domnului”, și cartea lui Sofonias e tot o vedere extatică, e o consecință a vederii…sau a vederilor extatice…pentru că numai în extaz putem primi cuvinte/ vederi/ descoperiri de la Dumnezeu.

Și cel care vorbește cu Dumnezeu…sau Dumnezeu vorbește cu el…e un om Sfânt, un om plin de slava Lui, de lumina Lui, de frumusețea Lui necreată, dumnezeiască…căci El vorbește doar cu cei vrednici.

Dumnezeiescul Sofonias ne spune că sfârșitul e de la Domnul [1, 2-3]. Că El pune un sfârșit istoriei…dar și păcatelor noastre.

Și LXX folosește aici pe eclipsis pentru sfârșire, de unde vine eclipsă al nostru.

Iar când El Își întinde mâna peste cineva…atunci nimicește toți idolii din el [1, 4].

Și avem nevoie ca Dumnezeu să fărâme toți idolii din noi, toată părerea bună despre noi, toată minciuna din noi, toată nesimțirea și prostia din noi…pentru ca să vedem clar lucrurile.

Pentru a construi cu Dumnezeu, pentru a ridica în ființa ta altar lui Dumnezeu, pentru a te face locaș al Lui…trebuie mai întâi să dai afară demonii, prin Botez, apoi, zi de zi, să fărâmi orice gând, simțire, acțiune idolatră din tine.

Iar noi ne spovedim și ne împărtășim des, tocmai pentru ca să fărâmăm în noi…orice nu seamănă cu Hristos Dumnezeu.

Domnul îi pedepsește pe cei care se îmbracă în „veșminte străine [endimata allotria]” [1, 8].

Adică pe cei care se împăunează cu cuvintele Sfinților…fără să aibă cunoașterea lor practică.

Pe cei care presupun că sunt alții…decât sunt.

De aceea, Sfântul Sofonias ne anunță că „aproape [este] ziua Domnului” [1, 14].

Aproape e venirea Lui întru slavă, ca să judece viii și morții…chiar dacă El întârzie, din multă iubire, așteptând întoarcerea noastră.

Dar dacă noi nu ne vom întoarce…ziua aceea…va fi „zi a urgiei”, pentru că va fi „zi a necazului și a nevoii” [1, 15].

Din 2, 1 aflăm că cine nu este învățat de Dumnezeu cele ale Lui…este un „neam neinstruit/ needucat [to etnos to apedefton].

„Necertat” spune Biblia de la 1688, pentru că certarea Domnului aduce înțelepciunea în om.

În ed. BOR 1988 se vorbește despre „neam fără rușine”. Pentru că cine nu are rușine de oameni…nu are nici rușine de Dumnezeu.

Și de aceea există expresia „neam prost” în vocabularul românilor…pentru că „neamul prost” nu se referă la originea familiei ci la moralitatea ei.

De aceea poți să fii sărac lipit pământului…și, în același timp, cu multă noblețe în suflet, credincios, muncitor, cumsecade…după cum poți avea de toate și să fii neam prost, adică necioplit, bădăran, incult la frumusețe…tocmai pentru că ești necredincios, ești indiferent față de poruncile Domnului.

Iar noi nu trebuie să fim indiferenți…față de oameni, nici atunci când nu îi putem ajuta, faptic, cu ceva anume. Trebuie să îi purtăm în noi, în rugăciunile noastre, pe toți…și să nu îi mai umilim și noi pe cei care deja sunt umiliți de toți…

Căci El „va da judecata Lui întru lumină” [3, 5].

Va face explicite toate faptele, gândurile, sentimentele și intențiile noastre profunde.

Fapt pentru care nu trebuie să ne ascundem de Domnul rănile noastre ci să ni le spovedim, pentru ca acele răni să fie vindecate de El prin harul și iertarea Sa.

La 3, 14, Sofonias o anunță pe fiica Sionului să se bucure foarte mult.

Pentru că ea Îl va naște pe Domnul întru curăție preadumnezeiască.

Și pentru că numai ea, Maica Domnului, știe cum a fost nașterea fără de sămânță și mai presus de fire a lui Dumnezeu Cuvântul.

Însă Domnul este Cel puternic în noi…Cel cu care noi învingem toată ispita și tot necazul și toată impostura și toată nedreptatea.

Fără El nu putem face nimic…dar cu El putem ridica munții din calea noastră.

Pentru că Puternicul nostru e în noi…și nimeni împotriva noastră.

De aceea, Sfântului Sofonias îi cântăm: „Văzând în chip luminat împlinirea proorociilor tale, preafericite, ne minunăm de harul ce ți s-a dat ție și de curăția cugetului tău și lăudăm frumusețea dumnezeiască a sufletului tău” [Mineiul pe decembrie, ed. cit., p. 23].

Și, cu rugăciunile sale, nădăjduim ca și noi să primim luminarea sa, prin sfintele sale rugăciuni, pentru ca să ne vedem păcatele noastre, să le plângem pe ele și să ne umplem de frumusețea lui Dumnezeu. Amin!

Did you like this? Share it: