Mai greu e adevărul decât minciuna

Unii suportă mai greu adevărul despre ei înșiși decât minciuna la adresa lor.

Se pare că adevărul doare mai tare chiar și decât calomnia.

Pentru că suportă și trec cu vederea mai ușor calomnia…care e întotdeauna îndoielnică…pe când adevărul despre sine, dat în vileag, e greu de mestecat, dacă nu imposibil.

*

Și când cineva îți spune că te-ai murdărit de frișcă…cauți în Pateric și în Evanghelii, ca să dovedești că nu scrie că ai pete de frișcă pe haină.

Timpul prezent al trăirii devine timpul trecut al textelor cărora nu le e trăit conținutul, dar care e interpretat foarte punctual pentru zilele noastre: în ce regiune sau intersecție se potrivește fiecare.

Iar Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți sunt remodelați picassonian: de la unul un ochi, atârnat aiurea, de la altul o gură strâmbată, de la altul un picior frânt…o juma’ de ureche sau un sfert de gând…

Rezultă: „adevărul deplin”…spus mai pe scurt, ca pentru cei de astăzi, sfertilizat cu mintea ortodox-postmodernului.

Și icoanele se pot recolaja, chiar dacă nu i-a trecut prin cap niciunui artist modern sau postmodern.

Dar le-a trecut prin cap…ortodocșilor, gânditorilor ortodocși asupra textelor sau a citatelor cu picătura.

Frânturile de Adevăr, redistribuite, construiesc adevărul unora, cu care…se stilizează minciunile grosolane.

*

Și un mare vacarm trebuie să acopere…ceea ce nu trebuie să se audă.

Pentru că întotdeauna vacarmul e piesa de rezistență de pe albumul tuturor nerușinărilor.

Mulți sau puțini…dar vacarmici…și tace și cântecul sferelor…

*

Și, în final: cred că ar fi bine să traducem „lucrările filosofico-teologice” ale lui Pleșu și Patapievici și să le prezentăm în lume ca exponențiale pentru Ortodoxia românească. Să stea lângă Sfântul Justin Popovici.

Păcat că nu mai trăiește Sfântul Justin Popovici.

Sau: „bine c-a murit”…și el, dar și Stăniloae…și că nu are cine să le mai tragă o palmă teologică…

Sau poate că are cine…și tocmai asta enervează.