Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Comunismul merge cu taxiul

M-am întors astă seară de la Institutul Teologic Penticostal…cu un taxiu comandat de portar.

N-am știut cu cine discut. Cine este șoferul.

Însă n-am mai trăit de mult surpriza frumoasă…ca cineva să vorbească non-stop…și eu să zic doar câteva cuvinte. De obicei vorbesc până nu mai am glas. De data asta a fost altfel…

Mi-a explicat cum comunismul, în România, nu a fost adus pe tancuri…ci a fost acceptat „cu entuziasm de popor”. Cum Elena Ceaușescu, și cu încă una de la partid, au ridicat Mănăstirea Sâmbăta de Sus, a Părintelui Arsenie Boca. Cum, în locul celor 25 de Biserici dărâmate în București…s-au construit alte 25 la loc, pe timpul comunismului.

Despre economia Cubei, care, deși sub embargou…supraviețuiește…și cubanezii doresc comunismul.

Despre cum statul chinez practică o deschidere democrată…pe când capitalul e de stat…iar noi am făcut prostia să liberalizăm totul.

Volubil, fascinant…încât am crezut că e un profesor universitar pensionar…care s-a apucat de taximetrie.

Surpriza a venit la urmă, când am mai vorbit o jumătate de oră…și mi-a spus că este șeful Partidului Comunist Român pe stil nou.

Și e vorba de d-l Petre Ignatescu…pentru că am primit cartea sa de vizită.

Îl întreb de ce partidul său nu candidează. Și îmi răspunde că nu îi dă voie legea…pentru că Băsescu a condamnat comunismul în România.

Și crede că dacă ar candida…mulți ar vota cu comuniștii pe stil nou…pentru că „s-au săturat de ăștia”…

Așa că…nu aduce anul…ce aduce clipa…

Iar dialogul real nu e niciodată o pierdere de timp…pentru că el ne schimbă interior.

Did you like this? Share it:

Previous

Emil Botta: masca de histrion [24]

Next

Predică. Dialogul ca ajustare continuă de sine [4 decembrie 2013]

8 Comments

  1. Marinescu Paul Constantin

    Interesant articolul!

    Cred că un tânăr regizor talentat ar putea face un filmuleț artistic de scurt-metraj, pornind de la el.

    Eu călătoresc numai cu RATB-ul și uneori am ocazia să asist la discuții iscate ad-hoc, pe tema clasică: „Înainte era mai bine…”.

    Oamenii trecuți de 40 de ani, care socializează astfel, au avantajul că nu vorbesc din auzite sau din citite, ei chiar au trăit efectiv anii socialismului românesc.

    În plus, vârsta lor, dar și cei 24 de ani scurși (când au trecut oare?) le permite rememorarea cu detașare și cu o doză de obiectivitate. Cu comunismul…E ciudat.

    Toată lumea vorbește de el, dar de fapt a fost socialism!

    Impus de partidul comunist unic, e-adevărat.

    Dar în comunism NU a trăit nimeni.Acolo nu există nici proprietate privată (de ex: apartamente, autoturisme), dar nici bani.

    Poate de-aia nici nu este voie să existe PCR. Glumesc.

    Însă partid socialist există, îi spune Partidul Alternativa Socialistă.

    Are și site. http://www.pasro.ro

    Nu strică să intrați pe el.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos pentru comentariu, domnule Paul Constantin!

      Aseară, domnul Petre Ignatescu, mi-a vorbit și despre acest partid…și despre problemele pe care le-a avut la schimbarea numelui.

      Vă doresc numai bine!

  2. Va multumesc pentru cele spuse despre mine prin publicarea sumara a discutiei noastre, atunci cand eu nu stiam cine sunteti iar d-voastra nu stiati cine sunt (gresesc putin: eu va credeam un preot penticostal iar d-voastra ma credeati ca sunt un taximetrist).

    Mi-a facut placere sa va cunosc si sunt disponibil oricand pentru o discutie pe orice tema care va intereseaza.

    Cu sinceritate si recunostinta,

    Petre Ignatencu

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc încă odată, domnule Petre, și sunteți o enciclopedie de date de care mulți au nevoie!

      Da, ați fost o surpriză surprinzătoare la miez de seară…și m-aș bucura să mai avem discuții de acest fel, pentru că m-a bucurat verva, tinerețea cunoașterii și cuprinderea realității sociale pe care o aveți.

      Vă doresc numai bine…și tindem spre o altă întâlnire!

  3. Gheorghita Zbaganu

    Și eu mă bucur că există preoți care nu sunt spălați pe creier de anticomunism.

    Felicitări, domnule Picioruș!

    Primii creștini nu au fost oare, comuniști?

    Cum să interpretăm altfel zguduitoarea relatare din „Fapte” despre Anania și Șafira?

    Sau Epistola lui Iacov?

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Gheorghiță,

      vă mulțumesc pentru comentariu și pentru aprecieri!

      Însă trebuie să știți faptul că nu există nicio asemănare profundă între viața comunitară a primilor creștini…și perspectiva colectivistă a comunismului/ socialismului.

      Creștinii, atunci și acum, au o viață comună sau de întrajutorare, pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu și Dumnezeu este factorul de unitate și de comuniune între oameni, pentru că, prin harul și credința în El, ne unește pe unii cu alții.

      Comunismul a promovat un egalitarism ca politică de stat…în favoarea omului fără racordare la vreo instanță transcendentă.

      Omul ideologiei comuniste era omul darwinian, căruia, dacă se lupta pentru viață…și nu ieșea din marginile ideologice…i se asigura minimul necesar…sau decent pentru existență.

      Așa că, între viața bisericească și societatea comunistă e o prăpastie imensă la nivel profund…singura asemănare, exterioară, fiind aceea, că și într-o parte și în alta oamenii sunt împreună și se ajută.

      Numai că motivele pentru care se ajută…nu au aceeași direcție.

      Vă doresc numai bine!

  4. costea

    Domnule Profesor,

    Ajungând întâmplător aici încerc să las câteva gânduri, observând, mai ales, că este un loc al dialogului fără…bruscări.

    Dumneavoastră vedeţi diferenţa între comunişti şi primii creştini cantonată în diferenţa de motivare a „vieţii comune şi de întrajutorare”, conchizând că şi unii şi alţii tind spre acelaşi lucru.

    „Factorul de unitate şi de comuniune” îl reprezintă, pentru unii, credinţa în El iar, pentru ceilalţi, strict prozaica şi concreta pulsiune, numită viaţă, în tiparele ei descifrate de Darwin.

    Comunismul, pe care îl invocaţi, nu a existat, socialismul însă da, iar socialismul nu a promovat egalitarismul, aşa cum greşit reluaţi şi dumneavoastră unul dintre poncifele adânc şi cu metodă înfipte în societate, ci „egalitatea în drepturi”,  adică un loc în blokstartul vieţii net superior atât dpdv etic dar şi al onestităţii politice, comparativ cu „egalitatea de şanse”, pe care am primit-o odată cu „revoluţia”.

    Pentru că am trăit „acolo” îmi permit să afirm că greşiţi şi în afirmaţia privind încorsetarea „în limitele ideologiei” şi condiţionarea de către aceasta a existenţei omului, căruia „i se asigura minimul necesar sau decent”.

    În primul rând formularea „i se” trădează existenţa în spatele său a unui alt poncif – pus şi acesta să tragă la edecul contorsionării unei bucăţi de istorie, până la neantizare – şi anume acela al „statului asistenţial” în socialism în care toată lumea, comunişti şi necomunişti, stătea cu mâna întinsă la pomana zeului Stat.

    Chiar o analiză superficială a organizării economico-sociale şi a sistemului de distribuire şi redistribuire în socialism arată că membrii acestei „comuniuni” se întreţineau exclusiv din munca proprie. Încercaţi să vizualizaţi şi să aplicaţi la acest sistem cunocuta schemă a circuitului apei în natură.

    (Veţi putea observa astfel, comparativ, diferenţa dintre socialism/comunism şi capitalism în punctele de scurtcircuitare a traseelor de formare a norilor (bugetul) şi cele ale nivelului şi zonelor de…precipitaţii).

    În al doilea rând „minimul necesar sau decent” nu a constituit nicidecum o politică în sine, ţinând de fibra…comunismului (nici nu putea, acesta propunându-şi să eradicheze tocmai sărăcia) fiind o reflexie a viziunii „egalitariste” propusă azi pentru atunci.

    Nivelul de trai a fost condiţionat de nivelul de dezvoltare, constant crescător după ’47 (când comuniştii au preluat ţara de la opaiţ şi pelagră) singura limitare pe care a adus-o acestuia socialismul fiind determinată de programul de ridicare a tuturor…fiilor lui Dumnezeu – şi nu doar a unora cum se întâmplă astăzi în…democraţie – iar, pe de altă parte, ideologia propusă şi propagată, „de comuniune şi de întrajutorare între oameni”, care a condus la „polizarea” semnificativă a colţilor lui homo lupus, ţinând în frâu şi domolind impulsurile egoiste, avare, brutale ale acestuia.

    Reluând concluzia dumneavoastră îmi permit să observ că, în „practică”, atât  creştinii cât şi comuniştii trăiesc aceeaşi (prozaică) viaţă dar pe care, concret, doar cei din urmă o construiesc (sistemul).

    Până la urmă, cred, chiar şi El propune fiilor săi concretul unei vieţi de comuniune şi întrajutorare care nu poate fi generată doar din iubirea Sa.

    În concluzie, sunt de acord că există o diferenţă între creştini şi comunişti, în zona edificării ontologice, dar, pe de altă parte nu pot evita observaţia de ordin sinalagmatic precum că, dacă oamenii sunt toţi fii Lui, aceasta îi include, firesc, şi pe comunişti („necredincioşii”), iar dacă aceştia vor să instaureze comunismul acesta îi va include, la fel de firesc, pe toţi fiii lui Dumnezeu (inclusiv „necredincioşii” ceilalţi).

    Şi atunci, mai contează din ce parte vin (oamenii) spre concluzia dumneavoastră?…

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Virgil Costea,

      vă mulțumesc pentru lungul și experiențialul dumneavoastră comentariu!

      Însă nu sunt „profesor universitar” ci doar preot și doctor în teologie.

      Da, aici se dialoghează cu bun simț…iar diferența dintre creștini și comuniști este diferența dintre viața în sfințenie, care e viața Bisericii și viața ideologizată.

      Dacă la noi a existat socialism…și nu comunism, atunci a existat un sistem politic care nu a înghițit Biserica, care a prigonit-o…și a căutat prin toate mijloacele să distrugă oamenii valorici.

      Iar „egalitatea în drepturi” cât și cea „în șanse” a fost și este mai mult pe hârtie, la nivel de legi și discurs politic, decât în viața reală.

      Mă bucur că sunteți în vârstă și că aveți mai multă experiență de viață decât mine, care am 36 de ani…și faptul că vreți să comunicăm este un mod frumos de a împărtăși din experiența dumneavoastră.

      Însă și atunci cât și acum oamenii nu trăiau numai din „munca proprie” ci și din sprijinul Statului. Asistența Statului, în orice sistem politic, este definitorie.

      Iar multele locuri de muncă…sau multa muncă nerentabilă sau de joasă specializare din socialism…da impresia că toți oamenii „știu și pot munci” chiar dacă nu au prea multă școală sau specializare.

      Însă sistemul de producție al socialismului nu era pe de-a-ntregul defect sau neperformant…numai că se ghetoiza din cauza sistemului politic.

      Unelte de muncă vechi, neținerea pasului cu tehnologia, lipsa unei piețe de desfacere reale…ne da impresia că „exportăm mult”, că „producem de calitate”, când noi aveam relații comerciale doar cu alte state comuniste și cu statele în curs de dezvoltare.

      Dacă dumneavoastră credeți că sunt „ideologizat” când am repulsie față de comunism, la fel pot spune și eu despre dumneavoastră: că sunteți îmbâcsit de retorica acelor ani…care era mitologică și nu realistă.

      Vreo 14 ani tot am prins din socialismul „multilateral dezvoltat”…iar mirosul epocii nu mi-e străin. Nici istoria secolului al 20-lea…

      Fără doar și poate, în timpul perioadei comuniste, România s-a dezvoltat mult…pentru că acesta era trendul secolului.

      Mijloacele coercitive ale regimului comunist și-au făcut treaba…uneori periculos de mult…dar românii nu s-au schimbat „radical” în timpul comunismului.

      Pentru că schimbările ontologice reale încep în Biserică și sunt lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră.

      Da, în practică, toți împărțim aceeași existență istorică…dar nu toți o trăim la fel în interiorul nostru.

      Iar dacă dumneavoastră…mai vreți câteva decenii, secole de comunism/ socialism/ dictatură a proletariatului/ dictatură a nulităților erijate în „academicieni”…nu v-ați găsit în mine „un tovarăș de drum”.

      Dar dacă vreți să fiți un „fost comunist/ socialist”, care vreți să veniți la Biserică, pentru a vă spovedi trecutul și să începeți o nouă viață, atunci aveți în mine un prieten pe drumul pocăinței.

      Astfel vă răspund întrebării finale: nu contează din ce zonă a societății vin oamenii spre…Biserica Ortodoxă! Important e să ajungă la ea cu adevărat…adică să fie niște creștini autentici.

      Vă doresc numai bine și vă mulțumesc încă odată pentru dorința de a dialoga cu mine în mod extins!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén