Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 7 decembrie 2013

De la cununa de spini la mitra de aur [6]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a.

***

Corneliu C, Simuț, De la cununa de spini la mitra de aur. O istorie selectivă a Bisericii de la Isus Cristos la declinul puterii papale, 30 d. Cr.-1418 d. Cr., Ed. Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca, 2008, 333 p.

***

Invazia barbară în Apus, p. 190, sedentarismul roman, p. 192…și „barbarii s-au dovedit a fi mult mai rezistenți din punct de vedere fizic decât romanii”, Ibidem.

Hunii, p. 194, vizigoții conduși de Alaric și vandalii care pustiesc Franța și Spania sub conducerea lui Genseric, p. 195.

Saxonii și anglii au plecat din Danemarca în jurul anului 440 d. Hr. și „s-au stabilit în Insulele Britanice părăsite de curând de legiunile romane”, p. 196.

Hunii, conduși de Attila, atacă Italia, p. 196.

Herulii, de neam germanic, sub conducerea lui Odoacru, atacă și cuceresc Roma în 476 d. Hr., p. 197.

Odoacru a fost arian, p. 198.

Autorul „scrie” despre 5 Sfinți enormi ai Bisericii, ca operă și ca viață, în doar două pagini și ceva, p. 200-202.

Cap. 13 începe în p. 205.

Iar dacă aș sta să pigulesc toate lucrurile autorului spuse cu o ușurință frivolă aș bate pasul pe loc prea mult timp. Pentru că este evident, dintru început, că autorul nu se ocupă cu istoria Bisericii ci cu o confesionalizare/ rescriere a ei.

Cele două falsuri teologice, p. 215-218.

De la pseudo-decretalele din 850…autorul sare la 1073. Fără a spune vreun cuvânt despre marea schismă de la 1054, evenimentul cel mai dramatic al Bisericii, atâta timp cât o mare parte din continentul european devine eretic.

Ascensiunea papală, p. 222.

Captivitatea papilor, p. 226-227.

Autorul consideră Conciliul de la Konstanz (1414-1418) drept „una dintre cele mai importante adunări bisericești din întreaga istorie a bisericii romane”, p. 228. Din ce motiv? Pentru că inventează noi erezii?

Jan Huss a fost declarat eretic de romano-catolici și ars pe rug pe 6 iulie 1415, p. 230.

Cu anul 1415 se termină scurta istorie ideologizată a lui Simuț, după care urmează un appendix extins.

Începe cu mărturisiri de credință biblice: In. 1, 49; Mt. 16, 16; In. 6, 68; In. 20, 28; F. Ap. 8, 37; Mt. 28, 18-20; I Cor. 8, 6; I Tim. 3, 16; Evr. 6, 1-2; F. Ap. 16, 31; Rom. 12, 6; I Cor. 15, 3-4; II Tim. 1, 3, 14; Evr. 5, 12; I In. 4, 2; II In. 7-10.

Continuă cu mărturisiri de credință dogmatice: Sfântul Ignatie al Antiohiei (Epistola către tralieni, cap. 9), trei mărturisiri ale Sfântului Irineu al Lyonului (Împotriva ereziilor, cartea I, cap. 10, par. 1; Idem, cartea 3, cap. 4, paragrafele 1-2 și Idem, cartea a 4-a, cap. 33, paragraful 7), 3 de la Tertullian, una de la Origen, una a Sfântului Ciprian al Cartaginei, una a lui Novațian, una a Sfântului Grigorie Taumaturgul, una a Sfântului Lucian din Antiohia, una a lui Arie ereticul, una a lui Eusebiu, două ale Sfântului Chiril al Ierusalimului, două ale Sfântului Epifanie de Salamina, una din Canoanele apostolice.

Ca mărturisiri de credință ecumenice autorul socotește:  Crezul apostolic (dar pe care nu îl consideră de secol I ci de sec. 3-4), Crezul de la Niceea, Crezul de la Constantinopol, numește definiția dogmatică a Sinodului 4 Ecumenic drept „Crezul de la Calcedon” cu toate că nimeni nu l-a numit astfel, iar Crezul atanasian nu îl socotește al Sfântului Atanasie cel Mare ci o construcție teologică a mai multora, din sec. 3-4, așa cum a spus anterior.

Și urmează bibliografia multă…și fără relevanță practică. Pentru că e numai secundară.

Pe scurt: o mini-istorie confesionalizată, fără recurs la sursele primare și fără metodă.

Predică la Duminica a 27-a după Rusalii [2013]

Iubiții mei,

în această duminică, în calendarul nostru îi avem pomeniți pe Sfântul Cuvios Patapie, pe Sfântul Ierarh Sofronie, Episcopul Ciprului și pe Sfinții Apostoli Cezar, Tihic și Onisifor.

5 nume de bărbați, care…fără explicitări, venite în urma cercetărilor istorico-teologice…nu ne spun nimic.

De aceea și citim calendarul Bisericii ca pe o foaie plină de enigme…pentru că, fără o cunoaștere a lor, a Sfinților, numele lor sunt doar simple nume.

Pe unele neîntâlnindu-le deloc în viața publică.

Sfantul Cuvios Patapios, sec. 4 d. Hr.

Sfintele Moaște ale Sfântului Patapios al Tebei, trăitor în secolul al 4-lea d. Hr., se află azi într-o Mănăstire de Maici din Grecia.

Sfântul Patapios este egiptean, născut în Theba, a fost monah, a locuit și la Vlaherne…și Sfintele sale Moaște sunt la Lutrachi din sec. al 15-lea, după cucerirea Constantinopolului în 1453.

În ordinea Sfinților pomeniți în calendar, el este al doilea, fiind din secolul al 4-lea…pentru că primii sunt cei 3 Sfinți Apostoli amintiți.

Din sursa de aici însă, aflăm că azi sunt pomeniți nu 3…ci 7 Sfinți Apostoli, din grupul celor 7o de Sfinți Apostoli ai Domnului.

Adică „Sfinții Apostoli Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor”.

Și din aceeași sursă aflăm că „Sosten, despre care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomeneşte acelaşi Apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomeneşte tot Apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toţi aceştia au vieţuit bine şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost ucişi de închinătorii la idoli şi şi-au dat Domnului sufletele lor”.

Sfântul Apostol Sostenis e pomenit în F. Ap. 18, 17, cf. GNT. Sfântul Apostol Pavel l-a convertit la credință și a adormit în pace. Și el este pictat în iconografia ortodoxă „în chipul unui bătrân pleșuv, cu barba lungă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice”.

Sfântul Apostol Apollos a fost un evreu din Alexandria foarte educat, care l-a însoțit pe Sfântul Pavel în propovăduirea sa.

Sfântul Apostol Chifa e pomenit la I Cor. 15, 5.

Iar condacul celor 7 Apostoli pomeniți astăzi e acesta: „Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor”.

Și Via lui Hristos este Biserica Lui, pe când vinul mântuirii este teologia Bisericii. Pentru că teologia sfântă a Bisericii e cea care ne îmbată cu dragostea de Dumnezeu și de oameni.

Sfantul Apostol Tihicos

Sfântul Apostol Tihicos e cel care a dus Epistolele Sfântului Pavel către Efeseni și Coloseni, a fost Episcop de Cezareea și a adormit în pace.

Sfântul Apostol Epafroditos a fost un intim al Sfântului Pavel și e amintit de el în Filip. 2, 25.

Sfântul Apostol Caesar a fost Episcop de Dyrrhachium, în Grecia.

Sfântul Apostol Onisiforos a fost Episcop în Colofon și Corint, fiind amintit la II Tim. 1, 16.

Și de aici aflăm că dintre cei 7 Sfinți Apostoli astăzi pomeniți de întreaga Biserică…numai Sfântul Apostol Onisiforos a murit martiric. Unde? În „oraşul Parium/ Parion (nu departe de Efes) pe ţărmurile Helespontului, unde mersese să Îl propovăduiască pe Hristos printre păgânii de acolo”.

Și toți cei 7 Apostoli pomeniți azi au fost Episcopi hirotoniți de către Sfinții Apostoli, în secolul I al Bisericii, pentru ca să instituie, prin preoți și diaconi, Biserici locale.

Cei 12 Sfinți Apostoli, dimpreună cu Sfântul Pavel, erau itineranți, adică propovăduiau peste tot…pentru că trebuiau să hirotonească Episcopi. Dar Episcopii hirotoniți de Apostoli, cu excepțiile de rigoare, rămâneau în cetățile pentru care fuseseră hirotoniți…și instituiau Bisericile locale.

Tocmai de aceea s-a spus Episcopul de Colofon sau de Cezareea: pentru că erau Episcopii acelor cetăți.

Despre Sfântul Ierarh Sofronie al Ciprului, aici, nu găsim nicio identificare temporală. Numai că s-a născut în Cipru, că a fost un om milostiv și că a adormit în pace.

În Viețile Sfinților, ediția românească, pe 8 decembrie e tratată numai Viața Sfântului Patapie.

Din care aflăm că s-a făcut monah în pustia Egiptului. Și pentru că a început să fie lăudat de oameni pentru viața sa sfântă, el a fugit din Egipt și așa a ajuns în Constantinopol.

Însă nu a mai intrat într-o Mănăstire constantinopolitană ci a trăit, neștiut de oameni, într-o „colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetăţii”.

Dar trăind aici, pentru că a vindecat un orb din naștere…e iarăși cunoscut de oameni.

Apoi a vindecat pe un om bolnav de hidropică.

Când Sfântul Patapie a întâlnit un demonizat…„diavolul, văzând de departe pe Fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-şi ochii, spumegând, scrâşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Şi aici iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi abia aflându-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni, peste toţi, este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sunt biruit şi izgonit”.

Și diavolul, fără voia lui, a spus niște adevăruri mari.

Cum că el se ostenește mult să câștige oameni și când îi câștigă își face locaș în ei, adică îi face focare de satanism. Dar, totodată, că demonii și oamenii demonizați nu se simt bine…lângă Sfinți. Sfântul îl izgonea din om…cu puterea lui Hristos, a Nazarineanului. Și, nu în ultimul rând, că semnul Sfintei Cruci și chemarea numelui Domnului…însemna izgonire a demonului din om.

De ce credeți că eterodocșii și păgânii nu vor să își facă semnul Sfintei Cruci, în mod corect, pe trupul lor? Pentru că asta i-ar izgoni pe demoni.

Și pentru că nu vor să iasă din robia demonilor…tocmai de aceea preferă să fie în afara Bisericii și să trăiască o pseudo viață eclesială, adică una făcută după mintea lor…și nu după exigențele sfințeniei.

Dar, totodată, vedem că demonizații și acum 17 secole…se manifestau la fel, pentru că demonii…erau și sunt aceeași.

Iar cine vrea să fie același…de la tinerețe și până la bătrânețe, adică fără să se schimbe în bine, își „elogiază” continuu propria-și decadență.

Cine este însă Sfântul Ierarh Sofronios astăzi pomenit?

Biserica Domnului are liste neîntrerupte pentru Episcopii săi…și lista Episcopilor Ciprului e aceasta.

După cum se observă, rangul Bisericii Ciprului e de Arhiepiscopie…și Biserica din Cipru a fost fundată de Sfântul Apostol Barnabas/ Varnavas (iconizat deasupra, alături de Sfântul Apostol Pavlos și de Sfântul Apostol Tihicos) în anul 45 d. Hr. Adică în primul secol al Bisericii.

Iar primul Arhiepiscop al Ciprului cu numele Sofronios a păstorit în timpul domniei Sfântului Justinian cel Mare, adică în secolul al 6-lea. Sofronios al II-lea e din sec. al 12-lea. Sofronios al III-lea e din sec. al 19-lea.

Din puținele elemente pe care le găsim aici, aflăm un lucru esențial: „după moartea Sfinţitului Damian, episcopul Ciprului, [Sfântul Sofronios] a fost ales episcop de tot poporul şi de episcopi”.

Pe baza lui, a faptului că el i-a urmat Arhiepiscopului Damian, aflăm care dintre cei 3 e pomenit azi.

Și înainte de Sofronios I a fost, cu adevărat, Arhiepiscopul Damianos, tot în timpul domniei Sfântului Justinian cel Mare.

Din sursa de aici aflăm că astăzi e pomenit și Sfântul Parthenios al Chiosului, adormit pe 8 decembrie 1883.

De aici, că e pomenit și Sfântul Chiril, Starețul de la Chelma Hill.

De aici, că sunt pomeniți și 62 de Sfinți Mucenici, Preoți ai Africii, dimpreună cu 300 de Sfinți Mucenici Mireni, pe care i-au martirizat ereticii arieni. Când? În timpul împăratului Zinon al Constantinopolului, în sec. 5.

Iar de aici, că astăzi o pomenim și pe Sfânta Muceniță Anthusa, din Roma, care a fost botezată de Sfântul Ambrosius al Milanului, pe care l-am pomenit ieri. Pentru că nu a vrut să fie rebotezată de către un arian, ea a fost aruncată în foc și astfel a murit martiric.

Așadar, iubiții mei, avem Sfinți care zidesc Biserici vii, formate din oameni vii și plini de har și Sfinți care preferă să moară…decât să mărturisească o altă credință în afara dreptei credințe a Bisericii.

Evanghelia zilei e Lc. 13, 10-17…unde Domnul o vindecă pe o femeie…de demonizarea ei de 18 ani [v. 16]. Pentru că demonizarea…ca și reumatismul…e o boală „durabilă”…dacă nu vrei să te vindeci de ea.

În Apostolul zilei [Efes. 6, 10-17] am auzit ceva în tandem cu Evanghelia zilei: că „lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestei lumi, împotriva duhurilor răutății [ta pnevmatica tis ponirias] în ceruri” [Efes. 6, 12, cf. GNT].

Iar care „[se află] în ceruri” se referă la faptul că sunt în văzduh…De unde avem expresia vămile văzduhului…pentru că sufletul, după moarte, condus de Îngeri către Judecata Domnului, trece printre demonii din văzduhuri…care vor să îl pogoare cu ei în Iad.

Așa că, împotriva demonilor care stau cu anii în oameni…pe când oamenii în cauză se dau de „sfinți, de iluminați, de cunoscători, de frumoși, de nemaipomeniți”…se luptă cu luptă mistică, profundă…pentru că demonii nu sunt oamenii demonizați…ci ei stau/ își fac mendrele în oamenii posedați de ei.

Și, după cum vorbeam și altădată: până nu vedeți, în carne și oase, cum arată un demonizat și ce sunt în stare  demonii să facă din el…nu știți nimic despre problema tematizată în duminica de azi.

Pentru că azi, în această a doua duminică a lui decembrie, Biserica ne învață că nu ne putem apropia de Domnul…până nu-l scoatem pe vrăjmașul Lui, pe Satana, din noi.

Cel care ne dă să ne mândrim în materie de teologie și sfințenie, adică să inventăm „noi Biserici”, „noi dogme”, „noi moduri de sfințenie”, e cel care…nu ne vrea cu ochii curați și frumoși. Plini de har.

Dar toată viața și slujba Bisericii sunt tocmai pentru a ne dezvrăji de minciunile Satanei, pentru a ni se face silă de el și de toate imixtiunile lui în viața noastră…și să dorim să fim plini de slava lui Hristos, care ne eliberează de tot păcatul și de toată patima.

Căci, în definitiv, azi spunem ce am spus la Botez, direct sau prin nașii noștri: că viața noastră e unire cu Hristos, unire continuă, pentru că noi, în fiecare clipă, ne depărtăm de unirea cu demonii.

De aceea, iubiții mei, să învățăm istoria Bisericii de la Sfinții Bisericii și să nu inventăm basme în materie de „istorie”, „dogmă” și „experiență”!

Pentru că minciuna nu ne ajută la nimic…pe când adevărul ne aprofundează în toată bucuria și frumusețea relației vii și veșnice cu Dumnezeu.

Dumnezeu să fie liniștea, vederea și curăția noastră, Dumnezeul treimic, Cel veșnic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, pentru că a Lui e Împărăția și puterea și slava în vecii vecilor. Amin!

Predică despre comunicare și familie [7 decembrie 2013]

Iubiții mei,

după cum ați observat, de la începutul acestui dumnezeiesc post, am predicat despre Sfinți ai Bisericii mai mult sau mai puțin „băgați în seamă” de ortodocși.

Pentru că nouă, adesea, ne place să ne credem „ortodocși” dar fără raportare directă, continuă, filială la Sfinții Ortodoxiei, adică la cei care ne învață să fim ortodocși.

Și am urmărit viața și lucrarea Sfântului…pentru a ni-l apropia…pentru a ni-l face Părinte al nostru.

Adică am folosit metoda prezentării aprofundate a unui Sfânt.

Astăzi însă voi trece la o altă metodă omiletică: aceea a combinării tematice.

Fapt pentru care voi combina detalii importante despre cei doi Sfinți pomeniți în calendarul nostru: Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului și Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș.

Recent, în teologia românească, Pr. Dr. Ștefan Zară a scris teza doctorală Doctrina teologică și pastorală a Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului. Teza e nepublicată…și eu o aștept cu interes, ținând seama de faptul că am fost colegi de Doctorat.

Însă din rezumatul tezei, noi aflăm că Sfântul Ambrosius a adormit în Domnul pe data de 4 aprilie 397 iar Biserica îl pomenește azi, pe 7 decembrie, pentru că aceasta e ziua când el a fost hirotonit arhiereu.

Sfintele sale Moaște întregi sunt expuse la vedere în Bazilica Sfântul Ambrozie din Milano (romano-catolică)…și sunt acestea:

Sfantul Ierarh Ambrosius al Mediolanului

Găsiți aici opera sa în latină, italiană și engleză.

Și dacă o privim numai așa, pe deasupra, vedem că el a comentat pasaje și cărți din toată Scriptura…pentru că a considerat că aprofundarea Revelației dumnezeiești, cuprinsă în Scriptură și Tradiție, este predica Bisericii dar și hrana ei teologică și duhovnicească.

Din acest motiv, pentru a aprofunda teologia Bisericii…trebuie să traducem mult din Sfinții Părinți dar și să-i comentăm în același ritm.

În română, în colecția PSB, avem vol. 52 și vol. 53 dedicat Sfântului Ambrozie.

Vol. 53 din PSB a apărut primul, în 1994, și cuprinde tratatul ambrozian Despre Sfintele Taine, în 9 capitole și un număr de 82 de scrisori.

De aceea putem tematiza comunicarea pe baza operei Sfântului Ambrozie: pentru că a fost un om al predicării și al comunicării intense între oamenii Bisericii.

Vol. 52 a fost editat în 2007 și cuprinde o parte dintre exegezele sale la Vechiul Testament:  1. Hexaemeron, 2. Despre Rai, 3. Despre Cain și Abel, 4. Despre Noe și corabia lui, 5. Despre Iacob și despre viața cea fericită, 6. Despre Patriarhul Iosif, 7. Despre Patriarhi, 8. Apologie pentru David către Împăratul Teodosie, 9. Despre Nabot Izreeliteanul, 10. Despre binefacerile morții.

De unde observăm că exegeza la Vechiul Testament nu este „o invenție” neoprotestantă recentă, de care ei fac atâta caz, ci așa s-a predicat în Biserică de la început: în mod holistic. Interesându-ne toate lucrurile. Luând cărțile Scripturii de la cap la coadă și pe ale Sfinților Părinți pentru a puncta lucrurile de care aveau și au nevoie toți membrii Bisericii, dacă vor să fie slujitori plini de teologie și de har ai lui Dumnezeu.

Vol. 52 PSB a fost tradus de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga și Prof. Maria Hetco. Cine sunt cei 3? Nu știu nici eu, care mă ocup de teologie…

Sunt…„din trecut”…

Sunt doar trei nume „fără rezonanță”, dacă nu facem cercetări istorice despre viața lor.

A rămas opera lor, împletită cu a Sfântului Ambrozie…cititorul ia cartea, citește…dar nu se roagă deloc pentru cel care i-a facilitat, prin traducere, contactul cu Sfântul Ambrozie.

Se crede „îndreptățit” să aibă cartea în mână…să aibă informația servită la bot…deși cartea e osteneala cuiva…pe care putea să nu o facă

Și, o, Doamne, câte osteneli lipsesc în teologia și în spațiul ortodox românesc!

Câtă nevoie avem de foarte multe lucruri…de la ediții critice ale Scripturii și ale cărților de cult…până la colecții întregi patristice și comentarii teologice actuale.

Însă din a doua pagină de titlu aflăm că textele…ediției românești…au fost traduse din vol. 32 al colecției Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum. Care a fost publicat de Academia de Științe a Austriei.

Pentru că, cel mai adesea, trebuie să ne traducem textele sursă de la catolici, protestanți și neoprotestanți, pentru că aceia s-au ocupat de așa ceva…pe când noi doar ne-am lăudat cu Ortodoxia noastră.

Și vol. 52 e opera tot a trei traducători. Iar dacă despre primul știu câte ceva, adică despre Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, despre Prof. David Popescu și Lect. Dr. Dan Negrescu nu știu nimic.

Și asta nu e creștinește!

Cei care muncesc spre folosul Bisericii trebuie să fie răsplătiți de către noi prin cunoașterea lor.

Și pentru că munca lor duce la luminarea noastră și la întărirea noastră în dreapta credință, tocmai de aceea avem nevoie de a-i cunoaște pe acești binefăcători ai noștri, care ne pun în mâini cărțile mântuirii noastre.

În ciuda muncii lor imense de traducători nu știu câți știu detalii extinse despre Părintele Profesor Ică jr. sau despre Adrian Tănăsescu-Vlas.

Când spui Ică jr. spui Sfântul Simeon Noul Teolog în română, Sfântul Siluan Athonitul în română, Sfântul Isaac Sirul în română, Sfântul Grigorie Palama în română, Sfântul Efrem Sirul în română…

La fel, când spui Adrian Tănăsescu spui Sfântul Ioan de Kronstadt în română, Sfântul Teofan Zăvorâtul în română, Sfântul Ignatie Briancianinov în română, Sfântul Dimitrie al Rostovului în română, Sfântul Nicolae Velimirovici în română…

Și fără acești doi oameni foarte conștienți de nevoile profunde ale Bisericii lui Hristos din România…nu am fi avut acces la Sfinții Bisericii mai sus pomeniți.

Lor le datorăm educația noastră teologică.

Lor și tuturor celor care traduc, scriu, comentează, predică, aprofundează, dezbat, problematizează.

De aceea, a comunica în Biserică…și cu întreaga umanitate…nu înseamnă doar a vorbi…ci și a traduce, a scrie, a problematiza, a strânge date despre Tradiția Bisericii, a o pune în evidență.

Pentru ca predicatorul să aibă ce să spună…trebuie ca traducătorii și cercetătorii Bisericii să își facă treaba.

Pentru că în Biserică totul merge conjugat…și nu te poți dispensa de aportul cuiva la cunoașterea și aprofundarea teologiei și a vieții eclesiale.

În PSB 53, scrisoarea 81 a Sfântului Ambrozie e Către clerici (p. 312-314).

Și pe atunci…ca și acum…exista ispita demonica de a pleca din preoție.

Dar, spune Sfântul Ambrozie, unii preoți vor să părăsească preoția pentru că li s-a făcut „o nedreptate ușoară” (p. 312).

Și împotriva acestei ispite reale și dramatice, el aduce mărturii din Scriptură…pentru a arăta că preoția nu e confort ci trudă pentru mântuire.

Iar dacă noi credem în Prea Sfânta Treime, atunci nu trebuie să ne smintească nimeni din Biserică, niciun demon și niciun om, dacă noi avem o relație profundă cu Dumnezeu.

Însă, în același timp, nu trebuie nici să minimalizăm păcatele și smintelile oamenilor Bisericii.

Pentru că unii dintre noi nu fac păcate „cu fereală”…ci cu aroganță maximă, cu prostie înfumurată, cu tupeu „duhovnicesc”.

La lumină…în fața tuturor…fără să se stingherească cu ceva…

Sfanta Mucenita Filofteia

Iar că lucrurile nu sunt, întotdeauna și peste tot, „frumoase și la locul lor” în Biserică…dar că noi suntem chemați să nu ne lăsăm impresionați sau dezamăgiți de păcatele altora, îl înțelegem și din viața Sfintei Filofteia, Fecioara și Mucenița Domnului: că familia nu e întotdeauna „ortodoxă” și „bună la inimă” cu tine.

În Acatistul Sfintei, în condacul 5, citim: „vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte și împietrit la inimă, suflând cu îngroziri și cu chinuri asupra ta” [Acatistier, tipărit cu binecuvântarea PS Iustinian, Ep. al Maramureșului și Sătmarului, ed. recentă, fără an de apariție, tipar executat la Galați, p. 342].

Dar chinurile tatălui…pentru fiica lui minoră…nu erau „delicate” ci concrete: era „crunt biciuită” de el, lovită pe spate și peste obraz, suferind răni în trup ca Domnul [Ibidem]…Până când, într-o zi, văzând-o „împărțind hrană săracilor” [Idem, p. 343] și nu ducându-se la discotecă sau culcându-se cu cineva…tatăl ei „s-a umplut de drăcească mânie și a azvârlit în tine cu barda cea plugărească; și rănindu-ți piciorul îndată ți-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu” [Ibidem].

Din sursa de aici rezultă că Filoteea [cuvânt grecesc compus: iubitoarea de Dumnezeu]/ Filofteia a fost martirizată la 12 ani…

Însă lumina dumnezeiască care a înconjurat-o după martirizarea ei [Idem, p. 344] cât și îngreunarea trupului ei [Idem, p. 345], pentru a fi ridicată numai cu multă evlavie și de către oamenii Bisericii, ne vorbește despre faptul că nu numai că Filofteia era plină de milă ci și plină de har.

Lumina care a strălucit peste ea…era și în ea.

Și așa cum v-am mărturisit în predica din 2010…am simțit din plin harul curăției ei dumnezeiești, atunci când am sărutat prima oară Sfintele sale Moaște…pentru că harul lui Dumnezeu a fost și este în ea: după cum în sufletul ei și în trupul ei.

Da, e impresionant și cutremurător pentru noi, ca o Sfântă din Bulgaria să dorească să vină și să locuiască în România, la Curtea de Argeș [Idem, p. 345]!

De aceea și acum, și Bulgaria și România bat la aceleași porți ale Schengenului…și par a fi tratate împreună…după cum împreună au fost din vechime.

Însă părinții, ca să aprofundăm și a doua temă a zilei, nu sunt întotdeauna cei pe care „ni i-am dori”.

Iar familiile creștine nu sunt toate cu iubire în exces și cu atenție și cu frumusețe…ci unele sunt și cu bătăi, cu certuri, cu omoruri și violuri.

Însă în ciuda tuturor acestor „intemperii” ale vieții…noi, părinți sau copii, adolescenți sau maturi, trebuie să ne suportăm reciproc…și să nu abdicăm din viața de credință.

Iar cum, fără voia noastră, trebuie să și păcătuim ca să stăm „împreună”…ca familie…e mult mai important ce rezultă în urma tuturor acestor animozități și bătăi…decât certurile și bătăile în sine.

Sfântul Ambrozie predica mult și comunica mult. Fără el, Sfântul Augustin ar fi rămas tot nebotezat…iar mama lui, Sfânta Monica, tot neconsolată.

Sfântul Ambrozie s-a născut la Trier, în Germania…dar a fost episcop în Italia, la Milan.

Sfânta Filofteia a fost o copilă din Bulgaria, martirizată la 12 ani de tatăl ei, care era recăsătorit…după ce mama Sfintei murise…și ea o învățase să fie creștină. Însă după martirizare, prin minunea ușurării trupului ei, care a putut fi astfel transportat…dorește să vină în Țara Românească…și ne umple de minuni și de har de 8 secole…

Avem posibilitatea să ne închinăm, la Milano, la Sfintele Moaște ale Sfântului Ambrozie, prezentate mai sus…dar și la cele ale Sfintei Filofteia, pe care le avem la Mănăstirea Curtea de Argeș.

Și care sunt acestea:

Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filofteia
Putem să vedem, în ele, istoricitatea sfințeniei…pentru că unii se pot „îndoi” de autenticitatea vieților lor.

Sfântul Ambrosius a scris un tratat despre feciorie. Sfânta Filofteia era fecioară.

Părinții Sfântului Ambrozie erau oameni importanți în Imperiul Roman: tatăl său era prefectul Galiei/ Franței iar mama sa era o femeie erudită și evlavioasă.

Din Viața Sfintei Filofteia rezultă că era dintr-o familie înstărită…dar nu importantă în țară.

Și originea lor cât și vârsta nu au fost un obstacol în calea vieții lor sfinte.

Un prunc a strigat cu glas…deși nu vorbea încă: „Ambrozie să ne fie episcop!”.

Însă, când Dumnezeu l-a ales episcop prin gura unui prunc de țâță…Ambrozie nu era nici măcar creștin. Nu fusese încă botezat.

Dacă unii cred că creștinii nu trebuie „să citească” multă teologie…Sfântul Ambrozie nu e de acord cu asta. El ne spune: „Dimpotrivă: traduceți mult, citiți mult, scrieți mult, propovăduiți mult despre voia lui Dumnezeu cu Biserica Sa!”.

Dacă unora nu le pac bulgarii, evreii, rușii, americanii, francezii, germanii, englezii…eu cred că trebuie să îi placă…pentru că Dumnezeu Își are Sfinții din foarte multe nații.

Orice nație poate intra în Biserică și poate avea Sfinți, pentru că Biserica e pentru toată umanitatea.

Pentru faptul că romano-catolicii ne păstrează și Sfintele Moaște ale Sfinților noștri și cărțile Sfinților noștri Părinți ar trebui să le fim recunoscători pentru această tezaurizare. Bineînțeles nu le putem fi „recunoscători” pentru ereziile lor…Dar le putem fi recunoscători pentru tot ceea ce fac bun…și ei și protestanții și neoprotestanții și păgânii.

Dacă comunicăm real și dacă ne iubim real…familia e o realitate frumoasă.

Și familia e o realitate frumoasă când e plină de credință și de fapte bune…și nu când e „familia porno” sau „familia groazei”.

În familie se nasc oamenii de mâine…dar familia nu își este auto-suficientă pentru a crește, a educa și a sfinți oameni.

Familia are nevoie de Biserică și are nevoie de Stat. Pentru că are nevoie de viața creștină îndumnezeitoare dar și de educație, de cultură, de sănătate, de justiție, de drepturi civile apărate și garantate.

Are nevoie de ajutor conjugat.

Dacă credem că poate merge ceva bine…fără toate acestea…ne înșelăm.

Biserica nu merge bine când Statul merge prost și Statul merge bine când și Biserica merge bine.

Pentru că Biserica nu merge bine când oamenii…mor de foame, când nu sunt educați, când nu sunt apărați, când sunt umiliți.

Așadar, iubiții mei, să învățăm multe lucruri și profunde, de la Sfinții lui Dumnezeu!

Să tragem concluzii înțelepte din tot ceea ce citim și trăim…și care să ne facă și mai echilibrați și delicați.

Pentru toate…să Îi mulțumim Domnului! Amin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno