Predică la pomenirea Sfântului Arhiepiscop Nicolae al Mirei Lichiei [6 decembrie 2013]

Sfantul Arhiepiscop Nicolae al Mirei Lichiei

Iubiții mei,

la împlinire a 7 ani de creație online…pomenirea Sfântului Arhiepiscop Nicolae înseamnă pomenirea Părintelui duhovnicesc al platformei Teologie pentru azi!

Pentru că din ziua de 6 decembrie 2006 suntem online aproape zilnic…prin munca noastră…și prin deschiderea către oameni.

De aceea munca noastră online, luminată de rugăciunile sale, sunt pungi de bani aruncate în sufletele oamenilor.

Sunt banii harului dumnezeiesc al Prea Sfintei Treimi.

Sunt mâini întinse, spre îmbrățișare a oamenilor.

Pentru că oamenii au nevoie de prieteni, de confidenți, de cineva care să îi înțeleagă profund…și să îi prețuiască pentru ceea ce sunt.

La o primă impresie și din afară…pare pierdere de timp să pierzi timpul scriind și vorbind și slujind oamenilor în mod neîntrerupt.

Iar, în fapt, e adevărat, e o  imensă muncă, oboseală, cheltuire de sine, ruinare de sine…dar și o prea-împlinitoare bucurie.

În timp însă…când vezi că oamenii se schimbă datorită scrisului, a muncii, a dăruirii tale, când mediul social și onlineul capătă o altă amprentă, atunci observi că a sluji oamenilor nu e o pierde de timp…ci înseamnă o schimbare/ o primenire/ o îmbucurare de profunzime a oamenilor.

Aghios Nicolaos (în greacă) sau Sanctus Nicolaus (în latină) a trăit între 15 martie 270-6 decembrie 343, adormind la vârsta de 73 de ani.

Iar Nicolae – biruitorul de popor prin sfințenie, prin delicatețe, prin bunătate, prin facerea de bine – s-a arătat minunat de-a lungul întregii sale vieți.

Imediat după naștere, la prima îmbăiere, a stat trei ore în picioare…deși era prunc abia născut…în cinstea Prea Sfintei Treimi. Sugea doar din sânul drept al mamei sale…iar în zi de post sugea de la sânul mamei doar seara.

A făcut studii, s-a umplut tot mai mult de har și de fapte bune, a fost hirotonit de către unchiul său, care era episcop

Dar nu prin nepotism sau pe bani a devenit preot al Domnului ci pentru că unchiul său, episcopul, și el un om Sfânt, l-a văzut pe cel nou hirotonit ca pe „un nou soare” al Bisericii.

Sfântul Nicolae și-a împărțit averea părintească la săraci.

Și când am spus, mai sus (asta pentru cei care nu cunosc viața lui), că munca noastră online înseamnă a arunca pungi de bani în sufletele oamenilor…am făcut o aluzie la un eveniment din viața lui, unde Sfântul Nicolae s-a dus și a aruncat pungi de bani, noaptea, în casa unui tată…pentru ca acela să nu-și dea fiicele, trei la număr, pentru prostituție…din cauza sărăciei.

A aruncat banii pe fereastră…în casa tatălui cu 3 fete nemăritate…la miezul nopții…fără să-și deconspire identitatea.

Dar a făcut acel bine…în mod anonim…pentru că așa a înțeles de la Dumnezeu că trebuie să procedeze în acest caz.

Însă noi nu trebuie să înțelegem de aici, din această situație, că trebuie să facem bloguri anonime…cărți anonime…sau să nu avem relații cu oamenii ci să le trimitem doar bani pe card…pentru că doar așa se rezolvă situația.

Nu! Față de fiecare om trebuie să ne comportăm după cum acela dorește…și după cum Dumnezeu ne luminează.

Pentru că, în nicio situație, comportamentul stereotip, a repeta la nesfârșit, cu toți oamenii, același mod de-a fi…nu arată că suntem vii…ci că suntem înapoiați social.

Sfântul Nicolae a ales discreția în acest caz…pentru că a vrut ca tatăl fetelor să decidă de unul singur ce viață vrea să aibă.

Dacă venea și îi dădea banii în mână…tatăl fetelor s-ar fi simțit obligat de prezența arhiepiscopului să se manifeste ca un om credincios.

Dar când l-a lăsat pe om cu banii în casă…și omului nu îi venea să creadă ce se întâmplă…atunci el s-a manifestat așa cum a simțit.

Și cum s-a manifestat tatăl scăpat de sărăcie? „Socotind a fi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Îi mulţumea neîncetat, dând laudă Domnului Celui ce Se îngrijeşte de toţi. Apoi îndată pe una din fetele sale, pe cea mai mare, a măritat-o după un bărbat şi i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei”.

De aceea, văzând că tatăl a procedat înțelept…adică în sens cu milostenia Sfântului Nicolae, Sfântul nostru a mai repetat de două ori acțiunea de la miezul nopții…pentru ca tatăl să-și căsătorească și celelalte două fiice.

Sfântul Nicolae a fost la Locurile Sfinte ale Domnului, a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325, peste tot a făcut minuni copleșitoare…

Pentru că se raporta, mereu, la oamenii din fața lui…și îi ajuta după voia Domnului și după bunătatea inimii sale preafrumoase.

Nu suporta minciuna, falsificarea credinței…și de aceea l-a pălmuit pe Arie, ereticul…dar iubea oamenii și nu suporta să îi vadă îndurerați, triști, dezamăgiți, disperați…

Îi iubea cu iubirea lui Dumnezeu și se lupta cu minciuna, cu falsificarea credinței și a vieții eclesiale, din iubire pentru Dumnezeu.

Și privind lucrurile retrospectiv, munca noastră online este îmbibată de prezența lui, a Părintelui duhovnicesc al platformei noastre, pentru că e deschisă spre oameni în mod autentic, din dor de a ajuta oamenii și nu de a-i ideologiza.

Cine ideologizează…are un scop, în cele din urmă, mercantil, îngust, fracționar.

Merge cu partea lui, cu partidul lui, cu scopurile lui…lăturalnice.

Eu și doamna preoteasă nu avem scopuri politice, nu ne angajăm și nu agreăm atitudini extremiste și nu suntem înfășurați în organizații oculte.

Ceea ce spunem spunem la vedere în cărțile și articolele noastre online, munca noastră poate fi urmăribilă pas cu pas, gradul de înțelegere al textelor sau al realității e sub ochii dumneavoastră.

Tocmai de aceea suntem o invitație continuă la dialog, la comuniune, la cooperare între noi, la nivel online și social…lucru care nu înseamnă a nu avea poziții critice detaliate asupra problemelor luate în discuție.

Mai pe scurt, îmbinăm bunătatea cu vorbirea tranșantă, munca continuă cu eleganța, dialogul decent cu exprimarea savuroasă, viața ascetico-mistică cu problemele cele mai recente și spinoase, teologia înaltă și sfântă cu ideologiile de tot felul, sfințenia credinței ortodoxe cu dialogul onest cu toate credințele și superstițiile lumii.

Așa stând lucrurile, vă mulțumim pentru fidelitatea cu care ne urmăriți, pentru aportul dumneavoastră, de orice fel, la viața noastră (pentru comentarii, cărți, articole, bani, prietenie), pentru că lăsați să se continue munca noastră în viața dumneavoastră!

Vă port mereu în rugăciunile mele, pe toți cititorii mei…și vă cer rugăciunea și sprijinul dumneavoastră continuu pentru a merge mai departe!

La mulți ani pentru TPA, la mulți ani dumneavoastră, la mulți ani tuturor!

Dumnezeu să ne lumineze întru toate discuțiile noastre, pentru ca să comunicăm eficient și profund între noi! Amin.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *